b. IERURGIILE

            Sunt rugăciuni speciale care se fac de către preoţi şi episcopi cu scopul de a curăţi, binecuvânta şi sfinţi pe om, natura înconjurătoare, bisericile, obiectele de cult, casele, cele casnice, roadele câmpului şi toate lucrurile de care omul are nevoie în viaţă, pentru lauda lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului.

            Este nevoie să sfinţim permanent natura înconjurătoare, pentru că prin păcate zilnice omul îşi întinează inima, simţurile, casa, mintea şi trupul. Prin păcat îşi tulbură întreaga familie, soţia, copiii, vecinii, lucrurile cu care se hrăneşte, animalele care îl slujesc, deci totul.

            De aceea, pentru a scoate păcatul din om şi duhul diavolului, care caută să se facă stăpân peste cel robit de patimi şi peste întreaga zidire, omul trebuie să alerge la Dumnezeu şi la Biserică pentru a fi iertat de păcate şi pentru a i se face rugăciuni speciale de sfinţire şi iertare.

            Roadele ierurgiilor sunt următoarele:

¨      omul devine din nou vas al Duhului Sfânt;

¨      patimile se liniştesc;

¨      vrăjmaşii fug;

¨      bolile se vindecă;

¨      oamenii se întăresc în dreaptă credinţă şi primesc binecuvântare şi har.

            Ierurgiile se deosebesc de Sfintele Taine prin aceea că Tainele sunt întemeiate direct de Mântuitorul şi sunt obligatorii pentru mântuirea omului, sfinţind momentele principale din viaţa lui, pe când ierurgiile sunt rânduite de Biserică şi sfinţesc nu numai pe oameni, ci şi natura înconjurătoare, nefiind obligatorii pentru mântuire, fiecare din credincioşi cerându-le după credinţă şi nevoie.

            Ierurgiile sunt de două feluri:

            1. Ierurgii care sfinţesc persoanele.

2. Ierurgii care binecuvintează şi sfinţesc lucrurile şi natura     înconjurătoare de care are omul nevoie pe pământ.

            1. Ierurgiile care sfinţesc persoanele se împart în trei categorii:

            a) Ierurgii sau rugăciuni în legătură cu naşterea omului:

§         rânduiala femeii după naştere;

§         rugăciunea de punere a numelui pruncului;

§         rugăciunile de îmbisericire a femeii şi a pruncului la 40 de zile după naştere.

            b) Ierurgii care sfinţesc viaţa omului pe pământ:

§         rugăciuni pentru cei ce sunt sub blestem şi sub jurământ;

§         rugăciuni de împăcare a celor învrăjbiţi;

§         rugăciuni pentru tot felul de boli la copii, tineri şi bătrâni;

§         molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur;

§         rânduiala rasoforului şi a tunderii în monahism şi slujba marelui şi îngerescului chip (schivnicia).

c) Ierurgii care privesc sfârşitul omului pe pământ, cum sunt:

§         rânduiala pentru ieşirea sufletului;

§         slujba înmormântării;

§         rugăciunile de dezlegare a celor adormiţi;

§         rânduiala citirii stâlpilor la cei morţi;

§         rânduiala pomenirii morţilor, la trei, la nouă şi la patruzeci de zile;

§         rânduiala parastaselor sau panahidelor pentru cei răposaţi.

2. Ierurgiile care binecuvântează şi sfinţesc lucrurile şi natura înconjurătoare se împart şi ele în trei categorii:

            a) Ierurgii sau slujbe de sfinţire a obiectelor de cult.

b) Ierurgii privind sfinţirea apei (agheasma mică şi agheasma mare de la Bobotează) şi a obiectelor legate de viaţa omului.

c) Ierurgii speciale. Amintim aici, în special pentru cei bolnavi, rânduiala litaniilor, procesiuni în care au loc scoaterea pe câmp şi prin sate a sfintelor moaşte şi a icoanelor făcătoare de minuni, pe timp de război, de secetă, de boli, cutremure şi alte primejdii mari care ameninţă viaţa oamenilor.

            În continuare, ne vom îndrepta atenţia mai mult asupra ierurgiilor legate de restabilirea sănătăţii. Cele mai importante rugăciuni de vindecare se citesc la Sfântul Maslu. Apoi sunt molitfele Sfântului Vasile cel Mare, în număr de trei, molitfele Sfântului Ioan Gură de Aur, în număr de patru, rugăciunile la Sfintele Moaşte şi icoanele făcătoare de minuni şi multe alte rugăciuni de sănătate ce se află în Molitfelnic.  

 

  Molitfele Sfântului Vasile cel Mare

            Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur numite şi exorcisme sunt cele mai puternice rugăciuni împotriva duhurilor necurate din oameni şi case.

Ele se citesc numai de preoţi şi duhovnici bătrâni care au viaţă curată şi sunt mari postitori şi care au dezlegare de la duhovnicii lor să le citească, căci dacă le citesc preoţi tineri, fără post şi viaţă cât mai curată, diavolii chinuiesc mai tare pe cei bolnavi şi nu ies din oameni, ba uneori se răzbună cu mari ispite asupra celor care au citit molitfele.

            Moliftele de izgonire a diavolilor din oameni şi chiar din animale se citesc numai în zile de post, mai ales la miezul nopţii în biserică, în faţa icoanelor făcătoare de minuni sau lângă racla cu moaşte ale sfinţilor. Atât preotul care le citeşte cât şi cei bolnavi de duhuri necurate împreună cu rudele şi însoţitorii lor trebuie să ţină post negru cel puţin o zi şi o noapte, uneori chiar trei zile.

            Când bolnavii posedaţi de duhuri rele nu se vindecă, se va face spovedania generală a celor bolnavi şi a rudelor lor, ca nu cumva cineva dintre ei să fi făcut păcate grele şi să fi rămas nespovedite.

            Apoi se repetă molitfele Sfântului Vasile cel Mare de trei ori la miezul nopţii, cu câte o zi până la trei zile de post negru. După puţin timp bolnavul trebuie să fie dus la Sfintele Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni din ţară ca să i se citească şi acolo molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

   

Rugăciunile la Sfintele Moaşte şi Icoanele făcătoare de minuni

            Cinstim moaştele sfinţilor pentru că ele sunt pline de har şi vindecătoare de boli, fiind bine mirositoare şi nestricăcioase, pentru viaţa sfântă şi curată pe care au dus-o sfinţii înaintea lui Dumnezeu.

            Bolnavii care se vor ruga cu credinţă, cerând ajutor sfinţilor înaintea cinstitelor moaşte, primesc har, sănătate şi cele de folos.

            Din Noul Testament aflăm că numai atingerea de umbra şi hainele Sfinţilor Apostoli vindeca pe cei bolnavi.

            De asemenea, cinstim Sfintele Icoane pentru că ele reprezintă chipul Mântuitorului întrupat, chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, care se roagă neîncetat pentru noi, şi chipul Sfinţilor care au purtat în ei pe Dumnezeu şi s-au jertfit pentru Hristos pe pământ, iar în cer se roagă pentru toată lumea.

            Icoanele se sfinţesc de Biserică şi unele sunt făcătoare de minuni, primind har deosebit în ele, atât pentru rugăciunile sfinţilor respectivi, cât şi pentru credinţa şi lacrimile credincioşilor care le cer ajutor.

            În trecut, se obişnuia ca după trei Sfinte Masluri, dacă bolnavii nu se ameliorau din cauza unor păcate grele, să fie îndrumaţi pe la Sfintele Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni. Alţii mergeau la preoţi şi duhovnici harismatici cu viaţă deosebită şi se uşurau de suferinţele lor. Iar cei care aveau de la Dumnezeu un canon mai greu de îndeplinit, răbdau boala cu bărbăţie până la moarte şi ajungeau la o înaltă trăire duhovnicească. Ba, unii dintre ei, deşi suferinzi, dobândeau harul vindecării şi alinau suferinţele altor bolnavi, spre lauda lui Dumnezeu, iar pe ei nu se tămăduiau.

            În Vieţile Sfinţilor şi în scrierile patristice citim despre multe minuni şi vindecări de boli. Unii vindecau bolnavii prin rugăciune şi punerea mâinilor pe capul lor, mai ales preoţii. Alţii atingeau bolnavii cu hainele lor şi cu Sfânta Cruce şi îi tămăduiau. Alţii îi vindecau prin atingerea de Sfintele Icoane şi prin stropire cu agheasmă. Iar cei mai mulţi, ştiind că oamenii se îmbolnăvesc din cauza păcatelor lor şi ale părinţilor copiilor până la al 4-lea neam, posteau şi se rugau împreună cu bolnavii şi rudele lor, un anumit timp. Apoi îi dezlegau de păcate prin spovedanie, le făceau Sfântul Maslu şi bolnavii se vindecau pe măsura credinţei şi a pocăinţei lor. Iar cei care nu părăseau păcatele de moarte, nu se vindecau sau se îmbolnăveau mai greu.

            Un părinte sfânt, simţind cu duhul că a fost adusă o femeie bolnavă la poarta mănăstirii, a trimis ucenicul să-i spună: “Femeie, părăseşti păcatul cutare ca să te vindeci sau te întorci acasă nevindecată”. După ce bolnava s-a căit de păcatul ei ascuns şi l-a mărturisit, cuviosul a zis ucenicului: “Întrucât femeia şi-a mărturisit păcatul şi a făgăduit că nu-l mai face, ia haina mea şi toiagul şi te atinge de trupul ei şi se va vindeca şi la suflet şi la trup” şi s-a întors sănătoasă  la casa ei.

            Sfântul Grigorie Decapolitul, ale cărui Sfinte Moaşte se află în Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, făcea numeroase minuni de vindecare. Odată, a venit la el un creştin bolnav şi-l ruga să-l vindece. Dar cuviosul nu voia. Atunci el a intrat pe ascuns în chilia Sfântului şi s-a culcat în patul lui şi îndată s-a făcut sănătos.

            Moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi, de asemenea au făcut şi fac nenumărate minuni de vindecare. O femeie bolnavă a fost consultată de medici şi aceştia i-au diagnosticat un cancer. Înainte de internare pentru operaţie, s-a închinat la racla Sfintei Parascheva şi a citit cu lacrimi Acatistul ei, ca să scape cu bine. După internare, la ultima consultaţie înainte de operaţie, a fost găsită sănătoasă şi s-a întors acasă, mulţumind lui Dumnezeu.

            La moaştele Sfântului Mc. Ioan cel Nou de la Suceava s-au vindecat nenumăraţi bolnavi. În anul 1975 s-a vindecat aici un profesor care avea mâinile paralizate, în urma iradierii din laboratorul în care lucra.

            La moaştele Sfântului Calinic de la Cernica s-au vindecat mulţi creştini bolnavi de tot felul de boli, printre care şi o copilă născută oarbă.

 

Apa sfinţită în Biserica Ortodoxă

            Apa este elementul cel mai însemnat pentru toate creaturile.

       Creştinii, în general, şi bolnavii, în special, trebuie să consume apă sfinţită. În felul acesta se vor împărtăşi de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei.

            Sfinţirea apei înseamnă aducerea ei la starea iniţială, aşa cum o crease Dumnezeu la început, când era apă vie, sfântă şi nealterabilă. Dar, după căderea omului în păcat, a început alterarea şi pierderea calităţii de apă vie.

            Preotul nu face decât să-i redea apei actuale, ale cărei molecule se mişcă dezordonat (mişcarea Browniană), nealterabilitatea - stare în care mişcarea moleculelor este ordonată şi ritmică. În acest sens, putem afirma din nou cu toată convingerea că sfinţiţii liturghisitori ai Bisericii noastre ortodoxe, prin Sfintele Taine şi Ierurgiile pe care le săvârşesc, sfinţesc materia prin harul Duhului Sfânt.

            Sfinţirea apei, în Biserica noastră, se realizează în patru feluri:

            1. Primul fel de sfinţire a apei este chiar la naştere.

            Copilul, ştim că se naşte cu păcatul strămoşesc, deci, este necurat. De aceea, Biserica a rânduit ca moaşa copilului să vină la biserică cu un vas cu apă, pe care o va sfinţi preotul. Cu această apă se spală pruncul în albie, se stropeşte şi se dă să înghită puţin. Se procedează astfel pentru a nu trăi pruncul fără să se împărtăşească de harul lui Dumnezeu, prin această apă sfinţită, până la botezul lui, când se împărtăşeşte pe deplin cu Hristos.

            2. O a doua sfinţire a apei se face la săvârşirea Tainei Sfântului Botez. Deci, când se botează pruncul, se sfinţeşte mai întâi apa din cristelniţă şi după aceea se botează pruncul în apa sfinţită.

            3. Cea de-a treia sfinţire a apei este Agheasma Mică sau Sfeştania. Aceasta se face ori de câte ori este nevoie. De obicei în fiecare lună. Cu această apă se stropeşte casa, lucrurile din casă, gospodăria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, maşinile şi, în general, toate dependinţele omeneşti, fără deosebire. Apa care rămâne de la sfinţire, se pune într-un vas la un loc curat şi se ia în fiecare dimineaţă pe nemâncate după anafură, când suntem curaţi trupeşte şi sufleteşte şi ne-am  împlinit rugăciunile dimineţii. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineaţă.

            Bolnavii mai pot fi stropiţi şi cu Agheasmă Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este aşezată în calendar după Sfintele Paşti, în vinerea din Săptămâna Luminată.

            4. A patra sfinţire a apei se numeşte Agheasma Mare şi se sfinţeşte o singură dată pe an, la Bobotează (Botezul Domnului), 6 ianuarie. Se consumă de la 6 ianuarie până la 14 ianuarie, dimineaţa pe nemâncate. După aceea, în tot cursul anului această Agheasmă Mare se păstrează într-o sticlă la loc curat şi nu se consumă decât atunci când omul posteşte şi nu mănâncă nimic toată ziua, până la 4-5 după-amiază şi este spovedit, după care se ia anafură.

            Fiecare creştin trebuie să aibă în casa sa, în sticle curate, la un loc curat, cele două feluri de apă sfinţită: Agheasma Mare şi Agheasma Mică. De asemenea, trebuie să mai aibă anafură (pâine sfinţită) şi ulei sfinţit de la Sfântul Maslu. Astfel, dimineaţa, după ce ne sculăm, ne spălăm, ne îmbrăcăm, ne închinăm şi spunem rugăciunile dimineţii, luăm o bucăţică de anafură, înghiţim de trei ori Agheasmă Mică şi ne ungem pe frunte în semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfinţit la Sfântul Maslu.

            Tot legat de modul de folosinţă al apei sfinţite dorim să mai adăugăm:

Ř      oricine poate consuma apă sfinţită cu condiţia să nu mănânce şi să nu bea nimic după orele 24, adică miezul nopţii, pentru ca ziua următoare să o începem cu harul lui Dumnezeu, ce se află în această apă sfinţită;

Ř      pentru cei căsătoriţi, condiţia principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apă sfinţită este “curăţenia trupească”;

Ř      elevii şi studenţii pot să bea dimineaţa, înainte de masă, şi să se stropească pe frunte şi pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înţelegere şi pricepere;

Ř      se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviinţă (suspect de farmece, descântece, vrăjitorii sau alte lucrări diavoleşti);

Ř      celor bolnavi, apa sfinţită le este de mare trebuinţă: să o bea pe nemâncate; să-şi stropească hainele de pe ei şi rănile sau locurile dureroase;

Ř      grajdul animalelor se poate stropi în fiecare lună cu apă sfinţită dar mai ales când apar diferite boli la animale sau păsări;

Ř      grădinile şi ţarinile este foarte indicat să se stropească cu apă sfinţită atât la semănat şi recoltat, cât şi la apariţia dăunătorilor sau altor boli;

Ř      maşinile şi orice utilaj cu care lucrăm, de asemenea să se stropească cu apă sfinţită împotriva accidentelor;

Ř      femeile pot folosi apa sfinţită numai în perioada de curăţenie.

            Prin împărtăşirea în fiecare zi cu aceste elemente sfinţite, cu credinţă, cu rugăciune şi cu post, se dobândeşte sănătate trupească şi sufletească, se întăreşte credinţa, se sfinţeşte tot ce ţine de casele oamenilor şi se alungă diavolii, teama, frica de moarte, visele rele şi orice primejdie. Acea zi este binecuvântată de Dumnezeu.