Ghid călăuzitor

    Un strămos a spus ca studiul disciplinei Zen necesită trei lucruri esenţiale. Primul este o credinţă foarte puternică. Al doilea este capacitatea de a trăi starea de uimire. Al treilea este o mare hotărâre. Dacă unul dintre acestea lipseşte, veţi fi ca un trepied fără un picior.
    Nu am nimic deosebit să vă spun. Recomand doar fiecăruia să admită că există în oricare fiinţă o natură esenţială care poate fi percepută, şi că există un adevăr esenţial pe care oricine îl poate pătrunde; numai în acest fel hotărârea voastră se va menţine puternică. Vă recomand să meditaţi la aceste afirmaţii. Cineva trezit doar pe jumătate, nu poate atinge realizarea ultimă în Zen. Este nevoie de întreaga atenţie şi întreaga putere de pătrundere.”

    Confesiunea unui maestru Zen

    Yui-e, un înaintaş al şcolii Sōtō Zen, a venit la maestru Zen Bankei şi i-a spus:
    “Am fost inspirat să caut realizarea spirituala când aveam şaptesprezece sau optsprezece ani. Timp de peste treizeci de ani nu mi-am întins trupul niciodata, concentrându-mă în meditaţie, dar ceea ce am dobândit au fost doar gânduri eronate şi o cunoaştere falsă, greu de înlăturat. În ultimii ani însă, spiritul şi intelectul meu au devenit limpezi şi am atins pacea. Tu ce experienţe ai avut în trecut? “
    Bankei a răspuns:
    “Şi eu am depus un mare efort în tinereţe pentru a înlătura gândurile, dar, la un moment dat, am realizat că nimeni nu poate ajuta pe altul dacă aceluia îi lipseşte percepţia clară. De la bun început am înlăturat toate celelalte preocupări şi m-am concentrat asupra practicii individuale, urmărind să ating claritatea percepţiei. Astfel am dobândit capacitatea de a vedea dacă ceilalţi oameni au percepţii reale sau nu.”

    Conduită

    Un călugăr l-a întrebat pe maestrul Zen Bankei:
    “Nu-i aşa că este complet inofensivă starea de frivolitate ce poate să apară în mod spontan câteodată ?”
    Bankei i-a răspuns:
    ”Aşa este dacă urmăreşti să pierzi adevărul.”

    Curăţenia inimiii

    Un grup de cerşetori leproşi au venit odată împreună la maestrul Zen Bankei, un mare învăţător al oamenilor de rând. Bankei i-a primit la el, ba chiar i-a spălat pe cap şi i-a şters cu propriile mâini atunci când a venit vremea iniţierii.
    Tocmai atunci s-a nimerit să fie de faţă un anume domn, reprezentantul nobilului care credea în Bankei şi care chiar construise un templu în provincia sa pentru ca maestrul să poată să-şi prezinte învăţatura oamenilor din acele locuri.
    Revoltat la vederea maestrului Zen care spăla pe cap pe cei de neatins, domnul respectiv s-a grăbit să aducă un vas cu apa curată pentru ca Bankei să se spele numaidecât pe mâini.
    Maestrul a refuzat însă, spunând: “Dezgustul tău este mai murdar decât rănile acestor sărmani.”

    Zen la guvernare

    Într-o zi, guvernatorul unei anumite provincii l-a întrebat pe maestrul Zen Shōsan ce este esenţial în budism. Maestrul i-a răspuns:
    “Este esenţial pentru tine să stăpâneşti toată provincia asupra căreia eşti guvernator, de la un capăt la altul. Nu poţi face acest lucru atât timp cât eşti şovăitor. Dar păstrează atenţia trează în fiecare moment şi ia hotărârile oficiale cu bunătate şi compasiune.
    Apoi, mergând mai departe, trebuie să faci o distincţie clară între diferitele naturi umane şi să ajungi să cunoşti pe fiecare om în parte. În general vorbind, dacă un conducător nu poate face diferenţa între oameni, ajunge să considere o mulţime de lucruri ca fiind ofensatoare. Şi atunci lasă furia să se lupte cu furia altora. Nu este aceasta o prostie? ”

“101 Povestiri Zen” Bucuresti 1992, Editura Concept S.R.L.

    O ceaşcă cu ceai

    Nan-in, un maestru din epoca Meiji (1868-1912), a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea să cunoască ce înseamnă filozofia Zen.
    Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne.
    Profesorul îl privi mirat şi-i spuse:
    - Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic !
    - Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să intre ? Goleşte-ţi întâi ceaşca ...

    Ah, da ?

    Maestrul Hakuin era admirat de vecini pentru puritatea vieţii sale. Alături locuia o fată frumoasă, fiica unor negustori de alimente.
    Într-o zi, ca un trăsnet picat din senin, părinţii descoperiră că fiica lor era însărcinată. Deşi fata nu voia să spună cine-i tatăl, până la urmă mărturisi că era Hakuin.
    Părinţii, furioşi, se duseră la maestru.
    - Ah, da ? a fost singurul lui răspuns.     Când s-a născut copilul, i l-au adus lui Hakuin, care l-a îngrijit apoi, fără să-i pese că-şi pierduse reputaţia.
    După un an, tânăra mamă nu mai rezistă şi spuse adevărul. Tatăl copilului era un tânăr care lucra în târgul de peşte ...
    După ce părinţii se împăcară cu ginerele, tinerii părinti se duseră la Hakuin să-şi ceară iertare şi să-şi ia copilul înapoi.
    Hakuin nu le reproşă nimic, spuse doar:
    - Ah, da ?

    Aproape un Buddha

    Un student îl întrebă pe Gasan:
    - Ai citit Biblia creştinilor ?
    - Nu. Citeşte-mi tu din ea.
    Studentul deschise Biblia şi citi din Evanghelia lui Matei:
    - De ce te îngrijeşti de haine ? Priveşte crinii câmpului: nu lucrează pământul, nu ţes, dar nici Solomon nu a fost îmbrăcat atât de frumos ...
    - Cel care a spus asemenea lucruri, preciză Gasan, pare un om care a atins iluminarea !
    Studentul citi în continuare:
    - Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide ...
    Gasan comentă:
    - Foarte frumos ! cel care a spus asta, e aproape un Buddha !

    Sfatul mamei

    Juin, un maestru din Shingon, era un savant renumit în cunoaşterea limbii sanscrite. În tinereţe ţinuse conferinţe asupra acestui subiect.
    Mama sa află şi-i scrise: "Nu cred, fiule, că ai devenit călugăr din dorinţa de a te trasforma într-o enciclopedie ambulantă. Informaţii şi comentarii, gloria şi onorurile, nu au sfârşit. Aş vrea să renunţi la conferinţe şi să te retragi într-un templu mic, izolat. Dedică-te meditaţiei şi aşa te vei realiza cu adevărat.".

    Prieteni adevăraţi

    Pe vremuri, trăiau în China doi prieteni, unul priceput să cânte la harpă, iar cellălalt, să-l asculte. Cănd primul cânta despre un munte, al doilea spunea:
    - Văd muntele, ca şi cum aş fi la poalele lui !
    Atunci când cânta despre un pârâu, se grăbea să-i spună:
    - Aud apa curgând ...
    Cel care asculta se îmbolnăvi şi muri. Prietenul lui îşi tăie corzile harpei şi n-a mai cântat niciodată.
    De atunci, gestul de a tăia corzile harpei exprimă regretul după un prieten deosebit.

    Cel ce dăruieşte trebuie să fie recunoscător

    Pe când Seisetsu era maestru în Kamakura, a avut nevoie, la un moment dat, de o clădire mai mare, iar Umezu Seibei, un negustor din Edo, hotărî să-i dăruiască invăţatului cinci sute de ryo, pentru cladirea noii şcoli. Îi duse maestrului, care-i spuse:
    - Bine. Primesc.
    Umezu îi dâdu lui Seisetsu sacul cu aur, dar reacţia maestrului nu-i plăcuse. Cu trei ryo se putea trăi un an, iar acolo erau cinci sute !
    - Sunt cinci sute de ryo, remarcă Umezu.
    - Mi-ai mai spus, răspunse Seisetsu.
    - Sunt o grămadă de bani, chiar dacă sunt un om bogat ...
    - Vrei să-ti mulţumesc ?
    - Aşa s-ar cuveni ...
    - De ce ? a fost curios Seisetsu. Cel ce dăruieşte trebuie să fie recunoscător !