©
Dincolo de marxism şi weberianism
– o analiză a valorii –
“Valoare: măsura cu care cineva judecă
propriile acţiuni şi acţiunile altora.” Geert Woltjer, De economische manier van denken, Dick Coutinho/1997, p.25.
Marxismul l-am trăit eu însumi, şi am un
mare interes pentru a cunoaşte weberianismul.
Aceasta este o enantiodromie de la o integrală
filozofie a valorii la pura ştiinţă ca amorală.
Dar, ce este valoarea? Prefer îngheţata de
vanilie îngheţatei de ciocolată. Fondez clubul
mâncătorilor îngheţatei de vanilie. Mai târziu, el devine partid.
Datorită numinozităţii inerente lui a
mânca în principal îngheţată de vanilie, partidul câştigă
alegerile. Preia întregul stat, interzice îngheţata de ciocolată
şi îi omoară fabricanţii.
Ce se întâmplă mai sus? În
concordanţă cu punctul 4 al Excerptelor din Regulamentul de
Funcţionare şi Organizare al Intelect Clubului, voi
analiza punctul sinteza lui Martin Heidegger
din, Fiinţă şi timp, p. 155, Bucureşti, 1994,
§33, cf. Sein und Zeit,
[157], Tübingen, 1977, ca: obiectivă,
validă, şi obligatorie.
Obiectivitate înseamnă că îmi ţintuiesc umbra pe
ceva pentru a o face intersubiectiv
perceptibilă. Aceasta este încercarea de a-mi observa propria
personalitate supunând-o normelor pe care le-am moştenit de la nu se
ştie cine, pe care nu le mai gândesc, pentru că le consider
respectabile, de o eficienţă dovedită.
Validitate — pentru că maniera în care „eu” gândesc
este singura manieră valabilă de a gândi, de la care, cu mare îngăduinţă,
sunt permise câteva variaţii, atunci „eu” trebuie să îmi impun
sistemul meu de valori ca adevăr absolut obiectiv valid, deci aplicabil
tuturor care gândesc raţional.
Obligativitate — maniera în care propria cunoaştere mă
forţează să acţionez, „eu” o găsesc ca singura
întemeiată, şi, de aceea, ceilalţi, de bună voie sau
siliţi, trebuie să o asculte orbeşte.
Sper că cele de mai sus sunt o
suficientă, deşi modestă, contribuţie la
ştiinţă, liberă de valori şi presupoziţii
partinice.
Dar, ceea ce Marx avea dreptate, este
că economia, în sine, sau, mai precis, piaţa, este o filozofie a
valorii, scrisă în principal nu în cărţi ci pe bancnote şi
lingouri de aur. De exemplu, un transmiţător comercial vinde un concert
de Bach publicului său, pentru suma de € x, publicitate, minus suma
€ y, costuri de transmisie, etc. Suma tuturor câştigurilor din toate
concertele lui Bach din toate timpurile şi din toate locurile,
incluzând viitorul, acesta este preţul lui Bach, aşa cum este
el văzut de către piaţă.
Platon, de asemenea, poate fi vândut. Universitatea îl
vinde pe Platon pentru suma de € z per student. Nouă este numai
ideea că Bach şi Platon pot fi vânduţi.
Acum putem defini economia ca: ştiinţa
valorilor obiective, aşa cum sunt exprimate în bani. Dar, ce este
valoarea, asta este încă necunoscut. Putem face referinţă la
valoare fiind o formă de posesie oedipală,
care este contagioasă, aşa cum acest fapt este observabil în
comportament.
* * *
Critică la mai sus:
în principiu, avem punctul de vedere al lui Heidegger
despre valori în foarfeca sa, dintre prea multă
valoare (totalitarism) şi prea puţină valoare (anarhie).
Lucian Iordănescu scrie: „În plan practic, valoarea este o
funcţie relativă, dar în principiu ea reprezintă o stare
absolută (absolutul fiind antinomicul relativului). Dacă ne
imaginăm pe ordonată scala valorii sau a calităţii,
rezultă că pe acest palier treptele valorii definesc stări
distincte doar în interiorul acesteia, fără nici un fel de interrelaţie. Treapta valorică numărul 5 nu
are nimic a face cu treapta valorică numărul 6. Fiecare are
individualitatea ei, independentă de individualitatea unei alte trepte.
Aparenta relaţie se găseşte doar în raport cu privitorul extern
care urmăreşte succesiunea valorilor, după o ordine arbitrar
aleasă. Anul 5 de facultate nu are nimic în comun cu anul 1. Doar suma lor
se regăseşte în absolventul de facultate care ar fi putut să se
oprească la anul 3 şi atunci anul 5 nu ar mai fi reprezentat nimic
pentru el.”