©
Ce este libertatea
Omul este dominat de forţe superioare, din care nu toate le înţelege. Exprimându‑ne astfel am determinat domeniul libertăţii, un individ nefiind „liber” decât în ignoranţă.
Omul
constă, după cum reiese din 1 Tesaloniceni 5,23 din trup, suflet
şi spirit. Spiritul nu poate fi pus în lanţuri (ci, uneori, dezlocuit).
În măsura în care omul este spiritul său, el este liber de forţe
contrare.
Sufletul
propriu îl percepem sub formă de emoţie. Aceasta constă din trei
energii: senzaţia, sentimentul şi dorinţa. Deoarece omul a
muşcat din mărul oferit de Diavol
în Grădina Edenului, comportamentul sufletesc se află sub
dominaţia maleficului. Trupul este guvernat de instincte. Trăirile
oscilează între cei doi poli: trupul şi spiritul.
Este
greşit să crezi că satisfacerea pornirilor instinctuale şi
a impulsurilor sufleteşti înseamnă libertate. Societăţile
omeneşti care se conduc după aceste principii ajung la anarhie
şi opresiune. Libertatea picăturii este să facă parte din
ocean. O găleată de apă se evaporă.
Raţiunea
este manifestarea spiritului. Ea poate să cerceteze legile Universului
şi să se conformeze pe lungimea de undă a conştienţei.
În acest proces intervine voinţa. Voinţa este hotărârea
spiritului de a urma un anumit drum. Ea are rolul de a negocia acţiunile
proprii cu ansamblul acţiunilor, având în vedere scopurile.
Este
corpul nostru liber sau este împins de la spate?
Corpul
are autonomie, dar el este conceput să fie slujitorul sufletului, iar
acesta, al spiritului.
La
om privire atentă, observăm că nu trupul percepe, ci senzaţia este una din energiile
elementare ale sufletului. Percepţia nu este o reacţie chimică,
ea putându-se desfăşura la fel de bine şi fără
ajutorul corpului fizic.
Acuitatea
descrescândă a acestuia ne sugerează saltul de
conştienţă care se petrece la moarte — moartea este o nouă
naştere, iar pentru ca un copil să se nască cum trebuie, el
trebuie să fi satisfăcut perioada de gestaţie. Avem
obligaţia ca viaţa pe care am primit-o să o trăim până
la capăt.
„Dar
această libertate nu este bunul plac dezlănţuit şi
dorinţă încăpăţânată, ci supremă
necesitate”, scrie Heidegger în Hölderlin şi esenţa poeziei (Originea operei de artă, ed. I,
p. 205).
Omul
care este în afara legii este dincolo de lege, care îl şi acuză, îmi
scria Lucian Iordănescu.
Prin urmare nu cel conştient este liber să facă ce vrea, ci cel
inconştient. Forţele superioare care determină comportamentul
omenesc, atunci când sunt conştientizate, acţionează în
două direcţii divergente: Binele şi Răul. Pentru cel ajuns
aici se pune problema opţiunii: va alege drumul Binelui sau se va dedica
forţelor malefice. Primul drum are ca răsplată viaţa
veşnică, celălalt, anihilarea ca individualitate. Spre exemplu,
am două pahare, din care unul este murdar şi unul este curat. Pentru
a-l curăţa pe primul eu nu îl sparg, ci îl curăţ şi îl
pun alături de cel curat. Prin procesul de curăţare executat
împotriva voinţei exprimate de pahar, care ar vrea să
rămână murdar, el îşi pierde identitatea sa de pahar murdar,
devenind din pahar murdar — pahar curat. În acest sens poate fi
înţeleasă spusa lui Hermes, că
nici o entitate nu poate fi
pierdută.
Un Dumnezeu care ar asigura Iadul marii
părţi a creaturilor sale nu poate corespunde Dumnezeului revelat de Biblie. Iadul şi Raiul trebuie
înţelese drept stări temporare. Fundamentale sunt stările de
Dinamică şi Potenţial.
Desigur,
durerile purificării sunt arătate în cartea lui Iov 1,8 Domnul a zis Satanei: „Ai
văzut pe robul Meu Iov? Nu este
nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi
curat la suflet, care se teme de Dumnezeu
şi se abate de la rău.” Continuarea este: Iov 3,3 ”Blestemată să fie ziua în care m-am
născut şi noaptea care a zis: „S-a născut un copil de parte bărbătească!”
Iar sfârşitul este: Iov 40,4 ”Iată, eu sunt prea
mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la
gură.” — Posibilitatea de a răspunde înseamnă că Iov a intrat într-un dialog
conştient cu Dumnezeu, deci a
devenit un iniţiat.
Care
sunt reperele comportamentului unei fiinţe libere? Ea nu trebuie să
agreseze o altă fiinţă. Este scris: Nu vă lăsaţi înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce
seamănă omul, aceea va şi secera. (Galateni 6,7). Aceasta este legea karmei, sau legea cauzei şi efectului, a acţiunii
şi reacţiunii, pe care o întâlnim peste tot în natura fizică,
psihică şi spirituală.
Acţiunile
trecute ale omului formează karma pasivă. Hotărârile şi
acţiunile prezente formează karma activă. Circumstanţele de
care omul nu dispune constituie starea de aruncare, cum o numeşte Heidegger. Nu ne-am născut că
am vrut noi. Prin urmare, noi nu suntem ai noştri.
Într-adevăr,
observăm că nu avem nici un control asupra unor funcţii cum ar
fi digestia sau circulaţia, acestea fiind controlate de inconştient.
După
cum inconştientul personal constituie sufletul omului, inconştientul
colectiv este spiritul său. După cum ne învaţă filosofia
mistică indiană, Atman=Brahman,
adică Sinele
omului este Dumnezeu.
Astfel
putem trece dincolo de argumentul celui de-al treilea om, omul în particular
fiind un exemplar al omului în sine, al lui Archaeus sau, dacă
vreţi, al Existenţei
aceasta din urmă fiind constituită din a fi (das Sein), pe care tradiţia
filosofică îl mai numeşte prin conceptul rareori precizat de Fiinţă.
Spusa
lui Parmenide
„Fiinţa este şi nu poate
decât să fie, nefiinţa nu este şi nu poate decât să nu fie”
face greşeala de a considera că în afara Fiinţei ar exista o a doua stare în care lucrurile nu sunt, în
care ar fi plasat Neantul şi
care ar fi Neantul. Or, Nimicul este. Prin simpla
pronunţare a acestui cuvânt am precizat ceva ca fiind Nimicul. Prin urmare, şi Nimicul
există, Nefiinţa fiind.
Consecinţa este că starea atotcuprinzătoare este existenţa,
ea fiind totală, fundamentală şi absolută, cuprinde totul,
inclusiv pe ea însăşi. Ea este generată de a fi, sau, mai lung,
de proprietatea de a fi. Şi această proprietate este, altfel
existenţa ar fi generată de ceea ce nu există şi nu ar mai
fi fundamentală. În limbaj creştin A Fi-ul este Tatăl,
iar Existenţa este Fiul. Duhul Sfânt este Energia,
deci acea formă de existenţă care poate vehicula
existenţă între starea de potenţial şi starea de
dinamică, inclusiv pe ea însăşi, fiind autopotentă.
Termenul de Dasein care
denumeşte omul nu semnifică altceva decât existenţă, o parte
a marii Existenţe, un a fi la
modul conştient.
Precizări suplimentare:
De mai sus
rezultă că substanţa (constituţia) etică a universului
constă în determinismul thelesmic (greceşte thelesma =
voinţă). Orice situaţie este rezultat al uneia sau mai multor
voinţe. În acest fel ne putem imagina o sintetiză a determinismului spinozian cu ideea New Age a liberului arbitru, dar ce ne interesează e
punctul de vedere al Bibliei. Hazardul, prin urmare, nu există, el nefiind
altceva de lucrarea necunoscută nouă a unor acte de decizie, ale
noastre sau ale altora. Despre voinţa liberă şi acaparată
am scris la http://members.home.nl/tgeorgescu/nouaera.html