Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Spre prăpastie.

De Roman Ciorogariu-

De un an de zile se vesteşte la răspântii: tradare ici, tradare colo, tradare pretutindeni. Iar când bunii Români, speriaţi de acest bucium al trădătorilor, întreabă, că unde este tradarea? — atunci tainice şoapte spun la ureche: a fost, este, va fi, — noi ştim ce ştim. Dacă nici aceasta giugiulire nu ajinge, atunci urmează ultima raţio: Goldiş a spus. Goldiş ştie.

Da, d. Goldiş ştie multe. El este un adânc cunoscător al istoriei, cunoaşte crimele politice şi arta lor. Cunoaşte pe crimimalii încoronaţi ai lui Schakespeare, exact precum cunoaşte fiziologia criminalilor lui Lombrozo. Cunoaşte şi pe Nordau cu minciunile lui convenţionale. Cu un cuvânt, cunoaşte toate elementele criminalităţii. Pe lângă aceasta d. Goldiş mai este un bun cunoscător al lui Machiavelli. El ştie cum se întrebuinţează acele elemente şi cum se îmbracă în haina legalităţii crima politică, prin o oficialitate falşă. El este artist în cunoaşterea ţesăturilor diplomatice, ştie cum se fac trădători chiar din senin. El cu ajutoral acestei ştiinţe poate face din cine ce vrea, din apostol trădător şi din trădător apostol, după cum cer interesele lui de utilizare. N'are decât să aplice reţetele criminaliştilor politici, reţete uzitate în arta diplomatică.

Şi ce este anume crima mea?

Am muncit o viaţă întreagă pentru întărirea credinţei strămoşeşti, pentrucă numai unde este credinţă religioasă este şi statornicie de caracter. Am făcut apostolia culturei prin care se formeaza conştiinţa naţională şi am luat drept deviză consolidarea noastră economică, ca să ne putem ţinea locul în lupta de existenţă a popoarelor. Cine a dat unui popor aceste trei condiţiuni de viaţă, i-a dat libertatea, pentrucă un popor religios, cult şi bogat îşi ştie apăra libertatea, sa.

Cehilor încă nu le mergea mai bine odinioară până se luptau numai la urna electorală, unde erau bătuţi. Şi-au premenit însă viaţa politică cu programul cultural şi economic, iar astăzi Boemia are cele mai frumoase instituţiuni culturale şi cele mai productive resurse de venit în monarhie: este Schatzkammerul (vistieria) Austriei. Astăzi Cehii au poziţie dominantă în parlament, în guvern şi la Burg. Fără de poporul ceh nu se mai poate face astăzi nici politică internă nici politică externă în Austria. Răsboiul şi pacea internă şi cea externă este în mâna lor. Şi la toate aceste au ajuns prin armata spirituală ce şi-au angajat-o la lupta politicei.

Verböczyanii nu înţeleg acest millieu al politicei moderne. După meatalitatea lor politica este chestie de drept şi dreptul e cuprins în paragrafi, iar la paragrafi numai advocatul se pricepe. Scriitorul, preotul, dascălul, industriaşul, comerciantul, plugarul este numai vulgul profan în concepţiunea culturei verböczyane.

Domnul Goldiş este un savant criminalist social. Dânsul cunoaşte psihologia mulţimei şi ştie cum se smulge puterea din mâna ei şi să centralizează în dictatura personală. Ştie şi aceea că o dictatură personală nu este o pozitie platonică, ci plină de aur, smirnă şi tămâie binemirositoare. A deschis dar toate ranele trecutului şi a deschis gura largă a poftelor lacome de prăzi cu cari s'au aruncat asupra „Tribunei” cu lozinca: „Tribuna” trebuie să piară. Par'că auzi vuietul invaziunilor barbare: jos cu monumentele.

D. Goldiş, dacă-i era de politică şi de bună credinţă n'avea decât să releveze abaterea „Tribunei” dela program şi să o atace pe motive politice. Dar aceasta n'a putut-o face de cătră falanga de scriitori cari s'au grupat să apere steagul deafăşurat de d. Goga, de a cărui romanitate nu se poate atinge nimeni.

Să facem dar un trădător din preajma „Tribunei”, cum ar zice d. Caragiale, — prin tangentă.

Alesul acestei manevre am foat eu, pentru că eu stau în cea mai expusă poziţie strategică. Sunt directorul unui institut cu înaltă misiune culturală, care stă sub controlul guvernului,— nu mă pot apăra deschis.

În poziţia aceasta expusă a trebuit să înfrunt donă asalfuri pentru trădare; unul pentru trădare de patrie, altul pentru tradare de neam. Ascultaţi, vă rog, povestea aceasta a crimelor politice, cari deodată mă făcură şi trădător de patrie şi trădător de neam. Un an de zile am stat în bătaia focului, cu răbdare supraomenească, dar când „Românul” zice, că lumea a trecut la ordinea zilei peste chestia tradării ca peste un lucru dovedit, ar fi sinucidere morală să mai tac şi să nu uzez de cel mai elementar drept al apărării.

I

Trădător de patrie.

În anul 1908 se luaseră demersuri din Budapesta pentru detronarea regretatului episcop de pie memorie Nicolau Popea. Începutul se făcuse cu ordinele de destituire a unor asesori dela consistor şi profesori dela institutul pedagogic din Caransebeş.

Zguduit în suflet de lovitura ce se pregăteşte autonomiei noastre bisericeşti, am sărit întru apărarea ei şi a episcopului Nicolae Popea, pentru care eu aveam o adâncă veneraţiune şi am scris articolul următor, apărut în Nr. 72 din 1908 al „Tribunei":

Atentatul din Caransebeş.

Ziarele maghiare colportează lucruri scârboase despre stările noastre bisericeşti din Caransebeş şi ciudat lucru, că cele mai exagerate şi scârboase ştiri apar chiar în zialele din Arad, cari din cazul pretinselor neorînduieli din Caransebeş fac un fel de pendent la perversităţile cazului Harden-Moltke din Berlin.

N'am reaga la aceste murdării, dar astăzi ne aduc ziarele din România ştirea primită dela Agenţia Telegrafică Ungară din Budapesta, despre delicte de natură a atinge morala, a demoraliza tinerimea şi a profana biserica, pe cari le-ar fi constatând o anchetă constituită de ministrul Apponyi, „în urma repetatelor denunţuri”. Va să zică agenţia politică s'a îngrijit de compromiterea Caransebeşului înaintea lumei întregi. După aceste desvăliri nu mai putem tăcea.

Fapt e, că din Caransebeş de mult transpiră lucruri anormale. Factorii dela ocârmuirea diecezei n'au reuşit a învinge greutăţile interne şi a purifica gremiul diecezan. Guvemul s'a folosit de această slăbiciune a regimului diecezan pentru a distruge autonomia bisericei ortodoxe, într'un chip cum nu s'a mai pomenit în lume.

Ce anume s'a întâmplat în Caransebeş?

Denunţiantii au făcut insinuări la guvern, că in seminarul ortodox din Caransebeş, profesorii şi elevii trăesc în desfrînare, că nu se ţin lecţiunile şi mai presus de toate, acest pretins pervers institut e saturat de spirit daco-român, elevii seminariali îmbrăcaţi în haine ţărăneşti au făcut pe agenţii electorali la ultimele alegeri parlamentare.

Tot în această căldare bagă şi pe asesoril consistoriali. Guvernul anchetează si comisarul de anchetă adună toate murdăriile de stradă, birt, gazetărie locală, şoapte şi le raportează exmitentului său. Acesta apoi ia dovada raportul comisarului şi fără a mai asculta consistorul, ia dispoziţii de destituiri, nu numai a profesorilor inculpaţi ci şi a asesor. consistoriali; ref. senatului şcolar bunăoară numai de un an este în funcţiune, dar pentru aceea se face răspunzător pentru stările dela institut de pe vremuri mai vechi sub cuvânt, că n'a vizitat şi controlat direct institutul, ce nici nu e slujba lui. Aşa întroduce guvernul un fel de statar în Caransebeş. Aceasta este trista poveste a întâmplării.

În faţa acestei situaţii ţinem de a noastră datorie a declara, că noi suntem în prima linie aceia, cari prerindem dela guvernele diecezane puritanism în conducerea aşezămintelor culturale bisericeşti, noi cari privim la seminarele noastre ca la lumina ochilor, cerem curăţenia moravurilor şi disciplină în institutele noastre, căci de acolo se duce lumina moralei şi culturei între popor, şi cum va lumina sfeşnecul pus sub obroc, noi suntem cei dintâi cari cerem, ca institutele noastre să fie astfel conduse, ca ele să poată presta, critica şi a guvernului şi a lumei întregi; dar aceea ce a făcut guvernul nu este inspecţiune ci inquiziţiune. Remarcăm în prima linie această procedare ilegală a guvernului.

Recunoaştem mai departe dreptul guvernului de inspecţiune şi dreptul de a cere dela antoritatea bisericească îndreptarea lucrurilor, întru cât ar subversa abuzuri în biserică, în caz de renitenţă a face despre aceasta raport Coroanei, care a numit pe episcopul, ca şi prezidentul corporaţiunilor noastre bisericeşti, nu-i recunoaştem dreptul de dispoziţiune, ce constitue atentat împotriva autonomiei noastre bisericeşti garantată de legea sancţionată de M. Sa.

Sunt abuzuri în Caransebeş? Iarba rea din holdă piară, dar nu calce copită. de haiduc pe sânul maicei noastre biserici: Dreptate şi curăţenie să se facă în Caransebeş, dacă într'adevăr a ezistat murdăria ce i-se impută. Octogenarul Prea Sfinţit, N. Popea a încredinţat administrarea diecezei vicarului său părintelui arhimandrit Musta, bărbat integru, care va face acolo ordine. N'ar fi vrednic de locul ce'l ocupă de nu şi-ar face-o nid aici nici dincolo de mormânt.

Dar nu numai despre această sanare este vorba, ci mai presus de toate, că s'a atentat la autonomia bisericei noastre şi aceasta nu mai e exclusiv chestia Caransebeşului ci chestia întregei biserici ortodoxe şi e rîndul mitropolitului Ioan Meţianu de a'si face datoria întru apărarea autonomiei bisericeşti. Părinte Mitropolite ia'ţi crucea, noi te urmăm, ori de îţi este prea grea, dă-o altuia.

Ce vă temeţi? „Feciorii politici” se folosesc de slăbiciunile oamenilor din Caransebeş şi de omnipotenţa momentană din Budapesta, ca să'şi facă cuib chiar în biserică şi pe ruuinele ei să aprindă focuri neronice. O speculă politică, atâta e tot. Unde îngerii sunt fricoşi, acolo dracii sunt temerari. Ori doar nu mai sunt îngeri păzitori la biserică?

Un corector dela „Tribuna” a furat şi a vândut cu 500 cor. manuscrisul acestui articol, iar cumpărătorul l'a trimis dlui ministru Apponyi ca corpus delicti, drept dovadă, că eu agit în „Tribuna” contra guvernului. La această denunţare, guvernul îmi casă salarul de 3000 cor. din ajutorul de stat prin ordinul de data 25 August 1908 în care zice: „Din ajutorul de stat numai astfel de scopuri bisericeşti pot fi promovate, cari evident acopar şi interesele statului, iar despre numitul director — adeca despre mine — am astfel de informaţii cari mă. fac şi mă îndoiesc în privinţa aceasta, în consecinţă suspind ajutorul de stat pus în prospect pentru director până mă voi convinge despre temeinicia ori netemeinicia informaţiile mele”. Va să zică eu sunt tras în judecată pentru sentimentele mele naţionale „cari nu” acopăr interesele statului” şi caracteristic e că în aceeaş vreme — din senin, ne cerut de consistor — guvernul asignează suma de 3000 cor. suprimată dela mine, pentru d. Goldiş — „conglăsuitorul” dlui Apponyi, — care înainte nu avea salar din ajutorul de stat ci din casa consistorială.

Îndată ce am primit acest ordin ministerial am cerut cercetare contra mea să mi-se spună faptele cari nu acopăr interesele statului şi m'am dus în persoană la minister să-mi aflu crima. D. secretar de stat Toth János, apunea că nu pentru Politică, ci alte iregularitaţi, dar d. ministru a recunoscut că numai politica poate fi aceea pentru ce nu „acopere interesele statului” şi văzînd însuşi că tot nu poate fi destituit un director seminarial, pentru că îşi apără autonomia bisericei sale pe simplul motiv că a scria în „Tribuna”, a sistat procedura şi în 29 Octomvrie 1908 îmi pune de nou în curgere salarul — „în mod interimal pâna se va convinge deplin despre temeinicia ori netemeinicia informaţiilor sale, când va decide definitiv asupra sorţii mele”.

Au urmat apoi în altă ordine de lucruri „dovezile aşteptate de guvern în actul dtt. 29 Octomvrie 1908.

Iată cum:

Fostul profesor preparandial Ioan Costa, în luna Maiu 1908, începe o nouă campanie contra mea, în „Függetlenség” din Arad, sub titluri sensaţionale, ca de pildă: „Din preajma „Tribunei”, „Martiri flămânzi”, „Din bucătăria strigoilor dela „Tribuna”. În aceşti articoli d. Coasa mă acuză, că eu aş fi şterpelit ajutorul bănesc sosit afirmativ dela Ligă pentru învăţătorul Indreica, pe vremea când acela era în temniţa din Seghedin, unde ajunsese ca ştromanul lui Costa.

Mai departe că eu aşi fi promis pedagogului Vasile Dolga, că îl voi lăsa să facă ezamen deodată de pe cl. III şi a IV-a precum şi de cualificaţie învăţătorească, în decursul aceluiaş an şcolar şi până la eventuala intrare în temniţă, dacă va primi răspunderea pentru articolii încriminaţi ai „Tribunei”.

„Dovezile” aceste cuprinse în articoli de ziare fură trimise la gnvern. Guvernul recearcă pe P. S. Sa episcopul men Ioan I. Papp în 27 Iulie 1909 să facă cercetare riguroasă în contra mea şi să-i înainteze actele de cercetare, iar pe mine să mă îndrume a trage în judecată pe Costa înaintea curţii cu juraţi din Oradea-mare pentru calomnie şi în termin de opt zile să-i raporteze telegrafic despre soartea procesului.

Prea Sfinţia Sa era în Reichenhall şi nu putu da răspunsul. În nedumerirea sa că va scăpa terminul de împrocesuare, guvernul, cu două zile înainte solicită de nou telegrafic urzirea procesului chiar din oficiu, dacă eu nu l'aş fi urzit la ordinul primit de mai nainte. Eu însă urzisem procesul la prima îndrumare, în loc de unul două, şi contra redacţiei, ca să nu-i rămână guvernului nici o rezervă. Redactorul „Függetlenségolui” s'a convins despre netemeinicia acuzelor cuprinse în articolul foii şi mi-a dat satisfacţie în public prin retractarea celor scrise despre mine şi şi-a cerut scuze în ziarul „Függetlenség”.

A urmat dar cercetarea contra mea şi procesul contra lui Costa. La consistor a făcut cercetarea dl Goldiş şi am fost achitat, iar la curtea cu juraţi din Oradea-mare s'a ţinut pertractarea în luna Ianuarie 1909, şi s'a terminat cu aceea, că dl Ioan Costa văzându-se în faţa judecătorilor a facut declaraţia că sunt neadevărate cele ce le-a scris despre mine şi pentru injuria ce mi-a făcut se roagă de iertare. L'am iertat creştineşte.

Şi aşa scăpă Costade pedeapsă.

Guvernul a luat spre ştire această neaşteptată finalizare a procesului meu de trădare de patrie. De salar însă nu vorbeşte, el a rămas tot interimal acordat pe semne, până se vor ivi alte „dovezi”.

Au urmat şi aceste. A trebuit să mai merg odată la curtea cu juraţi din Oradea-mare. Dl Costa, urzise un proces de calomnie contra „Tribunei”, care îi respinsese atacurile debitate în foile ungureşti contra mea, anume că eu l-aş fi dat afară din institut pentru sentimentele lui patriotice.

Acest proces a trecut prin două retorte, anume odată prin retorta tribunalului din Arad, a cărui sentinţă a anulat-o tabla regească pe motiv de competenţă şi a transpus procesul la curtea cu juraţi din Oradea-mare, unde era să se dovedească cum persecut eu pe profesorii cari sunt buni patrioţi şi cu manuscrisele furate să se dovedească cum agitez eu în „Tribuna” contra maghiarismului.

Aici s'a desbătut procesul în luna Aprile 1911 şi s'a desvălit întreagă istoria furtului manuscriselor mele „trădătoare de patrie”. A fost o crîncenă ciocnire în care au rămas pe teren acuzatorii. Dl Constantin Savu, fostul redactor responsabil al „Tribunei” pe vremea atacurilor, a fost achitat şi dl Costa condamnat la peste 500 cor. spese de proces. Lumea ştie din desbaterile acestor procese că cine a stat la spatele lui Costa. Nu mai deschid ranele sociale cari au creat acea epocă de urgie — eu mă apăr numai.

Iată povestea trădării mele de patrie cu toate peripeţiile ei, de când am făcut sminteală oamenilor prin aceea că am îndrăsnit să intru în cinul călugăresc.

Celelalte le-ar şti spnne arhiva secţiei politice din ministerul de culte.

A fost greşită baza de operaăie, îşi vor fi zis, cei ce juraseră pe capul meu. Haid ne unim toţi lefegii pe altă bază, pe bază naţională şi sub altă şefie, sub şefia maestrului Vasile Goldiş. Aici noi suntem şi acuzatorii şi judecătorii. Aşa ajunsei eu pe mâna savanţilor Măglaşi, cari mă făcură trădător de neam şi mă dădură în judecata comitetului naţional, care în acest proces bizar figurează şi ca acuzator şi ca judecător... ei ca executor.

Trădător de patrie ori de neam, indiferent, numai titlu de nimicire să fie, căci despre aceasta este vorba iar nu despre politica neamului românesc.

________________________

¹⁾ Roman Ciorogariu, “Spre prăpastie. I,” în Tribuna, XV (1911), Nr. 228 (18/31 Octombrie), pp. 2-3.