cuvinte

                              " Cuvant catre tinerii teologi si tinerii preoti "

                                                            "Sfinti in exil "



                 Pe sfinti ii cinstim, ii veneram, ii iubim, le purtam numele, ii punem patroni peste diferite asociatii si-i pomenim in rugaciunile noastre. Dar de cele mai multe ori exteriorizarea aceasta galagioasa nu este altceva decat semnul unei adanci goliciuni duhovnicesti. Sfintii, din ce in ce mai putin, mai reprezinta un model de viata. Sfintii tot mai des sunt scosi din constiintele noastre si "exilati" in istorie, iar sfintenia in definitiile sterile din manualele de religie sau dogmatica.
                Fiecare perioada istorica si-a prigonit sfintii sai. Sfintii sunt incomozi pentru ca langa ei ne vedem saracia noastra duhovniceasca, ca si cand o lumina puternica scoate la iveala pete de murdarie pe o haina pe care noi o credem cat mai curata. Putem spune deci ca de cele mai multe ori sfintii mai de graba ne-au incomodat si cu ei in coasta nu prea am fost in largul nostru. Smerita lor cugetare spre desavarsire zgandara desteptaciunea noastra. Credinta lor devotata rusineaza necredinta noastra. Patimile Sfintilor ne stingeresc in atitudinile noastre comode. Intr-un cuvant, ortodoxia lor autentica incomodeaza ortodoxia noastra caldicica
                De multe ori preotul se confunda cu un "functionar bisericesc". Purtarea ortodoxa sanatoasa este inlocuita cu comportarea functionareasca, iar preotul devine un simplu functionar al unei anumite biserici. Schimbarea unei astfel de atitudini ar trebui sa vina din partea tinerilor teologi si preoti.Cu fiecare dintre noi, teologii, se repeta misterul chemarii ucenicilor la propovaduire. Intr-o buna zi lumea aceasta, a noastra, care ni se pare vesnica si neschimbata va disparea si deodata ne vom trezi inaintea lui Hristos, pusi sa raspundem pentru trecerea noastra prin aceasta lume.
                Noi, teologii si mai ales tinerii preoti suntem chemati la o mare misiune si nici un fir de par din capul nostru nu se va clinti fara stirea lui Hristos. Avem daruita multa putere de sus si de aceea ar trebui sa ne purtam ca ucenici ai lui Hristos si nu ca niste functionari bisericesti.
                De multe ori ne vaitam ca statul da bani putini pentru salarii, ca oamenii sunt rai si necredinciosi si sectarii umbla prin sate, ca la biserici vin doar babele, iar tinerii prefera sa petreaca prin carciumi si discoteci si ca oamenii nu mai sunt asa cum erau odinioara, in vremea sfintilor. Eu zic insa ca vremurile nu sunt niciodata altele, ci doar credinta noastra este mai mare sau mai mica. Asemenea si ravna preotiei noastre. Se poate sluji si doar pe antimis, sub cerul liber daca nu ai biserica acolo unde esti trimis. Totul e sa nu credem ca preotia este o meserie ca multe altele, sa nu ne comportam ca un slujbas pus de seful sau doar sa repare niste ziduri, sa oficieze "servicii" si sa contabilizeze banii enoriasilor; sa nu ne oprim doar la rostirea de predici bombastice si gaunoase si sa-i mustram pe cei ce nu vin duminica la biserica ori care nu si-au platit contributia.
                 Raman la parerea ca se poate sluzi si pe o buturuga, cum a facut Serafim de Sarov, se poate sluji si pe propriul piept, asa cum a slujit si Iustin Parvu in temnita. Totul e sa slujim cu credinta si sa primim preotia din dragoste pentru Hristos si pentru aproaprle. Poate ca traim dint-un salariu de mizerie, dar jertfa ne va face sa ne simtim cu adevarat bogati. Oriunde vom savarsi Sfanta Liturghie, pe camp sau intr-o biserica de chirpici sa plangem de bucurie langa Trupul si Sangele Mantuitorului si sa cantam impreuna cu ingerii.Preotul merge in casele necajitilor, le mangaie copii cu cate o iconita, va sta la masa lor, asa putina si saraca, ii va impaca vorbindu-le despre Hristos si Maica Sa, ii va dojeni cu blandete si-i va indrepta. Daca din suma adusa de credincios la Sfantul Altar vom putea sa inapoiem jumatate vom cunoaste bucuria de a darui. Facand astfel credinciosii ne vor asculta si ne vor spune- "parinte". Toate acestea sunt ale preotiei, "bucuriile suferintei", pentru ca inainte de toate preotie este jertfa, jertfa vie, care raneste inima si o face sa se umple de lacrimi.
                  Trebuie sa intelegem ca iesirea din criza duhovniceasca este reintoarcerea la sfinti si la modelul sfinteniei, la faptele sfintilor, la gandirea si judecatile lor si nu in ultima instanta la jertfa lor pentru Hristos si pentru semeni. Preotia se face numai in stare de jertfa. Daca viitorul preot viseaza o viata linistita un loc caldicel, masina casa si un pantec indestulat ,este de plans micimea lui sufleteasca. Demnitatea preoteasca este in primul rand jertfa. Sa nu crezi in jertfa ta,sa te indoiesti de necesitatea jertfei tale, iata adevaratul impediment la hirotonie.
                    Iertati-ma fratilor, ca tocmai eu vorbesc despre preotie, eu care pe buna dreptate nu sunt vrednic sa ma apropii de Sf. Altar. Ar trebui sa vorbeasca despre toate acestea sfintii de langa noi, sfinti care mai traiesc inca nestiuti in lumea noastra de blocuri si asfalt.
                     Va rugam Sfintilor sa ne ajutati pe noi, cei care suntem inca tineri, sa aducem duhul vostru in lumea de astaji. Rugati-va pentru noi sa ne pastram demnitatea. Rugati-va ca Hristos Domnul sa ne daruiasca marele dar al discernamantului.



                                                                                                                          Pr. Duminica Octavian