25/08/2003 10:51

"În numele Lui Dumnezeu!   Soldatii vor lupta si   Dumnezeu le va da victoria" Jhesus Maria, JEHANNE LA PUCELLE

"Doamne, ce multi sunt vrãjmasii mei!   Ce multime se scoalã împotriva mea!   Cât de multi zic despre mine: "Nu mai este scãpare pentru el la Dumnezeu"   Dar, Tu, Doamne, Tu esti scutul meu,   Tu esti slava mea, si Tu îmi înalti capul!   Eu strig cu glasul meu cãtre Domnul,   si El îmi rãspunde din muntele Lui cel sfânt.   Mã culc, adorm si mã destept iarãs,   cãci Domnul este sprijinul meu.   Nu mã tem de zecile de mii de popoare,   cari mã împresoarã din toate pãrtile.   Scoalã-Te, Doamne! Scapã-mã Dumnezeule!   Cãci Tu bati peste obraz pe toti vrajmasii mei,   si zdrobesti dintii celor rãi.   La Domnul este scãparea:   binecuvântarea Ta sã fie peste poporul Tãu"        Psalmul 3, al lui David

Adolescentii, tinerii din ziua de azi sunt oamenii maturi din ziua de mâine. In ei existã un potential infinit care poate fi descoperit si exprimat sau dimpotrivã, inhibat.       De ce au ei nevoie pentru se împlini ? … Ei au nevoie de o cetate ! ... ei au nevoie de o "citadelã interioarã". Cãrãmizile din zidurile citadelei sunt formate din dragostea, grija, respectul, consideratia pe care le primesc de la pãrinti, de la frati si surori, de la prieteni, profesori, rude, ... de la toti cei care formeazã universul lor social. Deasemenea credinta, idealurile frumoase si moralitatea înnãscutã sunt la baza zidurilor. Cãrãmizile din zidurile cetãtii sunt puterea lor, tãria lor. În viata rãutãtile, dificultãtile, problemele de orice fel, disperarea si tristetea ... nu vor putea sã le învingã cetatea inimii.       Ce trebuie fãcut pentru a nu slãbi citadela ? Nu le distrugeti visele, nu-i împiedicati sã zboare pe aripile idealurilor lor mãrete. Nu-i certati când au dreptate chiar dacã 1000 de alti oameni ar spune altceva. Binecuvântati-i cu încrederea voastrã.       Tinerii trebuie sã stie ca în fiecare din noi existã legea Divinã înnãscutã, legea vie. Chiar dacã ei primesc doar o micã parte din toate acestea trebuie sã devinã ei însisi mai buni decât ceilalti deoarece:        "Tot ce voiti sã vã facã voua oamenii, fãceti-le si voi la fel" (Matei 7.12); cu sigurantã demonstrând generozitate la rândul nostru si încercând sã consolidãm încrederea celorlalti vom primi multe prilejuri de bucurie care se vor transforma în cãrãmizi indestructibile în propria noastrã citadela. Acestea sunt adevãratele comori:        "Strângeti-vã comori în cer, unde nu le mãnâncã moliile si rugina, si unde hotii nu le sapã, nici nu le furã"(Matei 6.20).       Procesul de maturizare este un proces de cele mai multe ori trist. Pentru cã oamenii sunt aruncati din cuib cu aripile frânte; ei nu mai pot sa viseze si cu cât renuntã la mai multe aspiratii înalte cu atât sunt considerati mai maturi. Cu putin umor putem spune cã ne pãstrãm copii atât timp cât nu-i negãm copilului care am fost , adolescentului, speranta în sublim, în dreptate, bine si frumos.       Acest potential de a deveni asemeni Ioanei existã în fiecare copil, adolescent ... .

Celebratã în toatã lumea pe 30 martie, Jean d'Arc, patroana Frantei, s-a nãscut în Dorèmy, mic sat din ducatul Lorraine, pe 6 ianuarie 1412, în timpul rãzboiului de 100 de ani dintre Franta si Anglia. Lupta divizase Franta în douã tabere: burgunzi (pentru regele Henry VI al Angliei) contra armagnaci (pentru Delfinul Frantei, Charles ).        Ea este copilul fermierului Jacques Darc si a sotiei sale Isabelle de Vouthon. Fratii sãi sunt Jacquemin, Jean, si Pierre si mai are o sorã, Catherine.

IOana a fost crescutã ca orice altã tânãrã fatã din timpul si mediul sãu, învãtând mestesugul tesutului si pãstoritul. Ioana învatã de la mama sa rugãciunile Tatãl nostru , Ave Maria si Credo si, deasemenea, a învãtat sã coasã , sã toarcã lâna si sã teasã. Alintatã cu apelativul " Jhennette", mica Ioana dovedeste o mare pricepere în treburile casnice, pe care le îndeplinea întotdeauna; putea concura orice femeie la cusut si la tors. A fost descrisã de cei care au cunoscut-o ca fiind de o mare politete si simplitate, foarte linistitã , serioasã, modestã, cu o puternicã credintã în Divin, un copil "blând care muncea cu veselie si care mergea adesea la bisericã". Astfel Hauviette de Sionne spune "Jehanne era o fatã bunã, simplã, încântãtoare" iar Mengette Joyart declara "împreuna cu celelalte fete îi spuneam cã este prea pioasã". Jean Waterin si-a amintit cã, în tinerete, când toti copiii erau la joacã Ioana prefera sã se retragã "pentru a vorbi cu Dumnezeu", chiar dacã ceilalti râdeau de ea. Era atât de pioasã încât se aseza în genunchi chiar si când se afla departe pe câmp atunci când auzea clopotele; atât de temãtoare de Dumnezeu încât pentru nimic în lume nu ar fi fãcut ceva sã-l nemultumeascã. Unul dintre nasii sãi si-a reamintit: "ea a fost o fatã atat de bunã încât fiecare sãtean din Domrémy a iubit-o".        La vârsta de 13 ani are prima datã revelatii: "Aveam 13 ani când am auzit vocea Domnului care m-a ajutat si care m-a îndrumat. Când am auzit prima datã aceastã Voce am fost foarte speriatã ... des Vocea este însotitã de o luminã.". Prima viziune este a Arhanghelului Mihael, înconjurat de îngerii din Rai. Primeste deasemenea îndrumarea sfintelor Catherine si Margaret. În aceste viziuni aflã cã este misiunea sa, Divinã, de a elibera orasul Orleans de sub asediu si sã ajute Delfinul sã redobândeascã tronul Frantei; pentru asta este trimisã la Robert de Baudricourt, capitan al orasului Vaucouleur, care "îti va furniza o escortã pentru a te însoti". Chiar si pãrintii ei primesc semne ale marii ei misiuni deoarece tatãl sãu a visat-o plecând însotitã de soldati.        Ca urmare a acestor revelatii, pentru a se dedica în întregime sarcinii Divine, face jurãmânt de castitate, dorind sã rãmâna fecioarã " atât cât îl va multumi pe Dumnezeu". Începe astfel sã se recomande "la Pucelle", fecioara. Vocile Divine i se adreseazã deasemene 'Jeanne fecioara, fica Lui Dumnezeu'.        Se vorbeste despre o profetie a lui Merlin, veche de peste 800 de ani care prevestea cã Franta va fi pierdutã de o femeie si va fi redobânditã de o femeie. În concordantã cu aceastã profetie Franta fusese pierdutã de o femeie, Isabel de Bavaria, reginã, care a ajuns la o întelegere cu Henry V, prin tratatul de la Troyes din 1420 si Coroana Frantei a fost luatã Delfinului, declarat bastard.        Jehanne, aceastã adolescentã inocentã, purã, era însãrcinatã cu misiunea Divinã de a îndeplini aceste spuse. Orleans este singura Cetate rãmasã, puternicã, în mâinile patriotilor, armagnaci. Dacã Orleans ar fi cãzut, toate sperantele s-ar fi nãruit. Englezii începuserã asediul încã din 12 octombrie, 1428. Reins era încãrcat de istorie si semnificatii; este vechiul oras în care de secole regii Frantei erau încoronati si consacrati. Misiunea Ioanei, era sã scoatã Orleans de sub asediu si sã încoroneze Delfinul la Reims.        Desi avea o pozitie socialã umilã micuta Ioanã era instrumentul dreptãtii din Mâinile Domnului, profetul care a scos Franta din cei 100 de ani de rãzboi.        Nu le spune pãrintilor sãi cã pleacã pentru a nu face fatã eventualei lor împotriviri: "Este bine sã ascult porunca Domnului. Dacã Dumnezeu ordonã, sã fi avut 100 de tati si mame, sã fi fost ficã de rege, as fi plecat oricum ".        La vârsta de 17 ani, în 1428, un unchi a dus-o la Vaucouleurs, la Robert de Baudricourt, comandantul armatei locale, cãtre care fusese îndrumatã de revelatii. Domnul Robert de Baudricourt, convins de implinirea profetiei fãcute de Jehanne( pierderea bãtãliei de la Rouvray în Februarie 1429) îi dã o escortã pentru a ajunge la Delfin, la Chinon. În acest moment Ioana alege vestimentatia bãrbãteascã pentru cãlãtorie. Companionii sãi erau: cavalerul Jean de Metz, cu slujitorul sãu Jean de Honecourt, Bertrand de Poulengey, cu slujitorul sãu Julian, Colet de Vienne, si Richard Arcasul.        Jean De Novelemport, denumit Jean de Metz, întrând în discutie cu ea descoperã scopul si marea sa convingere: "Nimeni în lumea asta - nici regi, nici duci, nici fata regelui Scotiei (cãsãtoritã cu Louis, Duke d'0rleans), nici nimeni altcineva - nu poate sã recâstige regatul Frantei ... este necesar, sub orice modalitate, sã merg si sã fac asta deoarece Domnul meu doreste ca eu sã o realizez.". Henri Leroyer, cartograf în Vaucouleurs reaminteste cã atunci când a fost întrebatã dacã îi este teamã cã în timpul cãlãtoriei cãtre Chinon va întâlni dusmanii Jeane denotã un abandon complet: "Nu-mi este fricã de ei; am un drum sigur; dacã dusmanii sunt în drumul meu Dumnezeu este cu mine si El va pregãti calea cãtre Delfin. Am fost nãscutã sã fac asta". Albert D'Ourches, senior de Ourches este atât de "topit" de farmecul sãu încât spune "as fi fost încântat sã am o fata asa cum este ea".        Marea sa inocentã si puritate o protejeazã împotriva tentatiilor; bãrbatii care au stat lânga ea nu au avut nici un fel de dorinte pentru ea, nici o atractie. Stând lângã o fãpturã atât de nobilã si curatã ei deveneau la rândul lor virtuosi.        La Chinon tabãra Delfinului era cuprinsã de frustrare si deznãdejde; partea bunã a situatiei este cã, atunci când nu mai este nici o solutie, oamenii isi pun speranta in Dumnezeu. În martie 1429, când a primit-o în audientã, Delfinul, Charles, s-a deghizat pentru a nu putea fi recunoscut; însã Jehanne l-a indentificat fãrã efort, fãrã sã-l fi vãzut niciodatã înainte. Jean spera ca Delfinul sã creadã semnele care îi erau arãtate pentru ca sã înceteze argumentatia inutilã. Ea a cerut Delfinului soldati pentru a duce lupta împotriva englezilor la Orléans, asediat încã din octombrie 1428. Ioana a cerut acesta prin autoritatea sa de trimis al lui Dumnezeu: "Vin din partea Regelui Paradisului pentru a ridica asediul orasului Orleans si sã conduc regele la Reims pentru încoronarea si ungerea sa" (scutierul Gobert Thibaut ).        Vorbind în particular cu acesta i-a dat semne care l-au convins de veridicitatea misiunii sale si, deasemenea, "el a avut multe viziuni si revelatii minunate". Pentru a avea o mai mare încredere în ea Delfinul o trimite la Poitiers pentru a fi examinatã de un grup de clerici. În urma examinãrii, care a durat 3 sãptãmâni, oamenii bisericii au gãsit cã Ioana era o bunã crestinã, cu intentii pure, si si-au dat acordul ca Delfinul sã o foloseascã în scopurile sale. Acesta îi dã o armatã de 10-12 mii de soldati.        În 3 luni, Mai, Iunie si Iulie, 1429, miracolele au început sã curgã: Orleans a fost eliberat; se obtine o mare victorie la Patay; este capturatã Troyes; Delfinul, regele Charles, este consacrat la Reims.        Este incredibil, dacã ne gândim la vârsta la care fãcea asta, de 17-18 ani; este dincolo de puterea de imaginatie.

Toate actiunile Ioanei sunt subordonate unui Consiliu Divin (revelatiile sale), cãruia ea îi acordã ascultare completã. Odatã cineva a rugat-o cu sinceritate sã-i arate si lui Consiliul sãu spiritual; i-a rãspuns ca nu este demn pentru asa ceva, nu are suficiente virtuti pentru a-l vedea. Oamenii au început sã o venereze ca pe o persoanã sfântã. Referindu-se la protectia sa ea spune: "Cu adevãrat nu stiu cum sã mã protejez, dacã Dumnezeu nu mã apãrã".       Stindardul sãu era alb, presãrat cu flori de crin; era pictat Regele Paradisului tinând lumea si doi îngeri de o parte si de alta, pentru a-L cinsti, si inscriptionate cuvintele 'Jhesus Maria'. Ea însãsi poartã stindardul cu scopul declarat de nu omorî pe nimeni.       Jehanne va cere sã i se aducã o sabie aflatã în biserica Sfânta-Catherine din Fierbois, din Touraine, o sabie gravatã cu 5 cruci. Sabia, descoperitã prin revelatiile sale. este gasitã ascunsã în spatele altarului, în pãmînt.

Din povestirea lui Jean, Bastardul de Orleans (Conte de Dunois, fiul natural al lui Louis, Duce de 0rleans) la Orleans, convoiul Ioanei a fost îmbarcat în vase; trebuind sã navigheze nu numai împotriva curentului dar si împotriva vântului, pentru a intra în oras. Vorbind despre importanta sosirii sale în oras Ioana afirma: "îti aduc un ajutor mai bun decât orice ajutor primit vreodatã de orice general sau oras, oricare ar fi fost el, ajutorul de la Regele Paradisului. Acest ajutor nu vine de la mine ci de la Dumnezeu." În acel moment, în care rostea aceste cuvinte vântul si-a schimbat directia devenind prielnic. Contele, si ca el multi altii au vãzut în faptele sale semnul Divinului: 'Cred cã Jeanne a fost trimisã de Dumnezeu si cã comportamentul sãu în rãzboi a fost mai degrabã divin decât uman'.        Legat de castitatea si marea sa puritate el afirmã: "nici eu nici altii, atunci când eram cu ea, nu am avut nici un gând rãu: era în ea ceva divin.". Pot presupune, fãrã teama de a mã însela, ca cei care veneau în aproprierea sa intrau în meditatie, în constiinta de dincolo de gânduri, în care tentatiile dispar.        Ioana era plinã de compasiune chiar si fatã de dusmanii ei, incluzându-i si pe burgunzi, francezi de origine. Înainte de a începe luptele Jeanne a trimis mai multe mesaje adresate englezilor, încercând sã opreascã mãcelurile; astfel ea spune:        "Voi, englezilor, care nu aveti nici un drept în acest regat al Frantei, Regele Paradisului vã porunceste si comandã prin mine, Jeanne fecioara, sã pãrãsiti pozitiile voastre si sã vã întoarceti în tara voastrã; dacã nu veti face asa vã voi provoca o astfel de înfrângere încât va fi tinutã minte pentru totdeauna. Vã scriu pentru a treia oarã si pentru ultima oarã, si nu vã voi mai scrie deloc.", semnatã "Jhesus Maria, Jehanne la Pucelle".        Fãcând o pauzã în naratiune ne putem aminti de ceea ce s-a întâmplat pe câmpul de bãtãlie de la Kuruksetra unde cei 5 frati Pandavas trebuiau sã lupte cu Kauravas. Arjuna, descumpãnit, nu porneste lupta si îi spune Lordului Krishna: "Nu pot sã-mi ucid unchii, nu pot sã-mi ucid bunicul, nu pot sã-mi ucid rudele". Lordul Krishna, învãtându-l stiinta yogãi, îi raspunde "Acum trebuie sã lupti pentru Dharma(moralitate) si pentru adevãr trebuie sã lupti ... Pe cine ucizi? Ei sunt deja morti deoarece ei nu au Dharma"(discurs Shri Mataji, 28 aug. 1994). Domnul Isus are aceeasi atitudine: "Sã nu credeti cã am venit sã aduc pacea pe pãmînt; n'am venit s'aduc pacea ci sabia. Cãci am venit sã despart pe fiu de tatãl sãu, pe fiicã de mama sa, si pe norã de soacra sa. Si omul va avea de vrãjmasi chiar pe cei din casa lui ... Cine nu-si ia crucea lui, si nu vine dupã Mine, nu este vrednic de Mine."(Matei 10.34,35,36,38). Jehanne a renuntat cu adevãrat la tot pentru a-si împlini menirea. Nu trebuie sã uitãm cã Isus a venit cu mesajul iertãrii. Însa Iertarea Lui Dumnezeu la un moment dat se întoarce împotriva celor care profitã de Ea.        Legat de comportamentul sãu pe câmpul de luptã camarazii de arme sunt uimiti de cunoasterea si priceperea ei; prin ceea ce face si spune este deosebitã. Astfel Jean D'Aulon afirmã cã toate faptele Fecioarei pãreau a avea o origine mai curând divinã decât altfel, nefiind posibil pentru o asa tânãrã fecioarã sã îndeplineascã astfel de lucruri fãrã Vointa si îndrumarea Domnului. Thibauld D'Armagnac, cavaler, senior de Termes, confirma cã în afarã de treburile rãzboiului, Jeanne era simplã si inocentã; însã în conducerea si ordonarea trupelor si în rãzboi, în ordinele date în bãtãlie si în modul în care însufletea soldatii s-a comportat precum cel mai priceput cãpitan, antrenat toatã viata în arta rãzboiului. Maestrul Aignan Viole, licentiat în drept, spune: "în toate actiunile si cuvintele sale s-a dovedit foarte demnã, si în toate, cu exceptia treburilor de rãzboi, era de o minunatã simplitate.".        În atacul asupra fortãretei Bridge, 7 Mai 1429, atunci când punea o scarã mobilã pe zid, este rãnitã în zona gâtului de o sãgeatã, asa cum i se prevestise în Revelatii. Se vindecã în mai putin de 2 sãptãmâni fãrã sã se opreascã din actiunile sale.        Majoritatea celor care au cunoscut-o i-au admirat blândetea, modestia, bunele maniere, modul respectuos de a fi. Scopul sãu imediat era ascultare cãtre poruncile Divine. Moralitatea ei era dincolo de orice îndoialã si încerca deasemenea sã-i conducã pe ceilalti oameni pe acest drum. Era moralã în esenta moralitãtii, nu doar de fatadã, nu cu ipocrizie, ... ea era moralitatea însãsi. Scutierul Simon Baucroix confirma cã:" În timp de rãzboi nu permitea sã se fure si nici nu mânca mâncare despre care stia cã este furatã. Nu permitea femeilor cu o proastã reputatie sã urmeze armata. Dacã una dintre aceste femei apãrea putea pleca doar dacã un soldat dorea sã se cãsãtoreascã cu ea." Doamna Colette o laudã deasemenea spunând cã "Nu era nimic altceva decât modestie în comportamentul sãu, în actiunile sale, si în tot modul sãu de a fi. Cred ferm cã intentiile si actiunile sale erau mai mult lucrarea Lui Dumnezeu decât a omului.". Pajul ei, Louis De Contes, mai mic cu doar 3-4 ani decât ea, aminteste marea ei cumpãtare: "mânca putin, câteodatã doar o micã bucatã de pâine o zi întreagã".        Jeanne stia cã era obligatã sã infaptuiascã multe într-un timp scurt: "Voi fi printre voi putin mai mult de un an.". În lupta de la Compiegne i-a fost blocatã retragerea si astfel Jehanne a fost capturatã de burgunzii si datã pe mâna englezilor. Era în 24 May, 1430. Regele Charles nu a fãcut nici un efort pentru a o elibera. Aceastã capturare nu a luat-o pe Jeanne prin surprindere deoarece fusese prevenitã cã se va întampla asa: "Vocile mi-au spus :'fi resemnatã - asa tebuie sã fie' ... mi-au spus întotdeauna cã este necesar ca eu sã fiu luatã prizonierã.".        Procesul de condamnare a avut loc în localitatea Rouen, în Normandy, N-Vestul Frantei. O versiune completã a acestui proces verbal, este gãsitã în manuscrisul "Orléans", MS 518 localizat la Biblioteca Municipalã din Orléans. "The Trial of Joan of Arc", de W.S. Scott, este traducerea englezeascã standard a acestui manuscris.        Jean a fost întemnitatã 8 luni înaintea începerii interogatoriilor din februarie.        Pentru a-i distruge credibilitatea si reputatia de care se bucura englezii au acuzat-o de vrajitorie si erezie. Jehanne a început astfel o altã luptã pentru a-si apãra convingerile în fatã ipocriziei dusmanilor sãi. Ei fac orice pentru a-i înfrânge spiritul si a o umili în public. Au fost numeroase vicii de procedurã a curtii ecleziastice. Astfel în timpul procesului ea a fost tinutã intr-o închisoare laicã, legatã în lanturi de picioare, având 4-5 gardieni bãrbati; era insultatã tot timpul de soldatii englezi.        Când au încercat sã-i interzicã sã încerce sã scape sub pedeapsa stigmatului de erezie - s-a aruncat pentru a scãpa din turn în Beaurevoir - ea refuzã "este adevãrat cã am încercat sã scap; si înca mai doresc asta; nu este aceasta în firea tuturor prizonierilor?"        La prima examinare publicã, din 21 Februarie 1431, Joan a fost invitatã sã jure pe Biblie cã va spune adevãrul în legaturã cu tot ceea ce stie. Jean a acceptat sã spunã totul în afara revelatiilor sale. Hainele bãrbãtesti pe care le purta si divulgarea revelatiilor sale au devenit mobilul pentru litigiu în timpul celor 3 luni de proces.        La a doua examinare publicã Jehanne a explicat cã la vârsta de 13 ani a avut primele revelatii divine sub forma unei voci însotite de luminã. Dupã ce a auzit a treia oarã vocea a realizat cã este vocea unui înger. Joan a recunoscut vocile ca fiind cele ale sfintelor Catherina, Margareta, si a Arhanghelului Mihael. Examinatorii au insistat sã afle cât mai multe detalii despre aparitiile din viziunile sale dar, la un moment dat Jehanne, exasperatã, le-a zis: "Nu vã voi mai spune nimic, din ceea ce nu-mi este permis sã va spun, jurãmântul meu nu include asta; dar vã spun cã este o voce minunatã, dreaptã si de încredere". Dacã le-ar fi spus miracolele la care a luat parte acelor intelectuali ei nu ar fi înteles nimic: "Sã nu dati câinilor lucrurile sfinte, si sã nu aruncati mãrgãritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva sã le calce în picioare, si sã se întoarcã sã vã rupã"(Matei 7.6). Le aminteste ceea ce se spune printre copii:"câteodatã cel care spune adevãrul este spânzurat".        În micimea lor au încercat tot timpul sã o încurce punându-i întrebãri fãrã sã-i lase timp sã rãspundã la ele, sau repetând întrebãri deja puse; "Înlãntuitã, batjocoritã, amenintatã si insultatã, nu si-a pierdut stãpânirea de sine. Era în Mâinile Lui Dumnezeu si se abandona Vointei Sale". În revelatiile sale este sfãtuitã sã rãpundã cu încredere si curaj examinatorilor.        Jean Toutmouillé ne povesteste cã englezii nu au vrut sã înceapã sã asedieze Louviers decât dupã moartea Ioanei, considerând câ în timpul vietii ei nu pot avea succes în rãzboi. Un nobil englez a spus despre ea "Cu adevãrat aceasta este o femeie curajoasã; dacã ar fi fost englezoaicã !".        Nimeni dintre cei care fac rãu unui inocent nu are scãpare în fata pedepsei. Jeahanne l-a atentionat clar pe episcop: "Spui cã esti judecãtorul meu; Ai grijã la ceea ce faci; pentru cã am fost trimisã cu adevãrat de Dumnezeu, si te pui într-o mare primejdie". La auzul sentintei i-a spus din nou: "Episcopule mor din cauza ta". Pe 30 Mai, 1431, în piata din Rouen, este arsã pe rug, la vârsta de 19 ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Jesus, Jesus, Jesus!". Aceastã sfântã fecioarã si-a încheiat astfel destinul. Jean Tressart a fost înspãimântat: "Suntem toti pierduti, am dat focului o Sfântã".        În anii 1455-57, dupã mai mult de 20 de ani, s-a desfãsurat procesul de reabilitare a Ioanei. Existã douã manuscrise oficiale ale reabilitãrii, MS 5970 de la Biblioteca Nationalã din Paris si Stowe 84 de la Biblioteca Britanicã din Londra. Desfãsurarea procesul s-a pãstrat în latinã. Mãrturiile din capitolul 5 au fost strânse urmând desfãsurarea cronologicã a vietii Jehanne-i: Lorraine (locul nasterii), Orléans, Paris si Rouen.        Gautama Buddha spune: "Cãci si-o dorintã, de-ai dorit-o serios,/Crescutã si nutritã din vointa ta,/Si trebuie treptat sã te lipsesti de ea:/Ca o sãgeatã-n carne te sfredeleste sãlbatic.". Dorinta de iubire este una dintre cele mai mari, mai puternice dorinte. Atunci când inima este înselatã este produsã multã suferintã si deznãdejde iar acei oameni îsi pot pierde complet echilibrul. Din cauza asta a doua mare poruncã este "Sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti"(Matei 22.39), adicã "Tot ce voiti sã vã facã vouã oamenii, fãceti-le si voi la fel"; dacã noi dorim dragostea , iubirea si aprecierea celorlalti, si stim cã atunci când ne este înselatã aceastã dorintã ne întristãm, este de datoria noastrã, ca oameni care cunosc acest lucru, sã nu înselãm dorinta de iubire si apreciere a celorlalti.        În Sahaja Yoga se stie cã este calitatea lui Swadhistan stâng dorinta purã de Dumnezeu. Domnul nostru Isus spune cã porunca cea mai mare este "Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu si cu tot cugetul tãu"(Matei 22.37). Într-adevãr: "Eu, Domnul Dumnezeul tãu, sunt un Dumnezeu gelos"(Deuteronom 5.9). Dorinta purã, care nu poate aduce nefericirea, este dorinta absolutã de Dumnezeu. Dragostea si devotamentul sãu pentru Divin nu pot fi mãsurate: "Mã bazez pe Dumnezeu, Creatorul meu, pentru totul, Îl iubesc din toatã inima". Din spusele Jehanne-i ne dãm seama cât de mare este devotiunea ei: "Am de departe o fricã mai mare de a nu gresi prin a-ti spune tie lucruri care sã nu-I placã, decât am în a-ti rãspunde tie "; "Mã bazez pe Judecãtorul meu: El este Regele Paradisului si al pãmîntului"; "Am un Stãpân bun, acesta este Dumnezeu; la El caut sprijin în tot ceea ce fac, la nimeni altcineva".        Discernãmântul Ioanei vine din respectarea cuvântului Divin; fãrã acest ajutor se simte ca o corabie dusã de furtunã pe mare: "Nu stiu dacã este Voia Lui Dumnezeu. Fãrã Gratia Divinã nu as sti ce sã fac."; "Nu spun nimic din capul meu, ceea ce spun este prin porunca Divinã, nu mi s-a spus sã nesocotesc Biserica dar Dumnezeu trebuie servit primul".        Întrebatã dacã se simte în gratia Divinului rãspunde: "Dacã nu sunt fie ca Dumnezeu sã mã punã în Ea, dacã sunt fie ca Dumnezeu sã mã tinã în Ea. As fi cea mai tristã persoanã din lume dacã as sti cã nu sunt în Gratia Divinã.".        Judecãtorii ei încearcã sã o facã sã se simtã pãrãsitã, înselatã în credinta sa; întelepciunea ei însã cunoaste adevãrul: "Cred cã asa este pe placul Lui Dumnezeu, aceasta este pentru bunãstarea mea dacã sunt prizonierã"; "Mai degrabã as muri decât sã neg ceea ce am fãcut din porunca Divinã".        În discernãmantul ei Jeanne stie sã faca distinctie între biserica pãmînteanã, guvernatã de oameni si biserica Lui Dumnezeu: "pentru faptele mele mã supun numai Biserici Divine - adicã Lui Dumnezeu, Fecioarei Maria si sfintilor din Paradis."; "Gãsesc sprijin în Dumnezeu, Care m-a trimis, în Doamna noastrã si în toti sfintii din Paradis. În opinia mea toate formeazã un întreg, Dumnezeu si Biserica, si ar trebui sã se înteleagã asta. De ce sã complicãm lucrurile ? "; "Vin la Regele Frantei de la Dumnezeu, de la Binecuvântata Fecioarã Maria, de la toti sfintii din Paradis, si de la Victorioasa Bisericã. Acestei biserici îi dedic toate faptele mele bune, tot ceea ce am fãcut sau voi face. ".        În Bhagavad-Gita Lordul Krisna spune: "Încredintându-mi mie toate faptele, cu mintea la Sinele Suprem, fiind fãrã dorinte si lipsit de gândul "al meu", luptã, scãpat de zbuciumul îndoielii". Jeanne, cu dorinta purã de Dumnezeu, Sinele Suprem, face acest abandon al faptelor sale: "Acestei biserici(vie a Lui Dumnezeu) îi dedic toate faptele mele bune, tot ceea ce am fãcut sau voi face".        Libertatea sa constã însã într-o supunere strictã cãtre poruncile Divine, asa cum le primea ea prin revelatii, fãrã a fi intermediatã de un om al biserici. Joan a afirmat un puternic sense al libertatii în credintã, o libertate aservitã comandei Divine din viziunile sale. Este exact ceea ce era interzis laicilor, sã aibe propriile pãreri despre Divinitate, altele decât cele exprimate de preoti.        Mark Twain elogiazã virtutiile sale: "A fost poate singura persoanã complet altruistã. Nu a dorit nimic pentu sine. Dupã ce salvase regele sãu din prigoanã si l-a repus în drepturi i s-au oferit recompense si onoruri mari. Ea a refuzat tot. Singura sa dorintã a fost sã se întoarcã în locul de nastere, sã meargã din nou cu oile, sã simtã îmbrãtisarea mamei sale pe care s-o ajute si s-o îngrijeascã. Ea era generalul unei armate victorioase, însotitoare a printilor, idol al unei natiuni recunoscãtoare."        Jehanne nu era obisnuitã cu scrisul si cititul. Este greu ca într-un mod rational, fãcând abstractie de inspiratia divinã, sã întelegem viata sa. Sunt multe întrebari care se pun. Mintiile învãtate sunt incapabile sã gãseascã raspunsuri pentru ceea ce este dincolo de întelegerea umanã. Jean spune: "Stãpânul meu are o carte din care nici un preot nu a citit, oricât de perfect ar fi în treburile bisericesti." si "Sunt cãrti ale lui Dumnezeu, mai cuprinzãtoare decât ceea ce aveti". Shri Mataji spune cã "Cel mai mare dusman al unei fiinte umane este inteligenta, pentu cã este atât de limitatã, de conditionatã, de arogantã si de oarbã. Întelepciunea este diferitã. Nu dobânditi întelepciune în colegii si universitãti. ... O obtineti prin spiritul vostru care vã dã o idee completã despre ce este corect si ce este gresit. ... Intelect nu înseamnã întelepciune, trebuie sã întelegeti asta. Sunt douã lucruri distincte: întelepciunea si intelectul." (discurs Shri Mataji, 28 aug. 1994)        Soarele oferã cu generozitate lumina si cãldura Sa. Face El promisiunea luminii si a cãldurii ? Nu! - El doar oferã. O floare pentru a creste, pentru a-si implini metamorfoza, are nevoie de apã si luminã. Ea nu poate fi pãcãlitã cu promisiunea apei si a luminii. Nu-i puteti spune:'O sã-ti dau apã si luminã dar tu poti sã înfloresti între timp ...' ; nu va avea efect. Un copil creste cu dragostea pãrintilor sãi. Nu poate creste cu promisiunea dragostei. Mama lui nu-i promite iubirea sa; i-o dãruieste neconditionat. În felul acesta copilul creste frumos, în interiorul sãu cetatea inimii este puternicã, si la rândul sãu oferã sigurantã si dragoste celorlalti. O sorã, deasemenea, nu-l amãgeste pe fratele sãu cu iubirea si atentia sa, la fel precum fratele sãu nu-i promite protectia si grija sa. Este ceva care curge ... fãrã sã fie promis; asta face legãtura lor indestructibilã. În ziua de azi multi oameni vor sã-si încredinteze viata, sorta , în mâinile unei puteri atotcuprizãtoare, multi oameni vor sã se abandoneze unui Destin, Creatorului, Lui Dumnezeu Atotputernic. Jean d'Arc este un exemplu de abandon complet. La fel ca David, Mâna Lui Dumnezeu era deasupra ei. Ea venea cu mesajul eliberãrii Frantei; a trãit acum aprope 600 de ani, între 1412-1431. Jeanne nu a promis cã va elibera Franta; a înfaptuit ceea ce a spus. Era cu adevãrat un profet deoarece cuvintele sale, promisiunile sale, deveneau realitate.        Mesajul sãu este actual datoritã adevãrurilor continute în el. Iar adevãrul nu are vârsta, este dincolo de timp, este unic si etern.

Bibliografie

International Joan of Arc Society

Saint Joan of Arc Center

Saint Joan of Arc's Trials

St. Joan's Notable Quotables

Life Summary of Joan of Arc (Jehanne Darc)

Personal Recollections of Joan of Arc, By Mark Twain

The Condemnation and Rehabilitation Trials of Joan of Arc

Jehanne la Pucelle

Joan of Arc biographical information, trial testimony, and other documents

Joan of Arc Archive

An Original Essay by Carissa Starr McGill

Jehanne la Pucelle (Joan of Arc)

Simboluri ale transformarii, Carl Gustav JUng, editura Teora, 1999

Texte sahaj, discurs Shri Mataji, 28 aug. 1994