Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

RESOLVAREA CESTIUNII ÎN SENSUL STABILIRII UNUI MODUS VIVENDI.

olitica   de  maghiarisare   fiind   o   utopie,   ear'   mijloacele   paliative fiind lipsite de seriositate, stăm în faţa unei alte alternative.

Şi anume: cestiunea sĕ poate resolva sau într'un chip fragmentar, de azi pe mâne, sau într'un chip definitiv.

Nu sûnt după principiile mele radical, dar' sunt cestiuni, pe care oamenii şi vremurile le-au încurcat atât de mult şi dela a căror radicală deslegare atîrnă interese atât de mari de Stat, încât o deslegare radicală sĕ impune prin forţa împregiurărilor.

Convingerile mele intime nu mě iartă deci a părtini o resolvare a cestiunii în sensul unui modus vivendi.

Cestiunea este de o atât de vitală importanţă pentru existenţa şi viitorul Statului nostru, încât ori-şi-cine cunoaşte referentele, nu poate părtini în bună credinţă, decât o soluţiune definitivă.

Cu toate acestea ţin a schiţa condiţiunile unui asemenea modus vivendi, ca fiecine sě se poată orienta şi sĕ poată judeca situaţiunea din punctul ei adevĕrat de vedere.

Mĕ voiu mărgini deci a indica în linii generale condiţiunile acestui aranjament:

1. Abrogarea legii de presă excepţională din Ardeal, adecă a patentei imperiale austriace  dela   1852 şi   înlocuirea   ei cu   legea de presă azi în vigoare în Ungaria.

2. Abrogarea legii electorale   excepţionale   din Ardeal;  introducerea   aceleiaşi legi electorale, care este astăzi în vigoare în  Ungaria,  eventual modificată, după-cum e vorba;   arondarea cercurilor electorale după naţionalităţi.

3. Delimitarea comitatelor după hotarele generale de naţionalitate pe basa unui sistem de reciprocă compensaţiune a micilor enclave.

4. Revisuirea legii de   naţionalităţi   pe   basa,   de pildă   a »proiectului de lege pentru regularea şi   asigurarea   naţionalităţilor   şi   limbilor   de  ţară  în Un­garia«  — proiect stabilit şi   aprobat la anul  1870 de   cătră   douĕ   delega­ţiuni,   una a  »clubului deputaţilor naţionalişti«   (români, şerbi ş. a.),   alta a »partidului   democrat-maghiar«   (clubul Tiszaist).    Zic   »pe   basa«   acestui proiect, pentru-ca  sě se vază  în acelaşi timp ideile,   ce le avea şi partidul democrat maghiar.

Eată textul acestui proiect :

§. 1. în Ungaria se recunosc de naţionalităţi egal îndreptăţite de ţară următoarele poporaţiuni istorice de ţară : Maghiarii, Românii, Sêrbii, Slovacii, Ruşii şi Nemţii, pentru care prin lege fundamentală sĕ asigură îndreptăţirea egală politică de naţionalitate şi limbă între marginile întregităţii teritoriale şi unităţii politice a Statului.

În documente oficiale naţionalităţile locuitoare în Ungaria laolaltă sĕ vor numi »poporul Ungariei« şi din folosirea numelui »unguresc« nu sĕ pote deduce preferenţă nici superioritate pentru naţionalitatea maghiară.

§. 2. În comunităţile săteşti şi orăşeneşti, precum şi în comitate, respec­tive şi în districte naţionalitatea majorităţii poporaţiunii respective — şi adecă a celei absolute unde s'ar afla atare, la din contră naţionalitatea majorităţii relative, — formează în ţinutul respectiv naţionalitatea oficială şi limba ei va fi limba oficială atât a representanţei politice sau representanţei politico­administrative precum şi a antiştilor şi autorităţilor politice, presupunênd că acea majoritate aparţine la una din cele şese naţionalităţi din ţară.

În acele comunităţi, comitate şi districte amestecate, unde pe lungă ma­joritatea decizĕtoare una din cele şese naţionaţităţi din ţară ar forma barem a treia parte şi cu numĕrul ar sta aceleia mai aproape, membrii representanţei au drept a cere, ca limba ei sě se aplice ca a doua limbă oficială.

În adunările representative, întrebuinţarea limbilor usitate în ţară este liberă.

Comunităţile acelea, a căror majoritate nu aparţine la nici una din cele şese naţionalităţi din ţara, pot folosi limba lor proprie de limbă oficială în afacerile lor interne, comunale, în afacerile lor cu judecătorii comitatense, sau cu amploiaţii cercuali sûnt îndatorate a întrebuinţa limba oficială a comitatului.

§. 3. Limba naţionalităţii de ţară, ce formează majoritatea ţerii, e limba oficială a legislaţiunii şi a oficiatelor centrale.

Însě în ori-ce fel de cause compuse în altă limbă, atât regimul central, cât şi curtea de cassaţiune, precum şi judecătoria supremă, e îndatorată a reda tot în acea limbă hotărîrile respective decisiunile şi sentenţele sale.

Curtea de cassaţiune şi judecătoria supremă în consultările lor traducênd, prin translatori juraţi, procesele purtate în atare limbă nemaghiară, dimpreună cu documentele necesare, le va refera prin referenţi ce cunosc limba respectivă.

În Dietă, ablegaţii naţionalităţilor din minoritate, au libertatea a se pro­nunţa în propria lor limbă naţională.

§. 4. Legile ţerii, mai departe ordinaţiunile şi toate telurile de disposiţiuni ale regimului şi autorităţilor centrale se vor comunica respective se vor publica tuturor naţionalităţilor din ţară, deschilinit jurisdicţiunilor, pe lungă textul original şi în limba lor naţională proprie respective în limba lor oficială, eară cu text autentic, respective se vor promulga. Dacă s'ar naşte vre-o îndoeală despre înţelesul alor douě texturi, atunci decide textul original.

§. 5. Representanţele, oficiatele şi antistiile orăşeneşti, comitatense, distric­tuale şi cercuale, precum şi toate oficiatele administrative inferioare, cu oficiatele superioare vor comunica în propria lor limbă oficială şi (cu excepţiunea casurilor din §. 4) tot în acea limbă vor primi hotărîrile, încredinţările şi ori ce fel de comunicaţiuni. Tot aşa corespund în limba lor proprie oficiatele de asemenea rang, dacă au aceeaş limbă oficială ; în casul contrar, pe lungă textul original în limba proprie întrebuinţează limba oficiatelor centrale. Tot asta e de observat şi la comunităţile săteneşti şi la antistii acelora, dacă limba lor oficială e recu­noscută de limbă usitată în comitat, respective, district din partea corporaţiunii representative. La din contră comunităţile sûnt îndatorate a întrebuinţa în comunicaţiunile lor externe una din limbile usitate în comitat, respective district.

§. 6. Cu privire la afacerile părţilor litigante sĕ declară ca regulă generală, că părţile îşi pot folosi limba lor proprie, şi autorităţile administrative, precum judeţele de prima şi a doua instanţă poartă pertractările în limba părţilor şi tot în aceea aduc decisiunile. Dacă părţile căuşelor procesuale vorbesc limbi usitate în ţinutul autorităţii respective, însĕ aceste limbi sûnt  diferite, fiecare poate folosi limba sa proprie. Totuşi desbaterea şi efectuirea se face în limba primului incurs.

Acea parte, a cărei limbă nu e usitată în ţinutul autorităţii respective, are dreptul a se folosi sau de limba părţii contrare sau a autorităţii respective, sau a autorităţilor centrale.

Dacă una din părţile litigante consistă din mai multe persoane ce aparţin la diferite naţionalităţi, atunci au a se uni în una din limbile usitate acolo, de altmintrelea sûnt  îndatorate a întrebuinţa limba oficială.

În causa criminală, cercetările şi toate pertractările decurg în limba acu­satului şi sentenţele, precum si toate felurile de decisiuni au sě se aducă în limba acusatului, dacă aceasta e una dintre limbile usitate în ţinutul autorităţii respective; de altmintrelea în acea limbă de ţară usitată, care acusatul după mărturisirea sa proprie o pricepe mai bine.

În caşurile acelea, unde sûnt  mai mulţi acusaţi de diferite naţionalităţi, aceia care vorbesc una din limbile usitate acolo, sûnt  de ascultat în acea limbă şi pertractarea cu privire la ei se poartă în limba lor, cu privire la ceialalţi însĕ în limba oficială a jurisdicţiunii pe lungă întrebuinţarea de interpreţi ; sentenţa însĕ e de comunicat în limba lor proprie. Tot aceste disposiţiuni stau şi cu privire la ascultarea martorilor.

După întroducerea procedurii judecătoriei de juraţi referitoare la cause criminale, limba desbaterilor juriului, dacă juraţii n'ar pricepe limba acusatului, va fi limba oficială a respectivului judeţ.

§. 7. Învěţămêntul naţional din punctul de vedere al culturii comune şi al prosperităţii se recunoaşte de misiune a Statului, şi drept-aceea înaintarea lui se ordonă precum de după puterea proprie a fiecărei naţionalităţi, aşa şi prin ajutorare în proporţiune egală din averea Statului.

Drept-aceea fiecare naţionalitate din ţară în totalitate sau particular are dreptul a se unì spre acest scop, a funda şcoale şi institute, societăţi şi reuniuni spre desvoltarea cultivării spirituale şi materiale, precum spre desvoltarea culturii, ştiinţei, beletristicei, artelor şi a economiei naţionale, a înfiinţa fonduri şi fun­daţiuni, şi spre acest scop a le administra independent prin organele lor proprii.

§. 8. în toate şcoalele poporale ale acelor şese naţionalităţi din ţară, în institutele superioare de cultură şi învĕţăment, e limba lor proprie naţională limba de instrucţie. Institutele naţionale, respective confesionale, de cultură şi învĕţămênt ale singuraticelor naţionalităţi, încât corespund condiţiunilor sustă­toare pentru asemenea institute ale Statului, se declară de egal îndreptăţite cu acestea, şi în toate acelea în care se propune istoria pragmatică a terii, se poate totodată propune şi istoria lor proprie naţională.

Comunităţile, autorităţile şi institutele bisericeşti şi şcolare, precum şi toate institutele, societăţile şi reuniunile înfiinţate pentru scopul expus în §. 8, au dreptul a sĕ folosì de limba lor proprie naţională în comunicaţiunile lor interne şi externe, între sine, faţă cu regimul şi cu alte autorităţi de Stat, şi regimul e îndatorat a le ceda decisiunile şi răspunsurile sale tot în acea limbă.

§. 9. La universitatea ţerii, pe lungă catedrele de limbă şi beletristică a celor şese naţionalităţi din ţară, au sě se ridice catedre şi pentru propunerea legilor patriei în limba lor naţională, permiţênd totodată în limbile acestea do­centurile private şi pentru alte facultăţi, precum şi facerea examenelor în toate limbile de propunere. Tot aceasta se ordonează şi cu privire la academiile juridice din ţară; dar' numai cu privire la naţionalităţile tare representate în respectivele părţi ale ţerii. In şcoalele sustătoare de mijloc şi superioare, sau în institutele de învĕţămênt, are sě se introducă de limbă instructivă, pe lungă luarea în consideraţiune a elementelor naţionale des representate, şi limba acelei poporaţiuni, în cercul căreia se află acelea, şi în mijlocul atâtor naţionalităţi din ţară, unde lipsesc astfel de institute de învăţământ, au a se ridica în numĕr corespunzător cu puterea ţerii, sau cu privire la împregiurări cu ajutorul Statului.

§. 10. Aceia care pretind a purta atare oficiu la care se condiţionează cunoştinţa limbii maghiare, au a demustra deplina cunoştinţa a acestei limbi.

§. 11. Ordinatiunile legii presente, mai vîrtos cele conţinute în §. l for­mează partea constitutivă din constituţiunea ţerii.

§. 12. Legea aceasta va păşi în vieaţă îndată după sancţionare şi publi­care; şi toate legile şi ordinaţiunile de mai înainte, contrare legii de acum, prin aceasta se declară de şterse«.

Până aici proiectul de lege. Legile şi ordonanţele contrare unei asemenea legi de naţionalităţi ar fi mai ales următoarele, şi fireşte ar trebuì parte abrogate, parte modificate :

a) Abrogarea art. de lege care impune limba maghiară ca obiect de învĕţăment în şcoalele elementare nemaghiare.

b) Modificarea   art. de   lege despre  asilele  de   copii  (kisdedóvoda)  în  sensul ca limba de propunere în aceste asile să fie limba maternă a copiilor.

c) Modificarea legii despre salarisarea învăţătorilor în sensul ca Statul să acorde o subvenţie corespunzătoare respectivelor autorităţi şcolare autonome.

d) Modificarea legilor bisericeşti în raport cu drepturile limbilor naţionale. 5.   Abrogarea legii despre administrarea din partea Statului a fondurilor grăni­ţereşti şi restabilirea Statului quo ante.

6. Modificarea legii despre  colonisări în   sensul de a nu se popula comunele noue, decât cu colonişti de naţionalitatea împregiurimii acelor comune.

7. Codificarea liberală a dreptului de întrunire şi asociare.

Un asemenea arangiament ar restabili negreşit pacea — pentru un timp oare-care, dar' în curênd lupta ar începe de nou.

De ce? Pentru-că un asemenea modus vivendi, nu ţine seamă de esenţa principiului de naţionalitate.

Deosebirea între un asemenea arangiament şi între mijloacele paliative residă în faptul, că acest arangiament fiind mai sincer, mai firesc, se apropie mai mult de deslegarea definitivă a cestiunii în sensul principiului de naţionalitate.

Dar' eu întreb : este oportun, este cuminte a resolva azi cestiunea aceasta numai pe jumĕtate ?

Se delătură la sigur oare primejdiile situaţiunii actuale prin un asemenea modus vivendi?

Eu cred, că nu.