Dragã Mihai,
Se împlineau 576,5 zile de la ultima ta scrisoare. Eu iti scrisesem în preajma pastelui '92, dar se pare ca nu mai erai de gãsit la vechea adresã. Neprimind rãspuns, am fost îngrijorat la început imaginându-mi-te rãtãcind prin jungla capitalistã. Te-am si visat o data! Te-am bodogãnit ca nu scrii, m-am gândit din când în când întrebându-mã cum te mai descurci, te-am tãiat mai apoi de pe lista corespondentilor si în cele din urma aproape cã te-am uitat. Surprizã mare si mare bucurie când de an nou am primit scrisoarea ta! - si se împlini vorba cã ne scriem din an în pasti. N-am avut habar c-ai fost pe aici si regretul ar trebui sã fie de partea ta, pentru ca te-as fi cãutat scutindu-te astfel de travaliul raportului de activitate pe ultimii doi ani ce e musai sã mi-l trimiti - "Caragiale" apa nu se face, asa cã dincolo de simpla si fireasca curiozitate trebuie sã vezi si realul interes pentru camaradul si fostul coleg de scoalã ce-mi esti. De când cu Gorby, militãm pentru deschidere si transparentã si în acest sens, presupunând cã nu mã vei reabandona prea curând, intentionez sã profit de corespondenta cu tine; slãbiciuni, neîmpliniri, gânduri grele ce nu le putem împãrtãsi alor nostri din orgoliu sau pentru a-i menanja, dar care în noi nu mai încap, le vãrsam prietenilor cã d-aia sunt ei buni, mai ales atunci când sunt la mare depãrtare. Drept urmare, te-am trecut din nou pe lista de asteptare si am purtat cu mine noua ta adresa, plãnuind sã-ti rãspund cât mai repede. Dar n-am gãsit imediat momentul potrivit, iar când acesta s-a ivit, n-am mai gãsit adresa; cred c-am s-o gãsesc oricum pâna la pasti ca sã nu iesim din ritm. Si acum stirile:
La ISPE tot nu se munceste; salariile sunt relativ mari (250 mii eu) dar vin cu întârziere, nu-s bani de investitii, nu sunt lucrãri, nu se deschid finantãri si alte "nu"-uri, adicã tot rahatul de care probabil încã îti mai amintesti. Circula vorbe cã se desfiinteazã, sau se face societate comerciala, sau restructurãri, sau concedieri masive, sau alte zvonuri nimicitoare. In perspectiva unor astfel de catastrofe, nu mã simt in stare de nici-o initiativa - mã fac mic, îmi bag capul sub aripa si mã rog ca bomba sã cadã cât mai târziu si cât mai departe de mine.
Daniela lucreazã la o firma franceza (Bergerat-Monnoyeur, reprezentant unic pe piata romaneasca pentru produse Michelin si Caterpilar) ca asistent director, adicã secretarã; program 8.30-17.30 cu ora de pauza de masa care de regulã nu se respectã, muncã cât cuprinde, vine seara frântã. Câstigã binisor pentru un slujbas român (220$ adicã 325 mii lei la cursul oficial al zilei). Banii ne ajung pentru masã si meditatiile Hanei - haine nu, zugrãvealã nu, în casa e sãrãcie si cam mizerie, menajera fiind chiar eu. Cu uimire si rusine mã întreb cum se descurca alte familii cu 100-200 mii pe luna.
Cu Hana mã înteleg tot mai rãu, dar nu mã mirã, se repeta istoria dintre noi si pãrintii nostri; e în ultima clasã, împlineste 18 în iunie. Vara asta va fi fierbinte pentru noi - bac-ul în iunie si admiterea în septembrie. Intentioneazã sã dea la filologie; nu mi se pare ca se pregãteste destul si de câte ori îi spun, se lasã cu scandal, asa cã mã abtin cât pot. Se pregãteste la engleza, franceza si romana - 7000 de lei sedinta.
In '92 am strâns bani si am reusit sã plecãm pentru douã sãptãmâni in Grecia, eu si Daniela într-un grup, cu douã masini, cu cort si hranã rece. Ne-a costat cam 800$ si am vãzut cam tot ce era mai de interes din partea continentalã si peninsularã. Am vãzut arheologia la ea acasã, istoria si civilizatia antica de la proful Bodin cetire, migdali si mandarini în floare, faleze ametitoare si plaje aurite, mãri de cristal, case mici vãruite alb, cu acoperis de ardezie si rodii în curte, sãteni care vorbesc cursiv engleza, platani în praful alb al drumurilor de coastã, tot aceia de sub care Homer isi recita iliadele si odiseele, muzee cu nenumãrate statui depãsind perfectiunea, printre care singurele feminine si îmbrãcate cariatidele, restul numai muschi, buci si putze din bronz si piatrã, atmosfera de continuã vacantã si dolce farniente, T-shirt-uri cu inscriptii "Here is Greece, don't work, be happy!"...
Iatã-ne in Tolo, betie de culoare si luminã - statiune în Peloponez, la Marea Egee, unde am stat 7 zile intr-o garsoniera la etajul 2, înconjurati de o terasã largã cu chaise-longue-uri, unde ne sorbeam cafelele dupã-amiaza sub bolta de struguri în pârg, cu ochii la planches à voile si la papucii zburãtori care, în lumina soarelui plonjat în mare, se fâtâiau printre insule de jucãrie, insule spre care pornisem dimineata pentru a le ajunge într-un sfert de ora de înot, le traversasem printre testoase adormite si iepuri speriati, ca sã dam în cealaltã margine de-un golf cu-o plajã minusculã pe care ne rãstigneam goi în soare; lumina supranaturalã dãruitã din abundentã din toate cele patru zari, pulbere de zei, ce-mi crea o stare de permanenta buna dispozitie si adolescentina disponibilitate afectiva, spre uimirea si mai ales satisfactia Danielei. Apoi Epidavros, Naphlio, Argos, Mikene, Patra, Sunio, Athena, Pireu, Delphi, Meteora,, Tesaloniky, într-o fugã, cu respiratia tãiatã de uimire si încântare, dormind în camping, îndrãznind din când în când sã intrãm în vre-o cârciumioara de 2-3 mese la umbrã printre pocale cu flori de toate culorile, sã mâncãm djadjiky la ghiatã cu castraveti si usturoi, sau frigãrui suvlaky sau musaka dogorindã servitã în castroane de pãmânt. Grecia nu este un tinut sau o tara, este o stare de spirit, este o nesfârsitã bucurie; dragul meu prieten, sã nu mori fãrã sã vezi Grecia!
Cu viza epuizata, epuizati si noi dar cu sufletul plin-ochi, am revenit acasã ferm hotãrâti sã vedem si restul lumii în concediile viitoare . Am strâns cureaua, am plãtit datoriile si-am economisit alte câteva sute de dolari pânã la urmãtorul concediu, pe care l-am petrecut, unde crezi, la... 2 Mai. O sãptãmâna doar, pentru ca Daniela tocmai se mutase la firma si în plus trebuia sã nascã Cora. S-au nãscut 9 setterasi (si cu Cora 10, care-i si întrece) ce se produceau în fiecare zi cu multime de drãgãlãsenii, dar mai ales caca si pipi nonstop, de ajunsesem sã petrec zilnic câteva ore pe brânci, stergând linoleum-ul din bucãtãrie. Dupã patru luni de baby-sitter la baby-setters pe care le-am petrecut între deliciu si isterie, am reusit sã dau 8 din ei. La ora prezentei a mai rãmas doar Sfioasa, care ne umple ziua de haz si casa de praf, pentru cã atunci când nu face pipi în somn pe canapeaua din sufragerie si nu ne stã în picioare când suntem mai grãbiti, se fugãreste cu Cora, lãtrând, strângând covoarele si rãsturnând obiecte prin casã.
Cu dolarii strãnsi si necheltuiti, 965 la numãr, am putea sã zugrãvim si sã raschetãm parchetul, sau sã reparãm casa pe dinafarã si gardul care a putrezit de câtiva ani, sau sã înlocuim televizorul si masina de spãlat care-si trãiesc ultimile clipe, sau s-o trimit pe Hana 2 sãptãmâni la Paris înainte de admitere ca sã-si perfectioneze franceza pentru examen, sau sã ne mai completam garderoba cu ceva lucruri strict necesare, sau sã-i pãstrez în eventualitatea unui somaj, Doamne fereste! Sau, mai iresponsabil, sã dau frâu liber românescului dor de duca, si sã mai iesim o data din tara; poate in Spania c-aud cã-i ieftin, sau în Italia cã-i mai aproape, sau din nou la Paris ca-i idea mea fixã... In orice caz, în Suedia nu vin prea curând; poate la pensie, dacã ne-o mai tine Dumnezeu pânã atunci, ca sã ai timp sã te asezi si tu, sã n-am impresia cã te pauperizez în cele doua-trei sãptãmâni cât intentionez sã stau cu Daniela la tine, pe masã si pe casã. Cum zic, daca m-o tine Dumnezeu, ca semne bune Sârbu n-are; masinãria scârtie si trozneste de m-apucã jalea, iar oglinda îmi transmite zilnic semnale de alarmã; pungi sub ochi, încãruntit tot… - musai sã-mi aduci eau d'argent când mai vii asa "incognito", nu pentru par, ca nu va mai fi cazul, dar mustata si sprâncenele mãcar...
S-am încãlecat pe-o sea si ti-am povestit doi ani din viata mea!
S-am încãlecat pe deselate sã-ti urez de noroc si sãnãtate!