Sunt multe intamplari dar incet incet o sa le insir, una dupa alta. El vin si se duc si chiar ma intreb cateodata cand o sa vina urmatoarea. Si acea intamplare frumoasa, miraculoasa si vie vine cand nu ma astept, intr-un fel delicat si potrivit si intotdeauna cu un mesaj care spune ca o mama:
" Cineva acolo sus te iubeste!!".
Cand am inceput SY am avut niste trairi foarte intense si frumoase. Si printre cele mai scumpe sunt cu copii mici, tinuti de mamici in brate. Ma uitam la ei si brusc intindeau mainile spre mine, ca si cum si-ar fi dorit sa fie luati in brate si alintati cu iubire. Asa ceva nu se uita si e o comoara nepretuita. Mi s-a intamplat de 3-5 ori, in metrou, autobuz, troilebuz.
O alta amintire frumoasa dar nostima este legata de
metrou. Mi s-a intamplat de cateva ori sa uit sa cobor. Ma duceam la
usa care se inchisese si brusc se deschidea "fara motiv". Asa mi s-a
intampat de cateva ori, in vreo 2 saptamani, si a fost tare nostim.
Acum o luna si ceva mi s-a intamplat din nou insa o singura data.
Atunci insa, acum mult timp, a fost cel mai nostim.
Stau pe trepte in fata Facultatii de Chimie, din Universitate, si vand reviste "Yoga Spontana". Vine un domn si incepe sa vorbeasca, si vorbeste si vorbeste de parca nu se mai termina. Si eu timid si dragut incerc sa-i spun ceva ca nu e prea bine dar nu reusesc. La un moment toata fruntea i se inroseste si-mi spune ca simte si el asta. Il intreb daca simte ceva deasupra capului si pana la urma pleaca. Eram protejat nu ?
Gabi era din Bucuresti. Acum este din America. Ea
facea la un moment dat o lista cu cei care doreau sa mearga la
Sighisoara. Si am vazut ca nu-mi da prea multa atentie ci chiar
incearca sa ma ocoleasca. M-a suparat si am plecat spre casa. Si in loc
sa plec cu autobuzul am plecat pe jos, de la Meridian Club pana la
intersectia Brancoveanu cu Nitu Vasile. Cu o statie inainte m-am urcat
in autobuz si mare mi-a fost surprinderea cand am vazut ca la usa prin
care m-am suit era Gabi impreuna cu Mariana. Este acolo sus o
Constiinta care leaga si uneste ceea ce omul in micimea lui incearca sa
separe si sa dezbine.
Vin dintr-o tara straina si la inceput nu am servici
in Bucuresti. Si vreo 4 luni caut si incerc sa inteleg cum e posibil sa
nu gasesc asa repede!! La un moment printr-o cunostinta gasesc un post
de educator la Scoala Speciala 4, de langa Big. Imi dau seama ca exact
asta era slujba de care aveam nevoie; nu bani multi, nu servici pe
calificare, nu nimic. Aveam nevoie de o slujba care sa-mi permita sa
stau cat mai mult timp acasa cu tatal meu care se imbolnavise si nu se
mai putea deplasa. Am inteles asa de clar ca nu e important ceea ce
dorim noi ci ceea ce ne trebuie cu adevarat. Divinitatea stie tot, ce
avem nevoie, ce nu avem nevoie, si daca noi reusim chiar si o clipa sa
avem o stare de abandon, sa renuntam la dorintele noastre absurde si sa
luam viata asa cum vine ea, atunci mergem in acel nivel superior unde
dorinta noastra nu e importanta si spunem: Facase voia TA.
Mergem la un seminar de Sahaja Yoga, tinut in Cluj. La intoarcere fiecare-si ia bilet cum apuca, eu spre Bucuresti. Eu m-am nimerit in compartiment cu 2 sahaja yoghini, si asta fara sa le aranjam noi.
La QSP ultima luna si stiu extrem de clar ca nu voi mai lucra pentru ei. Insa nu am "motiv" sa plec. Oricat de mica e leafa nu e un motiv suficient de puternic, iti trebuie altceva in loc, o alta slujba. Altfel toate rudele, toti vecini, toate curcile o sa te arate cu degetul. Stiu insa ca trebuie sa plec dar sunt lipsit de alternativa. Aproape in ultima saptamana vine salvarea: fratele meu imi propune sa lucrez pentru el si un coleg la o aplicatie legislativa. De vis.
Lili din Ucraina venise sa lucreze in Romania si avea o fica Anastasia de vreo 12 ani. Se organizeaza bradul pentru Craciun si parintii vorbesc cu mosul sa le aduca daruri copiilor lor. Ma duc si dau o donatie. Doamna, Ioana, ma intreaba mirata pentru cine si-i zic ca asa, acolo, pentru oricine. Cand incepe petrecerea de Craciun vine mosul si Anastiana incepe sa planga pentru Mosul nu venise cu nici un cadou pentru ea. Vorbesc cu ea si-i spun lui Lili ca poate Mosul totusi are ceva si pentru ea. Ma duc si doamna Ioana imi spune ca mai este un singur cadou. Mosul ii da acel cadou Anastasiei si ea e foarte fericita; apoi ma priveste asa cum un copil priveste pe cineva, cu recunostinta. Ma simt stingher si-i spun lui Ciprian ca nu meritam acea privire recunoscatoare insa vorbind cu el imi aduc aminte ca am facut o donatie pentru Craciun.
Ma duc in 2004 la L.A., in State. Acolo insa imi doresc foarte puternic sa plec si in India. Nu aveam insa bani. Si incep sa intreb pe acolo sahaja yoghinii daca stiu cumva un zbor ieftin din tara lor catre India. Pentru ca dorinta mea era foarte mare la un moment dat mergand la internetul hotelului(Marriot are o sala cu acces gratuit la internet) vad cu surprindere un e-mail de la o studenta romanca in America, la medicina, care spunea ca-mi da 400$ daca o ajuns cu un proiect informatic. Era de vis caci stiam sigur ca doar 400$ imi lipseau. Nu i-am mai facut nimic pana la urma caci sa fi roman si sa lucrezi ieftin este prea mult la un moment dat. Dar am castigat acesti bani din diferenta de schimb valutar. Si am fost astfel in 2004 in India, in decembrie.
L.A.; Dupa terminarea seminarului de sahaja yoga ne-am decis 4 oameni sa mergem la un hotel de langa aeroport, mai ieftin. 2 romani si 2 francezi. Si la un moment dat unul dintre francezi isi doreste un betisor parfumat. E importanta dorinta unui sahaja yoghin sa stiti. Si dupa cateva momente eu imi doresc sa ies afara din hotel; ca si cum mi-as dori sa mai trag o gura de aer de L.A. Si ratacindu-ma pe aleile hotelului intins pe orizontala la un moment dat vad o usa deschisa si inauntru 2 sahaja yoghine din Franta. Ele imi dau 2 betisoare parfumate si pornesc in continuare sa caut iesirea. Si vad o alta usa dechisa si-n ea 4 sahaja yoghini. Imi dau seama ca eu de fapt nu cautam iesirea. Acel Sfant Gral care-n mintea ma se chema iesirea erau de fapt sahaja yoghinii. Le-am dat lor un betisor le-am spus ca-ntr-adevar am gasit ce cautam si m-am intors sa-i dau sahaja yoghinului celalalt betisor pentru care isi exprimase dorinta. :)
La plecarea din L.A. eram 4. O doamna rusoaica, doi
francezi si cu mine. Eu cu cei doi francezi ne-am luat rezervarea
locurilor impreuna insa doamna s-a dus sa-si rezolve niste probleme si
nu si-a facut rezervarea impreuna cu noi. Mare surpriza in avion: am
stat toti patru unul langa altul, chiar si doamna caci dansa a avut loc
la geam. Nu-i frumos ?
Domnul R.G., mare coordonator, 2004. El locuise mai
mult timp in India si fata de noi ceilalti era un fel de expert in
supravituire acolo. Ma duc la el si incerc sa aflu niste detalii legat
de calatorie, cu cine puteam intra in contact acolo, informatii utile.
Ceea ce acest om a facut insa mi s-a parut mai urat decat cel mai urat
lucru posibil. Poate un link la Vanitosul,
scris de Antoine de Saint Exupery descrie mai bine. Si a inceput sa-mi
zica ce greu e pentru unul care stie doar engleza sa se descurce acolo.
Si ce greu i-a fost lui, care chiar stie hindi sau marathi si tot asa.
Un surplus de stima de sine inutil. Si am incercat de nenumarate ori
sa-i spun ca suntem 4 oameni, e imposibil deci sa nu ma descurc. Pentru
un om atat de increzut realitatea nu exista caci nu vrea sa o vada. Si
care este pana la urma partea frumoasa ? Bir, sotul Ioanei ne astepta
la aeroport la sosire, deci nici urma de dificultate, Deh, un
semn pentru mine ca nu toti, tot timpul, suntem conectati la realitate.
In India ne cazam toti intr-un complex sportiv f.
mare. In prima noapte aud zgomote afara si parca sunt hipnotizat sa ies
afara sa caut un foc de tabara la care oameni plini de voie buna
prajesc barabule(cartofi) . Si nu apuc sa ies bine ca vad o sahaja
yoghina din Brazilia carand\taraind un bagaj f. voluminos si avand pe
spate un rucsam parca si mai mare. Ma ofer imediat sa o ajut si o
conduc pana la corpul de cladire unde era cazata. Acolo insa mre
surpriza caci tocmai venisera romancele. Doamne varstnice si venerabile
si pline de bucurie. Bineinteles ca le-am dat si lor o mana de ajutor
cu bagajele. Ca sa vedeti cati oameni se pot ajuta pornind de la niste
barabule. Focul de tabara nu a fost de gasit ;).
M-am intors in decembrie 2004 din India cu avionul
impreuna cu Ioana si Costi. Pe Ioana, sora mai mica pe care o aveam in
grija, am ajutat-o cu bagajele si la iesirea din aeroport tatal sau
ne-a intampinat. Am simtit foarte clar cum sunt luat "pe sus", ceva de
genul "Ce cauta derbedeul asta impreuna cu fica mea care-i
judecatoare!!!". A fost un sentiment destul de pregnant. La un moment
dat ma suna Ioana sa-mi spuna ca nu stie unde este pasaportul
sau. Era la mine. Ne-am dat intalnire la ora 15:00 la M. Brancoveanu.
Si-n ziua aceea am fost la un amic, la un fost coleg de facultate; ma
uitam la ceas si desi stiam ca era tarziu si ca o sa intarzii la
intalnire tot nu plecam. Cand am plecat in loc sa iau troleibuzul 2
statii am mers pe jos 2 statii. Cand am ajuns la statia de metri
Iancului aveam de ales, puteam sa iau direct tranvaiul 34 pana la Big
si apoi orice pana la Brancoveanu dar parca tot nu ma grabeam, desi era
foarte tarziu, si am luat metroul spre P-ta
Victoriei. Si ca sa se termine totul cu bine la P-ta Victorie
m-am intalnit cu Ioana exact la usa de metrou pe care ea deasemenea
dorea sa se suie. Nu la Brancoveanu ci la P-ta Victoriei la orele
15:00. Cel care a asteptat la Brancoveanu in locul ei a fost chiar
tatal sau. Cand am ajuns in sfarsit impreuna la Brancoveanu am vazut ca
nu mai avusese puterea sa vada cum intarzii si plecase. Chiar si Ioana
mi-a spus dupa aceea ca si ea simtea nevoia sa intarzie: asa a fost sa
fie, sa intarziem amandoi ca sa ne intalnim la P-ta victoriei iar tatal
sau sa vada cum e lasat sa astepte.
Am intalnit-o pe viitoarea sotie in India, in decembrie 2004, la un seminar de S.Y. Atunci am intalnit pentru prima data numarul 59. Si la inceput nu l-am bagat in seama deoarece mi se parea un numar obisnuit. Insa el se va lega pentru intotdeauna de noi doi ca un lantisor de aur legat de mainile noastre ca sa ne uneasca. Revenind in Romania am vazut ca trenul cu care Iulia a venit in Romania, pentru prima data avea numarul 59. Apoi cu acelasi tren cu numarul 59 m-am dus in Ucraina, in Kiev unde am locuit aproape 2 ani. Am aflat incet incet multe alte legaturi:
- eu m-am nascut pe 5 ianuarie iar Iulia pe 9 deci 5 + 9 =59;
- nasa noastra din Toliati, Rusia, s-a nascut in 1959;
- anul imediat urmator eu am implinit 30 de ani iar Iulia 29 = > 59 (asta si legat de faptul ca am promis mamei mele ca pana-n 30 de ani sunt casatorit).
- Iulia a vazut ca in Romania exista un cod de bare deosebit, pus pe toate produsele; el incepe cu 59 ... .
Vin in Romania sa schimb pasaportul si sa fac o vizita la rude. Ma duc prima data la Consulatul Ucrainei si cer Viza. In 10 zile o am si apoi ma duc la politie sa-mi schimb pasaportul. Doamna ma intreaba daca viza ramane valabila si mai fac un drum pana la Consulat ca sa intreb si sa obtin confirmarea. Doamna imi ia pasaportul, il anuleaza, viza din el fiind in continuare valabila, si dupa cateva zile primesc un pasaport nou si pe cel vechi, anulat dar cu viza. Si sunt foarte curios dupa aceea si ma intreb de ce am facut asa: mai intai am pus viza si dupa am schimbat pasaportul!!. Aflu in Ucraina. La un moment dat, facand sus jos de la etajul 13 la parter de cateva ori pierd pasaportul vechi si anulat. Deci a fost o intuitie dincolo de intelect care m-a facut sa fac asa. Ca si cum as fi stiut ca am nevoie de un pasaport vechi si de unul nou pentru ca sa-l pot pierde linistit pe cel vechi.
Am cumparat masina, Slavuta, in Ucraina, si vreo 3 luni
sta in garaj. Cand ne hotaram sa mergem in Romania stiu ca trebuie sa
invat sa conduc si incet incet incep sa merg cu ea. Am un sentiment de
nesiguranta legat de permisul de conducere care-i romanesc. Nu stiu
clar daca el este recunoscut in Ucraina sau nu. Intr-o seara exersand
in jurul blocului cu masina un politist imi face semn sa ma opresc.
Sant putin crispat si inteleg ca-i vorba de luminile de drum care seara
trebuie aprinse. Pornesc luminile ma trag de urechi in joaca si-i dau
actele: cartea tehnica si permisul romanesc de conducere. Politistul mi
le da inapoi si-mi face semn sa merg mai departe. Mai tarziu explic
umoristic de ce m-a lasat politistul sa plec: a vazut ca m-am tras de
urechiute si si-a zis: "Este Spiritul si Spiritul nu este vinovat"; si
mi-a dat drumul ... ;). Insa faptul ca m-a oprit si mi-a verificat
actele mi-a dat siguranta si curajul de a merge cu Slavuta 1100km din
Kiev pana-n Bucuresti. Cand am mers din Cernauti pana-n Kiev m-au mai
oprit doi politisti insa tot asa, mi-au dat drumul dupa ce le-am aratat
aceleasi acte.
La un moment dat, in decembrie 2006, nu venise inca salariul si noi cheltuisem deja aproape toti banii. Ne-au venit, providential, banii pentru fetita(alocatia) si astfel de anul nou ne-am descurcat. In Ucraina Craciunul este pe 7 ianuarie nu pe 25 decembrie. La inceput de an nou am numarat banii pe care-i aveam si am vazut ca avem 108 griveni. Am intrebat-o pe Iulia: "Iulia ce numar norocos avem noi ?". "59 mi-a raspuns" si cand am numarat copeicile am vazut ca intr-adevar aveam 108 griveni si 59 copeici. 108 est un numar sacru iar 59 era numarul nostru; 108 este numarul moralitatii\Dharma. Ca exemplu cand s-a incercat sa se schimbe presedintele 108 parlamentari au votat impotriva acelui circ imoral. Nu numai atat, lucrand la calculator am vazut pentru o clipa ceasul aratand 108 si 59: adica ora 1, 8 minute si 59 de secunde. M-am relaxat si linistit caci stiam ca banii nostri spuneau un mesaj subtil, 108 griveni si 59 de copeici m-au linistit si mi-au dat incredere ca totul o sa fie bine. Si a fost. La un moment dat am gasit chiar 10 griveni in zapada, pe jos, cu care am luat lapte pentru fetita. Si cu ultimii 2 griveni am luat marshrutka pentru a merge la banca sa iau salariul. Dupa ce trecuse anul nou si dupa ce trecuse Craciunul a venit in sfarsit pe 10 ianuarie acel salariu. Credeti-ma: a fost mai mult decat suficient ca sa-mi schimb locul de munca cu altul mai bun.
Locuim 3 familii intr-un apartament scump. Si ne
despartim, ramanem ultimii si exista riscul sa platim o chirie prea
mare pentru noi. O familie de sy-ni ne spune ca vor sa plece din
Kiev si fugim repede sa vedem garsoniera lor si sa vorbim cu
proprietareasa. Ea ne cere 330$/luna si vrea chiria platita pe prima
luna si anticipat pe ultima luna din contract, a sasea. Reactionez
putin cand aflu asta pentru ca stiu sigur ca nu putem plati mai mult de
300$ si ca normal ar fi sa platim prima si a doua luna. Nu iese pentru
ca familia decide sa nu mai plece. In Kiev asa este procedura:
chiriasul plateste prima si ultima luna din contract si minimul e
de 6 luni; e ca o lege nescrisa a inchirierilor. Fiind in ultima luna,
in care trebuia sa parasim apartamentul mare si scump, devenim putin
disperati si Iulia continua sa sune si sa caute, chiar si in afara
orasului. Insa chirie cu 300$ pentru o garsoniera in Kiev e din ce in
ce mai greu de gasit, sa nu spun imposibil. Pe 28 septembrie suna
si un broker ii spune ca exista un astfel de apartament. Pe 29 fugim
repede sa-l vedem. Ajunsi acolo vorbim putin cu proprietarul, vedem
apartamentul si se intoarce o alta familie. Ei mersesera jos, la
parter, sa vorbeasca si sa decida daca-l inchiriaza sau nu.
Proprietarul le spune insa ca deja a gasit cui sa-l inchirieze. Ne
spune ca-n ochii nostri era ceva care l-a facut sa ne aleaga pe noi.
Apoi, ca sa fie totul perfect, ne spune, fara sa-i cerem, ca trebuie sa
platim prima si a doua luna. Mii de multumiri. Dupa 4 luni am
plecat in Romania cu trenul cu numarul 59.
Fetita noastra s-a nascut pe 24 aprilie. Primele 3 luni eu ziceam ca-i baiat. Fratele meu avea o fata, fratele Iuliei o fata, sora ei o fata, tatal meu a avut 2 baieti iar fratele lui 2 fete. Deci matematic era demonstrat. Apoi insa am inceput sa intreb in constiinta fara ganduri vibratiile si asa am stiut ca e fata. Ca sa fiu sigur am intrebat din nou si din nou si in palme am primit mereu acelasi raspuns. Se transformase deja in ceritudine. Nu am dorit sa ma gandesc pana atunci la un nume deoarece credeam ca el trebuie sa vina din interior. Iulia a plecat la spital la 12 noaptea si dimineata noi in Ashram am avut o meditatie foarte buna. Insa pe la 9:30 a doua zi stateam in bucatarie si eram putin ingrijorat caci eu nu stiam cum sa-i spun copilului care, credeam eu tocmai venise, si deci eram incurcat rau de tot. Si-n acele momente a venit de sus de undeva numele: Shraddha. Am alergat repede unde erau Nacho si Lorance si i-am intrebat de inseamna, convins ca acesta era numele pe care-l doream. Mi-a spus Nacho ca este credinta, credinta iluminata in Dumnezeu. La ora 13 si-un pic m-a sunat Iulia. Mi-a spus "Este fata !!". I-am zis "Stiu cum o cheama, Shraddha". Bineintels ca i-a fost putin greu sa o alinte cu acest nume si atunci a inceput sa-i spuna Radusia si astfel am avut si numele scurt: Rada care in limba rusa inseamna bucuroasa. Este lumina ochilor nostri.
Mergem in parcul Tineretului cu panoul si autorizatia de la primaria capitalei pentru a da realizarea sinelui. La un moment dat niste tineri incep sa joace fotbal chiar in fata noatra si tare ma ingrijorez si nu stiu cum sa le zic caci nimeni nu ar mai fi venit la noi daca ar fi continuat. Si nu stiu ce sa fac, nu stiu nimic. Insa Shraddha fuge repede dupa mingea cu care se jucau si incepe sa se joace cu ea: o ia si o arunca mai incolo. O data, de doua ori si asa mai departe pana cand acei tineri pleaca singuri fara sa le mai spuna cineva sa joace fotbal in alta parte. Asta da Yuva Shakti.
In parcul Tineretului stam sa dam realizarea, bate
vantul si e innorat. Doamna Doina ne spune sa plecam sa adapostim
copilul dar nu simt asta. Si doamna Doina insista ca asa-i mai bine. Se
uita Iulia pe cer si vede ca exact deasupra noastra este o spartura, un
cerc de cer senin. E clar. Ramanem si in timp cerculetul se deschide
din ce in ce mai mult pana cand acopera tot.
Ma duc la un interviu la o agentie de recrutare si adresa
are strada nr. 59. Ma duc apoi la o firma mare si numarul biroului
directoarei de resurse umane este 108. Acolo voi lucra de la anul, 2008.
Sotia imi da o cartela de metrou 10 calatorii mototolita.
Incerc la Brancoveanu nu merge, incerc la P-ta Sudului nu merge, incerc
la P-ta Unirii nu merge. Merge doar acolo unde am servici la P-ta
Universitatii, atat cat sa ma intorc acasa.