Iulie 2000
Şoapta

                                           Iulie 2000

Şoapta

Jocuri, joacă, jucării toate, toate tu le ştii.
Jocul prim şi delicat al cunoaşterii de sine, al iubirii dor din tine. Abur, formă delicată, doar de tine e creată.
Joc secund, clipe, secunde doar din delicate umbre. Soarele acum răsare. Umbră! Nu fugii în mare. Nu fugii, nu dezerta şi arată-mi faţa ta!

Eşti

Eşti! fiindcă trăieşti.
Dezmorţită şi fragilă
Eşti clădită din argilă,
Zână, dis de dimineaţă
şi clădită doar din ceată.
La amiază cu putere
aburul, forma o cere.
Mâna lui de truditor
Îi dă forma de ulcior.
Către noapte aburit
El ulciorul a trântit.
 

18,19 iulie 2000                                                               Fir de iarba
                                 (şi pentru că...)
    Sunt convinsă fiind la începuturi am fost un fir de iarba. Mă bucur, Doamne!, m-ai dăruit verde, pe dinăuntru şi pe dinafară verde. Ce frumos am răsărit în locul pe care tu l-ai ales pentru mine. Creşteam încet şi fără de grijă, udată de ploaie, creşteam şi mă înălţam către tine. Unduiam voioasă în mângâierea vântului, alături de celelalte fire, mare de iarbă, mare de viată. Aşteptam bucuroasă, ploaia şi vântul şi cântul de păsări din cer ...şi senin.
Tremuram friguroasă-n furtună. Aplecată sărutam lutul sfânt, pământ care ocrotea rădăcina fiinţei mele. Ştiam, mereu am ştiut sau poate doar am visat...Fir de iarba în pădure, ivit printre frunze uscate, lângă stejar.. Ai venit tu, căutând liniştea stejarului, ai luat amintire o ghindă şi, mirat de prezenţa mea, m-ai cules. Eu, verde, am intrat în palma ta ca un semn ...sau tu...tu m-ai ţinut acolo....
Vezi! chiar şi acum vin la tine tot ca un fir.. prin fir....
şi eu am rămas ca semn în palma ta sau ...tu ca semn în mine...
şi pentru că am crescut frumos, m-a trimis din nou, de data asta gâză. Eram atât de fericită, puteam zbura. Puteam zbura!? O, da! iubeam florile, luam pe aripi polen şi le făceam să se întâlnească, să se iubească, să moară, ca iarăşi să renască.
Eu, licurici fericit, zburam peste pomi, peste firul de iarba verde pe care-l simţeam ca parte din mine....
Pe firul de iarba m-ai găsit şi m-ai luat în palma ta, dăruindu-mă cu un cântec. De câte ori cânţi, eu zbor de bucurie...şi mă pierd...iarăşi...
Şi pentru că am luminat frumos, mi-a dat glas şi m-a trimis, în chip de pasăre. În nopţile cu luna plină când tăcerea e divină în crângurile înverzite de raza lunii poleite, când doar frunzele vorbesc, tăceri şoapte dăruiesc. Frunza codrul o visează cântând dragostea mea trează. Când doar trilul meu răzbate în inimi înfiorate. Ascultând muzica nopţii tu şopteai :" Cânta tu, Lie! Lie, lie- ciocârlie!" şi ai lăsat semn în mine strigarea ta sau eu am lăsat semn în tine trilurile mele...
şi pentru că am cântat frumos, m-a trimis cu ultimul nume pe care tu m-ai strigat:
Lia
din firul de iarba mi-a făcut trup, din bunătatea gâzei m-a învăţat a lumina, iar cântecul pasării în mine îl port, însemn al trecerii tale viitoare trecute... niciodată pierdute, nicicând nevăzute.....
 

20.iulie 2000...........

Subiect

Vorbim iar despre FEMEIE. Nu este ea eternul Subiect?
Vorbim despre fiinţă şi despre cum este Ea. În Eva sălăşuiesc mai multe fiinţe. Poate da, poate nu!
(Poate suna îngust sau plin de sine, dar sunt convinsă că ....)
Hai să punem sub lupă o femeiuţă şi să o analizam. Ai pregătit notiţele? Vezi să ţi ritmul şi să notezi tot!

Subiect : femeia normală...adică măritată, cu copii...
Timpul : prezent( în viitor va fi batrînă, deci, nu va mai prezenta interes?!!!!! :-) )))
Timp de observaţie : 24 de ore.
Orele : 01:00 (trecute fix, vorba lui conu’ Iancu)

    Priveşte-o! doarme. Sigur în trupul acesta este ea şi somnul ce îi dăruieşte liniştea, îi odihneşte corpul. Este ea şi nici măcar nu ştie cum arată dormind. Surâde, zâmbeşte, este încruntată sau doar muşchii faciali se relaxează...
    Ia!.. S-a trezit. Dacă ceasul este cel care o trezeşte, poţi fi sigur că nu are zâmbetul pe buze. De ce? Ştii bine! Trebuie să trezească în ea femeia-amazoană, care o va ajuta să meargă la servici în pas vioi sau femeia-atletă care o va ajuta să fugă după tramvai. E roşu semaforul, dacă traversează incorect printre maşini, îl prinde.
     Apoi la slujbă, este tot ea, concentrată la ceea ce lucrează mecanic, deci este femeia-robot, anii de rutină o ajută să meargă egal şi fără salturi bruşte, aşa liniştit şi potolit ca ....
După ora 15: 00 se transformă în femeia-furnică, aducând către casă tot ceea ce este necesar pentru masă (citeşte burtă, stomac, papilă gustativă) şi ajunsă acasă, iar poc!... se  transformă numai pentru câteva clipe în ea  : femeia-femeie.
    Oare cine mai iese la iveală? Femeia-mamă, trăiască matriarhatul!!!!,  hoarda de copii trebuie potolită, deci pac!, iar transformare rapidă (sic! ingineriei genetice) este simultan femeia -poliţist şi femeia-mixer, adică : ia copii la întrebări (ce ai făcut? cine te-a bătut? ai teme? te ajut?) şi în acelaşi timp pregăteşte masa, curăţă, toacă, mărunţeşte vorbe şi zarzavat, dar le aruncă pe fiecare acolo unde le este locul : zarzavatul la oală, vorbele în gălăgia copiilor.
Oau! Ora 18:00 sau mai târziu se priveşte un strop în oglindă. Nu trebuie să arate hăituită sau prea obosită când "dragul de El" soseşte acasă. Nu?!!! El o vrea frumoasă sau măcar vrea un chip plăcut după atâtea ore "de lucru"!! Aşadar se rujează, aşa... vag, un strop de culoare, o undă de parfum discretă, altfel va crede că vine cine ştie de unde.....
Şi iată s-a transformat în femeia-felină care-şi aşteaptă......
Este ora cinei, devine femeia-chelar, vel-paharnic, pune iute masa (copii aceia dau târcoale) şi strigă cu vocea unei soprane de coloratură : "Maaasaaa este gaataaa!"
Sosesc tătarii (hoarda), care în funcţie de meniul zilnic, se înghesuie sau sunt prinţi moştenitori ce cu nasul pe sus spun ligav : "Tot asta?". Vine tata şi liniştea devine apăsătoare. Spune un : "Doamne ajută!" sau nu spune şi fiecare bate "toaca" sacadat după foamea pe care o are. Ascultând ultima versiune (pop sau rap, depinde ce îndrăgeşti mai mult) repeţi sau nu meniul în celelalte zile...
Gata cu masa! Şi pac!, iar se transformă în femeia-castor, are vase de spălat! Nu?! Strânge, şterge, adună, spală. Iată toate atributele femeii-castor. O dulce. Nu?
    Ce urmează?  Păi spălatul de seară, când este Ea şi duşul - în sfârşit doar un duş cu apă - se inspectează şi spune : "Ce bine că nu am burtă şi las că noaptea nu se vede „am căpătat vre-o două riduri"...  Îşi pune cămaşa de noapte. Priveşte-o!, ce minunat arată!, spiriduş al casei...  Brusc, cuprinsă de feminitate, devine "frumoasa din casa adormită"...
Luminată de aura maternităţii îţi vine să spui : "Madona, Mia Donna!". Îşi priveşte copii dormind. Le şopteşte uşor : "Noapte bună, copii!" Valuri de nostalgie şi duioşie se revarsă din palma ei peste frunţile copiilor adormiţi. Cuprinsă de tăcerea casei se duce în patul culcuş unde....
este ora 01:00 trecute fix.
subiect : femeia normală, adică cea care este mamă şi tată al copiilor săi...
sau Oau!
subiect : femeia normală, cea care trăieşte singură...

21 iulie 2000 + 22 iulie 2000
 
 Subiect...(partea a II-a)

Femeia singura...

Subiect : femeia normală...adică singură...?
Timpul : prezent( în viitor va fi bătrână sau mai înţeleaptă)
Timp de observaţie : 24 de ore.
Orele : 01:00 (trecute fix)
ora 01:00 Priveşte-o, doarme liniştită.
Ghemuită, strângând perna în braţe sau doar un puişor, doarme visând frumos. (Hei! NU! Nu este frumos să vizualizam. Surâsul de pe buzele ei mă intrigă şi pe mine, dar intimitatea este...)
    Ţâr, Ţâr, sună ceasul. Hainele ei frumos aliniate o aşteaptă. .(Hm, te privesc cu coada ochiului! Nu te uita!!! Se îmbracă!!)  Se pisiceşte, adică se întinde din toate oscioarele ei şi spune :" Bună dimineaţa! (te-ai speriat? nu ne vede!!) Îmmm, trebuie să mă trezesc!"  Îşi face o cafea, se spală tacticos, este încă femeia-felină, îşi netezeşte coama, bea cafeaua şi agale se duce la...(aici te las pe tine să spui ce profesie are..)
Cu priviri molatice percepe fără grabă urgentele zilei, surâde serafic la "poveştile gospodinelor". Ia priveşte!, un bărbat i-a adresat cuvinte în doi peri, scoate două gheruţe şi-l executa iute cu o "privire fulger"; daca descărcarea electrică ar avea loc, îţi dai seama!!!, ar fi accident la locul de muncă...; dar calmă ea îl ignoră din arealul său....
După ora 15: 00 face şi ea cumpărături, dar la modul elegant, un iaurţel, o feliuţă de caş(caval), o prăjitură de casă...

Bre, stai, ceva nu este corect în analiză!!!
Singură, poate avea părinţi, stă sau nu cu ei, aici ar trebui să scriu ca redevine femeia- copilă...
Singură, poate avea fraţi sau surori cu care locuieşte sau nu, deci femeia mătuşă, femeia mamă ne_născută sau mironosiţa cu nasul pe sus.
O suma de arhetipuri. Apoi intervine factorul masculin, care îmi dă toată disertaţia peste cap, ia priveşte ce argumente intră în joc, şi biata mea pietricică se transformă în ditai bolovanul. Ole! Stau la umbra lui acuş. Dă-mi repede, repede o piatră să o pun!  Daca o ia la vale, praf mă face! Trage-ţi piciorul! că te am pe conştiinţă!

Fruct

    Este vară şi devin bogată cu fiecare clipă, cu mai mult Soare-surâs, cu mai mult albastru senin. Să-ti spun !
    - Am furat cireşe mari, grele, pietroase! Mi-am pus pletele pe spate şi am lăsat urechile să fie împodobite cu frumoasele cireşe, granate dulci. Am alergat fericită în grădina-mamă care parcă mă striga:
    - Vino! Bucură-te! Primeşte!
    Frăguţe bune, dulci, zemoase am ales şi mi-am pictat buzele, mi-am parfumat respiraţia. Ia! Colo, ce-i? Aaaa.., buna căpşunică!  Mmmmm! Ce dezmăţ! Cu gura larg deschisă am gustat-o. Mi-am răsfăţat papilele gustative. Plină de dulceaţă şi roşul gust, alerg să mă răcoresc. Cinteza sau mai ştiu eu ce altă privighetoare cânta dintr-un copac. E! Ce pom!  Un piersic cu fructe ca obrajii de copil, cu roşu şi galben ce se amestecă ca un vârtej de dragoste în paleta unui pictor de pastel.
O sprijin în căuşul palmelor şi puful mă gâdilă ca un nebun! Parcă-mi zice :
    - Sic! Sic! Sic! Obrazul meu este mai şic! Obrazul îmi este pârguit ca o piersică fecioară, ca şi dorul ce coboară şi se suie şi mă cheamă !!!!
    Înciudată muşc din ea, carnea ei portocalie iarăşi gura îmi îmbie. Îmbătată de dezmăţ parcă îi sfidez pe toţi. Caisa cea portocalie dintre frunze mă pofteşte. Uite! Am rupt-o şi pe ea :

patimă de catifea!

Eu le-am adunat pe toate, îi dau ţie jumătate?
 

Furnica
    Furnica muncitoare umbla zilnic pe poteca ce ducea la muşuroiul său. Ea îşi îngrijea cu sârguinţă casa şi copilul. Ducea de 3 ori greutatea ei. (adică: a ei, a pruncului şi a casei). Cară, adună, agoniseşte. Oare pentru iarnă ?
    Furnica asta era un pic mai ... altfel decât suratele ei. Prin nu ştiu ce împrejurare  învăţase graiul omenesc. De aceea, în nopţile cu lună plină, când greierele cânta, ea, cocoţată în vârful muşuroiului, concepea versuri de furnicar. ( adică ... care furnicau!).
Aflând de isprăvile furnicii rebele, suratele ei o priveau ciudat. Greierele trubadur plecase cântând la un alt muşuroi; văzuse el că furnica aceea nu-i dădea de mâncare şi versurile ei ciudat de omeneşti, lui nu-i plăceau.
    In nopţile cu lună plină, furnica rotunjea cuvinte. Pentru a nu îşi supăra suratele, căuta locuri singuratice, departe de muşuroi. Într-o astfel de noapte auzi pentru prima dată cuvintele Uriaşului. Şi, noapte de noapte, ascunsă în iarbă ea îl asculta. Învăţa noi cuvinte şi îi asculta tristeţea.
         Dar iată, într-o seară furnica se hotărî să îi vorbească. Dornic de cunoaştere Uriaşul se îndreptă către locul de unde "venea" vocea. Cu spaimă în suflet furnica strigă: " Nu pune piciorul ! Ai să mă striveşti !". Se întoarse la locul său şi de atunci Uriaşul şi furnica doar îşi vorbesc.

Palma

 Nico o privea uimit. Simţea că o doreşte. Imaginea ei de acum 3 ani îl urmărise un timp. O femeie micuţă cu ochi imenşi, dar trişti. Simplă, modestă, nicicând fardată, nici măcar o vagă urmă de ruj. Purta fuste lungi sau blugi cu bluze largi, lălâi, dar cel mai tare îl impresionase părul ei cărunt şi...palma....
    Căuta o sponsorizare pentru băiatul ei ce era vicecampion judeţean la şah. Mult timp regretase că nu o ajutase, dar nu a fost posibil să nu încerce....femeile...
    În scurt timp după ce o cunoscuse...Eva se schimbase. Noul look o făcea interesantă. Purta tocuri de 10 sau B.P.-uri, fustele erau până la genunchi, iar părul era vopsit în nuanţa ei naturală, castaniu închis. Nico opri maşina în prima parcare. (Noroc că erau!) şi coborî ieşindu-i în întâmpinare.
Eva mergea în pas egal. Îl zări şi tresări. Nico se apropie de ea spunând:
- Sărut mâna! Ce faci?
Şi cu un gest rapid întinse mâna stîngă. Eva îi percepu mişcarea. Calmă, sigură pe ea întinse dreapta. Mâna ei caldă şi moale îl stârni. Epiderma mirosea a piersică pârguită. O sărută şi degetele lui se mişcară alene, senzual în podul palmei ei. Degetele ei zvâcniră scurt. Bănuind reflexul, mâna lui se încleştă ferm peste palma ei.
    Eva înghiţi cu greu nodul mâniei ce se ridicase iute din stomac. Îşi retrase degetele din palma lui. Plecă privirea şi deveni şi mai furioasă pe sine. Ştia că obrajii îi luaseră foc. Ca de obicei, în situaţiile limită, neuronii lucrau la maxim. Un surâs fugar se ivi pe fata ei pentru câteva clipe. Cu o mişcare de felină se apropie de Nico. Fixându-i privirea clipi galeş, acoperind cu două zbateri scurte irisul ei verde. Se apropie ca hipnotizată de el şi cu o voce joasă, senzuală îi spuse:
- Şi?! Cât îmi dai? Dacă tot îmi propui....
" N-ai nici tu, nici împăratul,
Bani să mă plăteşti...băiatul.."
    Nico rămase....rămase...Privirea lui uluită o urmărea cum se îndepărtează...
    Eva respiră adânc. Cu două degete îi apăsă stomacul. Se calma să nu verse. Numără de 10 ori până la 10. Imaginea ei reflectată într-o vitrină o făcu să tresare. Cu părul lăsat pe spate şi cu privirea furioasă arăta precum Walkiria...

26.07.2000

    A fost o dată o femeie, care a suferit ceva la viata ei, dar de fiecare dată a avut alături de ea speranţa şi încrederea în Forţa Divină. Avea aceasta şi un copil, care însemna totul pentru ea.
Pentru a învinge monotonia zilelor de iarnă, l-a învăţat să joace şah. Apoi, când el a plecat la şcoală, i s-a ivit ocazia să facă şah de performanţă. Eva învăţa alături de el, îl ducea la turneele din oraş, repetau partidele pierdute la copii mai buni. Primele emoţii au început firesc, odată cu primul turneu pentru categoria a III-a, copii  trăiau adevărate bătălii în fata pieselor. Eva privea prin uşa întredeschisă. La un moment dat, fiul său îi aruncă o privire, ochii lui zâmbeau fericiţi.  Antrenoarea se îndreptă spre masa lui. Vlad avea avantaj. Îşi trecu mâna peste frunte, amândoi copii erau de la grupa ei. Ieşi afară şi Eva, ca orice mamă, o întreba din ochi:
- Ce este?
- Vlad are avantaj, dar vrea cu orice preţ să mai aducă o regină!
- Doamne, aşa face şi acasă! zise Eva zâmbind.
Antrenoarea deschise uşa larg. Eva privea în voie. Vlad avea acum două regine şi culmea muncea un pion să mai ceară ceva. Ceilalţi profesori, arbitrii şi antrenori se adunaseră la masa lor. D-l Bratu, preşedintele Federaţiei  judeţene de şah, se îndreptă spre Eva şi o pofti în sala să vadă partida. La punerea pe tabla a celei de a treia regine, finalul era clar = pat. Vlad, cu ochii lucind de bucurie, le spune celor din jur:
- V-a plăcut?
Cei din jur ripostează, părerile sunt împărţite. Premiu pentru frumuseţea partidei! Bine, bine!!!, dar a pierdut 1/2 punct. Vlad ridică din sprâncene mirat, apoi cu voce mică spuse :
- Mami, aşa este?
Biata Eva uitase să-i spună, dar îl va consola ea şi apoi mai erau şi alte concursuri. Au trecut trei ani, sâmbăta şi duminica îl ducea la antrenament. Seara, de la 8 la 9, repetau finaluri. Pentru ea începu să fie destul de greu, nu ştiuse foarte mult despre tactică. Cărţile cereau studiu, iar ea nu avea....timp! Ajunsese din antrenor, un "biet copil de mingi". Era mândră, dar îndurerată!
Intr-o seară, după ce Eva pierduse 2 partide, Vlad îi spune:
- Mami, şti , când eram eu mic eram tare mândru de tine !
Eva, cu un zâmbet pe buze şi cu dragoste în priviri îl îndemnă să spună mai departe.
- Credeam ca tu eşti cea mai deşteaptă !
- De ce ? spuse Eva.
- Pentru că aveai răspuns la toate şi explicai aşa de frumos!
- Si... acum..., nu mai sunt?
- Ba da! spuse el privind pieziş
- Ba nu ! spuse Eva. Acum îţi dai seama că tot ce ştiu este pentru că mi-a plăcut să cunosc cât mai multe. Câte ceva din fiecare, dar... nu perfect.
- Mami, oricum, tu eşti deosebită! şi se ghemui în poala ei. O privii cu ochii lui senini şi ea îl mângâie cu tandreţe. Cu glas moale urmă :
-  nu faci şah pentru a ieşi campion. Important pentru mine este să participi...
Au urmat alte concursuri. Vlad devenea din ce în ce mai pasionat.

27.06
Vlad şi lebăda

Eva şi Sabina s-au hotărât sa meargă la Baia de Fier, uite aşa ,sa mai vadă şi ele lumea, poate găseau deschisa peştera pentru vizitatori. Uite aşa s-au îmbarcat ele doua şi cu Vlad trei. Trei cât atât avea atunci Vlad. La ora aceea nu este lume multa, doar aşa câţiva rătăciţi ca şi ele. Eva se aşează cu Vlad pe locurile din faţă. Autobuzul mergea destul de încet , drum de munte, serpentine cu nemiluita, dar un peisaj de vis. Serpentine care urca mereu, livezi de pruni şi nuci, fâneţe, copii care păzesc vaci şi capre, şi îţi fac cu mâna bucuroşi, albastrul cer care se joaca cu tine arătându-ţi norii cu care muntele se pudrează. Şi liniştea, şi împăcarea şi tihna pe care numai muntele ţi-o dăruie. Pe marginea drumului, curci cu puişori, rate ce măcăne mulţumite pe apă şi  cârduri de gâşte albe sau pestriţe. Şi în tăcerea din autobuz se aude o voce cristalină de copil ce spune încântat :
- Mami, mami uite lebedele !!!
Uluită, Eva zice :
- Sunt gâşte, Vlad!
- Ba nu! Ba nu! Nu ai spus tu ca : " Pasărea care are gâtul scurt este raţă şi cea cu gâtul lung şi pene albe este lebăda!"
Avea dreptate copilul, în cartea aceea cu animale domestice, unde sunt desenate orătăniile din curte era desenata o raţă. Când mergea cu el în parc şi vedea lebedele mereu spunea : „Uite o raţă, hai să-i dam de mâncare!? „
Pentru că încurca mereu cu raţa, aşa îi spunea.

28 iulie 2000

Cum să-i spun ?

    Este 11 noaptea. Strada cea Mare forfoteşte de lume. Magazinele sunt pline cu mărfuri de sezon : colaci de baie şi mini bărcuţe, costume de baie, şlapi, clame, mărgele, scoici, ilustrate haioase, langoşi cu brânză, foitaje fel de fel, bere, suc , apă minerală şi  îngheţată.
    Răcoriţi de vântul serii turiştii se plimbă şi cască : ochii, gura şi…. buzunarele?.!!!
Marea se auzea chiar şi acum. Noaptea era senină. Stelele lucesc pline de mister. Luna se răsfaţă în culori de aramă.
O grup de adolescenţi  care arat㠄beton” sau „marf㔠se plimbă fără ţintă… încă. Fiecare visează vorbind sau fredonând?. Anda se opreşte. I s-a rupt sandaua şi aproape că îi vine să plângă. Paul este ca radarul. O filmează de la depărtare. Îşi dă seama  şi are o propunere :
    - Toată lumea se descalţă! Gata! Încălţările JOS!
În pas de muşchetar se duce către ea şi cu o reverenţă adâncă se apleacă în faţa Andei.
    - Iar tu prinţesă, Cenuşereasă azi, vei avea parte de un tratament inedit! Ia, ţine-te!
Năvalnic o ia pe sus. O duce în braţe. O priveşte. O strânge.
    - Nu ştiam cum să-ţi spun!
Şi strigă :
    - TE IUBESC! Doamne, priveşte-mă! O IUBESC!

29 iulie 2000

În fiecare zi îl întâlnesc. Acolo la colt mă aşteaptă statornic, în fiecare zi. În unele zile îmi face semn şi trec câteodată voioasă sau doar grăbită, câteodată leneş, altădată încă adormită. El stă şi îmi face semn. Şi eu, doar sunt civilizată, îl ascult. Să-l invidiez pentru răbdare sau privindu-l cum se schimbă să-l cred nestatornic?
NU ştiu. E prea cald. Îi privesc şi pe cei din jur. Toţi îl ascultă. În zilele când lipseşte devenim nervoşi, nerăbdători şi mai ales umblăm ciopor….
De multe ori, când trebuie să iau decizii, mi-ar place să îl am alături. Să-l văd cum îmi face ştrengăreşte cu ochiul său verde. Eh! Da! Să ia el decizii în locul meu. Când ceva nu ar fi cum trebuie, m-ar avertiza, mi-ar arăta pleoapa cea roşie. Şi atunci aş şti că ?
Fiecare aşteaptă culoarea potrivită trecerii.

Roşul tău ? verdele meu.

Semaforul iar clipeşte.

Roşul meu- verdele tău, doar în timpul galben mai avem vreme în ochi să ne privim......

Semaforul

    Sfârşit de iulie........