Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

PARTEA MEA

 ÎN

CRISA „TRIBUNEI"

———○———

Câteva lămuriri

de

George Bogdan-Duică

publicist.

——————————>○<——————————

ORĂŞTIE,

„Minerva" institut tipografic, societate pe acţii.

1896.

1. O crisă grea şi amară ca fierea sgudue partidul naţional român din Ardeal şi Ungaria. »Tribuna», gloriosul drapel al unei direcţii politice primejdioase tuturor duşmanilor neamului nostru, este purtată de douě sěptěmâni prin noroaie de manile unui redactor, până ieri duşman al ei. Ea, odată purtătoarea atâtor idei, înjură dela 4 Ianuarie n., fără rost, fără întrerupere. Regina celebră, Carmen Sylva, nu 'i-a scris oare şi »Tribunei« în fasa-'i actuală sentenţa isteaţă: „Dans un moment tragiqne et dans une situation difficile, on dit des betises. — Le chien aboie quand il a peur”. Pe româneşte: »Într'un moment tragic şi într'o situaţiune grea, spui prostii. — Cânele latră, când se teme«

Sě nu uităm însě nici altă vorbă a Reginei-poete de pe tronul României: „Un grand malheur donne dela grandeur, même a un etre insignifiant"; »O mare nenorocire îi dă grandeţă chiar şi unei fiinţe fără însemnătate». Şi câte fiinţe mici nu ne vom simţi în această nenorocire destul de mari pentru a înfrânge — înfrângerile ce ne ameninţă?!

Oameni suntem şi cele omeneşti nu ne sunt străine, ziceau Romanii deştepţi întru justificarea păcatelor lor şi ale noastre; — şi viitorul este nesigur. Dar' şi bărbaţi suntem şi-'n bărbaţi nici-odată voinţa de a învinge primejdiile nu se poate sfîrşì; nici-odată lor nu le este permis sě renunţe la acţiuni care selecţionează caracterele politice. Succesul luptelor noastre naţionale atîrnă doară în mare parte dela o consecuentă şi virginală slugire a principiului acestuia. In slujba lui mě simt şi eu, când scriu lămuririle, care urmează.

2. Dl Dr. Ioan Raţiu însuşi a ţinut ca crisa „ Tribunei", sě fie declarată din capul locului drept o afacere privată, dintre D-sa şi dl T. L. Albini, tinerul proprietar al «Institutului tipografic«. Dl Nicolae Cristea a scris el însuşi în acest sens în „Tribuna”, care nu trecuse încă în grija dlui Dr. E. Daian. Invocarea judecătoriei ungureşti din partea dlui Dr. I. Raţiu este urmarea naturală a acestui fel de a vede chestiunea şi prin urmare, de aici înainte — au sě decidă judecătoriile, nimeni altcineva, afacerea, pe care dl Dr. I. Raţiu mai ântâiu a predat-o lor.

După-ce s'a mers la judecătorie, cei mai mulţi nu am mai putut pricepe rostul următoarelor întêmplări: al campaniei pornite din Sibiiu — nu-i lipsă sě spunem prin cine — în contra unor membri din comitetul naţional şi a noastră, a celor doi redactori de căpetenie ai »Tribunei«, şi anume, în presa conservatoare din Bucureşti, apoi şi în „Gazeta Transilvaniei" şi „Dreptatea" ; nu am mai putut pricepe simulacrul de consfătuire cu membrii comitetului naţional disolvat; nici perfidiile şi denunţările şi minciunile din numerii 286—293 ai „Tribunei".

Aveau aceste lucruri menirea sě secundeze pe judecătorii maghiari, sě le întărească convingerea, pe care ei numai din acte şi din înţelesul lor 'şi-o pot forma?

Ori aveau menirea sě convingă naţiunea, că şeful ei politic dela 1892—1896 este boycotat de noi, din motive politice inadmisibile, ca de nişte eniceri revoltaţi? Eu nu ştiu ce sě zic definitiv. In calitatea mea de redactor al »Tribunei« am sě mě ocup, pe lângă relaţiunea mea personală în »crisă«, exclusiv, cu partea politică a chestiunii.

3. »Tribuna« a scris mult despre crisă. Pe mine mě privesc douě pasage, indirect unul, ear' celalalt direct.

Primul pasagiu este următorul:

»Credem, că chiar şi numai cele expuse până aci ajung (!) pentru a arěta în ce posiţiune piezişe a ajuns dl T. L. Albini şi toţi cei-ce au ţinut sě se pună pe partea dînsului. Suntem convinşi, că procedura lor dela sine provoacă verdictul de condamnare din partea tuturor Românilor cinstiţi, şi nici că mai insistăm asupra ei«.

Nu-i, evident, o cruţare că Domniile-lor nu mai »insistă«, ci — teamă. Va insista însě la timpul seu dl T. L. Albini, vor insista »cei-ce au ţinut sě se pună pe partea dînsului«. Deocamdată vorbească judecătoria, dela care s'a obţinut secuestrul şi o primă sentenţă. Eu pot deci sě aştept şi sě trec peste această chestiune, în care sunt de altfel mult ispitit a vorbi un cuvênt,

Al doilea pasagiu, care mě priveşte direct, se află în nr. 287 al »Tribunei« din 1895. El sună:

„Aceia, care au abusat de încrederea fruntaşilor nostri,[1] şi cuprinşi de o detestabilă îngâmfare, au provocat[2] neînţelegerea aceasta într'un mod, cum în viaţa noastră publică până acum nu s'a obicinuit, aceeaşi oameni cutrierênd ţinuturi întregi, au împrăştiat calumnii şi scornituri perverse, ca turburând opinia publica sě-'şi poata cumva motiva (?!) procedura, ce au observat, nu ştim din convingere,[3] ori seduşi, la tot casul însă foarte incorect.

»Ei au mers şi mai departe.

»În taină, fără ştirea fruntaşilor noştri recunoscuţi, ba chiar în contra lor, ei au ţinut conventicule secrete, care apar ca şi nişte conjuraţiuni în contra bărbaţilor noştri aleşi.

»În faţa ăstorfel de oameni şi ăstorfel de apucături, se înţelege de sine, că trebue sě păşim pe faţă, cu un întreg aparat de dovezi clare şi documente neresturnabile, trebue sě vorbim cât se poate de fără reservă, cu atât mai vîrtos, că astăzi se lansează deja prin presa din România (şi apoi la noi) nişte articoli, cari deşi poartă marca unor bărbaţi până acum recunoscuţi de amici,[4] totuşi sunt plini de incorectităţi şi greşeli«.

Eu sunt acel »astfel de om», care, după-ce a isbucnit crisa, am făcut o călătorie la Bistriţa, Dej, Turda, Blaj, Caransebeş şi Braşov, vorbind pretutindeni cu oameni serioşi şi în posiţie a judeca stările şi afacerile noastre.

Eu sunt acel »astfel de om«, care am fost secretarul unei întruniri confidenţiale.

Eu sunt acel «astfel de om«, care are sě dee seamă despre aceste întîmplări, care nu sunt »apucături«, ci o lucrare politică de bun simţ şi de abnegaţiune personală; mai ales eu trebue sě dau acum seamă, pentru motivul că lucrările acestea sûnt presentate în pasagiul de mai sus ca originală causă, că d-lor, homines novi dela «Tribuna«, »trebue sě păşiască cu un întreg aparat de dovezi"!

Din acest aparat, d-lor au uitat următorul act de distituire, în lipsa mea comunicat nevestei mele în 28 Decemvrie a. tr. II reproduc eu, întocmai, cu stilul şi ortografia proprie.[5]

Domnule Duica!

Din incidentul regretabil cu D. G. Augustini ţiam dat un concediu de o luna de ziie, pe care dmiata lai folosit cutrierand ţiéra şi agitând prin trensa cu calumnii contra comitetului naţional şi contra intenţiunilor salutare ale acestuia.

Dta nu numai ai agitat şi ne-ai calumniat, ci ai convocat la dosul comitetului şi un conventicul la Brasiov, la care ai luat şi parte activă ca secretariu, care conventicul după tote prevederile pote avé celea mai funeste urmări pentru partidul naţional şi pentru causa romanésca, de orace prin acela aţi lucrat pe façia la o scisiune deplorabila in partidul naţional roman.

Prin tote acestea d-ta ai vatamat şi calcat nu numai disciplina de partid, periclitand concordia şî solidaritatea — basa esistenţei partidului naţional, dér ai călcat şi frânt şi stipulaţiunile pe langa cari te-am primit şi ai intrat între redactorii »Tribunei«

În chipul acesta ţi-ai făcut inposibila remânerea mai departe in redacţiunea diuariului partidului naţional.

Deci, având în vedere celea mai sus atinse prin acestea şiruri te absolv de tote indatoririle, ce le ai avut în redacţiunea »Tribunei«, ceea ce ţi-se face cunoscut spre orientarea şi conformarea dnieitale cu acel adaus, că cu diua de adi am sistat si beneficiile ce le aveai dela susatinsa redacţinne.[6]

Sibiiu in 28 Decemb. 1895.                                     Dr. Ratiu.

Eu regret că dl Dr. I. Raţiu a subscris, nu actul, ci motivarea lui. Eu am calomniat „comitetul naţional?" Unde? Când? Prin ce? In comitet sunt mulţi oameni, pe care eu îi ador, îi iubesc, îi stimez. Acest comitet este însă învrăjbit; de vrajba aceasta eu ştiam, în posiţiunea mea de redactor al „Tribunei" era firesc sě ştiu, de mult. Vina sau meritul — urma va alege — ce ni-se va atribui şi mie şi amicului meu I. Russu-Şirianu este că am stat pe partea pe care nu era şi dl Dr. I. Raţiu. Când noi ne-am pronunţat pe care parte voim sě fim, ruptura era mai demult făcută între ele şi noi am ales — fără şovăire.

Asemenea nu pot pricepe ce „intenţii salutare" am zădărnicit ori era sě zădărnicesc eu. Poate le voiu afla prin — necruţătoarea „Tribună" şi atunci voiu putea, de va mai fi nevoe, sě lămuresc această acusă, pe care azi mărturisesc sincer că — nu o pricep.

A treia causă este conventiculul dela Braşov, care „conventicul după toate prevederile poate avea cele mai funeste urmări pentru partidul naţional şi pentru causa românească" — zice actul de destituire — „deoare-ce prin acela aţi lucrat pe faţă la o scisiune deplorabilă în partidul naţional român".

O acusă gravă, care, de ar fi adevărată, m'ar face nevrednic de tot, ce mie-'mi este mai scump, de posibilitatea de a slugi sincer şi cu zel causa poporului român, pe care ori pe unde am fost, mereu şi, cred, bine am slugit-o. Aici trebue sě mě apăr. Şi deoare-ce nu voesc sě fac divulgaţiuni multe, mě mărginesc deocamdată la câteva fapte, care explică oportunitatea şi corectitatea ideilor desvoltate la Braşov.

Noi ceream adecă ca programul naţional sě fie şi mai departe susţinut anume cu acel aş metod — al pasivităţii, de care într'o conferenţă a câtorva conducători ai noştri (în 16 Noemvrie a. tr.) se vorbise sě fie posibil abandonată în părţite ungurene, la alegerile proxime, când partidul naţional român s'ar alia cu Zichy!

Noi mai ceream, ca dl Dr. I. Raţiu sě retragă acţiunea judecătorească îndreptată, nu numai în contra noastră, a tinerilor dela „Tribuna", ci în contra tuturor acelor membri din comitetul disolvat, care ne spriginiau şi ne spriginesc pe noi, în hatîrul afinităţiii mai mari de vederi politice; noi ceream, pe scurt, pace în partid! Vrajba era încă la început, pacea era încă posibilă. Dacă se făcea aşa precum ceream noi, era, blând zis, mai bine.[7]

Noi mai ceream în sfîrşit ca foile naţionale „Tribuna" şi „Foaia Poporului" sě-'şi păstreze neatinse independenţa lor.

După secuestru, noi redactorii simţirăm imediat că nu mai sûntem combătuţi numai prin „Gazeta" şi „Dreptatea", ci şi prin influenţe personale. Mie în special 'mi-aţi luat, domnule Dr. I. Raţiu, în nume de rěu că am anunţat naţiei noastre manifestul martirilor, pe care îl tot aşteptăm şi azi şi aţi zis că am făcut o divulgaţiune; în nume de rěu 'mi-aţi luat şi chipul aspru, în care m'am pronunţat altădată asupra „activiştilor" şi aţi dat atunci ordin dlui Russu-Şirianu sě-'mi controleze manuscriptele, nemai avênd încredere; până şi enciclopediştii, ca sě iau şi o notă ilară, au făcut o chestiune de oprelişte! Nu ne mai simţiam liberi şi am priceput că-i vorba acum de o suprimare a liberei opiniuni, înainte de a eşi în lume, înainte ca lumea serioasă şi obiectivă sě refuze ea ce nu-'i convine; eu nu ştiu până unde ar fi fost dus acest sistem, începutul lui 'l-am gustat însě într'un chip, care ne-a pus pe gânduri.

Eată ce am cerut noi! - Eată ce ìdei au fost taxate prin actul de destituire drept dinamită pentru sdrobirea „solidarităţii". Erau taxate astfel după-ce dl Ioan RussuŞirianu se descărcase de sarcina de a le comunica verbal dlui Dr. I. Raţiu şi a le explica înţelesul ce noi li-'l dam.

Dacă deci dl Dr. I. Raţiu zice în hârtia sa că totuşi „conventiculul" dela Braşov „poate avea cele mai funeste urmări", eu nu pot face altă conclusiune decât următoarea: Ştiind că d-sa nu va admite vederile exprimate de noi şi că noi nu vom renunţa la ele, a conchis că şi aici va fi un motiv de scisiune şi, prin urmare, cu o prevăzătoare deducţie — m'a destituit, pentru-ca sě nu mai am prilegiu a scrie pentru astfel de idei, la care sûnt atât de îndrăsneţ a crede că şi azi trebue sě ţin, trotz alledem und alledem!

Azi avem înse pe partea noastră, în arena publică, pe domnii Dr. V. Lucaciu, Dr. V. Fodor, Dr. G. Tripon, Dr. D. P. Barcianu, Nicolae Cristea şi Dernetriu Comşa; domnii Eugen Brote, Aurel C. Popovici şi Septimiu Albini, vězênd discordiile dintre conducătorii rěmaşi aici, s'au pronunţat în acest sens şi mai de vreme; domnii M. Veliciu, A. Suciu, V. Mangra, Dr. St. C. Pop, Dr. George Popovici, Dr. Trăilescu etc. etc. etc. s'au pronunţat tot astfel în scrisori adresate dlui Dr. Raţiu. Noi, tinerii nu mai sûntem deci în planul prim, noi sûntem lăsaţi în urmă de luptători, care vorbesc ca şi noi ori, mai bine, mai adevărat, după glasul cărora vorbisem  şi noi. Actul meu de destituire l-'ar putea, primi azi fiecare dintre conducătorii numiţi mai sus.

Din împrejurările fidel expuse mai sus resultă că tendinţa d-lui Dr. I. Raţiu era şi este: a suprima expresiunea unor convingeri, pe care d-sa nu le are. In Tribuna s'a şi făcut mărturisirea indirectă, că acesta este scopul d-lui Dr. I. Raţiu când voeşte a dispune discreţionar de „Institutul tipografic". A paralisa pe acei politiciani, care au dat politicei noastre avîntul ce-'l luase, iată tendenţa, pe care împreună ca alţii, eu, redactor al Tribunei, nu o puteam sprigini, fără sě-'mi nenorocesc conştienta mea.

Iată ce-a scris »Tribuna« în nrul 288 a. tr.:

„La 1891, ni-se pare, (Bine ştiţi ce s'a petrecut pe la Tribuna! G.B.D.) când „Tribuna" a fost declarată oficios de organ al partidului nostru naţional, ea era dimpreună cu „Institutul Tipografic" proprietatea privată a dlui Eugen Brote, care a fost cumpěrat „Institutul" după-ce „ca societate pe acţii" se licuidase. Starea aceasta de „organ acreditat" a durat până la 1894. În timpul acesta „Tribuna", deşi proprietatea privată a unei persoane singuratice, servia intereselor partidului naţional şi primia din când în când câte o subvenţiune dela fruntaşii membri ai partidului. Direcţiunea ei politică era dată întotdeauna de proprietarul ei şi trebue sě notăm, că între membrii comitetului naţional de atunci şi între proprietarul „Tribunei" nu odată s'au ivit unele şi altele deosebiri de vederi în ceea-ce privia ţinuta ori direcţiunea politicei noastre naţionale. Proprietarul „Tribunei" întotdeauna reuşia învingător, căci îşi avea organul la îndemână. De aceea încă de pe atunci s'a fost iscat între membrii fruntaşi ai partidului naţional ideea, ca ei sě cumpere dela Brote „Tribuna" pe seama partidului, ca sě o facă adevěrat organ al acestuia."

Acest pasaj vorbeşte mult: el dovedeşte intenţiunile dlui Dr. L Raţiu; dar — noi am dori sě vedem o discuţie asupra „deosebirilor de vederi" şi sě vedem cine — era mai în drept!

Dacă am şti cel puţin cu care scop ultim sě încearcă aşa ceva?! Nimeni nu ştie încă şi toţi bănuim mai mult decât ştim. De spus, nu sěe spune. Şi totuşi se credem orbeşte? Sistemul acesta de-a suprima puterile vii ale naţiunilor este o fatală eroare politică, care sě rěsbună fie în contul celui ce-o comite, fie în contul naţiunilor. Cine-'şi iubeşte neamul trebue sě lucre ca al doilea cas sě nu aibă loc.

Der Freiheit — eine Gasse!

4. Eu, în special, eram de mult avisat că ni-se prepară şi nouă, celor dela „Tribuna", o execuţie după acest sistem. Pe la începutul lui August, un membru foarte marcant, foarte popular şi iubit al comitetului naţional, îmi scria o epistolă, care în parte merită a vedea lumina zilei, „Dta ţii cu sfinţenie'' — mi sě scria — »la vederile politice, cari au întemeiat „Tribuna", au produs curentul actual şi care predomină în toate acţiunile noastre politice. Sûnt insě caractere, care nu ţin cu atâta tărie la aceste toate... Destul e sě-'ţi amintesc de domnul T...., ca sě fi pe deplin clarificat. De aceea sě lucră pe de laturi cu insinuări: în Bucovina s'a certat cu toţi,[8] e intransigent etc. ca aşa scăpăm... cu vreme de el şi faptul depărtării sě nu aibă altă aparenţă, decât că, de.... a fost bun, scriitor excelent, dar' o natură neconciliată şi neconciliabilă... de aceea îţi spusei, sě fi cu grije. N'o sě te iee la isgonire, ca sě te poţi apěra pe faţă, ci numai din ascuns te-or ataca sau poate că si până acum ai simţit, că vreau sě-'ţi amărească zilele cu fel de fel de imputări. Te rog foarte să treci peste aste rele cu sânge rece..."

Şi pentru-ce aceasta ? Pentru-că eu ţin — are drept autorul scrisorii — cu sfinţenie la vederile politice, care au întemeiat „Tribuna", au produs curentul actual şi care predomină în toate acţiunile noastre. Aşadar' causa înlăturării mele nu sunt eu, ci ea — este mai veche, decât «conventiculul« dela Braşov! Acesta a fost un prilej, luat cu aviditate drept bun pretext; causa sûnt nişte convingeri, care sûnt şi ale mele şi pe care alţii voesc sě le vază părăsite, rěmase fără publicişti capabili sě le susţie.

E durere, adevěrat, că dela prima mea convorbire cu dl Dr. I. Raţiu eu am ştiut că politiceşte nu sûntem deplin de acord.

Dela convorbirea ântâia, dl dr. I Raţiu mi-a zis, că „o Ungarie independentă nu ne poate fi periculoasă, ci din contră favorabilă situaţiei noastre viitoare";  când Hieronymi întră în Ardeal, eu primiam ordin ca »ex professo« sě scriu o serie de articoli despre împăcarea cu ungurii, eu am scris însě unul şi — potrivit acelui moment — cu sensul tocmai contrar; asupra felului cum apreciam pe conservatorii din Ţară, am fost iarăşi deosebit în vederi şi dl S. Albini, dl Russu-Şirianul şi eu am urmat şi aici pe acea parte dintre conducători, care nu împărtăşiau vederile d-lui Dr. I. Raţiu; şi în fine, rog pe dl Dr. Amos Frâncu sě spună dênsul, dacă nu mi-a adus d-sa dela dl Dr. L Raţiu, din Seghedin, ordinul ca tonul dat pe atunci de mine, antirusesc din »Tribuna« sě-1 abandonez?!

Acestea sunt câte-va proprii experienţe, care 'mi desveliau marele contrast dintre vederile d-lui dr. L Raţiu şi ale »Tribunei« originale, ale acelei »Tribune,« pe care din convingere am urmat-o, îndată ce am putut-o pricepe, al cărei vechiu colaborator eram şi al cărei entusiast redactor devenisem de mai mult de un an. Scrisoarea aceea a membrului din comitetul naţional îmi anunţa lucruri ştiute, despre care nu ştiam că şi alţii le ştiu — ca şi mine!

Întreb acum, ce fond sě desvěleşte la spatele acestor simptoame? Ce vrea dl Dr. I. Raţiu, dacă nu mai vrea direcţiunea „Tribunei?" — Nu spune, nu ştim.

Nu martiriul, nu exiliul îmi poate insufla respect: ideile mě chiamă la cineva ori mě alungă dela el şi ele — care sunt ? Căci nu le vedem lămurit...

5. Socotesc, că este suficient ce-am zis, pentru-ca publicul român sě aibă o împresiune mai exactă despre motivele politice ale atitudinei mele în crisa «Tribunei;« eu am voit sě rămân fidel unei direcţii, pe care o ţin de salutară, de singură posibila în actuala noastră situaţiune politică; eu am sě rěmân fidel acelor şefi, care, ferindu-se de periculoase adimeniri, ne-au oferit totdeauna bune idei, sigure convingeri, energică voinţă de muncă. „Pěcatul" meu este că o astfel de voinţă am şi eu şi că am lucrat în sensul convingerilor mele.

Despoiaţi deocamdată de posibilitatea de-a vorbi zilnic publicului român eu am avut şi am credinţa că, ori când vom vorbi, el ne va da dreptate. Pentru dreptate şi bine luptăm cu arme drepte şi tari. Azi aruncă încă cu petri în noi, cei ce n'au dreptul a ridica petri asupra altora...

Discuţia din partea contrară, purtată în „ Tribuna" este foarte des nesinceră şi mai des nedelicată. Noi nu vom urma acest metod, la capětul căruia věd un chip de lupte sělbatice. Vrem încă pace, dar' o onorabilă pace politică, deoare-ce alta nici dlui Dr. I. Raţiu, nici „nouě nu ni-se poate cere, necum comanda.

Sibiiu, în 17 Ianuarie n. 1895.

Adaus unic:

Reproduc şi aici actul-protest al mai multor membri ai comitetului naţional, pentru a dovedì cât de grav este fondul politic al crisei dela „Tribuna":

Sibiiu, 11 Ianuarie n 1896.

In zilele de 10 şi 11 Ianuarie n. 1896, unsprezece dintre membrii comitetului naţional disolvat, anume dnii: Dr. I. Raţiu, G. Pop de Băsesti, Dr. V. Lncaciu, Dr. D. P. Barcianu, D. Comşa, N. Cristea, Dr. T. Mihali, Dr. G. Tripon, Dr. V. Fodor, Iuliu Coroian si Rubin Patiţia, s'au întrunit în Sibiju la consfătuiri confidenţiale. Scopul acestor întruniri era sě aplaneze pe cale pacĭnică diverginţele ce s'au născut în sinul partidului naţional în urma hotărîrilor luate la 15 şi 16 Noemvrie 1895 şi mai ales în urma conflictului ce s'a dat pe faţă după disposiţiunile luate de dl Dr. I. Raţiu în afacerea redacţiunei »Tribunei« şi »Foii Poporului.«

Consfătuirile au promis resultatul dorit de întreaga Românime. Şi în scopul acesta majoritatea membrilor consultării, cu o deosebită loialitate s'a arătat dispusă a salva situaţiunea gravă. S'au şi făcut în acest spirit propuneri formale şi anume: dl Dr. V. Fodor a propus restabilirea statului quo-ante, curmarea proceselor şi sistarea polemicelor ziaristice; dl Dr. V. Lucaciu asemenea a propus restabilirea statului-quo-ante în redacţia foilor naţionale sus amintite; ear' dl Dr. T. Mihali aproabă toţi paşii făcuţi şi exprimă încredere presidiului, învestindu-'l cu „puteri discreţionare«

Cu ocasiunea votării asupra acestor propuneri, făcute în scris, s'a sěvîrşit nu numai un regretabil abus de puterea presidenţială, ci mai mult: o flagrantă falsificare a voinţei majorităţii membrilor consultării. Şi anume noi cei 6 membri subscrişi din 11 câţi eram de faţă, am fost siliţi sě asistăm la următorul spectacol: Propunerile mai sus amintite au fost puse la vot după cum urmează: Întâi propunerea d-lui Dr. V. Fodor, pe care presidentul, fără a constata voturile pro şi contra, a declarat'o ca rěmasă în minoritate. A urmat propunerea semnată de dl Dr. T. Mihali, care a întrunit 4 voturi şi anume voturile d-lor G. Pop de Băsesti, Rubin Patiţia, Iuliu Coroian şi Dr. T. Mihali.

Propunerea d-lui Dr. V. Lucaciu, care în întregimea ei conţinea un remediu potrivit pentru salvarea situaţiunei fără jignirea vreunei consideraţiuni, fără ca membrii consultării sě-'şi dea părerea, a fost înlăturată de presidiu prin următoarea procedere: dl Dr. I. Raţiu, după votarea asupra propunerii dlui Mihali, declară primită cu majoritate această propunere, deşi ea întrunise numai patru voturi din 11 şi imediat a ridicat şedinţa.

In faţa acestei procederi, d-nii Dr. D. P. Barcianu, D. Comşa şi Dr. V. Fodor şi-au dat dimisiile, asupra cărora presidiul n'a mai provocat votul membrilor consultării, — ear' dl Dr. V. Lucaciu îndată 'şi-a făcut observaţiunile şi a protestat, la ce a primit rěspunsul: »Poţi tot protesta!« Dl Dr. G. Tripon asemenea a declarat în termini categorici că el a votat pentru propunerea d-lui Dr. V. Fodor, care declaraţiune asemenea a fost ignorată. Dl N. Cristea nu şi-a dat votul pentru cele douě propuneri amintite, deoare-ce aştepta punerea la vot a propunerii d-lui Dr. V. Lucaciu, pe care toţi subscrişii am fi primit'o, şi astfel sě curmau toate neînţelegerile!

Constatăm cu durere că chiar în cea mai gravă situaţiune a partidului nostru naţional s'a întêmplat acest lucru, care este nu numai un abus detestabil, dar şi o făţişe violentare a voinţei majorităţii.

In faţa acestei situaţiuni grave, pe care noi am voit sě o salvăm din inimă curată, datori ne simţim sě aducem la cunoştinţa naţiunei această procedură, care dă explicaţiunea situţiunei.

Dumnezeu cu noi si cu sfânta noastră causă!

Dr. V. Lucaciu m. p. Nicolae Cristea m. p.

Dr. V. Fodor m. p. Demetriu Comşa m. p.

Dr. G. Tripon m.p Dr. D. f. Bardan m. p.