Selecţie din placheta de debut: „Lumină întârziată"

(Editura pentru Literatură, Bucureşti,1967)

 

Parc Aproape şapte bănci întregi, şi paznicul care cunoaşte, cum vorbele îngână crengi, când sare lacul dintre broaşte.   El ia o jordie, alungă copiii. Pune-n cer o scară, trage amurgul dintr-o dungă, şi peste noi îl lasă seară,   deschide poarta prinsă-n arcuri, şi pleacă într-aşa un fel, de parcă paznicul de parcuri, ne ia veşmintele cu el.    Amânări Sânt clipe-n viaţă când pun cerul pe seama unor gâze. Mai ales, când vine primăvara. Casele captează, cu-antenele semnale de instinct.   Şi aproape la treizeci de ani aştept ploaia de peşti.   Pe lângă zarzări înfloriţi, pe lângă pruni, trec şi-mi implor destinul. Îmi amân aniversarea cu o zi, cu două zile, până marţi, până duminică, până luni.

Ceremonie Ne împingem somnul spre călcâie şi toate visele se întorc, de pe feţele halucinante.   Nimic mai mult. Aceasta este întreaga ceremonie de întoarcere la viaţă. Soarele e în continuare.   Soţia scutură câte un covor, un surtuc, eu tai lemne atent, dacă nu oftează Pinocchio într-un butuc.   …Să lăudăm dimineaţa, ca pe un destin de munte, când gospodarii, prin ogrăzi, dau foc la sunete, le înfig în clădiri, ca săgeţile incendiare, popoarele punice.    Frig Frig, foarte frig. Parcă respir frunze.   Merg cu înfăţişare de seară, încă vreo câteva pagini. E o maturitate ca şi cum, am ajuns, din greşeală, la mare.   Spun aceste cuvinte, când stelele îşi termină depărtarea, şi se face primăvară. Rămâne târgul în petice albe şi negre. E poate imaginea mea aceasta. N-am ştiut că voi arăta aşa, şi la treizeci de ani.   Dar trebuie să existe o zăpadă, care călătoreşte prin ţară, şi cheamă poeţii pe nume!