Ea a fost cea care m-a botezat Mama Ina.

Era micuţă, avea doi ani şi nu voia sa vorbească. Aşa am cunoscut-o eu. Voia ceva? Arăta cu degetul şi strângând din buze  scotea un : "Immmî!" până îi dădeai sau până înţelegeai ce vrea.

Venea des, în fiecare seară stătea cam 20-30 de minute la noi. Era lipită de Vlad, ca puiul de cloşcă, mereu în preajma lui şi  atentă la tot ce îi spunea. Când a început a vorbii ea era Andu, iar Vlad era Va, dar pe mine nu mă striga. Voia ceva? Venea  lângă mine şi mă mângâia, apoi din ochii îmi arăta. Până când într-o seară am auzit-o spunând încet:
- Mama?!
Am crezut că vrea acasă la ea.
- Andu, te duc acasă?
Vocea ei dădea în plâns şi ochişorii parcă se înecau:
- Mama!, tu!
Am înţeles ca se hotărâse să-mi spună aşa. Vlad râdea:
- Mami, Andreiuţa, are multe mămici! Mama  ei -tanti Lumi, Mama _ bunica Lola, mama tatălui ei, Mama _ bunica Dora, mama mamei ei si acum …. tu Mama_ mama mea!
Adresându-se micuţei:
- Andu, spune-i Ileana, aşa o strigă toţi!
Răspunsul a venit scurt şi sec însoţit de o bătaie din picior:
- NU! MAAA-MA!
Mi-am adus aminte cum îi spuneam eu, mamei mele.
- Andu, spune după mine, Mamina! Ma- mi-na!
Silabisea şovăielnic cu ochişorii lipiţi de buzele mele.
- Maaaa-miiiii-na!
Am repetat toţi trei încet, ca şi când învăţa lucruri de preţ. Nu! Eram doar dornică să o aud. Stă liniştită câteva secunde, parcă pendulând între plâns şi râs. Cred că repeta în gând. Deodată faţa ei devine mai luminoasă şi privirea ei devine bucurie, mânuta ei  se cuibăreşte în palma mea. Cu încântare îmi spune :
- Mam ina! Maaa-Maaa-Ina!
Ş uite aşa de câţiva ani ani am devenit mama Ina, nu numai pentru copii, pentru Vlad, ci chiar şi vecinii îmi spun acum aşa:
- Sărut mâna, mama Ina!

Fetita aceasta îmi dă o căldură deosebită. Să mai povestesc despre ea?
 
 

 Mulţumesc tuturor celor care cu răbdare au citit.                                                               Ina  Noileanu

Mulţumesc!