Cînd a venit si-a vãzut statuetele mele,
Cuprins de-acel sentiment capital si idee de-o viatã mai de demult,
Mãrturisit-a: Numai în Egipt, în Valea Mortilor, m-am mai întîlnit cu asa ceva!
Într-adevãr, Bãtrînul Miner trecuse pe sub privirea Sfinxului
Si-acela-l trimisese de la Piramide sã se vadã cu-aceste Himere Cimeriene ale Carpatilor,
Astfel refãcea podul pe care-au umblat, milenii,
Penitentii Salmosis la relicvele strãbunilor.

Ca un Zeu-Erou Cavaler plecase de la stînga fluviului, la dreapta,
Purtînd creanga de cires înflorit a gnosei sale interioare,
Dar astãzi a fi de stînga e suprema noastrã demnitate.
Eu stiu cine l-a ucis: cîteva zile în urmã
L-am gãsit dat afarã din vechiul birou
Din camera de la stînga, cum urci si intri în Sediu,
În care el neclintit era citind ziarele si orînduind ce se mai putea pentru altii.

Multe de-ale vietii i-au ros firul vietii,
Izgonitu-l-au în camera de la dreapta
Prin care multi s-au perindat si-au sfîrsit pe la alte partide.
Gata, mi-am zis cu spaimã, Cavalerul fost-a scos din rostul sãu de cãpãtîi,
De-acum se-apropie amurgul, va fi altcineva, departe de noi, în ciuda vointei sale,
Dar trecerea lui cu masa de lucru de la stînga
I-a nimicit natura astralã.

Acum cîteva zile în urmã, abãtut mi se-nfãtisa, revoltat
Pe mistificatorii istoriei si vietii noastre,
Rãsfoia fatã de mine Cartea-i de Muncã, acea condicã modestã
În pînzã maro si-n cîteva pagini de caiet scolar:
Rubrici, stampile, semnãturi nãtînge; ce glorie-i sã fii scos la pensie Prim-Ministru?
Ultimul Verdet era fãrã merite, scîrbit protesta:
Cînd l-au pensionat nu i-au recunoscut cincisprezece ani de lucrãtor în minã
În echipele de salvare, mai apoi, la scoaterea
Tovarãsilor sãi de sub prãbusirile de cãrbuni,
Ortac între ortaci ca-ntr-o sectã orficã secretã
Umblînd prin beznele Infernului dus-întors, fãrã fine,
Fãcuse operã tot timpul împotriva mortii si-acum i-o contestau.

Da, gunoaiele astea istorice de la putere i-au rãsluit
Anii cei mai gloriosi ai omului legat de-o clasã cu firea si lucrarea de toate zilele;
Avea o pensie ciuntitã: dacã nici Verdet nu împlinise misiuni
Pentru Patrie si n-avusese pretuire de vîrf, cine altul?

Veninul ucigas turnatu-i-au în blidul vietii
Cei ce nu i-au recunoscut vechimea începutului cel mai de jos,
Omul ajunsese-acum la meditatia ultimã: degeaba merite de Prim-Ministru
Dacã anii de miner si salvator în abatajele Infernului nu ti se recunosc
Este ca si cînd Patrie, clasã, obîrsie, crezul suprem n-ai fi avut.

Ei l-au omorît, cu gasca tinerelului ãla de pe la usa Cabinetului Doi adunat
Care s-a vrut Presedintele Partidului Socialist al Muncii,
Dar mai cu seamã, tot scopul vietii lui fost-a
Sã intre pe la ora zece în stînga, sã-si lase pãlãria
În antecamera cu secretarã, sã se-aseze în scaunul lui Verdet
Care se ridica fãcîndu-mi cinstea sã dea mîna cu mine.

Acum ãsta se crãceste acolo cu treabã, dar mintea si inima nu-l ajutã cu nimic,
Sasu rãmîne un nimenea cu ambitii ucigase,
De mult scociorîtu-i-a lui Verdet inima, cu plisc de corb nesãtul,
Dat pe seama nulitãtilor de gînd si faptã.

Ultimul Verdet rãmîne pentru mine lumina spre care
Un viitor nebãnuit de nimeni se insinueazã irezistibil.
Plecat-am de la Partidul fãrã Verdet,
Odatã ce fondatorul fostu-i-a umilit, ce rost mai au vorbele?

21 martie 2001

(Text reprodus din revista: „România Mare",30 martie 2001)