Astăzi, când, din nefericire, creaţia iconică a căzut mult “din asemănare”, apariţia unei icoane făurită după toate rigorile dogmatice tehnice şi estetice ale vechilor zugravi înseamnă o reîntoarcere odihnitoare la izvoare, o vitală restabilire axiologică a icoanei.Prezenţa permanentă în viaţa noastră a Mântuitorului şi a sfinţilor Lui se manifestă în chip nevăzut prin icoană.Icoana este chip al veşniciei, este un semn al milostivirii Dumnezeieşti faţă de neputinţa omenească prin care Işi face văzută prezenţa clipă de clipă în viaţa noastră.Sfantul Ştefan cel Mare şi-a aşteptat atât de mult timp această icoană.Entuziasmul şi dragostea Elenei Murariu pentru viaţa sfântului voievod Ştefan, preocuparea ei de atâţia ani pentru această temă şi împlinirea “coacerii” ei tocmai în preajma acestui mare eveniment – comemorarea a 500 de ani de la trecerea la Domnul a voievodului – toate acele mici “întâmplări” care au contribuit la închegarea în formă finală a icoanei nu sunt deloc întâmplătoare, aşa cum nimic nu este întâmplător în viaţa noastră.A fost voia măritului nostru domn Ştefan să se nască această icoană şi s-a născut într-un mod aşa de firesc, de convingător şi fără cusur din mâna Elenei Murariu, încât pare să fi fost dintotdeauna. Veşnicia a născut-o şi şi-a însuşit-o.Această icoană a Elenei Murariu este un surâs al veşniciei pentru timpurile noastre atât de sărace în adevărate icoane.

Maria Mirea, iconar, pictor restaurator
Bucureşti
ianuarie 2000