COMUNITATEA ROMANEASCA DIN
CHICHIS
Comuna Chichis este prima comuna din judetul Covasna, pe soseaua ce leaga Brasovul de Moldova.

Pe raza localitatii s-a descoperit ceramica din epoca bronzului.

Prima atestare documentara: 1461 - Kewkews

Denumiri istorice romanesti: 1787 - Kokeny
                                         1854 - Kokos

In anul 1721 apare mentionat intre alti iobagi si unul pe nume Olah.

Evolutie demografica (credinciosi romani):
                           - 1699 - 50 romani
                           - 1766 - 221 romani
                           - 1850 - 329 romani
                           - 1910 - 419 romani
                           - 1930 - 252 romani
                           - 1941 - 33 romani
                           - 1992 - 154 romani

In anul 1740, credinciosii romani din Chichis cumpara de la romanii din Tarlungeni Brasov o biserica din lemn, cu hramul "Sf. Apostoli Petru si Pavel", astazi monument istoric.
In anul 1849, cazacii i-au ars turla de lemn, care va fi ulterior refacuta.
In anul 1918 incepe construirea unei noi biserici, din caramida, cu hramul "Sfanta Treime", constructie care va fi stopata in 1940.

In timpul primului razboi mondial, preotul roman este arestat, iar credinciosii amenintati cu deportarea, au fost siliti sa treaca la reformati si unitarieni. Biserica romaneasca a fost inchisa.

In 1940, cand localitatea intra in componenta Ungariei, ca localitate de granita, preotul roman Gheorghe Lincu, impreuna cu preoteasa sa au fost batuti de noul primar ungur si alungati. Clopotarului i s-a interzis sa mai traga clopotele, fiind amenintat ca va fi spanzurat de funia de la clopot. Persecutia romanilor a continuat si in 1944, cand in retragerea lor, trupele maghiare au devastat biserica, bombardand-o cu tunurile. In decembrie 1944, preotul este dus la Sfantu Gheorghe, huiduit pe strada de maghiari, iar apoi aruncat in temnita si torturat doar pentru faptul de a fi roman.

Biserica veche a fost declarata monument istoric, si cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Romane a Covasnei si Harghitei a fost reparata si restaurata, impreuna cu casa parohiala.
Pagina principala
Biserica romaneasca din Chichis
BISERICA ROMANEASCA DIN CHICHIS
BISERICA ROMANEASCA DIN CHICHIS