La orice or
ă te trezeai, o uşă se închidea. Se duceau din cameră în cameră, mână-n mână, când ridicau, când deschideau, asigurându-se –un cuplu fantomatic.‘Aici l-am l
ăsat’ spuse ea. Iar el adăugă ‘Oh, dar şi aici!’ ‘Este sus,’ murmură ea. ‘Şi în grădină,’ şopti el. ‘În linişte’, spuseră ei, ‘sau îi vom trezi.’Dar nici vorb
ă că ne-aţi trezi. Oh nu. ‘Îl căutau, trăgeau draperia’ cineva ar putea spune, şi astfel să citeşti pe o pagină sau două. ’Acum l-au găsit,’ cineva ar fi sigur, oprind creionul pe margine. Şi apoi, obosit să citească, cineva s-ar putea ridica şi să vadă de unul singur: casa complet goală, uşile rămase deschise, numai porumbeii de lemn gângurind fericiţi şi zumzăitul treierătoarei auzindu-se dinspre fermă. ‘Pentru ce am venit aici? Ce am vrut să găsesc?’ Mâinile mele erau goale. ‘Poate că e sus, atunci?’ Merele erau în pod. Şi aşa, jos din nou, grădina la fel de nemişcată, numai cartea a alunecat în iarbă.Dra l-au g
ăsit în salon. Nu că cineva i-ar putea vreodată vedea… Sticla ferestrelor reflecta trandafiri; toate frunzele erau verzi în sticlă. Dacă s-au mişcat în salon, mărul doar şi-a întors partea galbenă. Şi totuşi, în clipa următoare, dacă uşa era deschisă, împrăştiat pe podea, agăţat de pereţi, suspendat de plafon -ce? Mâinile mele erau goale. Umbra unei mierle a traversat covorul; din cele mai adânci izvoare ale tăcerii, porumbelul de lemn şi-a aruncat gânguritul sonor. ‘În siguranţă, în siguranţă, în siguranţă,’ pulsul casei bătea uşor. ‘Comoara îngropată; camera…’ pulsul se opri brusc. Oh, era aceea comoara îngropată?O clip
ă mai târziu, lumina s-a estompat. Afară în grădină atunci? Dar copacii împrăştiau întuneric pentru o rază rătăcitoare de soare. Atât de plăcut, atât de rar, rece s-a scufundat prin suprafaţă raza pe care am descoperit-o mereu arzând în spatele sticlei. Moartea era sticla; moartea era între noi; venind spre femeie mai întâi, cu sute de ani în urmă, părăsind casa, sigilând toate ferestrele; camerele se cufundară în întuneric. El a părăsit-o, a părăsit-o pe ea, s-a îndreptat spre nord, spre est, a văzut stelele întoarse în cerul sudului; a găsit casa, a găsit-o aruncată printre Adâncuri. ‘În siguranţă, în siguranţă, în siguranţă,’ pulsul casei bătea bucuros, ‘Comoara, a voastră.’Vântul
şuieră în capătul aleei. Copacii se apleacă şi se îndoaie încolo şi încoace. Raze de lună se bălăcesc şi se risipesc sălbatic în ploaie. Dar lumina lămpii cade drept dinspre fereastră. Lumânarea arde rigid şi inert. Rătăcind prin casă, deschizând ferestrele, şoptind pentru a nu ne trezi, cuplul fantomatic îşi caută fericirea.‘Aici am dormit’ spune ea. Iar el adaug
ă ‘Sărutări nenumărate’. ‘Trezindu-ne dimineaţa-’ ‘Argint printre copaci-’ ‘Sus-’ ‘În grădină-’ ‘Când vara venea-’ ‘În toiul iernii-’ Uşile se îndepărtează închizându-se, palpitând delicat precum pulsul unei inimi.Vin mai aproape; se opresc în dreptul u
şii. Vântul cade, ploaia alunecă argintiu de-a lungul geamului. Ochii noştri se întunecă; nu auzim nici urmă de paşi în spatele nostru; nu vedem nici o doamnă răsfirându-şi mantia fantomatică. Mâinile lui apără felinarul. ‘Priveşte’ răsuflă el. ‘Somn adânc. Dragoste pe buzele lor.’Aplecându-se,
ţinându-şi lampa de argint deasupra noastră, lung au privit, şi pătrunzător. Se opresc îndelung. Vântul te poartă drept; flacăra se apleacă puţin. Sălbatice raze de lună traversează şi podeaua şi peretele, şi, întâlnindu-se, pătează conturul feţelor; chipurile meditează; chipurile care-i cercetează pe cei adormiţi şi le caută bucuria ascunsă.‘În siguran
ţă, în siguranţă, în siguranţă,’ inima casei bate mândră. ‘Ani lungi-’ suspină el. ‘Din nou m-ai găsit’. ‘Aici’ murmură ea ‘dormind; în grădină citind; râzând, rostogolind mere în pod. Aici ne-am lăsat comoara-’ Înclinându-se, lumina lor ridică pleoapele de deasupra ochilor mei. ‘În siguranţă, în siguranţă, în siguranţă!’ pulsul casei bate sălbatic. Trezindu-mă, strig ‘Oh, aceasta este comoara voastră îngropată? Lumina din inimă.