LUCIAN IORDĂNESCU - Motivatiile recrudescentei fenomenului vrajitoriei utilitare

Articolul pe care l-ai văzut pe Google, „Recrudescenta fenomenului vrăjitoriei şi magiei utilitare” a fost, în fond, o replică dată de mine în presă fenomenului vrăjitoriei ca urmare a faptului că am fost invitat să particip la aşa zisul congres al vrăjitoarelor, de fapt, un simulacru de congres, mai mult o băşcălie ţigănească. Vrăjitoarele s-au folosit de prezenţa mea la această adunare şi şi-au făcut un site pe Internet, încercând să-şi construiască o aură din participarea Guvernatorului Societăţii Române de Studii Metafizice la întrunirea lor.

Concepţia etică conform căreia tot ce este util este şi moral rezidă din conceptul fundamental al dreptului uman conform căreia trebuinţele absolute ale fiinţei nu pot fi obturate prin norme sociale stabilite de o legislaţie partinică şi care slujeşte interese de castă, clan, grup sau haită, formatate pe domenii de interes specific.

Dat fiind faptul că flu s-a inventat formal, deocamdată, „Codul moral” şi „Codul de procedură morală” suntem obligaţi să acceptăm cutumele morale specifice unui habitat, chiar dacă suntem tentaţi de o pornire primitivă şi maladivă de a considera raţionament logic, propria noastră modalitate de a analiza o relaţie dintre doi functori. Invocatorii logicii în propriile judecăţi nu ştiu că în [1] logica formală există un domeniu bine definit printr-o formatare matematică, care se referă la „Logica lipsei de Logică”.

Pentru a putea înţelege magia sub forma de exprimare vrăjitorească sau şamanică atunci când admitem ca reper elocvent şi echivalent practicile din zonele orientului îndepărtat, vom insera, în introducere, câteva elemente care determină şi fundamentează cel de al doilea corp al entităţii umane care este SUFLETUL. Prin atributele sale sufletul, este cel care, în exclusivitate, admite sau respinge percepţiile folosind ca instrument decelativ Legea selectivităţii şi integralităţii perceptive. Ironia manifestată de pseudoobservatorii şi analfabeţii cunoaşterii fenomenului vrăjitoriei utilitare este generată de primitivismul acestora, în înţelegerea trăirilor complexe specifice entităţii umane. Reacţiile lor, pur emoţionale, situate într-o realitate virtuală, nu au nici o relaţie cu gândirea obiectual-raţională, aceasta fiind o capacitate specifică spiritului.

Reprezintă cea de a dona structură a entităţii umane, situată între corpul fizic şi cel spiritual. Se manifestă ca proiecţie individualizată a spiritului, coordonat de conştiinţă este transgresat în planul energetic pe un câmp vibratoriu cuprins între valoarea de 4 şi 60 herţi (Hz) structurat perceptiv pe 4 paliere de frecvenţă: Delta 4 Hz; Teta 4 — 7 Hz; Alfa 7 — 14 Hz şi Beta 14 — 60 Hz. Se manifestă prin reacţii emoţionale (IE) sub imperativul a trei forţe coordonatoare: senzaţie, sentiment, dorinţă şi se exprimă prin reacţii emoţional-volitive în comportament. Senzaţia se alimentează cu energie de tip PRANA, sentimentul cu energie de tipul FOHAT, iar dorinţa cu energie de tipul KUNDALINI. Emoţia, ca produs al celor trei tipuri de forţă, generează o energie de tipul MANA şi este rezultatul raportului dintre senzaţie, sentiment şi dorinţă şi se măsoară în Unităţi de Conştienţă (U.C.), raportate la o scală de la 1 la 100.

Pentru a înţelege cum „funcţionează” sufletul, vom defini cele trei forte coordonatoare şi cele trei energii care constituie „hrana” sufletului, astfel:

Senzaţia (S_z) = Capacitatea de percepere a recepţiunilor transmise prin cele 5 simţuri, aparţinătoare corpului fizic. Se produce în corpul sufletesc sub influenţa spiritului, care este singurul capabil să pună în acţiune conştienţa. Întreruperea relaţiei univoce dintre spirit şi suflet conduce automat la pierderea capacităţii de conştienţă. Lipsa conştienţei se defineşte a fi starea de comă. Senzaţia reprezintă cantitatea de energie Prana care circulă pe traseele NADIS (Circuite de transmitere a energiilor subtile, care învăluie traseele nervoase şi pe care se transmite energie electromagnetică). Se calculează după formula:

Sentimentul (S) = Atitudinea corpului sufletesc fată de o anumită senzaţie. Se produce sub influenta determinărilor spirituale. Se alimentează cu energia Fohat care circulă pe traseele NADIS. Se calculează după formula:

Dorinţa (D) = Tendinţa corpului sufletesc de a se manifesta printr-o acţiune. Se concretizează sub determinismul senzaţiei şi sentimentului. Reprezintă făptuirea virtuală a unei acţiuni reale sub influenta energiilor Kundalini. Se calculează după formula:

Emoţia (E) = Reacţia corpului sufletesc în raport de valorile senzaţiei, sentimentului şi dorinţei.

Reprezintă factorul variabilei produs de rezistenta la disipare* în suflet a celor trei energii congruente (Prana, Fohat, Kundalini) pe traseele NADIS, generând o energie de produs numită MANA.

Purtătoarea emoţiei o reprezintă energia electromagnetică manifestată pe traiectele nervoase. Se calculează după formula:

* Rezistenţa la disiparea energii (Prana, Fohat, Kundalini) se calculează după formula:

n_i = raportul dintre procesele de un anumit tip „şi” care au loc la interacţia dintre fluxul incident (valoarea senzaţiei), o particulă ţintă (valoarea evenimentului şi numărului “n”) şi impulsurile energetice care străbat circuitele NADIS (valoarea dorinţei considerată în poziţia iniţială).

Unităţile de Conştienţă care definesc Emoţia se cuantifică din 10 în 10 puncte pe o scala de 1 la 100, pentru următoarele nivele:

Valoare U.C.	Categorie emoţie
1-10	Nedefinită
11-20	Primară
21-30	Confuză
31-40	Agreabilă
41-50	Convenabilă
51-60	Iritantă
61-70	Perturbatoare
71-80	Dăunătoare
81-90	Şocantă
91-100	Distrugătoare

Sufletul este tumultuos, este anarhic, răzbunător şi se răzvrăteşte împotriva ordinii impusă de spirit. în interiorul său senzaţiile, sentimentele şi dorinţele configurează emoţii vulcanice, care de cele mai multe ori copleşesc persoana care a ajuns să fie stăpânită de către suflet. Suntem obişnuiţi să trăim sub imperiul sufletului şi de aceea ni se pare anost şi lipsit de spontaneitate modul de viaţă condus de către spirit. [3]

Din acest loc, pornim la descrierea concretă a motivelor care determină o sumedenie de persoane să apeleze la ajutorul evident şi elocvent al unei vrăjitoare (vrăjitor, mai rar întâlnit în Europa). Din perspectiva unui raţionalist educat în spiritul materialismului dialectic orice fenomen pe care nu-l poate asocia propriilor prejudecăţi este considerat a fi pueril, ilogic, elucubrat, iraţional, deci, inadmisibil. Pe acelea criterii ale unei suficiente raţionale, cu aproape două secole în urmă, Academia Franceză susţinea, prin preopinenţii săi că: „Nici un obiect mai greu ca aerul nu poate zbura” uitând în timp ce enunţau „judecata de valoare” că ciorile sunt mai grele ca aerul, ca să nu mai vorbim de berze. Aceiaşi înţelepţi susţineau că „din cer nu pot cădea pietre”, cu toate că în arhivele Academiei existau sumedenii de înscrisuri in care figurau relatări indubitabile despre fenomenul meteoric, fenomen studiat şi procesat matematic de toţi astronomii vremii.

Corelată cu forma primară şi strict rudimentară prin care vrăjitoarele îşi exprimă conţinutul ritualului, se află încărcătura emoţională[2] a celor doi functori angrena în relaţie bijectivă. Vrăjitoarea este o persoană care din sorginte are o aptitudine către o funcţie injectivă, funcţie care se antrenează şi dezvoltă pe parcursul timpului. Procesarea intuitivă a sufletului unui subiect, devine o capacitate speculativă-crescătoare a lacunelor tenebroase care sălăşluiesc în comportamentul emoţional al oricărui „client”.

Prin simpla prezenţă în faţa vrăjitoarei a solicitantului de prestaţie magică, chiar dacă porneşte oarecum îndoit de potenţialul facultăţilor vrăjitoarei, îi oferă acesteia, ca pe un ecran, toată istoria evenimentului care-l aduce in relaţie cu vraciul. Ba mai mult, alături de istoria în sine, se află şi evenimentele colaterale şi congruente cu cazul respectiv. Iar vrăjitoarea, prin relaţie empatică transmisă prin câmp telepatic, percepe toate aceste informaţii pe care şi le însuşeşte ca fiindu-i proprii. Instinctiv, aceasta va reacţiona la evenimentele percepute în supraconştient prin structurarea unui elemental pe care-i consideră spirit bun şi căruia i se adresează direct, având ferma convingere asupra a ceea ce face, că este un gest benefic.

Ritualul practicat cu fiecare ocazie de invocare a unei forte benefice constituie, pe deoparte pretextul formal al succesiunii unor etape de rezolvare a problemei şi pe de altă parte reprezintă cuantificatorul existenţial al unui continuu energetic, pe care altfel nu l-ar decela sufleteşte nici vrăjitoarea şi nici beneficiarul vrăjii. Tehnica fundamentală în relaţia bijectivă dintre cei doi (vrăjitor şi vrăjit) o constituie sugestia şi autosugestia care se manifestă, atât perceptibil cat şi subliminal. În principiu, cei doi, se vrăjesc reciproc. Vrăjitoarea prin acţiune activă, jar vrăjitul prin acţiune pasivă. Atât donatorul cât şi donatarul îşi oferă reciproc servicii magice[3]. Ambii cred cu tărie că acţiunea lor are efecte benefice reciproce.

Nu este nimic ridicol şi bun de persiflat în acest comportament situat, aparent, la periferia raţiunii. Componenţii societăţii umane au avut, au şi vor avea întotdeauna, trebuinţă de certitudine. De aparent certitudinea este conferită de realitatea obiectuală, în fapt, ea nu este creditată decât de realitatea virtuală. Toate structurile laice cât şi cele religioase fac acelaşi lucru, dar intr-o formă educată şi elevată. Religia (indiferent care) susţine că este singura abilitată să intermedieze între Om şi Divinitate, chiar dacă pentru această pretenţie nu poseda nici un fel de certificat de capacitate conferit de autoritatea invocată. Ba mai mult, orice atingere adusă reprezentanţilor religioşi este catalogată drept blasfemie deoarece, acestora, lipsindu-le smerenia autentică şi nu cea fariseică, se confundă cu principiul. Aidoma şi autoritatea laică, indiferent care i-ar fi denumirea. Prin sistemul legislativ vinde iluzii, care, de regulă, nu ajung niciodată certitudini şi determină astfel reacţia potrivnică a beneficiarului de utopii. A cum stă bine oricărui specialist în fabricarea şi fumizarea de himere, acesta formatează şi sistemul coercitiv faţă de acela care respinge iluziile aflate pe suport legislativ. Insă vrăjitoria ne atrage atenţia că suntem pasibili de atacul magiei negre dacă nu respectăm canoanele magiei albe. În fond, totul este perfect real. [4]

Aşa cum spunea Mântuitorul, numai şi numai credinţa noastră ne mântuieşte sau ne pedepseşte. Şi pentru că întotdeauna vom avea nevoie de un intermediar specialist între noi cei din realitatea obiectuală (insuficientă pentru echilibrul sufletesc) şi realitatea virtuală (fascinantă pentru că este de neatins), vom avea ceea ce dorim. În această situaţie mintea spălată devine o tablă pe care se pot înscrie, cu uşurinţă tot ceea ce doreşte scriitorul, cu participarea necondiţionată a celui ce simte necesitatea de necontrolat de a i se modifica convingerea. Puţine persoane ştiu, în mod concret, câte fiinţe umane apelează la izvorul de sugestie pe care-l consideră tămăduitor, tocmai pentru că pot fi sugestionate. La această hipnoză conştientă apelează atât omul de rând, dar mai cu seamă, persoane cu înainte poziţii sociale, datorită faptului că, deşi au din abundenţă certitudinea posesiei actuale a unor resurse materiale, le lipseşte în totalitate certitudinea stabilităţii suflete ca să nu mai vorbim de cea spirituală. Omul care nu are nimic, conservă doar certitudinea că nu are ce pierde şi din când în când, se revoltă împotriva celui care-i trezeşte la realitatea goliciunii sale, prin promisiuni neonorate.

Vrăjitoria nu promite certitudini neimplicative din partea solicitantului de ajutor. Ea face un apel insistent la credinţă în reaua credinţa care trebuie să fie necondiţionată (fel ca şi religia de altfel). Şi aşa reuşeşte să farmece situaţia care constituie ţinta marcată. Succesul reuşitei este asigurat şi de revolta beneficiarului de vrajă împotriva constituenţilor raţionali care nu i-au asigurat niciodată certitudinea faptului prezumat. Cu cat o soluţie care apelează doar la instincte este mai ezoterică, cu atât va avea şanse de înfăptuire deoarece, construieşte convingeri ferme. Raţionalismul cartezian este păgubos prin conţinutul definiţiei sale. În al său „Discurs asupra metodei” (1637) René Descartes lansează adagiul Dubito, ergo cogito. Dacă cugetă pentru că se îndoieşte înseamnă că însăşi cugetarea este îndoielnică. Nu pot fi ferm in susţinere atunci când am îndoiala ca bază de argumentare, după care însăşi existenta devine tributară incertitudinii.

Mai este ceva ce trebuie să precizez cu temei. Oricine apelează la o vrăjitoare ştie că trebuie să aducă o plată pentru ceea ce solicită. Această plată are un înţeles diferit de aspectul pur mercantil pe care am fi tentaţi să îi atribuim participare într-o asemenea relaţie. Aceşti bani, reprezintă din partea celui care-i dă un obol, un dar şi chiar o jertfire a egoismului său material, făcută în favoarea altruismului său sufletesc; şi aceasta nu este doar un enunţ searbăd ci o realitate incontestabilă. Într-o altă exprimare, gestul reprezintă renunţarea la sine, la EGO-ul său, care recunoaşte prin aceasta că se pune la dispoziţia vrăjitorului, şamanului, vraciului, etc. Iar cel ce prime ştie că dania este făcută cu toată convingerea din partea dăruitorului şi în acest fel şi sufletul vrăjitorului intră în acord emoţional cu cel care a apelat la el. Astfel, legătura spirituală dintre cei doi devine foarte puternică şi scopul lor comun se realizează. Acest gest nu trebuie privit prin prisma egoismului celui care se simte nedreptăţit că trebuie să dea ceva, sau prin prisma celuilalt care se simte frustrat că nu a primit. Gestul material contribuie la legătura sufletească a celor doi, stabilind un fel de complicitate care nu-i mai poate exonera de răspunderea gestului lor. Practica a dovedit irefutabil că această asensiune este totală, fundamentală şi absolută.

Dincolo de habitatul magic unde sufletul poate transcende planul material, orice vrăjitor este tributar imperativelor omeneşti. Educaţia şi cultura sa sunt, de regulă, situate în palierul infantil. Calităţile lui metafizice pe care le posedă şi utilizează prin potenţă supraconştientă nu trebuiesc raportate la o referinţă rigidă, dogmatică, impusă de canoanele scolastice. Şi, mai mult decât probabil, lipsa educaţiei formale care alterează trăirile extrasenzoriale, îi permite să obţină, cu uşurinţă legătura telepatică bijectivă cu subiectul ţintă. Din perspectiva exterioară fenomenului vrăjitoriei utilitare, orice comentariu analitic şi explicativ este caduc, iar ironia suficientă şi arogantă ţintită asupra vrăjitorului, dovedeşte limitarea in gândirea celui care o utilizează, limitare căreia, cu mare îngăduinţă i se poate determina o inteligenţă asociată unui nivel intelectual egal cu 99 — 100 unităţi.

Un asemenea personaj, testat pe toate componentele sale intelectuale şi spirituale, este şi vrăjitoarea MARIA CÂMPINA autointitulată REGINĂ A MAGIEI ALBE. Coeficientul său de [5] inteligenţă (IQ) catalogat după reperele obişnuite fluctuează lunar între valoarea de 98 şi 105 unităţi, în schimb coeficientul emoţional (EQ) variază tot lunar între valorile 194 şi 215 unităţi.

[1] Expresia va fi acreditată (exclusiv) cu semantica figurată.

[2] A se revedea definirea EMOŢIEI din capitolul SUFLET.

[3] Magic = ocult, ascuns, neînţeles, fermecător, încântător, miraculos.