Regionalismul de tip european – o şansă pentru prezervarea şi dezvoltarea identităţii minoritare

Doamnelor si Domnilor,
Stimaţi invitaţi,

S-a întâmplat ceva ce a schimbat perspectiva alocuţiunii mele. Am renunţat la abordarea rece, analitică, a crizei identitare minoritare, în favoarea stop-cadrului, a fotografiei sociale în România, în Transilvania.

Ca să fiu sigur de prezenţa mea aici, am fost nevoit să plec din România încă de luni noaptea. Veţi înţelege de ce.

Doamnelor şi Domnilor,

Mă aflu aici pentru a vă prezenta, pe lângă situaţia actuală a comunităţilor naţionale minoritare ale României, ceea ce noi, Fundaţia Civica proTRANSILVANIA şi Liga Transilvania-Banat, credem că pot constitui soluţii demne de aplicat. Trebuie să subliniez că principalul handicap în România este inerţia mitologică, care face din sintagma “statul naţional-unitar” o piedică pentru orice idee modernă de descentralizare. Mulţi dintre domniile voastre pot vorbi deschis despre autonomie regională sau dezvoltare regională, despre protecţia minorităţilor, despre parlamente regionale… Pentru că aceste concepte nu au legătură decât cu normalitatea, cu buna vecinătate. Cu dialogul interetnic, în cazul Transilvaniei. Eu am făcut asta acum 2 ani: am avut 14 procese intentate de partidele si organizaţiile de stânga, chiar de ex-preşedintele Iliescu, am fost anchetat de două ori, o dată pentru înaltă trădare, a doua oară pentru complot împotriva intereselor naţionale.

Astăzi sînt într-o societate normală, mîine însă voi fi obligat, împreună cu cele 6 milioane de români ardeleni şi 1,7 milioane de unguri ardeleni, vom fi obligaţi toţi să trăim într-un timp mitic, ostil, într-o memorie deformată de anacronismele societăţii româneşti.

Astăzi în România totul este subordonat jocului politic: partidul maghiarilor, aflat în ultimii ani la guvernare, a fost mai mult manechin pentru vitrina integrării decât un partener real, cu scopuri bine definite, luat în seamă aşa cum se cuvine. Din păcate, maghiarii n-au obţinut nici învăţământ superior de stat, nici retrocedarea bunurilor bisericeşti confiscate de comunişti, nu-şi pot folosi limba în administraţie, nici măcar în comunităţile unde locuiesc în proporţie de 87% (judeţul Harghita). Au fost folosiţi, şi fiecare încercare a lor de a normaliza, de a europeniza situaţia, a fost catalogată drept extremism. Din păcate, unii dintre lideri au acceptat acest joc, au crezut mai mult în scaunul puterii decât în voinţa propriului electorat. Cultura lor e una tolerată.

Ideea promovată de noi, proTRANSILVANIA este una aplicată cu succes, în diverse formule, în Europa secolului 21: o autonomie administrativ-financiară a provinciilor istorice româneşti, organisme regionale de decizie, competenţe pe măsura aspiraţiilor, atitudinilor şi resurselor regionale, prezervarea specificului regional, în spiritul principiului subsidiarităţii, atât de bine stipulat in art. A2 din Acordul de la Maastricht. Ideea este că hegemonia Bucureştiului să fie înlocuită cu o descentralizare reală. Guvernul central rămâne cu atribuţiile de macrostrategie, de apărare a Constituţiei, a graniţelor, a monedei naţionale, decide în chestiuni legate de armata naţională, de politica externă, de siguranţa transportului. Consiliile şi Camerele Regionale, organisme alese prin vot democratic de locuitorii provinciilor, ar urma să aibă putere asupra atragerii investitorilor străini, asupra gestionării fondurilor structurale europene, asupra unor chestiuni legate de economie, de legislaţie şi afaceri interne, sănătate, învăţământ, cultură, cercetare, ecologie… Noi credem că modelul devolutiv scoţian este o soluţie viabilă pentru Transilvania şi Banat, ca şi pentru întreaga Românie. Pentru că este nevoie acum, mai mult ca oricând, de un motor al dezvoltării naţionale, iar Transilvania, prin valorile sale, are astfel de atribute.

Acest regionalism se regăseşte în conceptul european al subsidiarităţii, dar, din păcate, este blocat mereu, din perspectiva unei memorii exclusiv afective asupra istoriei. O autonomie administrativ-financiară ar putea fi gura de oxigen pentru comunităţile naţionale ale Ardealului: aici încă se regăsesc acel melting-pot, mixtum compositum, alteritatea şi complementaritatea care ar trebui valorificate într-un real multiculturalism.

Ca să mă refer la situaţia actuală, este foarte greu, pentru politicienii români, să înţeleagă că autonomia nu e un transfer de suveranitate, ci de responsabilităţi şi competenţe. Că regionalismul are drept scop ştergerea diferenţelor flagrante între regiuni, şi nu separatismul. Că nimeni astăzi, la porţile post modernismului, nu se vrea gestionar al conflictelor de tip Kosovo. Judeţele Harghita-Covasna, spre exemplu, cu o covârşitoare majoritate de populaţie maghiară, sînt arătate mereu, în mass-media, ca un focar de infecţie naţională, un izvor al răului care va veni peste poporul român. În asemenea condiţii, nu e de mirare că nici o organizaţie a maghiarilor, nici a nemţilor şi nici a românilor ardeleni nu vor putea să forţeze autonomia: este nevoie de un parteneriat regional între aceste comunităţi, de o asumare a aspiraţiilor comune, fie ele culturale, sociale sau politice. Vreau să cred că proTransilvania va fi considerată drept un prim pas spre Uniunea Ardeal-Banat, un partid al ardelenilor care să poată decide autonomia regională în condiţii care ţin de mecanisme politice prin excelenţă, non-conflictuale, non-violente. Pentru că specificitatea, parteneriatul şi multiculturalismul rămân, după mult timp de neînţelegeri sau frustrări, singurele soluţii reale, singura cale de integrare. Pentru că eu, ca tânăr român ardelean, am nevoie de ungurul ardelean sau neamţul ardelean. Aşa cum ai nevoie, mereu, de cineva din familia ta.

Un raport din 10 mai 1999, al Comisiei de Studii Politice, finanţat de Uniunea Europeană, începea astfel: “Războiul din Kosovo a fost posibil pentru că în Europa, conceptul de suveranitate s-a modificat”. Desigur, nu esenţa conflictului kosovar ne interesează, dar este pentru prima dată când se introduc concepte ca “stat autonom al Uniunii Europene” si, ceea ce ne interesează pe noi, ardelenii, “regiune autonomă a Uniunii Europene”. Noi am militat pentru includerea Transilvaniei şi Banatului în acest spectru conceptual, alături de Voivodina sau Kosovo. Pentru că vocaţia noastră, a românilor sau ungurilor sau nemţilor trăitori în Ardeal a fost una mitteleuropeană, demonstrată de istorie şi de civilizaţie. Drumul României spre Europa trece prin Ardeal, iar nu prin Bizanţ.

Nimeni nu-şi doreşte modificări de graniţe naţionale. Nimeni nu-şi jertfeşte însă europenitatea, tradiţiile şi aspiraţiile pe altarul sterp al naţionalismului. Aceasta este, la ora actuală, marea dilemă. Pentru ce milităm noi, în definitiv? Pentru o normalitate pe care dumneavoastră, din fericire, o aveţi la îndemână. Unele lucruri spuse aici pot părea exagerări. Procesele si anchetele mele pot părea laudă de sine. Dar numai pentru cel ce nu cunoaşte anormalitatea, non-libertatea, naţionalismul de stat.

Provinciile vor trebui să-şi regăsească demnitatea istorică şi moştenirea culturală comună a românilor, ungurilor şi nemţilor, creatori de civilizaţie ardeleană. Transilvania va trebui să-şi amintească că a avut capitala la Viena, iar nu la Istambul. Va trebui, după secole şi secole, să înveţe să fie o mamă bună pentru noi, ardelenii. Dar fără ajutorul dumneavoastră acest lucru e imposibil. E foarte uşor să fii izolat în România, e ceva normal să fii urmărit sau să ţi se asculte telefonul. Nu este un scenariu din James Bond, este ceea ce mulţi dintre noi credeam că s-a terminat odată cu Decembrie 89. Dar dumneavoastră aveţi puterea să povestiţi prietenilor, partenerilor, că ardelenii au o cultură comună, aspiraţii comune. Că 57% dintre ei au optat, în sondaje de opinie, pentru autonomie. Că unii primari, români, (cazul Tîrgu Mureş) au interzis accesul maşinilor cu număr de Bucureşti prin oraşele lor, până când Guvernul nu va da înapoi măcar o zecime din banii destinaţi construcţiei de drumuri. Mai trebuie să ştiţi că au fost copii, lângă Timişoara, care au murit de SIDA pentru că Guvernul a uitat să aprobe continuarea tratamentului. 7 români români mor în fiecare zi de tuberculoză, 10% din populaţie este atinsă de Alzheimer, 65% dintre tineri sînt inapţi pentru serviciul militar, conform statisticilor oficiale. Nu aş vrea să consideraţi aceste lucruri o campanie negativă la adresa României, ci la adresa comportamentului statului centralist la nevoile şi aspiraţiile comunităţii. Eu nu am venit aici ca să mint frumos despre ţara mea. Sînt realităţi pe care nici un pliant al ambasadelor româneşti nu vi le va dezvălui.

Dacă cetăţenii români, pur-sînge, cum spun naţionaliştii, nu au drepturi în faţa legii, cum credeţi că vor avea cei consideraţi ne-români? Cei consideraţi populaţii tolerate aici, fără tradiţii, fără trecut. Clivajul între Ardeal şi România devine pe zi ce trece mai evident; este clivajul între tradiţia şi cadenţa teutonă, organizată, şi bizantinismul popular, balcanic. Un argument în plus că, români sau unguri sau nemţi, avem nevoie unii de alţii. S-a spus mereu că Transilvania poate deveni o a doua Elveţie. Întrebarea nu e “cum” ci “cînd”.

Un fel de post-scriptum: Luni, la începutul acestei săptămîni, Fundaţia Civică proTRANSILVANIA a fost scoasă în afara legii. Dreptul la libera opinie, la libera asociere? Complezenţe, iar nu drepturi umane. Maghiari ardeleni apăraţi de români ardeleni? Suprema sfidare.

Doamnelor si Domnilor,

Nu aş vrea să credeţi că am venit aici pentru captatio benevolentiae sau lamentatio benevolentiae. Am venit să vă conving să fiţi alături de civismul promovat de proTRANSILVANIA. Alături de multiculturalism, de specific regional, de aspiraţiile noastre europene. Acum ştiţi că aceasta, dar avizată de ministrul minorităţilor, Peter Eckstein Kovacs, a fost scoasă în afara legii.

Vreau să fiu sincer pînă la capăt – am pregătit o declaraţie de sprijin pentru re-legarea proTRANSILVANIA. Semnătura Dumneavoastră ar fi un pas concret spre normalitatea aşteptată în ţara mea.

Nu fac parte din partide politice, nu am parti-pris-uri politice. Demersul meu e unul civic.

Îmi cer scuze dacă am lezat pe cineva din această sală, dar să nu uitaţi logo-ul proTRANSILVANIA: “Cînd curajul va fi la fel de molipsitor ca şi frica, atunci vom putea trăi mai bine”. Şi vă mulţumesc pentru atenţie.

(Cuvânt rostit la Conferinţa pe probleme minoritare intitulată Coexistenţa în Europa - 2000, organizată la Gödöllő (Ungaria), pe 17-18 noiembrie 2000)