Peisajele mele
Subiecte
preferate în perioada când au fost executate şi nu numai atunci, vor rămâne
şi în continuare motivele de la care pornesc când pictez. De la care să
iau lumină, culoare şi emoţie pentru interpretarea altor lucrări.
Pesajele
incluse în catalog sunt realizate în ulei pe pânză.
Cele
mai multe sunt inspirate din zone ce aparţin împrejurimilor Tismanei,
satului meu Pocruia dar şi din alte zone ale Olteniei.
Pentru
orice pictor, copacii, apele, dealurile şi munţii reprezintă
forme pe care le abordează în diferite maniere de lucru.
Dar
pentru mine, nu numai formele, dar şi culoarea şi lumina, au
constituit baza, emoţia, de la care am pornit pentru a aşeza ceva pe
pânză.
Ca
exemplu, «Cioclovina » este titlul unei pânze, dar această «formă»
este un munte, mereu măreţ şi mereu prezent, pe care-l văd
prin fereastra atelierului meu.
Acolo
se găseşte un schit al mănăstirii Tismana, e departe şi
nu-l văd, dar îl simt că este acolo şi ştiu că de
acolo pornesc spre cer imnuri de slavă pentru Dumnezeu. Şi le aud,
pictând !
Asemeni Cioclovinei, fiecare peisaj pe care
l-am pictat mi-a dat altă stare. În fiecare pânză am lucrat în altă
stare. Şi în fiecare am descoperit alte culori şi în fiecare am văzut
altă lumină.
Dar
în unele peisaje am păstrat formele şi structurile elementelor care
le compun sau de culoare şi lumină. Nimic nu-i mai dumnezeesc decât
natura însăşi !
Am
pictat şi în alte locuri din ţară.
În Oltenia am pictat «Peisaj de iarnă»,
«Cioclovina», «Biserica din Ungureni», «Biserica din Dealul Perilor», «Peisaj
pe Valea Pocruei», «Peisaj pe Cerna», «Altarul», «Peisaj de munte», «Peisaj de
toamnă».
În
Transilvania, «Peisaj de Transilvania», «Peisaj de primăvară», în
Delta Dunării şi Marea Neagră, «Peisaj din Delta Dunării»,
«Sulina», «Răsărit la Marea Neagră», etc.
Am
pictat în funcţie de experienţa pe care o aveam şi aşa cum
am simţit la vremea aceea.
N-am
să-mi reproşez ceva, am făcut ceea ce mi-a dat şi m-a îndemnat
Dumnezeu !