Canalul Bega

      In anul 1954, statul Roman, a pus la dispozitia municipiului, 150 de hectare de padure din totalul de 720, in vedera creerii unei rezervatii naturale si zona de agrement si recreere pentru populatia orasului. Aici a fost amenajat si un muzeu al satului romanesc, asemanator celui de la Bucuresti.

  In acest nord al Bantului pe care il ocupa judetul Timis, aparitia si dezvoltarea asezarilor se inscrie in acelasi progres general, specific zonei de ses si reliefului colinar. Cele mai vechi urme de locuire coboara in epoca pietrei cu asezari consemnate arheologic la Hodoni, Izvin, Moravita, padureni, Romanesti, Unip sau Parta. Se regasesc in epoca bronzului sau in cea daco-romana, in cea medievala timpurie sau in vremea ocupatiei romane, in vestigii ce arunca lumina asupra formelor de locuire.

  Tipurile de case sunt diferite, dominante fiind casele cu plan rectangular, construite din pamant, lemn, impletituri de nuiele sau piatra.

  Zona mai pastreaza inca puternica traditie a arhitecturii lemnului, reflectata in case din Sarazan, Padureni, Zolt, Homojdia, poieni sau Remetea-Lunca, sau in biserici in lemn, adevarate capodopere ale unor mesteri anonimi.

Raul Bega

   Timisoara, denumita si orasul de pe malurile Begai, este impartita in cartiere de cursul de apa al canalului Bega Navigabila, cartiere care comunica intre ele prin intermediul a numeroase poduri, construite peste acest canal navigabil.

  Cu sute de ani in urma, orasul cetate Timisoara, era inconjurat de o sumedenie de cursuri de apa, brate ale raului Bega, o parte alimentate din raul Timis, ca rezultat al configuratiei de mlastina, in aceste conditii clima fiind nesanatoasa.

  Dupa infrangerea turciilor si inlaturarea dominatiei lor din aceste tinuturi, Contele Mercy a inceput primele lucrari de desecare a tinutului mlastinos din jurul orasului, reducand cursul haotic rasfirat al raului bega la un canal principal, lasand insa in cartierul Fabric cateva brate, care alimentau morile de apa, sa deserveasca fabricile si sa asigure navigatia in vederea transportului lemnelor de foc si a sarii.

  Timp de 200 de ani, apele raului Bega au servit acestor scopuri. In 1902, inginerul Emil Szilard a fost numit inginer sef si un an mai tarziu a preluat conducerea biroului tehnic orasenesc, punandu-si intreaga pricepere in slujba unui grandios proiect de regularizare a canalului Bega si de realizare a uzinei hidroelectrice, finalizarea facandu-se in 1910 si dupa 90 de ani reprezinta inca o realizare tehnica deosebita, ce functioneaza si acum.

  Canalul Bega a reprezentat o artera de navigatie, pe care, timp indelungat s-a realizat transportul marfilor necesare orasului, si ar fi pacat sa nu serveasca si in viitor acestui scop.

Du-te sus