dado199

10 feb 2005

Draga Doina,

Iti scriu acum ceva mai mult, la fel de greu ,la fel de apasator, cu cazna de lumina dar cu suflet inghebosat de durere. Multumesc ca ai inclus si mesajele noastre in biografia acestui timp.
Cu bine,
Dan.
P.S. Este absurd sa-ti autoflagelezi inima. Dac-ai sti cat plang eu Doina

Iti promisesem cateva randuri dupa vizita facuta la Tudor. Intre timp s-au facut vizite facute la Tudor dar nu ti-am scris nu pentru ca as fi avut altceva mai bun de facut ci pentru ca am avut altceva mai rau de facut. Iti marturisesc ca nu-mi mai amintesc de seara de marti (08.02.05) pentru ca a fost tare rau ieri seara si noapte. Am ajuns dupa examenul de la Arhitectura pe la 19.30 si l-am gasit intr-o stare de totala epuizare si cu dorinta exprimata foarte clar de a-l lasa in pace sa “plece” (ma ingrozeste chiar sa si scriu cuvantul real). Refuza orice lichid si orice medicament, nu mai vorbim de hrana. L-am implorat si eu si Tatiana sa nu renunte si ne-a spus clar ca nu mai poate. Teoretic s-ar fi dorit sa se termine atunci.
Este ingrozit de durerile care nu cedeaza la analgezice precum si de sincopele respiratorii care insotesc acele proceduri barbare de pansare ale escarelor si a caror “autoare” este Tatiana. Iti dai seama de cum se simte ea ca sursa a acestor suferinte ! Toate argumentele noastre care vizau viata asa cum o are dar ca suport pentru un viitor pe care il vedem poate cu ochii dorintei-dar nici n-am alti ochi-n-au facut decat sa-l irite. Am decis sa plec pentru ca intimitatea consolidata pe durere frusta dintre Tudor si Tatiana sa fie mediul de asanare a acelor ganduri rele. Si asa a fost. Pana pe la ora 1.30 cand m-a sunat Tatiana ca nu-i mai functioneaza sonda urinara iar serviciul public de Salvare i-a spus ca nu au medici urologi si ca nu fac astfel de interventii la domiciliu.Ei il pot “cara” pe Tudor la un spital si acolo se poate face ce trebuie. Alternativa – un numar de medic care n-are nici in clin nici in maneca cu serviciul si care nici nu se stie ce specialitate are si vede el ce se poate face. Iarta-ma ca am insitat pe aspectul asta mizerabil dar mi-a rascolit toate umorile si chiar imi pare rau ca n-a putut inregistra convorbirea. Asa ca m-am dus si am luat-o pe Dana, o asistenta care l-a indragit pe Tudor intr-una din sederile lui de prin spitale si ea a reusit, furand, de la spitalul in care lucreaza cu binecuvantata complicitate a colegelor care erau de garda, o sonda, sa deblocheze tranzitul urinar si sa asigure, prin specificul sondei, o spalare permanenta a vezicii urinara si a sondei. Iti dau aceste detalii poate prea tehnice pentru a intelege ce inseamna un sistem institutional nenorocit si la limita criminal si sufletul de aur al unor “anonimi” pe care am avut norocul sa-i intalnim in aceaste extrordinara aventura din viata noastra.
Cu referire la Dana trebuie sa sti este greu sa o convingi sa bea o cafea, iar despre alte atat de “mioritice” recompense nici nu trebuie gandit. Un om simplu total nesofisticat dar sensibil si cu un bagaj de suflet in fata caruia simt imperios nevoia sa-mi exercit functia urinara pe toate patalamalele, diplomele si titlurile pe care le-am adunat cu sarg intr-o viata absolut anonima traiata aproape 60 de ani. Te rog sa-mi ierti virulenta exprimarii dar asta am simtit. Si cred ca este corect.

Revenind la Tudor,blocajul se datoreaza atat unor cheaguri de sange din vezica urinara, a caror sorginte poate fi o ranire a peretelui vezicii prin repetate schimbari ale sondei, cat si unor depozite de sedimente cu aspect de epitelii, ambele suficient de mari pentru a infunda sonda. Chiar noaptea trecuta a sangerat dar a suportat fara sa protesteze. Azi pe la ora 18.00 vine un urolog acasa sa-l vada. Probabil ca se va vorbi de invazie tumorala, bla,bla,bla; eu vreau sa stiu cum putem evita asemenea episoade dramatice si extrem de tramatizante atat fizic cat si psihic pentru Tudor si asta pentru ca nu putem apela la RMN sau ceva similar si cred ca nici la ecograf deoarece nici macar serviciile particulare de salvare nu dispun de asa ceva ! Asa ca sper sa-ti dau noutati dupa aceasta vizita. Remarc ceva extraordinar in tot refuzul lui Tudor de a mai lua medicamente si de a da curs rugamintilor noastre de a se hidrata,despre care ti-am scris mai sus. Daca ar fi un “copil” docil si ar fi facut toate astea ar fi intrat in “glob urinar” din cauza sondei, o suferinta cumplita prin care a mai trecut cu vreo patru luni in urma atunci cand de la o zi la alta a aparut pareza sfincterelor. Cred ca totusi de fiecare data apare sub varii forme cate ceva sau poate cineva care ii arata ce trebuie sa faca sa iasa din raurile astea succesive. Spune-mi sincer nu te cutremura tot supliciul asta ?

Mie mi se pare ca traiesc un martiriu al fiului meu caruia nu-i deslusesc rostul dar care probabil ca exista. Depasind determinismele din judecata cotidiana si apeland la Judecata Divina corect ar fi pun punct oricaror vaicareli fie ele si metafizice. Dar raman cantonat la niste principii, este drept citite, deci cu filtrarea umana inevitabila care,atunci cand discuti despre Dumnezeu s-ar putea sa fie o hermeneutica paguboasa. Ma gandesc deci la libera optiune daruita de Dumnezeu oamenilor si asociat acesteia la instrumentele mantuirii-martrisire si imparatasire cu Sangele si Trupul Domnului.
In cazul baiatului meu nu stiu care a fost optiunea care sa poarte in ea germenele raului pentru ca eu cel putin am vazut si vad cu totul altceva. Ofi vorba de un rau asa de subtil incat sa nu-l sesizez?! Dar chiar Poruncile sunt extrem de clare si prin urmare nu lasa loc de interpretari. Atunci toata aceasta fioroasa penitenta nu stiu cum ar putea sa intareasca sufletul, sa-l apropie de Bine.
Spunea cu ceva vreme in urma un tanar calugar care l-a vizitat pe Tudor ca pentru el ar fi un privilegiu sa fie daruit cu o asa suferinta pentru a-si savarsi mantuirea de aici de pe pamant. Stiu ca Tudor i-a replicat cu blandete ca nu stie ce spune.

Am avut un prieten foatre credincios, chiar evlavios, care s-a stins cu cativa ani in urma dupa o suferinta grea, grea provocata de o tumora cerebrala. Omul ala a vrut sa se electrocuteze dar nu a reusit pentru ca nu mai avea controlul miscarilor. Ce sa cred: ca a trecut dincolo purtand cu sine pacatul teribil al incercarii de sinucidere si asta ca demonstratie a faptului ca nu era suficient de credincios? - pentru ca nu a mai reusit sa si-l marturiseasca din cauza simplului motiv ca centrul vorbirii ii fusese afectat de boala aia cumplita. Daca l-ar fi iubit asa cum se scrie pe Dumnezeu
ar fi trebuit sa se bucure de suferinta? Sa fim seriosi. Nu cred ca a avut ceva de ales aici. A trait asa cum traieste si baiatul meu, suferinta in forma bruta. Tudor se simte parasit de Dumnezeu dar si Iisus pe cruce s-a simtit parasit (Dumnezeule, Dumnezeule de ce m-ai parasit !). Asta inseamna ca S-a incarcat de pacate? Nici Sandu, prietenul meu, nici Tudor nu poarta stigmatul egoismului. Gandul de a incheia odata vine din imaginea extrem de apasatoare a celor dragi care sufera neputinciosi in jurul lor. Este asta un pacat? Si chiar insuportabilitatea durerii in forma ei cea mai dura poate fi un pacat? Nadejdea atat de necesara mantuirii o purtam noi toti cei valizi care gravitam cu dragoste in jurul lui. Iti pomenesc din nou de intamplari din vremi biblice. Adu-ti aminte de pilda ologului adus spre vindecare lui Iisus de prietenii sai.
Aia suntem noi cu bunele si cu relele noastre dar toti avem un numitor comun : il iubim pe Tudor si vrem sa fie vindecat. Asa ca din toate intamplarile astea grozave din care din feriricire sau din pacate faci parte, tot ce pot sa admit este ca Tudor al meu este intr-un creuzet din care ies altfel de fapturi la care noi avem acces cu greu. Daca totul este hazard atunci n-ar mai avea loc nici o speranta. Ci doar tanguire. Speranta in sine poarta, cel putin in limbaj curent, pecetea hazardului. Dar este absurd sa o cultiv ca stare de determinare atat timp cat probabilistic functioneaza doar ca incapacitate a mintii omenesti de a o incadra in tiparele deterministice.

Revenind la Tudor cred ca suferinta,zic eu, nobila care-l copleseste tocmai prin uratenia ei socanta, ne-a coagulat pe toti in jurul sau si ne-a pus in fata optiunea binelui sau a indiferentei. Suntem cei care, chiar stricand acoperisul, trebuie sa-l ducem la Vindecator. Si asta spre vindecarea noastra si prin bucuria de a-l vedea vindecat. Adica conformismele alea caldicele cu popi care dau verdicte tembele pe care le uita dupa ce au parasit “locul de munca” nu-si au loc in suferinte asa de mari. Iar noi cred ca prin iubirea asta calda il ajutam sa vada Binele chiar daca-l mai distorsioneaza slabiciunile din noi.

Din toata vorbaria asta cu care ma tem ca te-am obosit, vreau sa retii ca sper in puterea biatului meu cel bun de a arata oricui ca este bun si ca cercul de iubire pe care cei care-l iubim il facem in juru-i ii va fi in orice caz pavaza si suport.
N-am fost clar in ceeace priveste teribla lui suferinta. Direct proportional se manifesta si “anonimii” extraordinari care-i dau alinare cu faptele si cu sufletele lor. Dar toate astea sunt bune in special pentru noi. Frustrarea si durerea mea vin din faptul ca nu stiu cum va fi el mai bun sufleteste cu suferinta asta cumplita care-i saboteaza tot esafodajul de credinta.

Acum m-a sunat Tatiana sa-mi spuna ca acel medic nu va veni azi si ca Tudor al meu este epuizat, a baut foarte putina apa , sangereaza in contnuare si iar mi-e frica. Plec acum catre el.
Gandeste-te si daca poti roaga-te pentru el. Iti scriu cand mai pot.
Cu drag, Dan.