| 24 noiembrie 2003 Bine-ai revenit! Stiam si ca vei suferi si ca vei reveni – cu ce vorbe puteam sa te intampin? Mai ales ca n-am voie cu lacrimi fiindca domnii nu vor sa stie de ele. Chiar, ai ajuns sa-mi stergi lacrimile iar eu inca n-am apucat sa-ti povestesc ca ele fac bine si nu trebuie inhibate. Am inteles ca tu nu le porti si mi se pare ca te privezi de o formidabila terapie. Lacrimile sunt umane, Tudor. Cat despre mesajele tale cu sapte fetze, nu ti le mai reciti ca degeaba. Si eu ti le-am recitit si tot degeaba. Nu puteai sa mi-l scrii direct pe al doilea, ala tradusu’? Cura mea „ciuntita” isi urmeaza cursul, in sensul ca am reluat hrana, dar sub o forma noua – sper s-o pot duce asa. Aproape exclusiv vegetariana. Beneficii imediate: pierdut greutate, scazut tensiunea, mai multa energie. Neajunsuri: nu vin, nu cafea, nu dulciuri. De aceea am facust postul in prealabil, sa-mi dispara gustul pt. ele. Chiar, nu ma mai atrag, parca sunt alt om. Deci asa mi-am revenit. Nu stiu ce sa intreb despre tine ca’ iar m-apuca lacrimatul. Nu-mi amintesc demult sa mai fi trait asemnenea tristete. Si nu-i deloc virtuala, cum pare sa fie comunicarea noastra. Unde-i greseala? Doina 1 dec. 03 Salut, > Stiam si ca vei suferi si ca vei reveni... Am revenit. Da' nu trebuia deloc sa ma intampini intr-un fel, doream doar sa te stiu cumva extrasa din starea aia apasatoare pe care o lasasem in urma. Nu stiu cat ma privez sau nu de o astfel de terapie... O fi o terapie buna a efectelor, linisteste, dar nu a cauzelor... Ceea ce incercam eu sa "sterg" erau lacrimi izbucnite la interpretarea prea trista a unui mail sau la interpretarea unui mail prea trist formulat, inca nu stiu exact. Pe mine m-au lovit lacrimile acestea pe care le-am starnit "din greseala", si mi s-a parut firesc sa ma agit sa "indrept", pe cat se mai putea, starea de spirit. Chiar imi pare rau sa induc tristete in sufletul cuiva. Inutil. > Cat despre mesajele tale cu sapte fetze, ... Cand le citesc nu e chiar degeaba - mai schimb din formularile care ar putea avea opt fetze. Daca raman doar sapte, inseamna ca nici o cenzura nu-i perfecta... Nici eu nu-s perfect... Asa ca si frazele mele sunt departe de perfectiune. Se pare ca n-am putut sa-l dau intai pe al doilea, tradusul. Imi pare rau ca a fost nevoie de lacrimi ca sa imi traduc scrisorile. > Cura mea "ciuntita" isi urmeaza cursul, ... E minunat ce faci tu. Am mers si eu pe regim lacto-vegerarian pana nu demult... Presupun ca esti documentata si nu il faci la intamplare, asa ca nu ai de ce sa nu o poti tine asa. Se mai intampla sa o dea oamenii in balbaiala daca nu tin cont de niste necesitati, nu suplinesc proteinele cu unele vegetale, etc... Cred ca la tine treaba e studiata indelung, asa ca nu-mi ramane decat sa te felicit pentru alegere, si sa nu-ti para prea rau dupa vin si cafea. Cat despre dulciuri, probabil ca mierea e permisa de regimul tau. Mama mea a reusit un fel de prajituri din nuca de cocos rasa, miere, si inca niste chestii, astfel incat are aspect solid. For fun, macar. Chiar ma bucur ca nu ti-am stricat de tot planurile si ca ti-ai revenit! Succes! > Nu stiu ce sa intreb despre tine ca iar m-apuca lacrimatul... Ma simt cumva aiurea, nu stiu daca merit atentia atator oameni, atentia ta, compasiunea si ajutorul tau. In clipele astea, nu stiu de ce - ma simt incurcat. Teoretic, da, ar trebui sa ma bucur – doar toate aceste porniri sunt acea parte buna a oamenilor, si ar trebui sa ma bucur ca pot sa o scot la suprafata. Cumva ma apasa si faptul ca seman tristete in jur. Chiar nu doream sa se gandeasca la mine oamenii in felul asta, sa le captez atentia prin tristete. In fine, complicat... Eu n-am fost niciodata partizanul virtualului, unde vezi tu virtual in comunicarea asta?! Greseala... daca e o greseala pe undeva imi pare rau. Inseamna ca ceva nu e in regula, si cum tristetile astea de la mine pleaca, nu pot decat sa imi para rau. Ti-am spus - ma simt usor nedemn de grija oamenilor pentru mine, nici eu nu stiu unde sunt mai multe greseli... Noutati pe aici: nu prea, mi-am revenit dupa chimicalele alea, continui tratamentul alternativ, ma indrept catre chimicale nr.2. Cam asta... O seara faina, Tudor 4 dec. 03 Salut, Si cat au de gand sa te mai trateze? Cate randuri de chimicale? Nu-mi pot imagina cat de greu trebuie sa-ti fie din moment ce mie mi-e atat de greu sa suport ideea. Asa ca tac mai mult ca de obicei, astept sa treaca zilele si saptamanile, sa vina momentul cand imi spui ca gata cu tratamantul, ca-ti reiei viata normala. Mi-era asa usor inainte, cand ma infuriai cu cate-o vorba rau spusa/inteleasa, sa fac o pauza sau sa te las sa-ti iei tu pauze cat de lungi vrei. Acum, orice pauza ma alarmeaza, desi stiu ca nu pot face nimic, nimic. Cand vorbesti despre ajutorul meu, nu stiu despre ce vorbesti. Care ajutor? Cu ce altceva iti pot fi prezenta decat cu niste fraze? Si nici alea intregi, pt. ca mi-e teama sa nu spun prostii. E cel mai imposibil suport pe care l-am incercat vreodata, ne fiind prezenta in nici un fel. In jurul meu sunt foarte utila cand e nevoie, dar cu tine n-am reusit decat sa ma topesc in lacrimi cand ai avut mai putina nevoie de asta. In viata mea nu m-am simtit mai lipsita de orice posibilitate concreta de ajutor. Dar daca spui ca un gand e important, asta ai de la mine, zilnic. Asta numesc eu virtual, in cazul nostru. Cred ca ultima ta grija trebuie sa fie legata de ceea ce numesti compasiunea din jurul tau. Eu nu i-as zice compasiune, i-as zice iubire. Daca crezi ca ceea ce induri acum iti este dat ca o alternativa in viata, poate ca este si o lectie de iubire – capitol la care spuneai ca esti in deficit. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|