 |
> Mi-era asa usor inainte, cand ma infuriai... Ei, deci imi doresc pauzele acelea furioase ale Doinei. Ce-am ajuns sa-mi doresc... Doina, un "ajutor" nu trebuie neaparat sa se vada ca o betoniera de 2.5 metri cubi, care zgaltaie din temelii strade pe care trece. Gandul ala chiar E o mostra concreta de ajutor. Ii vom spune "remote" mai abitir decat "virtual", pentru ca cel putin calculatoristii ca mine inteleg prin virtual ceva care nu exista deloc, dar e un fals admirabil pentru simturi. Ori gandurile tale exista cu adevarat, iar lacrimile ti-o pot dovedi cel mai bine. Ei, moment de bilant, exact iubirea mi-e cel mai clar lucru din cap la ora asta. Doina, observ (cu iritare imbecila uneori eu, altii mai cu ratiune domoala) ca intr-adevar, situatia mea actuala scoate din oamenii pe langa care trec partea lor buna. Mama zice ca ar trebui sa fiu fericit pentru asta, pentru ca le dau oamenilor sansa de-a-si etala lumina mai mult decat in viata de zi cu zi. De a face fapte bune, in ultima instanta. E o bucurie pe care teoreric o cred, practic nu prea sunt invatat sa "duc" dupa mine atata iubire. Ma copleseste. Ma confuzeaza. Sunt putini oamenii cu care nu am relatii mai "nemtesti" sa le zic... Ce fac acum ca am aflat-o?! Ufff, grea intrebare. Intai trebuie sa ma obisnuiesc, nu stiu daca vreau. Alt om? Oare ce e acel alt om? Altul de tot sau doar acelasi in care s-a clintit o bucatica? - Habar nu am, Doina. In primul rand pentru ca nu stiu acum pe unde sunt, si e greu sa devin altul daca n-am de muuulta vreme cu cine sa ma compar. > Ce faci acum, poti deja sa iesi din casa? ... Sa respir iarna in Bucresti nu e o placere. In curand va mirosi a chestii arse, "potoale gretoase" cum le zic eu, animale piromanic preparate in mii de bucatarioare meschine si luminate de cate un bec afumat. In piete va mirosi a pocnitori detunate o data la 25.32 secunde, pentru atragerea clientelei bolande - am fost si eu copil, da' bucuria asta n-am inteles-o nici atunci. A, sa prepari 2 saptamani o unica pocnitoare, singur, caznit, de mana, cautand pe campuri spanuri de magneziu, carbit si carbune, ca sa o pui la usa vecinului care a taiat plopul din curtea blocului, asta zic si eu ocupatie, dar sa stai ca vita pe gard cu o cutie de 100 de pocnitori cumparate si sa troznesti o data la 10 seminte scuipate, asta nu pricep. Sa ies din casa teoretic pot, practic cica imunitatea mea e zdrente de la citostatice si trebuie sa stau acasa ferit, ca sub un clopot de sticla. Pana si oamenii care ma viziteaza sunt putini - lucru care nu ma deranjeaza deloc, aia care sunt sunt "aceia" si ii declar absolut suficienti. Altfel, nu am restrictii, nici de mers macar, doar ca nu mai e mersul de bolid de cand eram tanar (mergeam cumplit de reprede pe jos). Nu, nu am un loc de care sa-mi aduc aminte ca de solutia mea de albit ierni... Iernile au insemnat pentru mine sloata frig si multa scoala (teme de vacanta la greu, pe vremea mea se purtau). Nu plecam din Bucuresti, de sporturi albe nici nu stiu sa-mi pun schiuri in picioare... De-aia exista vara si Piatra Craiului... M-ai incalzit de tot cu bradul ala sintetic. Au trecut si ai mei la "plasticul etern verde" dupa scandalurile monstruoase pe care le-am facut in ultimii ani. Dar mama se incapatana sa cumpere brazi, o inteleg si pe ea - era singura bucurie pe care si-o acorda. Pe mine insa ma intristeaza sa vad brad taiat. Si pentru ca la noi se taie cu ura, cu sete, in nestire. Fara nici o prospectare, fara nici o estimare. Se taie tot ce se poate, banu' sa iasa. M-am plimbat odata o noapte intre Craciun si Anul Nou. O noapte neagra, doar becurile din oras. Trei dimineata, nici o respiratie de fiinta vie. Sau am eu o predilectie pentru nocturne solitare urbane. Stii cum, tot Bucurestiul era plin de mormane de brazi taiati abandonati dupa marea febra. Toti ii aveau in casa, sau ii vedeam sul pe balcoane, iar in strada erau snopuri fara forme. Ca niste soldati cazuti pe front, din filme. Lapovita trist in noaptea aia, am ajuns acasa daramat. De 3 ani fac asa un scandal in casa ca intai era sa dispar eu de acasa, aruncat in strada, apoi au dispaut brazii vii, iar acum a aparut compromisul cel de plastic. Da, anul asta am gasit acasa unul sintetic, si m-am bucurat de el mai tare decat de oricare natural vreodata... > Mai scrie-mi noutatile tale, asa cum sunt ele... Pai, cam cele de mai sus este ele noutatile... Altele ar fi ca acum 14 ani mureau unii de varsta mea pentru ceva atat de frumos ca nici ca se putea sa existe in lumea reala. Si n-a existat! Ma intreb ce tragedie este si va ramane pentru bietii lor parinti. Dimineata faina, Tudor Mi se pare mie sau mi-ai trimis mesajul pe la cinci dimineata... adica ai stat noaptea sa mi-l scrii... nu mai fa asta, chiar daca stii ca ti-l astept. Oricum, eu nu-ti pot raspunde decat pe bucatele. Incep cu ce mai calda:) La noi tocmai se desfiinteaza sute de hectare de pepiniere si raman oameni fara joburi... pt, ca nu se mai cumpara multi brazi. Cei de Craciun erau cultivati special, nu se stricau paduri. Deci nu brazi in case, nu brazi crescuti in plus. Unde-i castigul? Asa cu focile, asa cu vizonii (nurcile?) Vizonii erau crescuti expres, acum nici nu se mai nasc. Focile salvate de Brigitte Bardot au facut sa cam dispara pestii, ca ele nu-s vegetariene, iar pe pestii ramasi i-au contaminat cu niste viermisori, fiindca ei mananca caca de foca. Teorie, zici. Eu inca imi port ghetele de foca si paltonul de vison... cumparate inainte de moda ecolo. Da, cand se distruge salbatic trebuie oprit, dar nu din ideologie. Esti foarte suparat pe mine? O zi buna, "darga" Tudor Doina 18 decembrie 2003 Salut, Ce atenta esti la detalii... Mie unu' rar imi trece prin cap sa ma uit la ce ora a cazut omul in creatie. Bref e ca la ce client de mail friendly am, imi si trece repede. Da, eram treaz pe la 5, dar nu 100% doar pentru ca asteptai tu. Mai e si partea rece, si bilanturile alea, si nici nu ma simteam prea bine, in fine, o suma de factori (desi sumele sunt de termeni). |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
|
|
|
 |
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|