Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Spre prăpastie.

De Roman Ciorogariu.

— Continuare.—

Getrennt marschiren and vereinigt schlagen.

„Tribuna” n'a reflectat la ofertul dlui Brote şi aşa d. Brote, pe baza unui act dela părintele. Mangra, şi-a formulat pretenziuni materiale ca le-ar fi avînd la „Tribuna”, unde afirmativ a investit din al său un însemnat capital la întemeiare. Bazat bagseama pe împrejurarea convorbirei mele cu dânsul în Bucureşti, îmi scrie în 9 (22) Octomvrie 1910:

„Înainte de ce aş face ori ce pas pentru a putea dispune de suma care o am la „Tribuna” aş dori să cunosc părerea dtale-asupra unui eventual aranjament amical ce am putea face, fără ca să se produca vr'o disenziune în nici o parte”.

„Tribuna” a rupt, în contra voinţei mele manifestate, ori ce relaţiuni cu mine. Este deci un lucru de sine înţeles ca să ne răfuim şi în partea materială”.

La aceasta scrisoare, cu data de 23 Octomvrie (4 Noemvrie) 1910 i-am răspuns dlui Brote:

„La administraţie nu se ştie nimie despre pretensiunea d-tale. Părerea oamenilor dela ziar este, că dta nu poţi avea nici un fel de pretensiune personală faţă de ziar”.

De atunci domnul Brote s'a retras în eremitagiul său din Cisnădia, fără a mai păşi cu pretensiunea sa.

Domnul Dr. Teodor Mihali însă susţinea astăvară în luna Iunie în societatea unor profesori dela Braşov, că are ştire pozitivă că d. Brote şi acum scrie articoli în „Tribuna”. „Tribuna” l'a somat ca în termin de 8 zile să-şi dovedească aserţiunea, dar d. Mihali tace, nu se simte obligat a da seamă despre celea ce le vorbeşte despre „Tribuna”. Ei bine, în situaţia aceasta a şcoalei lui Goldiş de a nu fi acasă când ţi-se cere dovedirea, vin eu şi dovedesc cu epistola dlui Brote contrarul. Cum stăm acum, dle Mihali cu „ştrea pozitivă” ce o aveai astă vară? O mai ai şi acum? — Ori îţi tragi consecvenţele faţă de cei ce te-au informat falş? Lumea e în drept să aştepte dela pre-В yidentul clubului deputaţilor români să fie corect şi gentleman.

În 9 (22) Noemvrie au fost alegerile comitatense din Arad. La aceste alegeri s'a dovedit deplina desorganizaţie a partidului. Cei din cercuri umblau dela Ana la Caiafa după candidaţi, căci nu ştiau cine le sunt candidaţii şi se făceau apoi candidări peste candidări, cu supărări cari slăbeau acţiunea. Sfârşitul a fost o cădere pe toată linia — Românii erau aproape scoşi din reprezentanţa comitateasă.

Sub impresia acestui dezastru „Tribuna” a scris în amărăciunea sa, atâta, că să nu căutăm cauzele înfrîngerilor numai în terorizările jandarmilor ci şi în desorganizarea noastră.

Aceasta critică a fost „pretextul” aşteptat de un an de zile pentru asaltarea „Tribunei” — pe cum zicea „enfent terribilul” ocultei din Arad.

În luna Decemvrie convoacă d. Şt. C. Pop la otelul „Vas” din Arad o conferinţă la care şi-a invitat pe toţi prietenii şi pe prietenii acestora cari — dela naşul, la finul — îşi aduseră câte un ţăran doi din satul lor, şi cu acest numerus clausus de prieteni ne surprinde la conferinţa, despre care noi credeam că va fi o lămurire asupra dezastrului dela alegerile comitatense. Ne-am pomenit însă cu o scena sălbatică în care s'a aruncat tăciunele bănuielilor de echivocitate asupra „Tribunei”. „Nu vrem pace — răcnea d. Goldiş — ci să scoatem ghimpele din trupul partidului”. Aşa a adus conclava dela „Vas” următoarea rezoluţiune:

Rezoluţiune:

Pentru clarificarea situaţiei şi pentru îndrumarea afacerilor partidului naţional român din comitatul Aradului spre mers normal,

conferenţa supune întreaga afacere deliberării şi deciderii comitetului central electoral al partidului naţional român din patrie, cu deosebita rugare, că acesta să constate în publicitate, dacă ziarul „Tribuna” este ori — nu organ al partidului naţional român, pentru ca toţi aderenţii sinceri ai partidului să'şi poată conforma în consecvenţă ţinuta lor faţă cu ziarul de sub întrebare şi pentrucă astfel să se poată restitui autoritatea indispenzabilă fiecărui partid politic cu pretenţii de seriositate.

În 19 şi 20 Decemvrie 1910 convoacă d. Gheorghe Pop de Băseşti o conferinţă la Budapesta, după metodul dela Arad, dela naşul la finul, numai amici autorizaţi, va să zică comitetul naţional se preface într'o conferinţă de clică. Invitările le-a expediat părintele Lucaciu şi avea, iscălitura dlui prezident Pop de Băseşti. Eu n'aveam /3/ pretenţia să fiu învitat, căci am mai rămas eu în Pesta la uşi până când se ţineau şedintele sus la „Jaegerhorn”, dar s'au aflat oameni şi chiar dintre prieteni autorizaţi, cari îngroziţi de acuzele grave ce ni-se aduceau, au riscat întrebarea, că de ce n'am fost şi noi învitaţi, căci nimeni nu poate fi judecat fără a fi ascultat. „Au fost învitaţi şi domnul Oncu, Raicu şi Giorogariu, iată aici arată actele, dar n'au venit”, — răspunse venerabilul preşedinte d. Gheorghe Pop de Băseşti. Constatată fiind în ăst mod din prezidiu aceasta renitenţă a noastră, a urmat osânda în contumacie.

Faptul e că numai d. Oncu a fost învitat dar dinsul nu s'a dus, singur fiind, precum se ştie şi bolnav de o boală ce nu prea suporta agitaţiile. Când li-s'a spus aceasta că d. prezdent a informat rău conferinţa, pentrucă nici eu, nici d. Raicu n'a fost invitat, atunci s'a ripostat că da, nu separat ci în invitarea dlui Oncu a fost expres scris să ne învte şi pe noi. Norocul că d. Oncu a păstrat actul de învitare şi a putut, autentic, să dea de gol minciuna, căci în act nu era vorbă şi de învitarea noastră, las că nici nu e de demnitatea noastră să fim învitaţi per mops, cînd toţi erau învitaţi ad personam.

Cine a sedus pe venerabilul prezident Gh. Pop de Băseşti, care este om onorabil şi la vrîsta lui nu se joacă cu cuvântul său enunţând din prezidiu un neadevăr prin care să producă nedumeririle sub impresia cărora s'a enunţat sentinţa de osândă în contumaciam? Adevărat că d. prezident a avut cuvântul să lămurească în decurs de un an de zile aceasta enigmă şi nu şi-l'a spus nici când i-s'a cerut din partea „Tribunei”. Ce va să zică aceasta? Cum rămânem şi cu prestigiul prezidiului partidului naţional?

Cine subminează vaza prezidiului, — noi care îi apărăm cinstea prezidială şi a bătrîneţelor, ori voi cari i-aţi dat neadevărul în gură?

Badea Gheorghe poate crede că o „fraus pia” e admisă şi la noi, strănepoţii lui Traian. Dar uite, nu-i admisă, bade Gheorghe, şi dta eşti dator a clarifica manopera aceasta frauduloasă care te-a adus în poziţia critică de a spune un neadevăr. Chestia aceasta nu este o chestie de afecţiune a dlui Gh. Pop de Băseşti, ci chestie istorică, avem deci dreptul să cerem lămurirea ei.

Conferinţa aceasta, între tunetele şi fulgerile dlui Goldiş şi ale dlui Ioan Sucia, s'a avântat la nrmătorul conclus:

Deliberînd conferinţa asupra tuturor obiectelor cuprinse în ordinea de zi, înainte de toate şi-a exprimat deplina înctedere faţă de preşedintele partidului naţional român, faţă de preşedintele clubului parlamentar naţionalist, precum şi faţă de întreg biroul comitetului, iar în faţa atacurilor tendenţioase îndreptate în contra comitetului naţional s'a coastatat o desăvârşită solidaritate.

În situaţia actuală politică conferenţa a constatat că puterea executivă a statului continuă sistemul de suvernare opresionist în urma căruia se impune fiecărui membru al partidului naţional român susţinerea solidarităţii neştirbite. Constatând că acest sistem de guvernare impune în scopul apărării intereselor mari naţionale o acţiune politică sistematică şi hotărîtă, conferenţa a decis înfiinţarea unui birou central de organizare şi de acţiune şi ţinerea mai multor meetinguri mari în timpul cel mai scurt.

A luat la cunoştinţă dorinţa exprimată de partidul naţional slovac privitoare la ţinerea unui congres al naţionalităţilor, primind în principiu ideea, şi a numit o comisiune pentru pregătirea ţinerii acestui congres la timp oportun.

S'a hotărît sistarea ziarului „Lupta” din Budapesta şi editarea unui ziar, organ al partidului naţional, în Arad sub conducerea unui comitet de redacţie.

Privitor la relaţiunile dintre partidul naţional român şi organele de publicitate conferenţa a adus unanim, pe baza raportului prezintat de referentul comisiuni exmise în acest scop, Dr. Nestor Oprean, următoarele conclusiuni:

1. Comitetul declară că numai acel organ de publicitate serveşte intereselor partidului naţional ronân, care pe de o parte susţine şi propagă neştirbit programul partidului şi conclusiunile în vigoare ale conferenţelor naţionale, pe de altă parte întăreşte solidaritatea naţională în cadrele şi sub disciplina acestui partid, aflând modalităţile de a produce şi întări încrederea obştei române în autoritatea couferenţei naţionale, care singură e chemată a stabili principiile politice ale naţiunii române din Ungaria şi Transilvania şi singură e în drept a institui organele de conducere şi de executivă a acestei politici. Orice încercare de a ştirbi autoritatea acestor organe este un atac îndreptat împotriva conferenţei naţionale şi în consrcinţă constitue un act de tradare faţă de interesele naţionile politice ale poporulai român din Ungaria şi Transilvania.

2. Comitetul constată că „Tribuna” nu e nici organ al comitetului executir, nici al partidului naţional român din patrie. Prin ţinuta sa echivocă în afaceri de ordin politic şi prin încercările sale de a sgudui încrederea obştei române în autoritatea organelor de conducere şi de executivă ale partidului naţional român, ziarul „Tribuna” din Arad a eşit din cadrele disciplinei de pardid şi a devenit vătămător şi ostil intereselor partidului, iar din declaraţiunea din numărul său 262 din 14 Decemvre n. că „vor putea veni vremuri şi situaţii când ideia naţională are nevoie de a fi susţinută chiar şi contra partidului printr'un organ de publicitate român” — acest organ de publicitate a încercat să anticipeze justificarea tradarii intereselor politice ale naţiunii române din Ungaria şi Transilvania.

3. În afacerea organului de publicitate „Lupta” şi „Poporul român” comitetul aprobă actul comisiunii sale de presă prin care s'a dispus suspendarea apariţiei acestor organe şi declară că dela datul acelui ordin organele ed publicitate de sub întrebare au apărut în mod illicit, fără aprobarea comitetului şi sub o răspundere cu desăvârşire străină de comitet.

Budapesta, 20 Decemvre n. 1910.

Aşa s'a declarat răsboiul fratricid ce fatalmente ne duce la prăpastie, căci numai despre aceasta este vorba, deoarece „Tribuna” stă pe baza programului naţional, şi tot păcatul ei este, că nu se mulţumeşte numai cu programul pe hârtie ci vrea să dea viaţă partidului prin premenirea lui cu idei şi cu forţe viguroase, de talent. Doar acest plus de energie n'o fi motiv de a scoate pe cineva din partid?

Le roi e mort, viv le roi: „Tribuna” e moartă, trăiască „Românul”, fu strigătul de răsboi. Nimeni n'a gândit la aducerea „Romănului” în Arad, dar zadarnic Goldiş a făcut chestiune de cabinet, ameninţând cu retragerea din politică dacă nu va fi adusă foaia nouă la Arad, căci „Tribuna” numai în Arad poate fi nimicită”, — zicea dânsul.

Adecă partidul naţional e pentru d. Goldiş, iar nu d. Godiş pentru partid: ori vine să-i slujască lui în Arad, ori ducă-se la naiba, n'ara ce face cu partidul fără de casa partidului, mai bine iasă din el. Dar n'a spus că unde ar merge de nu i-ar face partidul casă la Arad, şi ce interesant era dacă nu-i dădea. De altfel — toate căile due la Roma...

Şi conferinţa a îngenunchiat înaintea voinţei dlui Goldiş, —zorile carierei au răsărit; d. Goldiş în scurtă vreme instalat în palatul cumpărat cu 120.000 coroane ca un dictator al partidului naţional, înconjurat de maiordomi şi vistiernici, — numai de redactori sărac, dar la ce i-ar trebui redactori unde „Tabu” e stăpân. Pentru membri partidului ajunge îndrumarea: Maul halten und weiter dienen. Şi la aceasta îndrumare îi pune numele de disciplină de partid, iar lefegii aplaudează.

Sub acestea auspscii de disciplină s'a făcut apoi „organizaţia” de mult aşteptată, dar nu pentru consolidarea, ci pentru distrugerea rândurilor.

Urgia aceasta e dusă între popor prin numărul poporal al „Românului” şi prin adunările poporale.

În Belinţ se convoacă o adnuare poporală, unii dintre convocatori cer şi învitarea dlui Goga şi se discută admisibilitatea ori neadmisibilitatea învitării dlui Goga, fără placetul comitetului na— ţional, recte al dlui Goldiş, căci aceasta e disciplina: să tacă toată suflarea, numai „Tabu” are cuvântul. Aţi auzit dvoastră, că poetul suferinţelor neamului românesc trebuie să-şi ceară placet dela d. Goldiş ca să vorbească poporului românesc şi geniul neamului romînesc e pus în obezi.

Pentru ce?

Cerculara secretă a dlui Dr. Ioan Suciu esplică acest văl, — iată ce zice d. Suciu în circulara sa adresată amicilor autorizaţi cu convocarea adunărilor poporale:

Toate antelucrările şi tot decursul adunării trebuie întrebuinţat ca ocazie de propagandă şi al răspândirii foilor noastre naţionali, în primul rînd al ziarului „Românul” şi a foii „Poporul Român” ca organe publicistice proprii ale partidului nostru, precum şi în interesul răspândirii celorlalte ziare şi foi cari stau în serviciul şi sub disciplina partidului nostru. În acest înteres comitetul aranjator va compunr un conspect al acelora, căror recomandă a li-se trimite numeri de probă din „Romănul” resp. din „Poporul Român".

Rugându-vă să binevoiţi a da ascultare atestor rugări a noastre şi a ne aviza grabnic despre posibilitatea convocării resp. adunări. Vă rugăm să primiţi expresia sincerei noastre stime.

Cu frăţească. dragoste

pentru biroul central al part. naţional rom.

Dr. Ioan Suciu.

În prezenţa dlui Goga nu s'ar putea aprinde felinarul urei între popor. Aşa se serveşte marea mişcare poporală scopurilor ziarelor autorizate, atunci cănd „Tribuna” nu numai că nu stângeneşte acele adunări, ci mai presus de toate îndeamnă poporul la participare şi dă dovada cea mai eclatantă de solidaritate naţională.

Astăzi doi cu doi nu se mai înteleg, ci întreagă românimea stă în două tabere duşmănite de moarte, între cari luceşte steaua sinistră a carierei dlui Goldiş, pentru care toate s'au făcut din câte s'au făcut dela 19 şi 20 Decemvrie 1910 încoace.

(În paranteză să mai amintesc: Domnul Marşieu a împreunat plăcutul cu folositorul în această campanie de distrugere a „Tribunei”. Dupăce încasase mai nainte 2000 cor. dela clienţii „Tribunei” din procesele civile, mai cere 2000 cor. pentru procesele ce erau în curgere, dar neterminate, ca să-i dea o lovitură în zilele ei grele, iar „Tribuna”, să scape de procese cu dânsul, l-a achitat, fără a-ţi pune la contra socoteală bunele servicii ce le-a adus reputaţiei dlui Marşieu).

Tineri şi bătrâni.

Domnul Vaida îmi impută în broşura sa pentru ce „n'am pus capăt îndată la isbucnirea infamei acţiuni de „premenire”. Răspund.

Mai nainte de toate premenirea e procesul unei evoluţii fireşti prin talentele tinere, pe cari nu le voi putea suprima nici eu, nici d. Vaida. nici nimeni, dar nici nu vroau să împiedec cursul naturei, căci fără de acest proces corpul naţional ar cădea în anemie şi anemia este, preambulul morţii. Cred că despre aceasta se va fi convins până acum şi d. Vaida.

După aceea chiar „îndată”, cum mi-o cere d. Vaida, mi-am spus cuvântul, că premenirea nu poate fi proces de ansienitate ci de renoire a vieţii noastre naţionale.

Când a apărut articolul părerilor libere în Nr. 195 al „Tribunei” dela 12/25 Septemvre 1910 sub titlul „Un proces firesc”, am răspuns imediat Nr. 197 dela 16/29 Septemvrie 1910, sub titlul „Nevoia unei grupări”, „Răspunsul unui bătrîn” — semnat de „senior".

Iată articolul:

Arta de a guverna mulţimea zace în câştigarea încrederii obşteşti. Autoritatea ce se întemeiază pe această încredere este stăpână absolută a situaţiei interne şi capabilă a reprezenta partidul înafară şi această autoritate morală nu o poate înlocui şarja oficială.

Lips de autoritate ce pe drept sau nedrept, nu discut — se remarcă în conducerea oficială a politicei noastre de astăzi, a scos la suprafaţă tendinţele de a se validita noui forţe cari au convingerea că vor fi capabile nu numai de a aduna în jurul lor întreaga românime ci şi de a avea absoluta încredere a obştei în autoritatea lor de conducere.

Cei tari s'au desfăcut de partidul naţional ca să alcătuiască o nouă grupare n'au întrunit increderea obştei şi nici nu vor avea, deci, de a fi conducătorii neamului românesc. Cel puţin până acum obştea nu le-a acordat increderea şi nici nu e speranţă şă le-o acorde. Misiunea lor este aşadară terminată. Cei de bună credinţă cari, obosiţi in luptă, îşi aşteptau tigna vieţii sbuciumate dela această soluţiune a chestiei naţionale, n'au decât să se retragă şi să facă loc acelora cari au vigoarea de a continua lupta care devine tot mai grea.

Cunoaştem valoarea pregătitoare a generaţiei tinere, care reclamă pentru sine conducerea partidului şi are toată dragostea noastră, dragostea şi mângăierea, că se ivesc mândri purtători ai steagului naţional şi de vom îngenunchia noi, cei bătrîni, va fi cine să ridice steagul; aceasta este mândria oşteanului oţelit în luptă, când se vede încunjurat de tineri viteji, părticele din eul lor războinic, menite să ducă lupta mai departe pentru onoarea steagului.

Atât de mult am dori să rămânem la această declarare de amor, dacă nu ni-s'ar fi smuls din braţe purtătorul ideii de întronare a generaţiei tinere. Nu, dragii mei, o nouă grupare a tinerimii luată în senz literal nu poate înlocui lipsa antorităţii de astăzi, pentrucă îi lipsesc condiţiile la aceasta.

Inexorabila logică a evenimentelor, vremile, îşi vor aduce pe oamenii lor cum şi'au adus vremile paişoptiste pe eroii lor şi cum au adus vremile dela 48 încoace pe bărbaţii creatori ai spiritului naţional de astăzi, din care s'a plămădit entuziasmul tinerimii de acum. Căci tinerimea de astăzi n'a lăsărit ca un deus ex machina, ci din conştiinţa vie naţională zidită de eroi anonimi, — dacă nu vreţi să cunoaşteţi numele lor.

Noi bâtrînii n'am lucrat pe termin, pentrucă n'am fost stăpâni peste vremuri, ci vremurile au fost stăpâne peste noi; ne-am făcut însă datoria de a ţinea vie conştiinţa naţională şi a o planta până în cea din urmă colibă a ţăranului, — o muncă care nu ni-a adus glorie personală, ci ceva şi mai mult: mulţămirea sufletească a datoriei împlinite. Nici de acum înainte nu va fi altfel cu terminul.

Suntem atât de puţini încât nu ne putem diviza în tabăra tinerilor şi a bătrînilor, dacă nu vrem să oferim duşmanului punte pentru politica de divide et împera. Dar putem — tineri şi bătrîni deopotrivă — să punem umăr la umăr, ca să purificăm moravurile politice, ca evenimentele să ne afle gata în haină de nuntă şi pe toţi la un loc.

Da, curăţenia moravurilor este punctul arhimedic al politicei noastre şi, pe cât ştim, este şi vehiclul tinerei grupări, iar zăpăceala antitezei dintre tinereţe şi bătrîneţe este numai accesoriul temperamentului viu care îl caracterizează pe tânărul nostru amic.

Acest proces de purificare nu înseamnă numai selecţiunea ansienităţilor, cari cum pretinde tânărul nostru amic — ar fi vina „rusinoasei” stagnări, ci şi purificarea de Don Quijotiade şi de figuri ridicole în concertul politic, fără consideraţie la vrîstă, căci s'au strecurat multe elemente neagreabile în conducerea partidului, elemente până la vulgarizare neagreabile. În haosul acesta al vulgarizării centrale are să se facă lumină, pe cum a făcut soarele lumină în masa haotică dela început şi vor urma apoi zilele organizării partidului nostru, pe cum au urmat zilele organizării universului în zilele genezei omenirii. Noi şi zărim lumina şi acea lumină o să lumineze mai înainte de ce crede tânărul nostru amic.

Partidul să fie compact şi tare, căci atunci şi organul său executiv, comitetul naţional, va fi tare şi vor fi tari şi venerabilele prezidenţii cari par a'l intriga pe tânărul nostru amic. Credem că prin prememrea comitetului naţional cu puteri tinere şi fără pompes funebres s'ar putea da cuvântul tinerei generaţii în conducere. Şi e bine să i-se dea ca să'şi validiteze forţele valoroase. Canapeaua este locul firesc al bătrînilor, invers e procesul nefirese al grandomaniei.

Disciplina arcană  acreditaţilor din vremile mai recente a provocat multe amărăciuni. Când auziam pe cei nemulţămiţi cum vor să'şi facă noua grupare, le ziceam: „Aceasta-i povestea păcătoşilor din Babilon, porniţi să zidească un turn mare, în care să nu-i mai ajungă potopul. Şi i-a ajuns altă catastrofă: mestecarea limbilor şi risipirea peste întreaga suprafaţă a pământului. „Staţi să ne curăţim casa dacă nu este curată”. Tot aceasta o zic şi grupării noui: „Nu vă zidiţi alt turn, ci staţi cu noi şi ne apăraţi de ispitele bătrîneţelor; iar noi, la rîadul nostru, vă vom apăra de ispitele tinereţelor, ca să trăim noi întru voi şi voi  întru noi. Căci, zău, nu ştim cari suntem la mai multe ispite expuşi”. Dar pardon! Din capul locului n'am voit să întru în comparaţia dintre generaţia bătrînă şi tânără, atât de nenorocos ticluită de tânărul nostru amic, cu datarea deşteptării maselor la cunoştinţa politică chiar din „iscălitura” tinerei pleiade dela Orăştie. Ar fi lungă povestea şcoalei naţionale dinainte şi după iscălitura din Orăstie, dacă am începe noi, să povestim noi povestea cărunţeniei noastre în lupta care o aşteaptă pe tânăra generaţie în situaţia prielnică creată de noi.

Dar vorba e, că se ivesc zorile unei ere noi. Vine tinerimea să'şi ofere serviciul şi noi avem să le zicem: Bine-aţi-venit! De rîndul organizării se va îngriji soarele dreptăţii care luminează tuturor!

Senior.

După aceasta a urmat mai departe discuţia părerilor libere.

Părerile mele le exprimă următorul articol apărut în nr. 205 dela 8 Octomvrie sub titlul „Păreri libere”:

În firul discuţiunilor culturale cari atât de frumos se desfăşură în coloanele „Tribunei” s'a remarcat în anii trecuţi influenţa culturei maghiare asupra tinerimei române şi peste tot răeala ei faţă de cultura română. Discuţiunea aceasta a avut darul să deschidă ochii multora. S'a început cercetarea cursurilor din Văleni şi alte multe manifestaţiuni de viaţă culturală în sânul tinerimei. Dar nici aceasta mişcare n'a dumerit lumea, că nu sunt atâtea forţe câte reclamă trebuinţele noastre de muncă în ogorul culturei naţionale. Ne simţim încă tot staţionari în lipsa puterilor suficiente de muncă.

A venit însăţ ca o mană cerească dorul pozitiv al tinerimei de a'şi lua partea sa în lupta de existenţă a neamului românesc şi „Tribuna” consecventă direcţiunii sale culturale a primit cu braţe deschise libera discuţiune a interesantului subiect, iar lacomul public urma cu interes frumoasa discuţiune, până când a ajuns la punctul personal, la „coardele simţitoare” din Nr. 203 al „Tribunei”, în care cu cruzime se discalifică preşedinţii partidului naţional şi a primei noastre asociaţiuni culturale.

Acelea preşidenţii sunt puse din încrederea obştei româneşti şi până când stau la locul lor din acea încredere trebuie să fie şi respectate. Aceasta o aduce cu sine disciplina şi bunele moravuri cari obligă şi pe tineri.

Pe lângă aceste preşidenţii, încap bine muncitorii mărunţi şi mari, până îi va creşte Dumnezeu şi munca lor şi pe dânşii precum a crescut şi fără de scaune prezidiale pe Goethe, Bismarck şi Bebel, invocat de autorul „părerilor libere”, că doar Wilhelm I, sub care s'a făcut marele Bismarck şi marea Gemanie de astăzi încă n'a fost mai teafăr decât bătrînii noştri prezidenţi de astăzi.

Nu organizaţia ne face mari, precum tânărul nostru amic o recunoaşte, ci personalităţile mari. Aceste personalităţi mari se fac ele de sine prin munca lor. Uite cum se făcu Vlaicu, ori a vroit funcţionarul înalt ori ba, el a sburat peste epoletele de aur şi scaunele prezidiale ale consiliilor înalte.

Sburaţi şi voi şi cuceriţi atmosfera vieţii noastre naţionale, dar cinstiţi bătrîneţele. Cultura încă n' trecut peste acest simţ etic şi cine trece peste această punte nu mai reprezintă cultura.

Senior

Nu-i acest răspuns „îndată” dat, domnule Vaida, şi nu esprimă el nota ce o am eu în procesul de premenire?

Însă vezi, domnule Vaida, iarăşi o dovadă, că nu eu stau peste „Tribuna”, ci „Tribuna” stă peste mine. Dar tot mai bine e aşa decât să galopez sub şaua dlui Goldiş, precum galopează Rozinanţii dlui Goldiş.

Rămâne dar stabilit, că sunt gratuite parafrazările culpabilităţii mele în descântările bătrîneţelor, brodate de d. Vaida pe pânzele mele. Nu-şi va trage d. Vaida cosequenţele nici din această poticnire?

(Va urma)

_________________________

¹⁾ “Spre Prăpastie. IV,” în Tribuna, XV (1911), Nr. 231 (21 Octombrie/ 3 Noiembrie), pp. 2-4;