La câţiva ani după ce m-am întors din A’Cigol mi-a picat în mână o carte de logică. Mi s-a părut interesantă şi-am luat-o cu mine într-o călătorie cu trenul. Vrând să ies pe culoar să fumez o ţigară, am lăsat-o pe banchetă. Înainte să ies din compartiment, am aruncat o privire în urmă şi s-a-ntâmplat să văd imaginea cărţii reflectată în oglindă. Citit în oglindă, titlul era ĂCIGOL. M-a frapat asemănarea cu A’Cigol. Am încercat atunci să pronunţ invers şi alte denumiri ciudate pe care le-nvăţasem de la G:Zun. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că toate cuvintele acelea exotice erau de fapt termeni din logică pronunţaţi de la coadă la cap. Toate, mai puţin numele maestrului.