EMIL M. CIORAN

(8 APRILIE 1911 RASINARI - 20 IUNIE 1995 PARIS)

PE CULMILE DISPERĂRII (1934)

Aceluia care a pierdut totul nu-i mai råmîne în viatå decît pasiunea absurdului. 11

Faptul cå exist eu dovedeste cå lumea n-are nici un sens. 14

Dacå as putea, as aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rådåcini a vietii ; as pune flåcåri arzåtoare si insinuante la aceste rådåcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altå sevå si altå cåldurå. Focul pe care l-as pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmicå, esentialå. In acest fel, viata s-ar obisnui cu o temperaturå înaltå si n-ar mai fi un mediu de mediocritåti. 15

Este imposibil de a preciza si defini acest ciudat presentiment al nebuniei. Ceea ce este într-adevår îngrozitor în el rezultå din faptul cå noi presimtim în nebunie o pierdere totalå în viatå, cå pierdem tot în mod iremediabil, deja tråind. 19

As vrea så înnebunesc într-un singur caz. Cînd as sti cå as ajunge un nebun vesel, vioi si permanent bine dispus, care nu-si pune nici o problemå si n-are nici o obsesie, dar care rîde fårå sens de dimineata pînå seara. Desi doresc infinit extaze luminoase, n-as vrea nici de acestea, cåci ele sînt urmate de depresiuni. As vrea înså o baie de luminå caldå care så råsarå din mine si så transfigureze întreaga lume, o baie care så nu semene încordårii din extaz, ci så påstreze un calm de eternitate luminoaså. 21

Ar fi absurd så concepi un entuziasm debordant într-un mediu plat si închis ; dacå totusi s-ar întîmpla, aceasta s-ar datora unei excesive plenitudini ce ar subiectiviza întreg mediul. Ochii omului våd în exterior ceea ce îl fråmîntå în interior. 29

N-ar fi mai bine så-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea mårii, în cea mai deplinå singuråtate ? Dar n-am plîns niciodatå, fiindcå lacrimile s-au transformat în gînduri. Si nu sînt gîndurile acestea tot atîta de amare ca lacrimile ? 35

Numai ceea ce råsare din inspiratie are valoare, ceea ce izvoråste din fondul irational al fiintei noastre, din zona intimå si centralå a subiectivitåtii. 39

Stiu de ce sînt trist, dar nu stiu de ce sînt melancolic. 40

Multe sînt de regretat în lumea în care n-ar trebui så regret nimic. Si må întreb : meritå lumea aceasta regretul meu ? 42

Ce blestem o fi pe capul unora de a nu se simti bine nicåieri ? Nici cu soare, nici fårå soare, nici cu oameni si nici fårå oameni. A nu cunoaste ceea ce înseamnå buna dispozitie, iatå un lucru impresionant. Cei mai nefericiti oameni sînt aceia care n-au dreptul la inconstientå. A avea un grad dezvoltat de constiintå, a fi în fiecare moment constient, a-ti da seama în fiecare clipå de situatia ta în raport cu lumea, a tråi într-o vesnicå încordare de cunoastere este a fi pierdut pentru viatå. Cunoasterea este o plagå pentru viatå, iar constiinta o ranå deschiså în sîmburele vietii. 42

Naivitatea este opacå pentru tragic, dar e deschiså pentru iubire, cåci omul naiv, nefiind consumat de propriile sale contradictii interioare, are destule rezerve pentru a se dårui. 45

Nu stiu ce e bine si ce e råu ; ce e permis si ce nu e permis ; nu pot condamna si nu pot låuda. 47

Dacå as fi sincer, ar trebui så mårturisesc cå putin îmi paså de relativitatea cunoasterii noastre, cåci lumea aceasta nu meritå s-o cunosti. 47

Nu m-ar putea supåra nici un fel de calificativ, deoarece nu mai am nimic de pierdut. Cum am pierdut totul ! Si cînd må gîndesc cå acum se deschid flori si cîntå paseri ! Cît de departe sînt toate ! 47

Existå douå feluri de a simti singuråtatea: a te simti singur în lume si a simti singuråtatea lumii. 47

Dau în scris, pentru toatå lumea care va veni dupå mine, cå n-am în ce så cred pe acest påmînt si cå unica scåpare este uitarea absolutå. As vrea så uit de tot, så må uit complet, så nu mai stiu nimic de mine si de lumea aceasta. Adevåratele confesiuni nu se pot scrie decît cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca aceastå lume, precum focul meu interior ar incendia-o. N-am nevoie de nici un sprijin, de nici un îndemn si de nici o compåtimire, cåci desi sînt cel mai decåzut om, må simt totusi atît de puternic, atît de tare si de fioros ! 48

Cum as vrea ca, într-o zi, toti oamenii cu ocupatii sau cu misiuni, cåsåtoriti sau nu, tineri si båtrîni, femei si bårbati, seriosi sau superficiali, tristi sau veseli, så påråseascå locuinta si birourile lor si, renuntînd la orice fel de datorii si obligatii, så iaså în stradå si så nu mai voiascå så facå nimic. Toatå aceastå lume îndobitocitå, care munceste fårå nici un sens sau se iluzioneazå cu aportul personal la binele umanitåtii, care lucreazå pentru generatii viitoare sub impulsul celei mai sinistre amågeli, ar tråi în astfel de momente capitale o råzbunare pentru toatå mediocritatea unei vieti nule si sterile, pentru toatå irosirea care n-a avut nimic din excelenta marilor transfiguråri. 49

Toate idealurile så fie declarate nule ; credintele fleacuri ; arta o minciunå si filozofia o glumå. 49

Må simt atît de impresionat în fata suferintei, încît îmi pierd aproape tot curajul. Si-l pierd, fiindcå nu pricep de ce existå suferintå în lume. 51

Nu cumva singura realitate absolutå este nefiinta ? 51

Nu pot concepe o problemå mai imbecilå decît aceea care s-ar ocupa cu ierarhia sinuciderilor, care s-ar referi la sinuciderile din cauzå înaltå sau la cele din cauzå vulgarå etc.... 53

Simbolul meu este moartea luminii si flacåra mortii. 54

As vrea så må topesc în lume si lumea în mine, så nastem în nebunia noastrå un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfîrsit si magnific asemenea marilor crepuscule. 54

Sentimentul cå esti înghitit în noapte, într-o noapte care se deschide sub tine, nu este posibil decît atunci cînd simti ceva greu pe creier si în toatå fiinta, ca presiunea pe întreg organismul a unei imensitåti de noapte. 55

A tråi în culmile disperårii este a atinge cele mai groaznice abisuri. 58

Trebuie så fii un om care tråieste în afarå de orice risc pentru a putea compåtimi pe altul. 59

Cred cå forma cea mai esentialå a iubirii este iubirea dintre bårbat si femeie, care este nu numai sexualitate, ci implicå un complex întreg de ståri afective, a cåror fecunditate este destul de sesizabilå. 72

Pentru omul entuziast nu existå criterii, perspective si calcul, ci numai abandonare, fråmîntare si dåruire. 73

A-ti pune probleme înseamnå a fi pierdut, deoarece spiritele problematice nu pot rezolva nimic, fiindcå nu le place nimic. Si apoi, unde este la ele capacitatea de a se abandona la orice, unde este acel paradox încîntåtor al iubirii ca stare purå, unde este acea actualitate permanentå si totalå, care te face ca în fiecare moment så te deschizi pentru tot, si, în fine, unde este irationalitatea naivå din entuziasm ? 75

Existential si ontologic, sårutul te apropie mai mult de esenta intimå a vietii decît o reflexiune îndelungatå si complicatå. Cåci nu prin forme si categorii se ajunge la realitåtile esentiale. Si dacå ajungi la acestea în mod inconstient si naiv, ai pierdut ceva ? 81

De ce så-i spui omului animal rational, cînd gåsesti la unele animale ratiune cîtå vrei ? Nu existå înså în scara întregii vieti animale, în afarå de om, un singur animal care så vrea så doarmå si så nu poatå. 82

Nu se poate anula timpul decît prin vietuirea absolutå în moment, în abandonarea totalå la seductiile clipei. Atunci realizezi eternul prezent, care nu este decît un sentiment de prezentå eternå a lucrurilor. 84

Si nu se atinge în iubire absolutul momentului ? Nu este inconstienta din iubire adevårata tråire a clipei ? Nu depåseste adevårata iubire temporalitatea ? Acei care nu pot iubi într-o abandonare spontanå o fac nu numai din tristete si angoaså, dar si din cauza luptei dramatice cu timpul, din incapacitatea de a depåsi esential temporalitatea. N-a sosit timpul cînd trebuie så declaråm råzboi pe moarte si pe viatå timpului ? Si nu este timpul dusmanul nostru, al tuturora ? 84

Existå o mare deosebire între ironia oamenilor care au suferit si ironia celor superficiali si comozi. 89

Regretul meu este cå diavolul m-a ispitit atît de rar... Dar nici Dumnezeu nu m-a iubit. Crestinii n-au înteles nici acum cå Dumnezeu este mai departe de oameni decît oamenii de el. Imi închipui un Dumnezeu plictisit pînå dincolo de margini de acesti oameni care nu stiu decît så cearå, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creatiei sale, dezgustat de påmînt si de cer. 93

Oare ceea ce tråiesc eu e viatå, sau un vis absurd, o exaltare revericå îmbråcatå în imperceptibile melodii transcendente ? Nu se tese în mine fantezia grotescå si bestialå a unui demon si nu este nelinistea mea o floare din grådina unei fiinte apocaliptice ? 99

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei însisi. Munca este un blestem. Iar omul a fåcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru muncå, a gåsi o bucurie într-un efort care nu duce decît la realizåri irelevante, a concepe cå te poti realiza numai printr-o muncå obiectivå si neîncetatå, iatå ceea ce este revoltåtor si ininteligibil. Munca sustinutå si neîncetatå tîmpeste, trivializeazå si impersonalizeazå. Ea deplaseazå centrul de preocupare si interes din zona subiectivå într-o zonå obiectivå a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. 100

In loc ca omul så tindå la o prezentå strålucitoare în lume, la o existentå solarå si sclipitoare, în loc så tråiascå pentru el însusi - nu în sens de egoism, ci de crestere iinterioarå -, a ajuns un rob påcåtos si impotent al realitåtii din afarå. 101

Cu cît creste cucerirea de bunuri în temporal, cu cît se intensificå munca exterioarå, cu atît eternitatea devine un bun mai inaccesibil, mai îndepårtat si mai irealizabil. 102

Atunci, nu se va mai mira nimeni de ce, pentru o mare sensibilitate, se poate pune problema dacå mai are rost så mai tråiesti dupå ce asculti unele simfonii sau dupå ce privesti un peisaj rar si fascinator. 106

Durerile nu se uitå, chiar fiindcå sînt legate, într-un mod nemåsurat de mare, de constiintå. De aceea, singurii oameni care au mult de uitat sînt aceia care au suferit mult. 107

Nu simti necesitatea uitårii decît a lucrurilor si experientelor din cauza cårora ai suferit. Or, unul din paradoxele bestiale ale acestei lumi este de a sterge amintirile celor ce n-ar vrea så uite si de a fixa amintirile în memoria celor ce ar dori så uite totul. 109

- Defectul tuturor oamenilor este cå asteaptå så tråiascå, deoarece n-au curajul fiecårei clipe. De ce n-am pune în fiecare moment atîta pasiune si atîta ardoare încît fiecare clipå så devinå un absolut, o eternitate ? Toti învåtåm så tråim dupå ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cînd asteptåm nu putem învåta nimic, fiindcå nu tråim în prezentul concret si viu, ci într-un viitor fad si îndepårtat. Ar trebui så nu asteptåm nimic decît de la sugestiile imediate ale clipei, så asteptåm fårå a avea constiinta timpului. Salvarea nu poate fi decît în recîstigarea imediatului. Cåci omul este o fiintå care a pierdut imediatul. De aceea este el un animal indirect. 111

Renuntå la distinctii, la diferentieri si la planuri. Fii ca un fulg dus de vînturi sau ca o floare purtatå de valuri. Fii rezistent unde nu trebuie si las unde ar trebui. 113

Cum s-ar putea lupta împotriva nefericirii ? Numai luptînd împotriva noastrå, dîndu-ne seama cå ea nu provine din afarå, ci din noi însine. 113

Farmecul absurd al iubirii adevårate, al iubirii intense, este de a gåsi mister într-o singurå fiintå, de a descoperi - sau mai precis a inventa - un infinit într-o existentå individualå de o deconcertantå finitate. 119

Si m-am simtit, în acel fior neuitat, iresponsabil de existenta acestei lumi. 120

Este îngrozitor cînd te gîndesti cå dupå moarte îti sînt definitiv pierdute o zi cu soare, un zîmbet sau un prieten ; dar este de o mie de ori mai îngrozitor så fi pierdut, deja tråind, toate aceste, så poti spune despre tot ce ai auzit si våzut : niciodatå, niciodatå ! 122

Cum o så pot admite cå eu nu sînt fåcut pentru viatå, cînd în realitate viata nu este fåcutå pentru mine ? 122

As putea crede în aceastå lume cînd ea s-ar schimba pentru mine. Sînt prea orgolios pentru a vedea råul din lume în råul din mine. Eu înså nu må voi schimba niciodatå dupå aceastå lume. 123

In tine, nimic nu mai ia o formå sau o consistentå expresivå, ci tot ce pleacå în afarå si tot ce vine din afarå råmîne ca un murmur îndepårtat, monoton si egal, neputînd în nici un fel så excite nuantele vietii sufletesti, så trezeascå un interes sau o curiozitate. Atunci îti pare inutil så-ti mai dai o pårere, så mai iei o atitudine sau så mai impresionezi pe cineva, si toate zgomotele la care ai renuntat prin tåcere cresc în agitatia sufleteascå, existentå în toate marile tåceri. Dupå ce te-ai fråmîntat ca un nebun så rezolvi toate problemele, dupå ce te-ai chinuit pe culmi, cînd ar trebui så dai råspunsurile supreme sfîrsesti prin a gåsi în tåcere singura realitate si singura formå de expresie, si cine nu sfîrseste în tåcere înseamnå cå n-a våzut totul. 125

Arta de a fi psiholog nu se învatå, ci se tråieste si se experimenteazå, deoarece nu existå un complex de canoane care så-ti dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferentiale ale vietii sufletesti. Nu esti un psiholog bun dacå tu însuti nu esti un subiect de studiat, dacå materialul tåu psihic nu oferå zilnic o complexitate si un inedit care så excite curiozitatea ta continuå. Nu te poti initia în misterul altuia, dacå tu însuti n-ai un mister în care så te initiezi. Pentru a fi psiholog trebuie så fii atît de nefericit, încît så pricepi fericirea si atît de rafinat, încît så poti deveni oricînd barbar ; iar disperarea în care tråiesti så aibå totdeauna atîta ardoare, încît så nu stii dacå tråiesti în pustiu sau în flåcåri. Proteic, polimorf, pe cît de centripet, pe atît de centrifugal, formele vietii så se combine în tine atît de multiplu si atît de complex, încît extazul pe care-l vei atinge så fie estetic, sexual, religios si pervers. A fi psiholog înseamnå a te învîrti în fiecare moment în jurul axei tale. Aceasta este întîia conditie ; a doua este a avea atîta mobilitate, încît axele celorlalte fiinte så-ti fie atîtea centre de gravitate cîte poate avea o fiintå proteicå.

Simtul psihologic este expresia unei vieti care se contemplå pe sine în fiecare moment si care în celelalte vieti vede numai oglinzi. Ca psiholog, consideri pe toti ceilalti oameni pårti din tine, frînturi ale fiintei tale. Si în dispretul pe care orice psiholog îl are pentru oameni este o secretå si o infinitå autoironie. Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire sadicå de a nulifica pe altul prin cunoasterea fondului såu intim, de a dezbråca de misterul care, asemenea unei aureole, nimbeazå pe celelalte fiinte. Cum acest proces epuizeazå repede pe oameni, ei avînd continuturi limitate, este explicabil de ce psihologul este acela care se plictiseste mai repede de oameni, pentru cå el este prea putin naiv pentru a avea prieteni si prea putin inconstient pentru a avea iubite. Nici un psiholog nu începe prin a fi sceptic. Orice psiholog sfîrseste înså prin a fi sceptic. Este, în acest sfîrsit, pedeapsa naturii pentru acest violator de mistere, pentru acest suprem indiscret, care a pus prea putinå iluzie în cunoastere pentru ca så nu fi ajuns prin cunoastere la deziluzie. Putinå cunoastere încîntå ; multå cunoastere dezgustå. Cu cît cunosti mai mult, cu atît vrei så cunosti mai putin. Cine nu suferå din cauza cunoasterii, acela n-a cunoscut nimic. 126

Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Si desi atîta lume a sustinut aceastå afirmatie, este a nu fi încercat niciodatå iubirea, pentru a o declara banalitate. Så-ti vinå så plîngi atunci cînd te gîndesti la oameni, så iubesti totul, într-un sentiment de supremå responsabilitate, så te apuce o învåluitoare melancolie cînd te gîndesti si la lacrimile ce încå nu le-ai vårsat pentru oameni, iatå ce înseamnå a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor. Oricît m-as lupta pe culmile disperårii, nu vreau si nu pot så renunt si så påråsesc iubirea, chiar dacå disperårile si tristetile ar întuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat în cine stie ce colturi îndepårtate ale existentei mele. Prin orice pot cådea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cînd iubirii tale i s-ar råspunde cu dispret sau indiferentå, cînd toti oamenii te-ar abandona si cînd singuråtatea ta ar fi suprema påråsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut påtrunde în altii ca så-i lumineze sau så le facå întunericul mai misterios se vor råsfrînge si se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei påråsiri strålucirile lor så te facå numai luminå si våpåile lor numai cåldurå. Si atunci întunericul nu va mai fi o atractie irezistibilå si nu te vei mai ameti la viziunea pråpåstiilor si adîncimilor.

Dar ca så ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninåtåti, trebuie så fi scåpat definitiv de dialectica luminii si a întunericului, så fi ajuns la autonomia absolutå a întîiului termen.

Dar cine poate avea o iubire atît de mare ? 128

Ed. a 4-a. Bucuresti : Humanitas, 2000

CARTEA AMĂGIRILOR (1936)

De ce putem cunoaste pe oameni numai in marile evenimente din viata ? Fiindca aici hotararea si calculul rational n-au nici o valoare ; tot ceea ce deriva din valori si criterii exterioare dispare, pentru a lasa locul unor determinante mai adanci. 26

Plictiseala o cunosc numai oamenii care n-au un continut launtric mai adanc si care nu se pot mentine vii decat prin stimulente exterioare. Toate nulitatile cauta varietatea lumii din afara, fiindca superficialitatea nu este altceva decat realizarea prin obiecte. 30

PENTRU CEI MAI SINGURI. Ma adresez voua, tuturor celor care cunoasteti pana unde poate merge singuratatea omului, pana unde tristetea de a fi poate sa intunece viata si tremurul fiintei, sa zguduie lumea aceasta. Si ma adresez mai putin pentru a afla ceea ce traiesc si eu, cat pentru a ne uni singuratatile. Frati intru clipe de deznadejde, de tristete ascunsa si de lacrimi nevarsate, ne uneste pe toti aceeasi fuga nebuna de viata, aceeasi groaza de a trai, aceeasi timiditate a nebuniei noastre. Ne-am pierdut curajul de prea multa singuratate si am uitat sa traim gandind prea mult viata. 31

Frati intru deznadejde, uitat-am oare forta singuratatilor noastre, uitat-am cum cei mai singuri sunt cei mai tari ? 31

Nu iubesc muzica decat aceia care sufera din cauza vietii. 39

Recomand muzica lui Mozart si Bach ca remediu impotriva disperarii. 40

Toate sarutarile pe care nu le-am dat si toate sarutarile pe care nu le-am primit, zambetele care nu ni s-au deschis si atatea timiditati ale iubirilor noastre nu ne-au intarit si nu ne-au pecetluit oare singuratatile ? 41

Nu iubim profetia, fiindca ea inghite timpul ? 73

Cu un bici imens ar trebui loviti toti acei care asteapta sa traiasca si care nu se consuma dramatic in demonia timpului, torturati si chinuiti, toti acei care asteapta ca timpul sa le risipeasca farama lor de existenta. 74

Intristat este sufletul meu in lumea in care oamenii traiesc spre a se face nefericiti unii pe altii.

Cum de exista oameni care mai pot respira dupa ce au facut pe altii nefericiti ? 78

De nu veti fi omorat niciodata o mare iubire pentru o mare suferinta, pierduti sunteti pentru incercarile din care rasare un destin ; pierduti sunteti pentru destinul vostru. 80

Inceputul sfinteniei : de cand simtiti ca viata nu mai poate pierde prin moarte si moartea prin viata. 82

Oare numai de la Mozart am invatat adancimea seninatatilor ?

De cate ori ascult aceasta muzica imi cresc aripi de inger.

Nu vreau sa mor, fiindca nu pot concepe ca odata imi vor fi definitiv straine aceste armonii.

Muzica oficiala a paradisului.

De ce nu m-am prabusit ? M-a salvat ceea ce este mozartian in mine.

Mozart ? Golurile in nefericirea mea. 88

Cheia muzicii lui Bach : dorinta de evadare din timp. 88

MOZART SAU MELANCOLIA INGERILOR. Ceea ce Maurice Barres scria odata despre intaile compozitii ale lui Mozart, despre intaile menuete de la varsta de sase ani, imi staruie in minte ca o remuscare, ca un regret si o obsesie : faptul ca un copil a putut sa intrevada astfel de armonii este o dovada a existentei paradisului prin dorinta. 90

Nu suntem uneori inclinati a crede ca Mozart n-a fost niciodata murdarit de gandul mortii, ca n-a fost niciodata infectat de tristeti otravitoare ? 91

Sa-nvatati a pretui atitudinile nemotivate, gesturile inexplicabile, actiunile fara temei, elanul absurd... Nu cautati inceputul unui lucru, cauza, motivul. Abandonarea sa rasara dintr-un sacrificiu spontan, dincolo de bucurie si dincolo de durere. Cu cat aveti motive mai putine pentru a justifica un act, cu atat acel act e mai generos si mai pur. Actul absurd este expresia celei mai mari libertati. 96

O zi de primavara, cu un calm nesfarsit si cu o intinsa verdeata si pe o apa linistita un pui de rata, cu ochi gratiosi si nevinovati, in care lumea isi cauta paradisul pierdut, iar omul isi infrange regretele si invidia. 98

De nu va veti trai in dumnezeirea voastra, cine se va opri pe langa trecatoarea voastra umbra ? Si umbre sunt toti cei ce nu vor sa fie dumnezei. 99

Diferenta intre mine si Dumnezeu : el poate ceea ce eu simt. 101

Intre acei care refuza viata si n-o pot iubi, nu exista nici unul care n-a iubit-o sau care n-ar vrea s-o iubeasca. 101

JURAMANT VIETII : Niciodata nu te voi trada de tot ; desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas ;

Cand te-am urat, nu te-am putut uita ;

Te-am blestemat, ca sa te suport ;

Te-am refuzat, ca sa te schimbi ;

Te-am chemat si n-ai venit ; am urlat si nu mi-ai zambit ; am fost trist si nu m-ai mangaiat. Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile. Desert ai fost rugamintilor mele, mormant glasului meu. Tacere fost-ai chinurilor si pustiu singuratatilor mele. 102

Dar recunoscator iti este sufletul meu pentru zambetul ce l-a vazut doar el si nimeni altul ; 102

Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare.

Jur pe tot ce poate fi mai sfant : pe zambetul tau, ca nu ma voi desparti de tine. 102

A nu iubi viata este cea mai mare crima. Si cine sunt responsabili de aceasta crima ?

Toti cei care n-au gustul aparentelor si separa lumea in esente si fenomene. Acestia iubesc marea, dar nu-i iubesc valurile ;

Toti cei care nu traiesc aparentele ca esente absolute. Acestora lumea le incepe dincolo de o floare, de un zambet, de un sarut ; 113

Blestemata sa fie mila care se naste numai in prezenta nenorocitilor, care e activa numai legata de obiect. 115

In mila ne iubim suferinta noastra in suferinta altora. 116

A suferi este modul suprem de a lua lumea in serios. Cu cat creste insa suferinta, cu atat invatam mai mult ca lumea nu merita s-o luam in serios. 124

Toti oamenii trebuie sa-si distruga viata. Si dupa modul in care si-o distrug se numesc triumfatori sau ratati. 125

Iubesc numai pe acela ce merge mai incolo decat este ; care-si simte inceputurile si lucrurile ce le preced ; ce-si aminteste de vremurile cand n-a fost el, ce sare in anticiparile individuatiei. 126

Toti purtam un nume ; lumea ce precede individuatia este viata fara nume, este viata fara figura. 126

Omul este o lume in lume. 126

In catedrala aceea, in care erai singur si-n care intrat-ai sa uiti de lume si de tine, sa simti nemiscarea si sa uiti asteptarea, crescut-ai solemn in coloane si in arcuri, risipitu-te-ai in violetul invaluitor si curbat maiestuos de ondulatiile templului, luat-ai marimile boltelor ei si pierdut ai fost in geometria transcendenta a catedralei. 131

Tristetea sau bucuria lui Beethoven incep acolo unde pentru ceilalti sfarsesc. Ele sunt atat de adanci, incat n-au nici o cauza. Tot ce este profund in noi n-are cauza ; adancimile noastre nu vin din afara. 136

Cele trei mari cai spre absolut : mistica, muzica si erotica. 136

Toate framantarile tale la ce se reduc daca nu la regretul de a nu fi Dumnezeu... 137

Nu ma revolt contra mortii, ci contra felului de a muri. 138

Nu o data toata problema etica imi apare miraculos de simpla. Tot ce se cladeste pe speranta apartine binelui ; restul, principiului satanic. 139

Nimeni nu trebuie sa uite :

Eros singur poate sa umple viata ; cunoasterea niciodata. Numai Eros da un continut ; cunoasterea este infinitate goala ; pentru ganduri oricand este timp ; viata isi are timpul sau ; nici un gand nu vine prea tarziu ; orice dorinta poate deveni un regret. 144

Acea teama care naste ganduri si frica de ganduri... 145

Teama ca ne-am putea intalni cu noi insine... (Sursa temerilor). 146

Cand omul va putea vorbi de amagiri ca de realitati, atunci el va fi mantuit. Cand totul ii va fi egal de esential si el va fi egal totului, atunci nu va mai intelege mitul lui Prometeu. 147

Nu stiu daca numai uneori sau totdeauna, imi pare ca nu voi muri niciodata. 153

Teama ca s-ar intampla ceva ? Dar ce s-ar mai putea intampla ? 156

O piatra, o floare si un vierme sunt mai mult decat intreaga gandire omeneasca. 158

Nici un sistem de filosofie nu mi-a dat sentimentul unei lumi independente de tot ce nu e ea. Este dureros, dar asa e : puteti citi cati filosofi veti vrea, nu veti simti niciodata ca deveniti un alt om. Natural ca dintre filosofi exclud pe un Nietzsche, care este mult mai mult decat un filosof. 164

Oare cum s-a putut ca dupa Iov sa mai existe disperare ; dupa Alexandru, fapta, dupa Platon, gandire, dupa Christos oameni ? Noi toti n-am facut decat sa adaugam si sa facem istoria inutila. 169

Nimic nu ma poate mangaia ca Iisus n-a auzit de mine.

Sunt clipe cand imi vine sa imbratisez pamantul si ultimei vietati sa-i arat recunostinta. 178

Cineva va trebui sa iasa odata sub soare si sa strige stralucirii lui si intunecimii oamenilor : "lumea trebuie reinceputa, lumea trebuie reinceputa !" 184

Singur intre adevaruri singure, iata un adevar despre om, care-i poate servi de definitie. 198

In muzica lui Beethoven nu se ating culmi divine, fiindca omul este un dumnezeu ; dar un dumnezeu care sufera si se bucura omeneste. 204

Tarziu am ajuns sa inteleg cuvintele din revelatia Sfintei Tereza : Tu nu trebuie sa mai stai de vorba cu oamenii, ci cu ingerii. 211 (Tratat de descompunere 143)

Sfintenia este o genialitate a inimii. 213

Cand ma gandesc la portretul Sfantului Francisc din Assisi, al lui Zurbaran, incep sa inteleg de ce lumina launtrica orbeste si face ochiul insensibil la lumina din afara. 214

Cu adevarat : ce sens poate sa aiba pentru un oarecare ca Sfanta Lidwina a stat in pat aproape patruzeci de ani, ca in acest timp ea n-a mancat mai mult decat un om normal in patru zile ? Sau ca-i cazuse carnea si devenise un cimitir, dar un cimitir al perfectiunii in bunatate ? Un accident la patinaj, la varsta de 16 ani, a fixat-o viata intreaga pe calea suferintei, vreau sa spun, a sfinteniei. Si din cea mai frumoasa fata din Schiedam, a ajuns cea mai urata. Ajunsa numai nervi si oase, ea oferea un spectacol had de perfectiune. Toata viata a plans fara intrerupere - caci Lidwina n-a cunoscut somnul - nu pentru a se lamenta de soarta, ci ppentru a implora pe Dumnezeu s-o invredniceasca de toate suferintele celorlalti oameni, pentru a indura si a prelua mizeria muritorilor. Obrajii ei erau doua santuri adancite mereu de cursul neintrerupt al lacrimilor. Si te intrebi : dintr-o iluzie de corp, cum s-au putut naste atatea lacrimi, si iti vine sa raspunzi ca lacrimile au o sursa cereasca si ca putea sa planga altcineva prin ele. Sfanta Rosa de Lima spunea ca lacrimile sunt darul cel mai mare al omului. Eu cred ca le-a cunoscut si paradisul...

Pe patul de moarte s-a consumat, insa, minunea. Lidwina si-a recastigat frumusetea anterioara accidentului care a condamnat-o la perfectiune si sfintenie. Trasaturile fetei s-au imbujorat in prospetime virginala, iar din corpul ei emanau mirosuri vrajite ca intr-o incantatie olfactiva. 216

Zambetul ingerilor umbreste cunoasterea ; 222

Oare inima sa ma fi dezlegat de pamant ? Sa-l fi inghitit ea ? In ce colt sa-l caut, pe ce fund sa ma regasesc ? Doamne, m-am prabusit in inima mea ! 223

Bucuresti : Humanitas, 1991

SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI (1936)

e-book

Afarå de Eminescu, totul este aproximativ. Nici unul nu ne-am låudat cu el. Cåci nu l-am declarat, cu totii, o exceptie inexplicabilå printre noi ? Ce a cåutat pe aici acel pe care si un Buddha ar putea fi gelos ? Fårå Eminescu, am fi stiut cå nu putem fi decît esential mediocri, cå nu este iesire din noi însine, si ne-am fi adaptat perfect conditiei noastre minore. Sîntem prea obligati fatå de geniul lui si fatå de tulburarea ce ne-a vårsat-o în suflet. 75

Adîncimea sufleteascå a unui popor se måsoarå dupå gradul de religiozitate. Pasiunea religioaså exprimå tensiunea unui suflet. 75

Românii n-au aproape nici o întelegere pentru istorie, cåreia-i substituie conceptia destinului. Si ce este ideea de destin ? Logica irationalului. O directie interioarå într-o lume de contingente, o fatalitate într-o totalitate de variabile. Pe cînd înså culturile moderne au renuntat la ideea metafizicå a destinului, înlocuind-o cu una psihologicå, noi românii am råmas la sensul metafizic al soartei. Pentru un german sau pentru un francez, destinul nu înseamnå mai mult decît un ireductibil låuntric ce ne då o formå în viatå. Fatalitatea creste din suflet si råmîne în marginile lui. Dacå totusi depåseste sfera psihologicå, ea afecteazå forma unui determinism mecanic, fårå baze în ontologic. Românul vede înså o surså universalå realitåtii esentiale care e destinul. Fatalismul este determinism pe baze metafizice. 90

Tåranul român e mai lucid si mai båtrîn sufleteste decît tåranul italian sau german. Dacå biologiceste este superior tåranului francez, el are o maturitate sufleteascå de care ar trebui så ne întriståm. Tåranul român stie cam prea mult despre viatå si despre moarte, desi nu întelege nimic din istorie. Ai crede cå cine stie ce experientå secularå de viatå intenså cu o traditie îndepårtatå îl sileste la atîta îndoialå si amåråciune. Tåranul bavarez, olandez sau elvetian este un sugaci fatå de tåranul nostru. Poate cå toti românii nu sîntem decît niste copii båtrîni. 95

Dacå Platon si Rousseau ar fi conceput numai viziuni utopice, de mult ar fi iesit din circulatie. Dar ei au constatat prea adesea gradul de fatal din realitate, pentru a fi fost niste visåtori ordinari. Constructiile fantastice ne-au ajutat så ne controlåm iluziile. Defectul utopiilor este cå au încercat så elimine din viatå ceea ce are ea mai durabil : tragedia. Omul a fåcut, înså, tot posibilul pentru a amîna paradisul terestru. Si a reusit peste asteptårile lui.

Dacå l-ar fi dorit cu ardoare, atunci n-ar fi refuzat asa de usor utopiile. 100

Distanta noastrå de utopie rezultå din excesul de luciditate. 100

Danemarca a dat nastere unui Kierkegaard, geniu universal, care a influentat esential gîndirea ultimelor decenii. Atîtea lucruri råmîn omului stråine, dacå n-a petrecut cîtva timp în lectura si meditatia operelor lui. Dupå Nietzsche si Dostoievski, secolul trecut si-l poate reclama ca pe o a treia mårime. 101

Satul este substructura si baza biologicå a unei natiuni ; el nu este înså purtåtorul si motorul ei. Un an din viata unui oras modern este mai plin si mai activ decît o sutå din viata unui sat. Si nu numai din cauza marelui numår al populatiei, ci si din felul de viatå al orasului, care îsi accelereazå ritmul din substanta lui internå. 112

Natiunile cu mare destin politic se epuizeazå repede. Este ca si cum vitalitatea lor, imprimînd o datå forme noi de viatå, n-ar mai avea nici un rost de fiintare. Dacå evreii au supravietuit popoarelor din Antichitate si vor supravietui, desigur, si celor moderne, faptul se datoreste mai putin mesianismului, cît incapacitåtii lor de realizare politicå. Nefiind legati de spatiu si neformînd un stat, ei sînt un popor extraordinar, dar nu o natiune. Se vorbeste totdeauna de un popor evreu ; niciodatå de o natiune evreiascå. Însåsi ideea de raså iudaicå are în sine mai mult elemente spirituale, decît politice. 127

O natiune, cînd începe så se înarmeze, nu se mai poate opri. Såråcia si mizeria nu constituie limite ale înarmårii. De sute de ani, omenirea priveste cerul printr-o gaurå de tun. 134

Toti înteleptii Påmîntului ar trebui så stea în genunchi în fata unei singure explozii de revoltå disperatå. Ivan Karamazov, nici eu nu accept lumea ! 145

România nu-si va rata momentul såu revolutionar. Dar revolutia pe care va face-o, de nu va întrece limitele imanente ale mediocritåtii noastre autohtone, dacå nu va da tårii proportii peste conditiile ei firesti, nivelul nostru istoric nu va cunoaste un salt, si ca atare revolutia noastrå n-a fåcut decît så måreascå superfluul nostru în lume. 155

Între religie si politicå nu este mai multå legåturå decît între un sfînt si un primar. Omul s-a simtit totdeauna mai bine soldat decît înger. Asta înseamnå cå refuzå fericirea... 158

Un efect de mare sintezå teoreticå nu echivaleazå o poezie inspiratå sau un cutezåtor gest politic. Nu existå persoanå în teorie. Acel domeniu al spiritului, care eliminå un patetic al subiectivitåtii, este lipsit de farmec si de atractie. Conceptul de geniu se aplicå cu greu omului teoretic ; ideea de productivitate infinitå a spiritului o realizeazå artistul. 162

Precum iubirea este virtutea religioaså prin excelentå, asa ura este virtutea esentialå a omului politic. 164

Orice luptå eliminå ideea de valori obiective. Cum fondul tragic al oricårei politici - nu numai aceea de stil mare - este care pe care, în ea se måsoarå destine, si nu valori. 165

Febra omului politic este ura. Unde este luptå, este si urå. În numele iubirii se poate realiza infinit, cu conditia ca ura så fie activå împotriva tuturor formelor pe care le exclude iubirea din sfera ei. 165

Metafizica anuleazå individuatia. "Spiritul absolut cålare pe cal", a exclamat Hegel, våzînd pe Napoleon intrînd victorios în Iena. Si a scris apoi mai departe la Fenomenologia spiritului, pentru a ne aråta ce putinå råspundere avem în istoria universalå. 186

Spirala istoricå a României se va înålta pînå acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Pînå acum am fost reptile ; de aici încolo ne vom ridica în fata lumii, pentru a se sti cå nu numai România este în lume, ci si lumea în România. De nu vom tråi apocaliptic destinul acestei tåri, de nu vom pune febrå si pasiune de sfîrsit în începuturile noastre, sîntem pierduti si nu ne mai råmîne decît så ne recîstigåm umbrele trecutului nostru. 207

Bucuresti : Humanitas, 1990

LACRIMI ŞI SFINŢI (1937)

"Daca o singura picatura din ceea ce simt, spune intr-un extaz Sfanta Caterina de Genua, ar cadea in iad, l-ar transforma pe loc in viata de veci."

... Si sufletul meu care asteapta cu infrigurare acea picatura, care, spre a-l atinge, n-ar trebui sa-si schimbe tinta... 6

(Tratat de descompunere 142)

Ochii nu vad nimic. De aceea o inteleg prea bine pe Caterina Emmerich, cand ne spune ca ea vede prin inima ! 9

De ce vor fi ingerii reci ? Fiindca n-au sex ? Se poate. Dar si fiindca traiesc dincolo de soare. Iata de ce nici sfintii n-au sange cald. Nu el, ci durerile le-ncalzesc inimile. Caci durerile ne dispenseaza de soare. 10

"Nu pot sa fac o diferenta intre lacrimi si muzica" (Nietzsche). 13

Cu cat inaintezi in viata iti dai seama ca nimic nu inveti, ci regresezi in amintire. Este ca si cum am imita o lume pe care am trait-o candva. 18

Numai paradisul sau marea m-ar putea dispensa de muzica. 21

"Sentimentul de a fi tot si evidenta de a nu fi nimic" (Paul Valéry). Iata o concluzie de poet - obligatorie pentru cel ce a frecventat sfintii (Despre neajunsul de a te fi nascut 181). 24

M-am atasat de aparente cand mi-am dat seama ca nu exista absolut decat in renuntare. 28

Cu cat legi gandurile mai putin si te lasi in voia contradictiei, cu atat risti sa te apropii mai mult de adevar. 35

Tot ce e muzical in noi este o chestiune de amintire. Pe cand nu aveam nume, va fi trebuit sa fi auzit tot. 35

Totul a fost candva. 35

Esti sanatos atata vreme cat crezi in filosofie ; cand incepi insa a gandi apare boala. 38

Numai uitand tot ne putem aminti cu adevarat. Slabirea memoriei ne descopera toata lumea care a precedat timpul. Ne dezintegram din el prin vidul progresiv al memoriei, prin lichidarea rezervelor si a continuturilor temporale. De ce in noptile albe ne revin, alaturi de terori ancestrale, lumi pe care nu stim sa le fi trait, dar care sunt ca surprize ale amintirilor ? 41

Un om este cu atat mai aproape de mistica, cu cat ii dispare mai mult timpul din memorie. 41

Paradisul nu este posibil fara o boala a memoriei. 41

Trebuie sa mai fi trait alte vieti. De unde altcum atata groaza ? 42

Singurul merit al filosofilor este ca s-au rusinat uneori ca sunt oameni. Platon si Nietzsche fac exceptie : ei s-au rusinat totdeauna. Primul a vrut sa ne scoata din lume, iar al doilea din noi insine. 46

Cine mai crede ca se mai poate muri n-a cunoscut anumite dureri si singuratati. (Tratat de descompunere 148) Imposibilitatea de a descrie inevitabilul nemuririi... 48

Sfanta Tereza este un alt cuvant pentru inima.

"Fiica mea, am ales sufletul tau pentru a-mi fi un cer de odihna pe pamant si inima ta va fi un tron de delicii dragostei mele divine" (Isus catre Margareta-Maria). Si aceasta, adaugand : "De atunci, totul era linistit inlauntrul meu si ma temeam sa tulbur odihna Mantuitorului meu."

Sau viziunea Sfintei Mechtilda, prosternandu-se in fata ranilor lui Isus, dar mai cu seama in fata ranii inimii, care era deschisa. Si Isus zicandu-i :

"Intra si parcurge lungimea si latimea dumnezeiestei mele inimi. Lungimea sa este iubirea si dorinta eterna a mantuirii tale, pe care am avut-o din vesnicie. Parcurge aceasta lungime si latime, care sunt ale tale, tie-ti apartine tot binele pe care-l vei gasi in Inima mea." 53

Imposibilitatea de a mai fi pesimist dupa ce ai gustat toata suferinta... 54

Din indemn propriu, nici unul n-ar fi plecat la drum ; sau ar fi cedat unei lasitati inevitabile. Dar cu soaptele ingerului proaspete in urechi, ce obstacol este prea mare ? 61

...Si daca nu pot trai, as vrea macar sa mor in Dumnezeu. Sau sa le impac pe amandoua, sa ma ingrop de viu in El. 62

Numai in Sahara as putea redescoperi dragostea. Am vazut viata intre patru ochi ; ce mi-ar mai spune privirile trecatorilor ? 63

A doua sotie a lui Bach, Anna Magdalena, inseamna in cronica sa impresia tulburatoare ce i-au facut-o ochii divinului sau sot : ochi care ascultau. 75

Tot ce e institutie si teorie nu mai e viata. 85

Regretul de a nu fi talmaciul singuratatilor lui Dumnezeu, de a nu fi orga inima... 86

Ti-ai intins oglinda cand intre tine si moarte se mai interpune distanta unei inchipuiri ? Ti-ai intrebat ochii atunci, mai nemarmuriti decat doua piramide ? Privindu-i, inteles-ai ca nu poti muri ? Pupilele dilatate de o groaza invinsa isi pierd raspunsurile si intrebarile. Si atunci se naste o certitudine din imobilitatea lor, o certitudine comunicata corpului si pulsului, ciudata si tonica in misterul ei lapidar : nu poti muri. Este tacerea ochilor, care ne asigura privirea spre proprii nostri ochi, calmul egiptean al visului in teroarea mortii. De cate ori te apuca frica de moarte, priveste-te in oglinda, intreaba-ti ochii si vei intelege de ce nu poti muri, de ce nu poti muri niciodata. Ei stiu totul. Caci ochii au pete de neant, ce ne asigura ca nu se mai poate intampla nimic. 100

Timpul liber este un blestem suportabil unui ganditor, dar este un chin unic pentru un popor. 100

Culoarea este suferinta luminii, a spus Goethe. Dar a noastra ? Nu suferim noi cu toate culorile ? 104

Si invidiezi pe toti exilatii pamantului, desi universul nu este decat o Sf. Elena. 104

Caut pe acel este. Si cercetarea mea n-are obiect. Haideti la Judecata de Apoi cu flori la butoniera ! 107

Cineva spunea ca plictiseala este modul de a fi saraci al bogatilor. 108

Cand suferi sub soare, nu-ti ramane ceva mai bun de facut decat sa imparti mangaieri. Dar ce poate fi mai ciudat decat necesitatea consolarii, cu cat esti mai risipitor in mangaieri ? Cu cat ai indulcit mai multe destine, cu atat te apasa dorinta incurajarilor si a zambetelor tandre. Singuratatea profetilor este un haos vibrant. 111

Varsta inocentei a lui Reynolds iti arata ca viata n-ar fi avut decat o sansa : eternizarea copilariei. 115

... "Intru inmultirea intelepciunii sta spor de amaraciune si cine-si inmulteste stiinta isi sporeste suferinta."

Ecclesiastul este o revelatie provocatoare de adevaruri, carora viata le rezista cu o furie deznadajduita. 123

Schopenhauer sustine ca, de-am bate la lespedea mormintelor pentru a oferi mortilor viata, ar refuza cu totii. Cred, dimpotriva, ca de bucurie ar muri inca o data. 127

... Si apoi, numai in zori si-n asfintit cad razele pe directia inimii. Nu sunt destul de invechit in fericire pentru a iubi soarele ! 128

Priviti un arbore, intr-o zi imobila cu soare si cand frunzele par broderii ale unei inimi in primavara, si veti intelege ca toate problemele devin fade in fata cresterii indiferente a naturii, a inconstientei ei, in afara de care totul e durere, blestem si spirit. 129

Nu sunt atat de nefericit pentru a fi poet... dar nici atat de indiferent pentru a fi filosof. Sunt insa destul de lucid ca sa fiu condamnat.

"Traiesc din ce altii mor" (Michelangelo). Nu se mai poate adauga nimic despre singuratate... 132

Nu cred sa fi scapat nici o ocazie de a fi trist. (Am avut vocatie de om.)

Toate vietatile plang. Omul n-a adus nou decat lacrimile... 133

Ratatii sunt fiinte ce nu mai pot iubi, fiindca deficientele ii opresc in calea propriei lor chemari. 137

Uneori, nu pot da dreptate decat filosofilor ocazionalisti, urmasi ai lui Descartes, care pentru a explica raporturile dintre suflet si corp admiteau o interventie divina, la fiecare act. 139

Nu este interesant ca "fericirea" naste complexe de inferioritate, oamenii apucati pe panta ei incercand sa si-o scuze la toate ocaziile ? Cine e mandru de absenta lui de suferinta ? 144

Nu-mi plac decat oamenii melancolici si eruditi, care stiu carte in tristete si-si pot primbla mahnirile prin toti poetii. Ce placere sa ai la indemana citatii pentru toate amaraciunile, sa poti invoca un mistic german, un poet indic sau un umorist francez in despamantenirile de fiecare zi... De ti-a lasat natura chemare spre mahniri, nu ocoli nimic din darul asta zanatic, nu scapa nici o ocazie de dezlegare de lucruri si vietati.

Citeste zi si noapte, ratacind prin spaima veacurilor, si nu uita ca lectura suplineste oricand opiul. Cartile trebuie inghitite ca prafurile adormitoare. Nimeni nu citeste pentru a sti, ci pentru a uita. 147

In termeni moderni, timp inseamna viata. Si astfel ajungem noi sa intelegem scarba cea mai mare a lui Dumnezeu. 151

copiii - si nebunii - au privilegiul unui geniu automat, pe care-l pierd in neantul luciditatii. 152

Nimeni nu se roaga pentru nimeni, si doar numai asa noptile ar fi mai induratoare. Nevoia de a te ruga pentru toata lumea si constiinta ca nimeni n-o va face pentru tine. Si mila, mila nesfarsita pentru toti care n-au nevoie de ea, fiindca n-au suferit niciodata ! 153

"Un gand la Dumnezeu face mai mult decat toata lumea" (Caterina Emmerich). 154 (Silogismele amaraciunii 125)

Viata nu exista, iar moartea este o stare de vis. Suferinta a inventat atat pe una cat si pe alta spre a se justifica pe sine insasi. Numai omul se poate chinui intre o irealitate si o inchipuire. 154

Viata este prea plina de moarte pentru ca moartea sa-i mai poata adauga ceva. 154

Sunt in mine elemente crestine, prea crestine : tentatia cersetoriei, a desertului si accesele demente de mila. Expresii diferite ale renuntarii. 154

Doar Dumnezeu sa se roage pentru acel in care n-are ce sa mai moara... 154

Bucuresti : Humanitas, 2004

AMURGUL GÎNDURILOR (1940)

e-book

"... hraniti-l cu painea si

cu apa intristarii".

Cronici 2,18

Poti spune usor ca universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supara. - Dar afirma acelasi lucru despre un individ oarecare, el va protesta si va lua chiar masuri spre a te sanctiona. 7

Nu poti pricepe ce înseamnå "meditatia" dacå nu esti obisnuit så asculti tåcerea. 10

Cu cat percepi mai bine timpul, cu atat esti mai inaintat intr-o dizarmonie organica. 14

Dupå miezul noptii, gîndesti ca si cum n-ai mai fi în viatå sau - în cel mai bun caz - ca si cum n-ai mai fi tu. 15

Somnul n-are alt rost decat uitarea timpului, a principiului demonic ce vegheaza in el. 17

Un psiholog iubitor de oameni n-a existat pînå acum si desigur nu va exista niciodatå. Cunoasterea nu merge în sensul umanitåtii. - Sînt înså pauze ale luciditåtii, recreatii ale cunoasterii, crize ale ochiului necrutåtor, care îl pun în situatia stranie a iubirii. Atunci ar dori så se întindå în mijlocul stråzii, så sårute tålpile muritorilor, så dezlege curelele încåltåmintei negustorilor ca si cersetorilor, så se tîrîie prin toate rånile si însîngerårile, så atîrne de privirea criminalului aripi de porumb - så fie ultimul om din dragoste !

Cunoasterea de oameni si dezgustul fac din psiholog, de bine, de råu, o victimå a propriilor lui cadavre. Cåci pentru el orice iubire este o ispåsire. - Oamenii pe care i-a anulat cunoasterea mor în tine ; victimele dispretului tåu putrezesc în inima ta. Si întreg acest cimitir care prinde viatå în delirul de dragoste, în spasmele ispåsirii tale ! 18

Este atîta crimå si poezie în Shakespeare, cå dramele lui par concepute de un trandafir în dementå. 19

Cu cît oamenii te intereseazå mai putin, cu atît devii mai timid în fata lor, iar cînd ajungi så-i dispretuiesti, începi så te bîlbîi. 19 (Silogismele amaraciunii 71)

Så n-ai cui så spui niciodatå nimic ! Numai obiecte ; nici o fiintå. Si nåpåstuirea singuråtåtii nu pleacå decît din sentimentul cå esti înconjurat de lucruri neînsufletite, cårora n-ai ce så le spui. 22

Cînd nu-ti poti aduna gîndurile si te supui, înfrînt, argintului lor viu - 22

Mai esti tu însuti ? Nu-ti zvîcnesc tîmplele de teama contrarå ? Esti altul, esti altul... 23

Despre orice - si-n primul rînd despre singuråtate - esti obligat a gîndi negativ si pozitiv în acelasi timp. 23

De-as alerga ca un nebun în cåutarea mea, cine-mi spune cå nu-mi voi iesi niciodatå în cale ? Pe ce maidan al universului må voi fi råtåcit ? Må duc så må caut acolo unde se aude lumina..., cåci de mi-aduc bine aminte, iubit-am altceva decît sonoritatea transparentelor ? 29

Så pari vesel tuturor si nimeni så nu vadå cå si fulgii sînt lespezi de mormînt! A avea vervå în agonie... 33

In durerile mari, în durerile monstruoase, a muri nu înseamnå nimic, este atît de natural, cå nu te poti scoborî la nivelul unei atari banalitåti. Problema cea mare este atunci a tråi ; a cåuta secretul acestei chinuitoare imposibilitåti, a dezlega taina respiratiei si a sperantelor. 42

De si-ar aseza Dumnezeu fruntea pe umårul meu ce bine ne-ar sta nouå asa, singuri si nemîngîiati... 43

Nefericirea de a nu fi destul de nefericit... 43

Cand te crezi mai tare, te pomenesti deodata la picioarele lui Dumnezeu. 49

Intr-o lume fara melancolie, privighetorile ar incepe sa scuipe si crinii ar deschide un bordel. 50

Nu exista boala de care nu ne-ar vindeca o lacrima ce-ar incepe sa cante... 50

Pe vremuri muritorii strigau, aståzi se plictisesc. Explozia cosmicå a constiintei a fost înlocuitå cu intimitatea. Rabdå si crapå ! este deviza pentru distinctia omului modern. 55

Modernii sînt cålduti, prea cålduti. N-a båtut ceasul så-nvåtåm iubirea si ura, ca dimensiuni de naturå în suflet ? 56

"Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi ; dar Fiul omului n-are unde-si odihni capul." (Luca, 9 , 58) - Mårturisirea aceasta a lui Isus - si care întrece ca nivel de singuråtate Ghetsimani - mi-l apropie mai mult decît toate dovezile de iubire care i-au asigurat un credit cvasietern printre muritori. Cu cît te deosebesti de oameni, cu atît ai mai putin loc în lume pentru ca accesul la divin så te separe de singuråtate. Ultimul cersetor e un proprietar fatå de råtåcirea påmînteascå a lui Isus. Oamenii l-au råstignit chiar pentru a-i gåsi un loc si lui, pentru a-l lega cumva de spatiu. Decît, ei n-au observat cå pe cruce capul se odihneste în directia cerului sau, în tot cazul, mai mult pe cer decît pe påmînt. Si Invierea, ce e ea dacå nu proba cå un Dumnezeu nici mort nu se poate odihni în lume si ca el orice om ce nu mai este om ? 60

Fara femeie - muzica ratacita-n carne -, viata ar fi o sinucidere automata. Caci intr-adevar, fara ea in ce-am muri ? Unde am descoperi stingeri mai aromate, unde am inflori in amurguri si am palpai ingropandu-ne ? 66

Nu adori femeia, ci ceea ce esti prin ea. Un cult necesar pentru a evita narcisismul. 72

Dracii de-ar gusta din amarul sangelui ar innebuni de tristete. Si el circula prin vine in bunavoie - si nimeni nu-l opreste... Parca se dezgheata lacrimi in el, intr-un oftat prelung si indepartat. Cine-mi va fi plans in sange ? 73

Pana si faptul de a bea apa este un act religios. Absolutul se desfata si-n ultimul firicel de iarba. Absolutul si Vidul...

Unde-i nu-i Dumnezeu ? Unde nu-i Dumnezeu si Nimicul ? Deznadejdea-i o vitalitate a Neantului... 74

Oare, in afara de iubire, ce ne mai impiedica sa ne sfarsim cu totii-n Dumnezeu ? 75

Sînt unii oameni atît de prosti, cå de le-ar apårea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singuråtate. 76

Sunt priviri feminine care au ceva din perfectiunea trista a unui sonet. 77

Oamenii îti cer o meserie. - Ca si cum faptul de-a tråi n-ar fi una - si încå cea mai grea ! 78

Viata, neridicatå la rangul de vis, seamånå unui Apocalips al prostiei si al vulgaritåtii. Cine-ar suporta-o, fårå coeficientul ei de irealitate ? 79

Esti mai mult tu insuti in preajma femeii, a bauturii sau a lui Dumnezeu. 83

Nebunia-i o prabusire a eului in eu, o exasperare a identitatii. Pierzandu-ti mintile, nimic nu te mai poate opri sa fii nelimitat tu insuti. 88

Cand otrava veghii ti-a depravat fiinta, nimic nu se mai poate desfasura sub soare fara sa te irite. In afara, poate, de un dialog al florilor despre moarte. 91

Nevoia de a dovedi o afirmatie, de-a vîna argumente în dreapta si-n stînga presupune o anemie a spiritului, o nesigurantå a inteligentei si a persoanei în genere. 98

Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologica a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. 103

De chinurile iubirii te poti scåpa dizolvîndu-le în muzicå. In felul acesta, îsi pierd într-o imensitate vagå tåria lor fierbinte. 106

Oamenii nu tråiesc în ei, ci în altceva. De aceea au preocupåri. 107

Cine n-are sentimentul sau inchipuirea ca realitatea intreaga respira prin el nu banuieste nimic din existenta poetica. 107

Melancolia-i nebunie în sensul în care parfumul e stare anormalå. 112

Ce înger nebun cerseste cu flasneta pe la o inimå fårå porti ? 121

Sunt imbratisari, in care timpul e mai absent decat intr-un astru mort. 122

Dacå lumea ar avea margini, cum m-as consola cå n-am fost primar ? 128

Sunt priviri menite parca sa ne consoleze de toate melodiile pe care nu le-am auzit... 130

De unde au clipele atata greutate ? Cum de nu adorm ele in vecinatatea oboselii noastre ? Si omului, cand ii va rapi Dumnezeu timpul ? 131

De-ai fost o singurå datå trist fårå motiv, ai fost toatå viata fårå så o stii. 131 (Silogismele amaraciunii 46)

Curios cum cautam sa uitam prin dragoste ceea ce nu putem prin toate albastrurile cerului si toate mitologiile sufletului. Dar doi sani nu ne pot ascunde adevarul, desi ne tin mai cald decat luminile indepartate ale lui Dumnezeu. 131

Lipsa de orgoliu face cat eternitatea. 136

Se prea poate ca secretul ultim al istoriei umane så nu fie altul decît moartea în si pentru Dumnezeu. Toti ne stingem în bratele lui, în frunte cu ateii. 136

Senzatia stranie ca toate gandurile mi-au fugit in Dumnezeu, ca el imi tine mintea atunci cand am pierdut-o... 136

Dupa ce-ai citit pe filosofi, te-ntorci spre copilariile absolute ale spiritului, inganand o rugaciune si adapostindu-te-n ea. 137

Se spune : cutare cunoaste pe Spinoza, pe Kant etc. ... N-am auzit insa spunandu-se despre nimeni : acela cunoaste pe Dumnezeu. Si doar atat ar interesa. 138

Oare Dumnezeu va ierta omului de a-si fi dus atat de departe umanitatea ? Va intelege El ca a nu mai fi om e fenomenul central al experientei umane ? 139

Dacå tot ce-am dat zadarnic oamenilor as fi cheltuit în Dumnezeu, ce departe eram acum ! 141

Ca viata are o calitate de existenta doar prin intensitatile noastre, ce dovedeste mai sigur decat vidul lumii in absenta de iubire ? 141

In orice parte ai apuca, nu dai decît de Dumnezeu. 142

Celelalte fiinte tråiesc ; omul se cåzneste så tråiascå. Este ca si cum te-ai uita în oglindå înaintea fiecårei actiuni. Omul e un animal care se vede tråind. 143

Doamne ! eu nu spun ca tu nu esti ; eu spun ca nu mai sunt. 145

Dragostea este sfintenie plus sexualitate. - Nimeni si nimic nu poate imblanzi paradoxul acesta prapastios si sublim. 150

Farmecul nelinistii constå în oroarea de solutii, în a sti totul în întrebåri... Orice råspuns e påtat de o nuantå de vulgaritate. Superioritatea religiei derivå din a crede cå numai Dumnezeu poate råspunde. 153

Tot ce creeazå omul se întoarce împotriva lui. Si nu numai tot ce creeazå, ci si tot ce face. In istorie, un pas înainte e un pas înapoi. Dar din tot ce a conceput si a tråit el, nimic nu se întoarce mai mult împotriva lui ca singuråtatea. 153

Experienta om a reusit doar pentru clipele în care acesta se crede Dumnezeu. 154

E atîta noblete cruntå si atîta artå în a-ti feri suferintele de våzul semenilor, în a juca rolul de cancer hazliu... 155

Un adevår care n-ar trebui spus nimånui, niciodatå : nu existå decît suferinte fizice. 156

Cine are vreo parere sigura despre vreun lucru oarecare dovedeste a nu se fi apropiat de nici una din tainele fiintei.

Spiritul e prin esenta pro-contra firii. 157

Nevoia de-a-nsemna toate reflexiile amare, din teama stranie c-ai putea ajunge vreodatå så nu mai fii trist... 158

Oboseala ca instrument de cunoastere. 158

Invatå voluptatea de-a acorda ideilor spatiul unei clipe, de-a iubi fiinta fårå a-i îngådui un rost, de-a fi tu însuti fårå tine. 162

Muzica ne arata cam ce ar fi timpul in cer. 163

In lumea-n care nu mai am pe nimeni, mai dispun doar de Dumnezeu. 163

Sînt tåri în care n-as fi putut rata nici måcar o clipå, ca Spania de pildå. Si sînt locuri mårete si sumbre, în care piatra sfideazå sperantele, pe ale cåror ziduri leneveste vesnicia, aducîndu-si aminte de timp, locuri privilegiate de siestå a Divinitåtii, care te silesc så fii tu însuti în mod absolut : în Franta - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux si Rocamadour. - In Italia, toatå Italia. 166

Nu må simt "acaså" decît pe tårmurile mårii. Cåci nu-mi pot construi o patrie decît din spuma valurilor. 169

In ultimå analizå, scepticismul nu izvoråste decît din imposibilitatea de a te împlini în extaz, de-a-l atinge, de-a-l tråi. De îndoieli ne vindecå numai orbirea lui luminoaså, sfîsietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Cînd sîngele-ti zvîcneste pînå la cer, cum så te mai îndoiesti ? Dar ce rar zvîcneste el asa !

Scepticism : nemîngîierea de a nu fi în cer. 174

N-as vrea så-mi pierd mintea. Dar este atîta vulgaritate în a o påstra ! Så veghezi inutil neîntelesul lumii si al lui Dumnezeu si så extragi stiintå din chin ! Sînt beat de urå si de mine. 179

Mîhnirea e un dar, ca betia, credinta, existenta si ca tot ce e mare, dureros si irezistibil. Darul mîhnirii... 179

Ed. a 5-a. - Bucuresti : Humanitas, 2001

ÎNDREPTAR PĂTIMAŞ (1940 - 1944)

BREVIAR PĂTIMAŞ

e-book

Illisible, inutilisable, / impubliable. / 20 Oct. 1963

Ei vor, ei vor neîncetat. (Tratat de descompunere 175) Si cum nimic nu e de vrut, pasii mei cålcau în urmele lor ca-n spini, cårarea mea serpuia prin noroiul dorintelor lor, înålbindu-le, printr-un nimb de nefolosinti, cåutarea lor fårå folos.

Ei nu stiu cå raiul si iadul sînt înfloriri ale clipei, ale clipei însesi, cå nimic nu este peste tåria extazului inutil. N-am întîlnit în mersul lor muritor oprirea eternå pe arcurile clipitelor.

Våd un arbore, un zîmbet, un råsårit, o amintire. Nu sînt fårå margini în fiece din ele ? Ce mai astept peste acel definitiv våz, peste incurabilul våz al fulgerului temporal ?

Oamenii sufår de viitor, se reped în viatå, fug în timp, cautå. Si nimic nu må doare mai mult decît ochii lor cåutåtori, zadarnici, dar lipsiti de zådårnicie.

Eu stiu cå totul e final, cå existå doar o clipå, fiecare clipå, cå pomul vietii e råbufnirea de vesnicie, reversibilå în actele fiintei.

Si astfel nu mai vreau nimic. Adesea, cînd stau în nopti, în nopti mari ce ridicå în fata mintii fundurile lumii, cum as sti dacå sînt sau nu mai sînt ? Si mai poti fi atunci sau poti så nu fii ? Sau, prins în nedeslusirile muzicii, pierdut în ele, curåtit de întîmplårile respiratiei, cum te-ai asemui semenilor ?

A nu avea decît o tintå : så fii mai inutil ca muzica. În ea nu afli nici pe este si nici pe nu este. Unde te gåsesti ca victimå învolburatå a farmecului ei ? Dar nu-i ea un nicåieri sonor ?

Oamenii nu stiu så fie fårå de folos. Ei au drumuri de urmat, puncte de atins, nevoi de împlinit. Ei nu gustå nedesåvîrsirea, cînd "rostul" vietii e extazul acestei nedesåvîrsiri ! Dar cum så le dezvåluim suprafetele acestei taine, cum så-i încîntåm de luciul unui mister si så-i îmbåtåm de-o fascinatie atît de simplå ? Îmi vin în minte anumite nopti si anumite zile... 15

Precum iubesti cårtile pe care era så plîngi, sonatele ce ti-au tåiat suflarea, parfumurile ce-ti soptesc de renuntare, femeile råtåcite între corp si suflet - asa cu mårile : te-ndrågostesti de cele ce unduiesc înecul. 17

De n-ai regretat nicicînd cå n-ai aripi, pentru a nu pîngåri natura cu pasii cruzi ai omului, n-ai iubit niciodatå acest påmînt. 18

Rosturi existå numai în aparentele pentru care ai vrea så mori... Vor lua petalele locul ideilor ?

Timpul cere altå sevå, vinele alt murmur, carnea alte înselåciuni... O lume directå - si cu totul nefolositoare ; trandafiri la îndemîna fiecåruia, si pe care nimfele cugetului n-ar îndråzni så-i culeagå... 22

Doctrinele n-au vlagå, învåtåturile-s stupide, convingerile ridicole si înfloriturile teoretice sterpe. Din tot ce sîntem, nu-i viatå decît în tåriile sufletului. 23

Så-mi pierd suferinta în altii ? Så tot descopår semeni si iaråsi semeni ! Så fiu fericit grådinårindu-le prostia, cultivîndu-le josnicia - si omorîndu-mi avîntul spre dispret ? 27

Numai clipa-i divinå, infinitå, iremediabilå. Clipa ce-o tråiesti. 33

Însesi florile n-ar fi flori fårå surîsul nostru. 40

De-ar sti lucrurile stinse cît le-am iubit, ar cåpåta un suflet numai så må plîngå. 41

Din a întretine patimi într-un univers fantomal, omul e vrednic de faimå. 68

Prostia ? A fi pårtas cu lumea. 101

A nu vedea în lucruri mai mult decît au ele. A le vedea ce sînt. A nu fi tu în ele. Obiectivitate e numele acestei pacoste - si care-i pacostea cunoasterii. 119

Doi ochi te privesc - tu zåresti mai departe ; douå brate te strîng - tu învålui spatiul ; un zîmbet ti se scurge-n trup - tu lîncezesti spre astri. 121

Adîncimea unei filozofii o måsor dupå dorul de ducå pe care-l exprimå, pe care-l fuge. 124

... În sîngele tåu o drojdie de Niciodatå se desfatå, în sîngele tåu se dezalcåtuieste timpul - si-un acaftist pe dos te salveazå din înecul mîntuirii. Si Diavolul se furiseazå prin ochiul lui Dumnezeu si tu-i urmezi umbra si urma ... 129

Paris, 1941-1944

Hôtel Racine

rue Racine

SINGURĂTATE ŞI DESTIN (1934 - 1938)

Aceasta renuntare la iluzii si prejudecati este, celor mai multi, imposibila, fiindca ele le-au fost inradacinate in spirit de scolile la care au studiat, si care - cel putin asa e la noi - nu cultiva deloc libertatea spiritului sau independenta personala. Crescuti intr-un asemenea mediu, cine are curajul sa priveasca realitatile in fata ? Foarte putini. Desi toti ne laudam cu spiritul nostru critic, cu independenta noastra spirituala, foarte putini reusim o eliberare din cadrele vechi de viata care ne coplesesc constiinta.

Un om sincer mi-a marturisit ca, avand numai succese in viata, n-a putut sa ajunga la constiinta valorii lui personale, la posibilitatile si la limitele acestor posibilitati.

Este caracteristic pentru omul trait in succese de a nu dori o realizare interioara, de a nu aspira continuu la o apropiere de fondul intim si originar care alcatuieste specificul individualitatii sale particulare.

Insuccesele din viata au insa o fecunditate impresionanta. Ele nu distrug decat fiintele lipsite de consistenta, de viata intensa, fiintele care nu pot sa renasca. Aici face parte marea categorie a ratatilor, care, neavand atata viata necesara pentru a renaste dintr-o decadenta temporala, permanentizeaza aceasta decadenta toata viata. Lipsa de sambure launtric duce la o moarte timpurie.

Insuccesele dezvolta ambitia realizarii personale, a depasirii proprii. De aceea ele sunt un mijloc - pe care putini il doresc - de a te cunnoaste si de a produce ceva.

Caracterul - pentru a spune asa - paralel al mortii si al vietii din arta nordica te indeamna sa te gandesti la cuvintele pline de inmarmurire ale acelui tragic antic care a exclamat : cine stie daca viata nu e moartea si daca moartea nu e viata ?!

Sentimentul de viata pe care-l incearca omul in umor este acela al acceptarii impacate a devenirii si distrugerii lucrurilor. El reveleaza inutilitatea unei problematici excesive in fata existentei.

Sunt scarbit de o lume in care totul e lamurit, explicat si etichetat.

Prefer de o mie de ori avantul unui spirit barbar, exploziv si debordant, decat distinctiile complet irelevante ale spiritelor subtile, iubitoare de diferentieri in lumina, deoarece nu pot intelege marile intuitii din noapte si singuratate.

Toate formulele deplin inchegate si lectura a zece biblioteci nu echivaleaza o experienta intensa a durerii.

Omul normal si mediocru, atasat de lumea inconjuratoare, interesat in framantarile meschine, incapabil de a intelege starile maladive, nu poate sa ierte nimic, fiindca atasarea de lucruri duce la izolare si la un fals absolutism.

In loc sa procedezi rapid si sa reactionezi spontan, calculezi infinit, incapabil sa te hotarasti in fata multimii posibilitatilor, paralizand orice avant embrionar si distrugand orice capacitate nascanda.

In natura nu exista tragic, fiindca nu exista constiinta. La om, esti constient de fatalitate, de aici, tragicul.

Daca oamenii ar ajunge la o stare de dezinteresare si reflectie mai mare, ar trebui sa-si spuna, in caz de iubire reciproca : iubesc iubirea din tine, sau iubesc dorinta ta, precum iubirea mea, si dorinta mea, le iubesti ca atare.

Iubirea lipsita de farmecul senzual este tot atat de nula ca o femeie fara zambet.

O experienta adevarata ori este o chestiune de viata si de moarte, ori nu e nimic. Nu pot concepe o experienta serioasa care sa nu angajeze un destin, care sa nu poata omori in orice clipa.

Ma gandesc nu fara melancolie ca noi, romanii, in loc sa traim intr-un ritm mai trepidant de viata, mai dureros si mai intens, am ramas la o forma fada de cultura de oameni inteligenti si sterili.

In cadrul naturii, unde poti trai intr-o absoluta singuratate, ai singurul prilej pentru a uita, pentru a depasi tortura atat de complicata si de atragatoare a participarii la destinul celorlalti.

Uitarea este posibila in natura, fiindca nimeni, atunci cand are puternic sentimentul naturii, nu mai judeca si apreciaza fenomenele sub unghiul temporalitatii. O eternitate senina le imbraca pe toate intr-o impacare calma si o acceptare plina de umor anuleaza, ca intr-o viziune feerica, toate contradictiile acestei lumi.

Am avut in vaile muntilor, cu singuratati absolute si usoare melancolii, revelatia deplina a frumusetii, mai obsedanta decat in contemplarea operelor de arta, care te inclina mai mult spre reflexivitate, decat te domina si te cuceresc intr-o irezistibila fascinatie.

Dorinta mea absoluta este ca omul sa nu mai fie un animal rational, adica un animal mediocru, cumpanit, echilibrat sau cu dorinte de echilibru, ci mai bine unul absurd, cu fantezii periculoase, ce risca totul in fiecare moment, aventuros din tragedie, iar nu din superficialitate.

Cunosc o femeie de o adancime sufleteasca remarcabila, care pentru acest pacat este declarata de toata lumea, o simpla "aiurita".

Incercati sa puneti marile probleme si veti intampina neincrederea cea mai banuitoare. La noi, a vorbi de moarte, de suferinta, de neant si de renuntare inseamna a fi un escroc ordinar. Nimic nu este mai penibil si mai respingator, decat sa auzi ca acolo unde tu ai manifestat toata intimitatea fiintei tale, unde te-ai consumat in fiecare clipa fara nici o speranta in posibilitatea unei salvari, unde ai gandit pentru a nu plange si unde ai scris pentru a nu muri, ceilalti sa vada o pura escrocherie, o vulgara dorinta de a epata.

De nu as fi roman decat prin defecte, si tot as iubi aceasta tara, impotriva careia sunt inversunat dintr-o nemarturisita iubire.

Apreciez din aceasta tara numai pe aceia care au voit sa nu mai fie romani, fiindca numai ei vor putea fi romanii de maine. A fi roman cu adevarat inseamna a nu mai voi sa fii roman in sensul de pana acum. Deocamdata ii trebuie Romaniei multi negativisti, pentru a o purifica de toate blestemele unei traditii rusinoase, dar nu-i trebuie nici un sceptic superficial (si aproape toti romanii sunt niste sceptici superficiali, care nu se indoiesc din neliniste, ci din impotenta) si nici un individ atenuat.

Ma intreb daca in lumea aceasta merita sa traiasca alti oameni decat cei pasionati, acesti oameni care nu mor din suferinta, ci din cauza entuziasmului, care nu cunosc nici o limita in agitatia infinita in care se zbat, care pun atat suflet in toate, incat te intrebi cum de a putut viata aceasta atat de fragmentara sa se realizeze in unii in forme si rezerve inepuizabile.

In disperarea noastra exista mai multa speranta decat in echilibrul plat al oamenilor fara destin si in moartea noastra mai multa viata decat in armonia comoda a oamenilor normali.

Numai cand traiesti ca si cum viata este un bun pe care l-ai putea sacrifica oricand, numai atunci ea inceteaza de a mai fi o banalitate si o evidenta.

Trebuie sa ne punem viata la cele mai mari incercari. Nimic din ceea ce e periculos si riscant sa nu ne fie strain.

Sa inscriem in edificiul nostru interior cuvintele Sfintei Tereza : "A suferi sau a muri", nu pentru a ne aminti de ceea ce vrem sa facem, ci pentru a sti ceea ce suntem. Ori avem destin, ori n-avem. Caci nu suntem oameni care sa murim la o umbra de copac, intr-o dupa-amiaza de vara !

Ati cunoscut cu totii prea putine infrangeri de nu aveti pofta marilor prefaceri, de nu doriti o absoluta traire, de nu va zvarcoliti pana la pleznire. Cu totii ati suferit prea putin de ati devenit numai sceptici !

V-a calcat istoria si viata in picioare si in dezastrul vostru n-ati avut nici curajul de a urla, de a uri, de a va arunca innebuniti de obsesia altei vieti, vrajiti de alte sperante si macinati in alte deznadejdi.

Cu un bici imens ar trebui loviti toti cei care asteapta sa traiasca si care nu consuma dramatic in demonia timpului, torturati si chinuiti toti aceia care asteapta ca timpul sa le risipeasca farama lor de existenta.

Nu se naste si nu s-a nascut niciodata fapta decat din pasiune. Calculul, echilibrul, prudenta au fost totdeauna distante, obiective si paralizante.

Natura nu poate fi gustata decat ca un amestec de paradis si de cimitir. Si niciodata n-am cerut singuratatilor mai mult de o lespede si un sarut...

Sunt prieteni care se mira ca in Paris n-am gasit o "consolare", ca pot sa-mi tarai prin trepidatia unei metropole aceleasi umbre si ca, in fine, n-am incercat in nici un fel sa-mi pierd identitatea. Ca si cum orasele pot sa schimbe o directie fixata de toate clipele vietii tale !

Lumina a devenit un spatiu pentru bestii ; sufletele delicate nu mai pot respira decat noaptea...

(EXERCITII NEGATIVE)

(EXERCICES NÉGATIFS)

TRATAT DE DESCOMPUNERE

PRÉCIS DE DÉCOMPOSITION (1949)

I'll join with black despair against my soul,

And to myself become an enemy.

RICHARD III

Toti se straduiesc sa imbunatateasca viata tuturor : chiar cersetorii, chiar bolnavii incurabili aspira la aceasta : trotuarele lumii si spitalele sunt pline de reformatori. Dorinta de a deveni un izvor de evenimente actioneaza asupra fiecaruia ca o dezordine mentala sau ca un blestem voit. Societatea - un infern de mantuitori ! Diogene, cu lampa sa, cauta un indiferent... 9

Omul ajunge sa gaseasca mai mult farmec in expresie decat in sufletul care o poarta, in gratie decat in intuitie ; emotia insasi devine slefuita. 13

Fara deprinderea spasmului ancestral, am avea nevoie de o mie de ochi pentru lacrimi ascunse, sau de unghii pe care sa le roadem, unghii kilometrice... 29

Nascuti intr-o inchisoare, cu poveri pe umeri si in ganduri, n-am fi in stare sa ajungem nici macar pana la sfarsitul unei singure zile, daca putinta de a termina oricand cu toate nu ne-ar hotari sa o luam iarasi de la capat in ziua urmatoare... 43

E prea tarziu ca umanitatea sa scape de iluzia actului, si este mai ales prea tarziu ca ea sa se inalte la sfintenia trandaviei. 53

Un schelet incalzindu-se la soare si sperand ar fi mai viguros decat un Hercule deznadajduit si obosit de lumina ; o fiinta cu totul deschisa Sperantei ar fi mai puternica decat Dumnezeu si mai vie decat Viata. 58

Nu poti sti ce trebuie sa piarda un om ca sa aiba curajul sa infrunte toate conventiile, nu poti sti ce a pierdut Diogene ca sa devina omul care si-a ingaduit totul, transpunandu-si in fapte gandurile cele mai intime cu o insolenta supranaturala, asemenea unui zeu al cunoasterii, libidinos si pur. Nimeni nu a fost mai deschis ; caz-limita de sinceritate si luciditate si totodata exemplu de ceea ce am putea fi daca educatia si ipocrizia nu ne-ar infrana dorintele si gesturile.

"Intr-o zi, un om l-a dus intr-o casa somptuoasa si i-a spus : ''Ai grija sa nu scuipi pe jos.'' Diogene, care simtea nevoia sa scuipe, l-a scuipat in obraz, strigandu-i ca acela era singurul loc murdar din preajma-i" (Diogenes Laertios). 73

Menip, in cartea sa intitulata Virtutea lui Diogene, povesteste ca acesta, luat prizonier si scos la mezat, a fost intrebat ce stie sa faca. El raspunse : "Sa poruncesc", si i-a strigat crainicului : "Intreaba cine vrea sa cumpere un stapan." 74

Totusi, functia ochilor nu este de a vedea, ci de a plange ; si pentru a vedea cu adevarat, trebuie sa-i inchidem : e conditia extazului, a singurei viziuni revelatoare, in vreme ce perceptia se sleieste de groaza aceluiasi iar si iar vazut, a unui ireparabil stiut dintotdeauna. 100

Ideile sunt succedanee ale nefericirilor

MARCEL PROUST 105

Astfel, nu e jignire mai grava decat aceea de a-l numi pe cineva "fericit", si nici mai mare magulire decat cea de a spune ca "are in el ceva trist"... Caci veselia nu e legata de nici o fapta de seama si, in afara de nebuni, nimeni nu rade cand este singur. 109

Adevarata cunoastere se reduce la veghea in intuneric : doar prin multele noastre insomnii ne deosebim de animale si de semeni. Ce idee bogata sau stranie ne-au daruit cei ce dorm ? Dormi bine ? Ai vise linistite ? Vei ingrosa randurile multimii anonime. Ziua e dusmana gandurilor, soarele le intuneca ; ele nu infloresc decat in plina noapte... 162

E nevoie de multa inconstienta ca sa te darui fara gand ascuns oricarui lucru. Credinciosii, indragostitii, discipolii nu vad decat o fata a zeitatilor, a idolilor, a invatatorilor lor. Entuziastul ramane de-a pururi naiv. 171

Nimeni n-are indrazneala sa strige : "Nu vreau sa fac nimic" ; - suntem mai indulgenti cu un asasin decat cu un spirit ce s-a eliberat de obsesia faptei. Multiplicand posibilitatile de a se supune, renuntand la libertate, ucigandu-l pe vagabondul din sine - iata cum si-a perfectionat omul sclavia si cum s-a infeudat fantomelor. 174

Precum o ceara sub actiunea soarelui, ma topesc ziua si ma solidific noaptea, alternanta ce ma descompune si ma restituie mie insumi, metamorfoza in inertie si trandavie... 175

Orice exercitiu al atentiei duce la un act de nimicire : e fatalitatea observatiei, cu toate inconvenientele ce decurg pentru observator, de la moralistul clasic si pana la Proust. Totul se dizolva sub ochiul care scruteaza : pasiunea, devotamentul, iubirea sunt proprii spiritelor simple, fidele celorlalti si lor insele. Un strop de luciditate face din "inima" lacasul unor sentimente prefacute, transformandu-l pe indragostit intr-un Adolphe si pe revoltat intr-un René. Cine iubeste nu cerceteaza iubirea, cine faptuieste nu mediteaza asupra faptei : imi studiez "aproapele" pentru ca a incetat sa mai fie aproapele meu, si ma analizez pentru ca nu mai sunt "eu" : devin obiect, ca si ceilalti. 179

Fiecare noapte era asemenea celorlalte, fiecare noapte era vesnica. Si ma simteam solidar cu toti cei ce nu pot dormi, cu toti acesti frati necunoscuti. Ca si viciosii si fanaticii, aveam o taina ; ca si ei, as fi alcatuit un clan, caruia sa-i iert totul, sa-i dau totul, sa-i sacrific totul : clanul celor-fara-de-somn. Il investeam cu geniu pe primul venit cu pleoape grele de oboseala, si nu-l admiram pe cel ce putea sa doarma, chiar daca era o glorie a Statului, Artei sau Literaturii. 186

La fel de incompetent in viata ca si in moarte, ma urasc, si-n ura mea visez la alta viata, la alta moarte. Si, pentru ca am vrut sa fiu intelept ca nimeni altul, nu-s decat un nebun printre nebuni... 196

QUOUSQUE EADEM ? (Pana cand tot astfel ?) 197

Destinul nostru fiind acela de a putrezi o data cu continentele si stelele, ne vom plimba, bolnavi si resemnati, pana la capatul timpurilor, curiozitatea pentru un deznodamant prevazut, inspaimantator si zadarnic. 198

Bucuresti : Humanitas, 2002

SILOGISMELE AMĂRĂCIUNII

SYLLOGISMES DE L'AMERTUME (1952)

e-book

Certitudinile exclud stilul : grija pentru exprimare e apanajul celor ce nu pot adormi intr-o credinta. Lipsiti de un temei solid, ei se agata de cuvinte, simulacre de realitate, pe cand ceilalti, siguri pe convingerile lor, nu pun pret pe infatisare si se rasfata in tihna improvizatiei. 7

Shakespeare : loc al intalnirii unui trandafir cu o secure... 9

Sa-ti ratezi viata inseamna sa ajungi la poezie - fara sprijinul talentului. 9

Singura cale de mantuire ar fi imitarea tacerii. Dar limbutia noastra e prenatala. Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem in mod chimic legati de Cuvant. 16

Urmarirea semnului in detrimentul semnificatului ; limbajul considerat drept scop in sine, drept concurent al "realitatii" ; mania exprimarii, chiar si la filosofi ; nevoia de innoire in planul aparentelor - caracteristici ale unei civilizatii in care sintaxa primeaza asupra absolutului, iar gramaticianul asupra inteleptului. 16

Orice comentariu al unei opere e rau sau inutil, caci tot ce nu e direct e nul. 17

Aproape toate operele sunt facute cu strafulgerari de imitatie, cu fiori desprinsi de la altii si cu extaze furate. 19

In "marele dormitor" care este universul - dupa un text taoist -, cosmarul e singurul mod de a fi lucid. 20

Obiectie impotriva stiintei : lumea asta nu merita sa fie cunoscuta. 28

Tehnica pe care o practicam spre paguba noastra, psihanaliza ne degradeaza riscurile, pericolele, prapastiile launtrice ; ne deposedeaza de necuratii, de tot ceea ce ne facea sa fim curiosi de noi insine. 30

Cat de apropiata imi e batrana nebuna care alerga sa prinda timpul, care vroia sa apuce o bucata de timp ! 39

Cu vinele incarcate de nopti, prezenta ta printre ceilalti oameni e la fel de oportuna ca a unui epitaf in mijlocul unui circ. 40

"Sunt ca o papusa stricata, cu ochii cazuti inauntru."

Aceasta vorba a unui bolnav mintal cantareste mai greu decat toate operele de introspectie. 42

Intr-o lume lipsita de melancolie, privighetorile s-ar apuca sa ragaie. 42

Un "loc de munca" l-ar fi transformat pana si pe Buddha intr-un nemultumit oarecare. 45

Scarba pe care ne-o trezesc diferite lucruri nu e decat scarba de noi insine - pe cai ocolite. 45

Nu te invoiesti cu viata decat spunand - din toata inima - o banalitate. 47

Spre deosebire de placeri, durerile nu duc la satietate. Nu exista lepros blazat. 48

Oricine opreste - din nebagare de seama sau din nepricepere - oricat de putin omenirea din mers devine un binefacator pentru ea. 59

Nu-ti poti apara singuratatea daca nu stii sa te faci odios. (Despre neajunsul de a te fi nascut 31) 62

Sunt inca viu numai pentru ca imi sta in putere sa mor cand voi crede eu de cuviinta : fara ideea sinuciderii, m-as fi omorat dintotdeauna. 62

In copilarie, obisnuiam, impreuna cu tovarasii mei de joaca, sa privesc cum lucra groparul. Uneori, ne dadea cate-un craniu, cu care ne apucam sa jucam fotbal. Era, pentru noi, o bucurie pe care nici un gand funebru nu venea s-o umbreasca. 66

Ma ocupam, cu tot sargul, de studii dintre cele mai serioase cand, deodata, am descoperit ca intr-o buna zi voi muri, ceea ce mi-a zdruncinat modestia. Convins ca nu mai aveam nimic de invatat, mi-am parasit studiile si m-am apucat sa impartasesc lumii intregi descoperirea mea cea nemaipomenita. 69

Nu ma mai intrebati ce program am : sa respiri nu e un program ? 69

Cu cat oamenii imi sunt mai indiferenti, cu-atat ma tulbura mai mult ; iar, cand ii dispretuiesc, nu ma pot apropia de ei fara sa ma balbai. 71

Cata ingrijorare, cand nu esti sigur de propriile-ti indoieli si te intrebi : sunt indoieli cu adevarat ? 73

Fugind de defectele oamenilor, fugi si de virtutile lor : iata ca intelepciunea e pagubitoare. 74

Din veacul veacului, Dumnezeu a ales mereu in locul nostru ; pana si cravatele pe care le purtam. 74

Dupa varsta de treizeci de ani, interesul nostru fata de evenimente ar trebui sa nu fie mai mare decat acela al astronomului fata de barfele marunte. 76

Argument impotriva sinuciderii : nu e necuviincios sa parasesti o lume care s-a pus, docila, in slujba tristetilor noastre ? 77

Te poti imbata necontenit, dar nu vei dobandi nicicand siguranta de sine a acelui Cresus de azil care spunea : "Ca sa fiu linistit, mi-am cumparat aerul tot, l-am facut proprietatea mea." 77

Vai si amar de necredinciosul care, confruntat cu insomnia, nu dispune decat de un stoc firav de rugaciuni ! 78

Cand ne aflam in culmea ingretosarii, parca un sobolan ni s-a strecurat in creier, sta acolo si viseaza. 80

Ar trebui ca fiecare sa incerce putin modul de viata al vagabonzilor fara capatai ! 80

Daca as crede in Dumnezeu, infumurarea mea nu ar avea margini, as fi in stare sa ma plimb pe strada in pielea goala... 82

Imi amintesc o intamplare : un universitar din Europa centrala ii cere unei studente sa-i expuna dovezile existentei lui Dumnezeu ; ea se conformeaza, insiruind argumentele : istoric, ontologic s.a.m.d. Dar se grabeste sa adauge : "Cu toate acestea, eu nu cred." Profesorul, iritat, reia dovezile, una cate una ; fata ridica din umeri, statornica in incredulitate. Atunci, dascalul se ridica in picioare, rosu de credinta : "Domnisoara, va dau cuvantul meu de onoare ca El exista !" 90

Un amor care se stinge e o incercare filosofica atat de bogata, incat face dintr-un frizer un emul al lui Socrate. 95

Sa-ti simti creierul : fenomen la fel de nefast pentru gandire si pentru barbatie. 97

Sa concepi o dragoste mai casta decat o primavara care, mahnita de curvia florilor, ar plange langa radacinile acestora... 98

Inca iubim... totusi ; iar acest "totusi" acopera un infinit. 102

Daca Noe ar fi avut darul de a prevedea viitorul, e neindoios ca si-ar fi scufundat corabia cu mana lui. 107

Avid de agonii, am murit de atatea ori, incat mi se pare indecent sa mai abuzez de un cadavru din care nu mai pot scoate nimic. 122

"Un singur gand indreptat catre Dumnezeu e mai de pret decat universul." 125

Un ins pe jumatate nebun mi-a spus odata : "Cand ma barbieresc, cine, daca nu Dumnezeu, ma impiedica sa-mi tai beregata ?" 126

Fiecare om cu nebunia lui : a mea a fost aceea de a ma crede normal, periculos de normal. (Despre neajunsul de a te fi nascut 31) 128

Bucuresti : Humanitas, 2002

ISPITA DE A EXISTA

LA TENTATION D'EXISTER (1956)

Niciodata nu vom putea spune ca am cugetat indeajuns la vorbele lui Kirilov despre Stavroghin : "Cand crede, el nu crede ca intr-adevar crede, iar atunci cand nu crede, nu crede ca nu crede." (15)

Masuram valoarea individului dupa suma dezacordurilor sale cu lucrurile, dupa neputinta de a fi indiferent, dupa refuzul de a deveni obiect. 16

"De-acum incolo, nu va mai fi timp" - metafizicianul improvizat care e Ingerul din Apocalipsa anunta, cu aceste cuvinte, sfarsitul Diavolului, sfarsitul istoriei. (17)

"Daca soarele si luna ar incepe sa se indoiasca, s-ar stinge pe data" (Blake) 27

Nici o fiinta preocupata de echilibrul ei n-ar trebui sa depaseasca un anume grad de luciditate si analiza. 29

Fara o doza puternica de nebunie, nici o initiativa nu e posibila, nici o actiune, nici un gest. Ratiunea e rugina vitalitatii noastre. Cel care ne impinge la aventura este nebunul din noi ; daca ne paraseste, suntem pierduti : totul depinde de el, pana si viata noastra vegetativa ; el ne indeamna sa respiram, ne sileste s-o facem, si tot el ne forteaza sangele sa curga prin vine. Daca pleaca, ramanem ai nimanui ! Nu poti sa fii, in acelasi timp, si normal si viu. Daca ma mentin in pozitie verticala si ma pregatesc sa umplu clipa urmatoare, daca, intr-un cuvant, concep viitorul, de vina este o norocoasa dereglare a spiritului meu. Supravietuiesc si actionez in masura in care o iau razna ori imi realizez himerele. De cum imi vine mintea la cap, totul ma inhiba : alunec spre absenta, inspre izvoare ce nu mai vor sa curga, inspre prostratia pe care viata va fi cunoscut-o inainte de a concepe miscarea, patrund - impins de lasitate - in esenta lucrurilor, constrans la o profunzime cu care n-am ce face, caci ea ma rupe de devenire. Un individ, la fel ca un popor ori ca un continent, se stinge atunci cand si proiectele, si faptele necugetate il dezgusta, atunci cand, in loc sa riste si sa se napusteasca spre fiinta, se ascunde in ea, se reduce la ea : metafizica a regresiunii, a datului indarat, retragerea inspre primordial ! 36

In ciuda luciditatii sale, nu rareori se lasa prada amagirii : spera mereu, spera prea mult... Imbinare ciudata de forta si analiza, de infrigurare si sarcasm... Cu atatia dusmani imprejur, oricine-n locul lui ar fi capitulat ; el insa, inapt pentru dulceata disperarii, neluandu-si in seama oboseala milenara, sfidand concluziile pe care i le impune destinul, traieste in delirul asteptarii, hotarat sa nu traga nici o invatatura din umilintele sale, nici sa extraga din ele, ca norme de existenta, modestia sau anonimatul. (57)

Adevarul ? O idee fixa a adolescentei sau un simptom de senilitate. Cu toate astea, un rest de nostalgie ori poate gustul robiei ma fac sa-l mai caut si acum, inconstient, prosteste. 97

Flaubert : "Sunt un mistic si nu cred in nimic." 101

Unii ciobani de prin Carpati mi-au lasat o impresie mult mai puternica decat profesorii din Germania sau smecherii din Paris, iar in Spania am vazut vagabonzi carora mi-ar fi placut sa le fiu hagiograf. Nici o nevoie, la ei, sa-si inventeze o viata : ei existau : ceea ce nu i se intampla defel civilizatului. Hotarat lucru, nu vom sti niciodata de ce stramosii nostri nu s-au inchis in cavernele lor.

Tot omul isi atribuie un destin, deci oricine si-l poate descrie pe-al sau. Credinta ca psihologia ne permite sa ne descifram esenta avea sa ne lege de actele noastre, de gandul ca ele au valoare intrinseca sau simbolica. A aparut apoi snobismul "complexelor" ca sa ne-nvete sa dam amploare nimicurilor noastre, sa ne lasam orbiti de ele, sa ne inzorzonam eul cu facultati si profunzimi pe care, evident, nu le are. 119

Sangele nostru e prea caldicel, poftele - prea imblanzite. Ne lipseste puterea sa trecem dincolo de noi insine. Totul in noi e prea cumpatat, pana si nebunia noastra. Sa darami zagazurile spiritului, sa-l zdruncini din temelii, sa-i doresti naruirea - izvor al noului ! Asa cum este, sufletul nostru da inapoi in fata nevazutului si vede numai ce stie deja. Ca sa se inchida adevaratei cunoasteri, ar trebui sa se dezintegreze, sa-si treaca de margini, sa cunoasca betia nimicirii. Nu am mai fi sortiti ignorantei, daca am cuteza sa ne-naltam deasupra certitudinilor noastre, deasupra acestei sfieli care, impiedicandu-ne sa facem minuni, ne inglodeaza in noi insine. 144

Cat pretuieste aceasta ratiune - nu-i intrebati pe filosofi, a caror meserie este s-o crute, s-o apere. Ca sa-i patrundeti taina, adresati-va acelora care au cunoscut-o pe socoteala si in carnea lor. Luther nu a numit-o tarfa din simpla intamplare. Ratiunea e tarfa atat prin natura, cat si prin purtarile ei. Din ce traieste, daca nu din inselaciune, nestatornicie si nerusinare ? 160

Dac-as fi intrebat pe care fiinta o pizmuiesc mai mult, as raspunde fara sa sovai : pe aceea care, gasindu-si odihna in mijlocul cuvintelor, traieste acolo cu naivitate, printr-un acord reflex, fara sa le puna in discutie si fara sa le asimileze unor semne, ca si cum ar fi realitatea insasi, absolutul raspandit in cotidian. Nu l-as invidia deloc, in schimb, pe cel ce le descifreaza esenta, le desluseste temeiul, nimicul. Pentru acela nu mai exista comunicare spontana cu realul ; izolat de uneltele sale, constrans la o autonomie primejdioasa, ajunge la un sine ce-l infricoseaza. 174

O, de-as putea sa merg in pustie, sa uit mirosul de om ! Vecin cu Dumnezeu, as trage-n piept mireasma tristetii si vesniciei lui, la care visez in clipele cand se trezeste-n mine amintirea unei chilii indepartate. Ce manastire voi fi parasit, voi fi tradat intr-o viata anterioara ? 190

O opera se naste dintr-o sete de autodistrugere si se cladeste pe ruina unei vieti. Inteleptul nu cunoaste aceasta sete, ori poate ca a biruit-o. Ambitia lui cea mai mare : sa dispara fara sa lase vreo urma. Dar e atata forta in vointa lui de disparitie, ca ne pune pe ganduri. Cu greu ajungem sa-i patrundem taina : cum sa existi fara sa te distrugi in fiece clipa ? Si totusi, aceasta taina se lasa banuita atunci cand ne apropiem de noi insine, de realitatea noastra cea mai profunda. Cuvintele, pierzandu-si atunci orice utilitate, orice inteles, ne par purtatoarele unei vulgaritati imemoriale. Totul se schimba, pana si felul nostru de a vedea, ca si cum privirilor noastre infrigurate li s-ar deschide un alt univers decat cel al materiei. 195

E lucid, neindoielnic ; insa luciditatea, sa nu uitam, este proprie acelora care, incapabili sa iubeasca, se leapada de semeni ca si de ei insisi. 196

Un pas in plus si devenim viciosi - nu ai mortii, ci ai fricii de moarte. La fel se intampla cu toate fricile de care n-am reusit sa scapam : detasandu-ne de motivele care le-au provocat, ele se constituie in realitati independente, tiranice. "Traim in frica, si de aceea nu traim." Aceste vorbe ale lui Buddha vor poate sa ne spuna ca, in loc sa ne mentinem in stadiul in care frica se deschide catre lume, noi facem din ea un scop, un univers inchis, un substitut al spatiului. Daca ne domina, ne deformeaza imaginea pe care-o avem despre lucruri. Cel care nu stie sa-si stapaneasca frica si nici s-o valorifice sfarseste prin a nu mai fi el, prin a-si pierde identitatea ; frica este fertila doar daca te aperi de ea ; cel care-i cedeaza nu se va mai regasi niciodata si se va trada la fiecare pas, iar si iar, pana cand va-nabusi moartea sub chiar frica pe care ea i-o inspira. 198

In dragoste ca si in moarte ne scufundam, nu meditam asupra lor ; le savuram, le suntem complici, si nu judecatori. 201

Trebuie sa invatam sa gandim impotriva indoielilor si certitudinilor noastre, impotriva umorilor atotstiutoare, trebuie, mai ales, faurindu-ne o alta moarte, o moarte incompatibila cu hoitul, sa acceptam ceea ce nu poate fi dovedit, ideea ca ceva exista...

Nimicul era desigur mai comod. Ce greu e sa te mistui in Fiinta ! 212

Bucuresti : Humanitas, 2002

ŢARA MEA

MON PAYS

Daca vrem sa datam mai exact acest mic text, trebuie sa-l plasam la inceputul anilor cincizeci.

Cioran avea atunci cam patruzeci de ani si spunea despre sine :

"Sunt ca femeile alea despre care se spune ca au un trecut."

SIMONE BOUÉ

Sunt un specialist al obsesiilor.

Stiu deopotriva ca obsesia este fondul unei pasiuni, sursa care o hraneste si o sustine, secretul care o face sa dainuie.

Tara mea ! Voiam cu orice pret sa ma agat de ea - si nu aveam de ce sa ma agat. Nu-i puteam gasi nici o realitate, nici prin prezentul si nici prin trecutul ei.

Oare nu atunci am ajuns sa scriu ca as fi vrut sa se intalneasca in ea "destinul Frantei si populatia Chinei" ? Ce nebunie !

Ca tara noastra nu exista era pentru noi o certitudine ; stiam ca ea nu avea realitate decat pentru disperarea noastra.

Pe atunci s-a nascut un soi de miscare, care voia sa reformeze totul, pana si trecutul.

N-am crezut niciodata in ea nici macar un moment. Insa aceasta miscare era singurul indiciu ca tara noastra putea fi altceva decat o fictiune.

Noi, tinerii tarii mele, traiam din Nebunie. Ea era painea noastra cea de toate zilele.

"A face istorie" era cuvantul care ne revenea fara incetare pe buze : era cuvantul nostru de ordine.

... In ce ma priveste, aveam sa pierd pana si gustul de-a ma juca de-a frenezia, de-a convulsia, de-a nebunia. Extravagantele mele de odinioara imi pareau de neconceput, nu puteam nici macar sa-mi imaginez propriul trecut. Si cand imi intorc privirea inapoi, el pare sa-mi aminteasca anii altcuiva. Este un altul cel pe care il reneg, tot ce inseamna "eu" este acum aiurea, la o mie de leghe de cel care am fost.

O iubeam pentru ca nu putea raspunde asteptarilor mele.

Atunci am inteles de ce rautatea omului o depaseste cu mult pe cea a animalului : pentru ca a noastra, neputand sa treaca de indata la act si sa se domoleasca, ajunge sa se acumuleze, sa se intensifice, sa creasca si sa ne covarseasca.

Imi urasem tara, urasem pe toata lumea si intreg universul : nu mai imi ramanea decat sa ma urasc pe mine : ceea ce am si facut pe calea ocolita a disperarii.

Traducere din franceza de Gabriel Liiceanu

ISTORIE ŞI UTOPIE

HISTOIRE ET UTOPIE (1960)

Ca sa cunosc eu insumi fondul gandirii mele asupra celui mai marunt lucru, ca sa ma pronunt nu doar asupra unei probleme, ci chiar asupra unui nimic, trebuie sa lupt cu viciul major al spiritului meu, cu tendinta de a imbratisa toate cauzele disociindu-ma de ele in acelasi timp, asemeni unui virus omniprezent sfasiat intre dorinta si sila, agent nefast si inofensiv, nerabdator si indiferent deopotriva, sovaind intre diferite flageluri fara sa adopte vreunul si sa se specializeze in el, trecand de la unul la altul fara discriminari si fara eficacitate, expert in lucrul de mantuiala, mesager si sabotor al incurabilului, tradator al tuturor bolilor - fie ale celorlalti, ca si alor sale. 25

Suntem nascuti pentru a exista, nu pentru a cunoaste ; pentru a fi, nu pentru a ne afirma. Cunoasterea, starnindu-ne si ascutindu-ne pofta de putere, ne duce inexorabil la pierzanie. 51

Iar cand ne acorda cateva laude, pun in ele atatea subintelesuri si subtilitati, incat linguselile lor, de-atata diplomatie, echivaleaza cu o insulta. 57

Cunoasterea ruineaza iubirea : pe masura ce ne patrundem propriile taine, creste si ura fata de semenii nostri, tocmai pentru ca ne seamana. 74

Indoiala nu e decat fructul exasperarii si resentimentelor, instrumentul, parca, de care jupuitul de viu se slujeste pentru a suferi si a-i face si pe ceilalti sa sufere. 94

A actiona inseamna sa te fixezi intr-un viitor apropiat, atat de apropiat ca devine aproape tangibil, inseamna sa te simti consubstantial cu acesta. Altfel stau lucrurile cu cei chinuiti de demonul amanarii. "Ceea ce se poate amana cu folos se poate, cu si mai mult folos, abandona", repeta ei impreuna cu Epictet. 125

Ne indreptam spre infern in masura in care ne departam de viata vegetativa, a carei pasivitate ar trebui sa fie solutia universala, raspunsul suprem la toate intrebarile noastre ; groaza pe care ne-o inspira ne-a transformat in aceasta hoarda de civilizati, monstri atotstiutori ce ignora esentialul. 130

Dupa marturia lui Karl Barth, nu am putea "pastra nici macar o boare de viata daca in adancul nostru n-ar exista o certitudine : Dumnezeu este drept". 138

CONSTANTIN NOICA

RASPUNS AL UNUI PRIETEN INDEPARTAT

Lasa-ma sa-ti amintesc de inca o vorba de a ta, pe care mi-o scriai acum multi ani, intr-un ceas cand pentru prima data erai fericit in dragoste : "gloria intre patru pereti intrece slava imparatiilor", spuneai tu. 145

Iar gandul lor se intinde, dincolo de noi, pana la tine, prieten nemangaiat, spunandu-ti ca esti cu noi cum nu ai fost niciodata.

O recitesc acum, imi amintesc de tot ce investisem sufleteste in ea, de tot ce s-a intamplat din cauza ei, de tot ce a urmat - si-mi spun : du-te dracului de viata, ca frumoasa mai esti !

(Si-mi spun : ce salbatica e viata ; ce salbatic de frumoasa !) 162

Bucuresti : Humanitas, 2002

(PREDICILE UNUI SCEPTIC)

(LES SERMONS D'UN SCEPTIQUE)

CĂDEREA ÎN TIMP

LA CHUTE DANS LE TEMPS (1964)

Daca ar fi avut o cat de slaba vocatie pentru eternitate, omul s-ar fi multumit cu Dumnezeu, in apropierea caruia prospera, in loc sa alerge catre necunoscut, catre nou, catre ravagiile la care duce pofta de analiza. 11

Cu cat esti mai mult, cu atat vrei mai putin. Ne impinge catre fapta nefiinta din noi, debilitatea si inadaptarea noastra. 19

Specializat in aparente, exersat in nimicuri (pe ce altceva si prin ce altceva si-ar putea satisface setea de dominare ?), acumuleaza cunostinte ce nu sunt decat reflexul lor, dar e lipsit de adevarata cunoastere : falsa lui stiinta, replica a falsei lui inocente, indepartandu-l de absolut, el stie numai ceea ce nu merita sa fie stiut. 20

O rugaciune nearticulata, repetata launtric pana la indobitocire sau orgasm, atarna mai greu decat o idee, decat toate ideile. 21

A cunoaste cu adevarat inseamna a cunoaste esentialul, a te angaja in el, a patrunde in el cu privirea si nu cu analiza sau cuvantul. Acest animal flecar, scandalagiu si galagios, ce jubileaza in plin vacarm (zgomotul este consecinta directa a pacatului originar), ar trebui redus la mutism, caci el nu se va apropia niciodata de izvoarele intacte ale vietii daca pactizeaza in continuare cu cuvintele. 21

Tot vrand sa fie altul, va sfarsi prin a nu fi nimic ; ba chiar inca de pe acum nu mai este nimic. Neindoielnic, evolueaza, dar impotriva lui insusi, in detrimentul lui, catre o complexitate care-l nimiceste. 26

Caci e oare vreun rau in faptul ca nu stii sa citesti si sa scrii ? Sincer vorbind, nu cred. Merg chiar mai departe si afirm ca atunci cand ultimul analfabet va fi disparut, vom putea considera ca a disparut si omul. 31

Daca "progresul" este un rau atat de mare, cum se face ca nu incercam sa scapam neintarziat de el ? Dar oare vrem noi binele ? Nu cumva ne este dat mai curand sa nu-l vrem cu adevarat ? In perversitatea noastra, noi vrem si urmarim "mai binele" : idee nefasta, sub toate aspectele daunatoare fericirii noastre. 37

Eram facuti sa vegetam, sa inflorim in inertie, si nu sa ne pierdem prin viteza, si prin igiena, responsabila pentru colcaiala acestor fiinte descarnate si aseptice, pentru acest furnicar de fantome ce freamata fara a trai. 37

Datoram diagnosticul bolii noastre unui nebun, mai marcat, mai atins decat noi toti, unui maniac dovedit, precursor si model al delirurilor noastre. Nu mai putin semnificativa ne apare afirmarea mai recenta a psihanalizei, terapeutica sadica, ce mai curand ne scotoceste boala decat ne-o calmeaza, si nespus de experta in arta de a inlocui naivele noastre nefericiri prin nefericiri alambicate. 38

"Sunt nimeni, mi-am invins numele !" exclama cel care, nemaivrand sa se injoseasca lasand urme, incearca sa se conformeze sfatului lui Epicur : "Ascunde-ti viata !" 42

Civilizatia ne invata cum sa punem stapanire pe lucruri, cand de fapt ea ar trebui sa ne initieze in arta de a ne desprinde de ele, caci nu exista libertate si nici "viata adevarata" fara ucenicia renuntarii la posesie. Apuc un obiect, ma socotesc stapanul lui ; de fapt, sunt sclavul lui, dupa cum sunt si sclavul instrumentului pe care-l fabric si-l manuiesc. 45

"Cu paine de orz si putina apa poti fi tot atat de fericit ca si Jupiter", spunea adeseori acel intelept care ne indemna sa nu ne dezvaluim viata. 47

Noii zei cer oameni noi, capabili cu orice prilej, sa se pronunte si sa opteze, sa spuna limpede da sau nu, in loc sa se piarda in speculatii sau sa-si slabeasca puterea abuzand de nuante. Si cum virtutile barbarilor constau tocmai in puterea de a afirma sau a nega, ele vor fi totdeauna pretuite de epocile in declin. 70

Dar ce functie are indoiala ? Carei necesitati ii raspunde ? Cine are nevoie de ea in afara de cel ce se indoieste ? Nefericire gratuita, nenorocire in stare pura, ea nu corespunde nici uneia dintre exigentele pozitive ale vietii. Asa, fara nici un rost, sa pui mereu totul in discutie, sa te indoiesti pana si in vis ! 75

Sa-l deplangem pe acest tenebros individ ce-si vara nasul in toate si nu duce nimic la bun sfarsit, sa avem mila de acest amator blestemat. 78

Chiar daca argumentele i-ar fi distruse unul cate unul, el tot ar ramane pe pozitii. Spre a-l misca din loc, spre a-l clinti din adancuri, ar trebui sa-l ataci in lacomia lui de mari perplexitati : el nu cauta adevarul, ci insecuritatea, nesfarsita interogatie. Ezitarea, care este pasiunea, aventura, martiriul sau mult asteptat, ii va domina toate gandurile si faptele. 79

Indiferenta il face fericit, el transformand-o intr-o realitate la fel de vasta ca universul, pentru ca este pentru el echivalentul practic al indoielii, iar indoiala are pentru el prestigiul Absolutului. 79

Daca e normal sa mori, nu-i in schimb normal sa starui asupra ideii mortii sau sa te gandesti la ea cu orice prilej. Cel care o are mereu in minte dovedeste ca e egoist si vanitos ; si cum traieste in functie de imaginea pe care ceilalti o au despre el, nu poate accepta gandul ca intr-o buna zi nu va mai fi nimic ; uitarea fiind cosmarul lui de fiecare clipa, e agresiv si veninos, si nu pierde nici un prilej de a-si manifesta frustrarile si proastele maniere. Caci nu-i oarecum inelegant sa te temi de moarte ? Aceasta spaima care-i roade pe ambitiosi, abia daca-i atinge pe cei puri. 123

"Iubirea este Dumnezeu si, cand mori, inseamna ca tu, o particica de iubire, te intorci la izvorul vesnic al tuturor lucrurilor." 132

Orice forma de analiza fiind o profanare, este indecent sa i te consacri. 162

Nu-i firesc sa vrei sau, mai exact, ar trebui sa vrei atat cat e nevoie ca sa traiesti ; de indata ce vrei dincoace sau dincolo de o anumita limita, te degradezi si, mai devreme sau mai tarziu, te prabusesti. 168

Bucuresti : Humanitas, 2003

Caietul de la Talamanca

Cahier de Talamanca (1966)

Ibiza

31 iulie-25 august 1966

Ibiza, 1 august. Anul trecut, imprumutand de la F. picupul, am ascultat un disc care m-a incantat. Era un tangou spaniol, rascolitor la culme. Intors la Paris, am incercat sa-mi amintesc ritmul si melodia. Cu neputinta. Un an mai tarziu, ma regasesc in aceeasi casa. A doua zi dupa sosire, in timpul siestei, am un vis in care ascult un tangou. Trezindu-ma, mi-am regasit tangoul meu. 14

Omul trebuie sa depaseasca cunoasterea, sa renunte la aventura cunoasterii.

Iata ce spune Basilide despre mantuire in Philosophoumena : "Cand toate vor ajunge la soroc, cand toti germenii vor fi fost eliberati si redati locului lor dintai, Dumnezeu va raspandi o ignoranta absoluta peste intreaga lume, pentru ca toate fiintele care-o alcatuiesc sa ramana in limitele lor naturale si sa nu doreasca ceva strain sau mai bun ; caci, in lumile inferioare, nu se va pomeni si nici cunoaste ceea ce se afla in lumile superioare, pentru ca sufletele sa nu poata dori ceea ce nu pot sa posede iar aceasta dorinta sa nu devina pentru ele un izvor de suferinte ; caci ea va fi pricina pierzaniei lor." (VII, 27) 16

Automobilul, avionul si tranzistorul - de la instaurarea acestei trinitati putem data disparitia ultimelor urme ale Paradisului terestru.

Orice om care se atinge de un motor dovedeste ca-i un damnat. 20

8 august. M-am sculat pe la ora 4 dimineata si m-am plimbat de-a lungul marii. M-am asezat pe o stanca. Asteptam ziua. Cand lumina a aparut, ea n-a venit de sus, ci din stancile din jur, ca si cum ar fi fost ascunsa in ele si astepta dimineata ca sa apara. Aceasta transfigurare a materiei, atat de frumoasa, atat de ireala, m-a facut sa uit gandurile amare cu care incepe fiecare din insomniile mele. 23

Vechea lupta pentru a putea dormi. Astazi, hangover. Am venit pana aici pentru a verifica un lucru pe care-l stiam inainte de a pleca, pe care de fapt l-am stiut intotdeauna, anume ca nu suport soarele, ca-mi face rau, ca-i este dusman pana si somnului meu. 24

Nu am trait nici o bucurie pe care sa n-o ispasesc intr-un fel sau altul.

(Am ispasit orice bucurie, am platit pentru orice placere. Sunt chit cu Soarta, n-am nici o datorie fata de Dumnezeu.) 30

Pleostire - cuvant "vulgar" pentru un acces de melancolie. 36

14 august. Adineaori, pe drumul de intoarcere spre casa, am auzit un cantec spaniol, din cele care se aud zilnic la radioul local, iar din el se degaja - sau extrageam eu - o asemenea nostalgie, ca aproape mi-au dat lacrimile. 36

Dac-am putea simti o voluptate secreta de fiecare data cand ceilalti ne ignora, am detine cheia fericirii. 41

Acele momente cand doresti grozav sa fii singur, convins ca, fata in fata cu tine insuti, vei fi in stare sa descoperi adevaruri rare, unice, nemaistiute ; si apoi deceptia, la fel de mare ca speranta, cand esti in sfarsit singur si nu iese nimic din acea singuratate mult asteptata. 44

In relatiile dintre fiinte, nu exista decat o crima : crima indiscretiei. A insista, in orice privinta, e un semn rau. Ce badaranie in profunzime ! 47

Groaza de viitor - nu te vindeci de ea decat in aceste insule in care timpul e suspendat, unde subzista doar prezentul, daca mai subzista si el. 58

Oamenii de dreapta ma dezgusta de dreapta, cei de stanga, de stanga. In fapt, cu un om de dreapta sunt de stanga, iar cu un om de stanga sunt de dreapta. 58

Relatia cu el era cum nu se poate mai placuta : nu avea nici un fel de convingeri. 59

Bucuresti : Humanitas, 2000

DEMIURGUL CEL RĂU

LE MAUVAIS DÉMIURGE (1969)

Cel ce nu coincide cu nimic nu va coincide mai mult nici cu sine : de aici chemarile fara credinta, convingerile sovaielnice, febrele lipsite de fervoare, acea dedublare ce ne afecteaza ideile si chiar reflexele. 20

Incotro sa fugi ? Nu mai exista nici un ungher unde sa poti uri aceasta lume cu profesionalism. 51

Un analfabet poate poseda "ochiul Cunoasterii", fiind astfel mai presus de orice savant. 59

Nimeni nu-si poate imagina - daca n-a simtit-o el insusi - mangaierea pe care ne-o aduce un animal ce vine sa ne tina companie atunci cand zeii ne-au intors spatele. 78

Un ins eminamente bun nu se va hotari niciodata sa-si ia zilele. Acest act de curaj cere un fond - sau macar ramasite - de cruzime. 86

Cum sa crezi ca o rugaciune e altceva decat un monolog, ca un extaz este mai mult decat el insusi, ca vreunui zeu ii pasa de mantuirea sau de osanda noastra ?

E totusi ceea ce ar trebui sa poti crede, macar pret de-o secunda pe zi. 87

Dupa cum spunea Bhagavad-Gita, este pierdut si pentru lumea aceasta, si pentru cealalta, (Sfartecare 99) cel ce "se lasa prada indoielii", indoiala pe care budismul, la randu-i, o citeaza printre cele cinci piedici in calea mantuirii. Caci indoiala nu e aprofundare, ci stagnare, betie a stagnarii... Cu ea, nu poti merge inainte si izbandi ; e zbucium si nimic mai mult. Cand crezi ca ai lasat-o departe in urma, recazi in ea si totul reincepe. Ca sa putem porni pe calea eliberarii, indoiala trebuie sa explodeze. Fara aceasta explozie ce trebuie sa spulbere pana si cele mai solide motive de a ne indoi, ramanem vesnic in neliniste, o cultivam, evitam marile hotarari, ne zbuciumam si ne complacem in zbuciumul nostru. 109

Trebuie sa te gandesti la Dumnezeu iar nu la religie, la extaz iar nu la mistica.

Diferenta dintre teoreticianul credintei si credincios e la fel de mare ca aceea dintre psihiatru si nebun. 118

Spiritul sfartecat de luciditate. 123

Psihanaliza va fi candva discreditata, nu incape vreo indoiala. Nu-i mai putin adevarat ca ne-a distrus ultimele ramasite de naivitate. Nicicand, dupa ea, nu vom putea sa mai fim inocenti. 124

Cuvinte rostite de un cersetor : "Cand te rogi alaturi de-o floare, ea creste mai repede." 126

E palavrageala orice discutie cu cel care n-a suferit. 140

Ceea ce ma impiedica sa cobor in arena e faptul ca vad acolo prea multi insi pe care-i admir dar pe care nu-i pot stima, intr-atat imi par de naivi. De ce i-as provoca, de ce m-as masura cu ei pe-aceeasi pista ? Lehametea mea imi da asemenea superioritate, ca nu-i vad ajungandu-ma din urma vreodata. 145

Dezgustat de natiuni, imi intorc privirile catre Mongolia, unde trebuie sa fie placut de trait, unde sunt mai multi cai decat oameni, unde hidosul yahoo (Yahoo, cuvant inventat de Jonathan Swift - Calatoriile lui Gilliver - pentru a desemna niste umanoizi degenerati, dintr-o imaginara tara a cailor.) inca n-a triumfat. 146

Ceilalti nu au sentimentul de a fi niste sarlatani - desi sunt ; cat despre mine... sunt tot atat ca si ei, insa o stiu si sufar pentru asta. 150

Ratatul e un om ca noi toti, cu diferenta ca el n-a consimtit sa respecte regula jocului. De aceea il blamam si il ocolim, il dusmanim pentru ca a dezvaluit secretul nostru, il consideram, pe buna dreptate, un mizerabil si un tradator. 155

Exista un singur semn ce arata ca ai inteles totul : sa plangi fara motiv. 159

In nevoia omului de a se ruga intra in buna masura frica de o iminenta prabusire a creierului. 159

Suntem cu totii pe fundul unui iad unde fiece clipa e un miracol.

Bucuresti : Humanitas, 2003

DESPRE NEAJUNSUL DE A TE FI NĂSCUT

DE L'INCONVÉNIENT D'ÊTRE NÉ (1973)

Adevarata legatura dintre fiinte nu se stabileste decat prin prezenta muta, prin aparenta necomunicare, prin schimbul misterios si fara cuvinte care seamana cu rugaciunea interioara. 10

Nu ne marturisim altcuiva mahnirile decat ca sa-l facem sa sufere, ca sa le ia asupra lui. Daca am vrea sa-l legam de noi, nu i-am impartasi decat suferintele noastre abstracte, singurele pe care se reped sa le accepte toti cei care ne iubesc. 19

Daca dezgustul fata de lume e de-ajuns sa confere sfintenia, nu vad cum as putea evita canonizarea. 29

Nu ma inteleg pe deplin cu cineva decat atunci cand e la pamant si cand n-are nici dorinta, nici puterea de a reveni la iluziile sale obisnuite. 33

Nu o data mi s-a intamplat sa plec de acasa pentru ca, daca ramaneam acolo, n-as fi fost sigur ca ma puteam impotrivi vreunei hotarari subite. Pe strada esti mai linistit, pentru ca acolo te gandesti mai putin la tine insuti, si totul slabeste si se estompeaza, incepand cu dezordinea. 41

- Ce faceti de dimineata pana seara ?

- Ma suport. 42

Sa simti pe neasteptate ca stii tot atat cat stie Dumnezeu despre toate lucrurile si la fel de brusc sa vezi cum dispare aceasta senzatie. 48

Recapituland etapele cursului vietii noastre, e umilitor sa constatam ca n-am avut parte de infrangerile pe care le meritam, la care eram indreptatiti sa speram. 92

Ar trebui scris pe frontonul cimitirelor : "Nimic nu e tragic. Totul e ireal." 94

"Am eu oare mutra cuiva care trebuie sa faca ceva pe lumea asta ?" - Iata ce-mi vine sa le raspund indiscretilor care se intereseaza de activitatile mele. 97

Nu exista senzatie falsa ! 98

Ani si ani ca sa te trezesti din somnul in care ceilalti sunt cufundati ; si apoi ani si ani ca sa scapi de aceasta trezire... 102

Unicul mijloc de a-ti apara singuratatea e sa ranesti pe toata lumea, incepand cu cei pe care-i iubesti. 108

Tarziu in noapte. Mi-ar placea sa ma dezlantui si sa proferez amenintari, sa intreprind o actiune fara precedent ca sa ma destind, numai ca nu vad contra cui, nici contra a ce... 119

- Sunteti impotriva a tot ce s-a facut de la ultimul razboi incoace, imi spunea acea doamna la curent cu noutatile.

- Va inselati in privinta datei. Sunt impotriva a tot ce s-a facut de la Adam incoace. (Convorbiri cu Cioran 10) 146

Oriunde si-au facut aparitia pentru prima data, oamenii civilizati au fost considerati de bastinasi ca fiinte nefaste, strigoi, fantome. Niciodata ca oameni vii !

Intuitie neegalata, privire profetica perfecta. 151

Chiar si in preajma lui Dumnezeu vuia nemultumirea, dupa cum o atesta revolta ingerilor, prima la rand. E de presupus ca, la toate nivelurile creatiei, nimanui nu i se iarta superioritatea. Ne-am putea chiar imagina o floare invidioasa. 159

Dintr-o lucrare de psihiatrie, nu-mi retine atentia decat ceea ce spun bolnavii ; dintr-o carte de critica, numai citatele. 169

"N-ai ce sa-i faci", imi tot raspundea nonagenara la tot ce-i spuneam, la tot ce-i urlam in urechi, despre prezent, despre viitor, despre mersul lucrurilor... 172

Arbori masacrati. Rasar case. Mutre, mutre pretutindeni. Omul se extinde. Omul e cancerul pamantului... 182

Omul a pornit-o cu stangul. Patania din paradis a fost prima consecinta a acestui fapt. Restul trebuia sa urmeze. 183

Nu voi intelege niciodata cum poti trai stiind ca nu esti - macar ! - nemuritor. 183

Nu e real decat ceea ce-si are obarsia in emotie sau cinism. Tot restul e "talent". 192

"Omul, citim in Dhammapada, nu e victima dorintei decat pentru ca nu vede lucrurile asa cum sunt." 196

Primele noastre intuitii sunt cele adevarate. 204

In picioare, in toiul noptii, ma invarteam prin camera cu certitudinea ca sunt un ales si un nelegiuit, indoit privilegiu, firesc pentru cel ce vegheaza, revoltator sau de neinteles pentru prizonierii logicii diurne. 209

Desi am jurat sa nu pacatuiesc niciodata impotriva sfintei concizii, raman totusi complicele cuvintelor, si, desi sunt sedus de tacere, nu cutez sa patrund in ea, dau numai tarcoale pe la periferia ei. 214

Mai mult decat oricine, sunt in stare sa iert de indata. 219

Spaima in fata viitorului se grefeaza intotdeauna pe dorinta de a simti aceasta spaima. 221

Nimeni n-a iubit mai mult ca mine aceasta lume si, cu toate acestea, daca mi-ar fi fost oferita pe tava, chiar copil as fi exclamat : "Prea tarziu, prea tarziu !" 222

Ce aveti, ce s-a intamplat ? - N-am nimic, n-am nimic, am facut o saritura in afara destinului meu, si nu mai stiu acum spre ce sa ma intorc, spre ce sa fug... 222

Bucuresti : Humanitas, 2003

SFÎRTECARE

ÉCARTÈLEMENT (1979)

(Ecartèlement, cu sensul mai vechi de supliciu si care astazi inseamna sfasiere, dezbinare, destramare etc.)

Potrivit unei legende de inspiratie gnostica, in cer s-a dat o lupta intre ingeri, in care cei aflati de partea arhanghelului Mihail i-au invins pe cei ai Balaurului. Aceia dintre ingeri care, nehotarati, s-au multumit sa priveasca au fost alungati pe pamant pentru a face aici alegerea la care nu se putusera hotari acolo sus ; alegere cu atat mai anevoie de facut cu cat nu pastrau nici o aducere-aminte despre lupta si mai putin inca despre atitudinea loc echivoca.

Inceputul istoriei s-ar datora, asadar, unui moment de ezitare, iar omul ar fi rodul unei sovaieli originare, al neputintei de a fi luat o hotarare inaintea izgonirii sale. Azvarlit pe pamant pentru a invata sa opteze, el va fi osandit sa faptuiasca, sa fie robul aventurii si nu va fi in stare sa-si implineasca osanda decat atunci cand il va fi sugrumat pe spectatorul care zace in el. 7

Sarvakarmaphalatyaga... Scris cu litere mari pe o foaie de hartie, agatasem cu multi ani in urma acest cuvant plin de vraja pe un perete al odaii mele, ca sa-l pot contempla cat e ziua de lunga. A stat acolo luni de-a randul, dar l-am dat jos intr-un tarziu, dandu-mi seama ca eram tot mai stapanit de vraja lui si tot mai putin de continut. Cu toate acestea, intelesul sau - renuntarea la roadele faptei - are atata insemnatate, incat acela ce s-ar patrunde cu adevarat de el n-ar mai avea nimic de savarsit ; caci ar ajunge la singurul liman vrednic de atins, la adevarul adevarat, care le desfiinteaza pe toate celelalte, dandu-le in vileag vacuitatea - el insusi fiind, de altfel, vid, doar ca un vid constient de sine. 9

Doar din scranteala scruteaza cineva viitorul. 16

Exista oare mai bun semn de "civilizatie" decat laconismul ? A starui, a explica, a demonstra sunt tot atatea forme de vulgaritate. Cine aspira la un minim de tinuta, departe de a se teme de sterilitate, trebuie dimpotriva s-o cultive, sa saboteze cuvintele in numele Cuvantului, sa incheie legamant cu tacerea, sa n-o paraseasca decat rareori, cufundandu-se iarasi si mai adanc in ea. 22

Totul se leaga : fara naivitate, fara evlavie, nu-i nici capacitate de a admira, de a-i privi pe oameni asa cum sunt, in fiinta lor originara si unica, independent de accidentele vremelnice ; admiratia, ingenunchere interioara ce nu implica nici umilire, nici sentiment al neputintei, este prerogativa, certitudinea si mantuirea celor puri, a celor care, tocmai, nu frecventeaza saloanele. (Antologia portretului, 27) 32

Disparitia tacerii trebuie socotita printre semnele ce prevestesc sfarsitul. 59

Farmecul existentei spontane, al existentei ca atare, fiindu-ne oprit, nu putem tolera ca altii sa se bucure de el. Tradatori ai inocentei, ne inversunam impotriva oricui ii ramane fidel, impotriva tuturor fiintelor care, indiferente la aventura noastra, se complac in fericita lor torpoare. 62

Zvarcolirile noastre, vizibile sau ascunse, le transmitem planetei ; ea se cutremura deja ca si noi, se molipseste de crizele noastre si, in vreme ce-i cuprinsa de convulsii, ne leapada si ne blestema. 65

"Daca porumbelul calator ar putea invata geografie, zborul sau inconstient, ce merge drept la tinta, ar deveni deodata imposibil" (Carl Gustav Carus). (Convorbiri cu Cioran 63) 71

The Anatomy of Melancholy - cel mai frumos titlu gasit vreodata. 72

O carte trebuie sa adanceasca rani, sa le provoace chiar. O carte trebuie sa fie o primejdie. 73

"Iar cei din urma vor fi cei dintai." - Era in 30 ianuarie 1958 cand, la Collège de France, la cursul lui Puech despre Evanghelia dupa Toma, aceasta fraza rasuflata cazuta in mijlocul unui comentariu erudit m-a cufundat intr-o stare ciudata. Nici daca as fi auzit-o in plina agonie nu m-ar fi rascolit atata. 77

Potrivit Cabalei, indata ce a fost zamislita, fiinta poarta in pantecul matern un semn luminos care se stinge la venirea ei pe lume... 80

N-as vrea sa traiesc intr-o lume golita de orice sentiment religios. Nu la credinta ma gandesc, ci la acea launtrica vibratie care, independenta de orice crez, ne proiecteaza in Dumnezeu, si cateodata chiar mai sus. 81

La Zoo. - Toate animalele au o tinuta decenta ; afara de maimuta. Se simte ca omul e pe-aproape. 86

In chip de tratament, pusese in cartile sale tot ce era impur in el, reziduul gandului, drojdia spiritului sau. 91

Nu poti fi multumit de tine decat atunci cand ti-amintesti de clipele in care ai perceput, potrivit unei vorbe japoneze, ah!-ul lucrurilor. (Convorbiri cu Cioran 81) 92

Potrivit autorului gnostic al Apocalipsei dupa Ioan, a-l numi pe Cel-Prea-Inalt infinit inseamna a ramane dincoace de El, care este, se spune acolo, "mult mai mult decat atat". 102

Disecarea limbajului este obsesia celor care, neavand nimic de rostit, se specializeaza in rostire. 104

Sunteti cumva reactionar ? - Daca vreti, numai ca-n sensul in care e si Dumnezeu. 105

Omul intreg la minte nu se coboara sa protesteze. Abia consimte sa se indigneze. A lua in serios cele omenesti tine de un anumit cusur ascuns. 107

Menirea mea este sa omor timpul, a timpului, la randu-i, sa ma omoare. Ne simtim cum nu se poate mai bine intre noi, asasinii. 110

Cum sa stii daca te afli in adevar ? Criteriul e simplu : daca ceilalti fac gol in jurul tau, nu-i nici o indoiala ca te afli mai aproape de esential ca ei. 114

Imi petrec timpul indemnandu-i in scris pe oameni sa se sinucida si prin viu grai sa nu o faca. Si asta fiindca in primul caz e vorba de o solutie filosofica ; in al doilea, de o fiinta, de un glas, de-un vaiet... 120

O rugaciune nestavilita, o rugaciune nimicitoare, pustiitoare, o rugaciune iradiind Sfarsitul ! 121

Traim cu totii in eroare, exceptandu-i pe umoristi. Doar ei au priceput, in joaca parca, zadarnicia a tot ce e serios si chiar a tot ce e frivol. 136

Cei ce i-au reprosat acelui filosof ca-si asterne numele sub proteste contradictorii, ca semneaza in acelasi timp sau unul dupa altul pentru partide, tabere sau teze aflate in conflict, fara sa tina seama de propriile-i optiuni, au uitat ca filosofia ar trebui sa fie tocmai asta. Caci la ce bun sa i te daruiesti daca nu patrunzi argumentele celorlalti ? Din doi dusmani ce se combat, e indoielnic ca doar unul sa aiba adevarul de partea lui. Ascultandu-i pe rand, daca esti de buna-credinta, te pleci inaintea evidentelor fiecaruia, cu riscul de a trece drept nestatornic, de a fi in fond prea filosof. 142

In Infern, cercul cel mai putin populat, dar cel mai crunt din toate, trebuie sa fie cel in care nu poti uita de Timp nici o singura clipa. 143

"E fara importanta sa stiti cine sunt, de vreme ce intr-o zi nu voi mai fi" - iata ce-ar trebui sa raspundem fiecare celor ce se intereseaza de identitatea noastra si care vor cu orice pret sa ne zideasca intr-o categorie sau intr-o definitie. 144

Incapabil de a trai in clipa, doar in viitor si-n trecut, in anxietate si regret ! Or, teologii sunt categorici, aceasta e conditia si definitia insasi a pacatosului. Un om fara prezent. 145

Ceea ce poate fi rostit e lipsit de realitate. Nu exista si nu conteaza decat ceea ce nu trece in cuvant. 155

Un vis ciudat asupra caruia prefer sa nu ma opresc. Un altul poate l-ar fi analizat la sange. Ce greseala ! Sa lasam noptile sa-ngroape noptile. 164

Potrivit mitologiei sumeriene, potopul a fost pedeapsa pe care zeii i-au dat-o omului pentru larma pe care o facea. - Ce n-am da sa aflam in ce fel il vor rasplati pentru vacarmul de acum ! 172

Timiditatea, sursa inepuizabila de nenorociri in viata practica, e cauza directa, ba chiar unica, a oricarei bogatii interioare. 172

Proverb chinezesc : "Cand un singur caine se-apuca sa latre la o umbra, zece mii de caini fac din ea o realitate." 175

Bucuresti : Humanitas, 2003

EXERCIȚII DE ADMIRAȚIE

EXERCICES D'ADMIRATION (1986)

Intr-o scrisoare catre F. Brunot, Valéry scria : "... e necesar mai mult spirit pentru a te lipsi de un cuvant decat pentru a-l folosi." 87

Nu exista gandire vie, fecunda, cu impact asupra realului, atunci cand cuvantul se substituie cu brutalitate ideii, cand vehiculul conteaza mai mult decat incarcatura pe care o poarta, cand instrumentul gandirii este asimilat gandirii insesi. 93

Constiinta nu intervine in actele noastre decat pentru a le perturba desfasurarea, constiinta este permanenta contestare a vietii, e poate pierzania vietii. Bewußtsein als Verhängnis, Constiinta ca fatalitate, este titlul unei carti aparute in Germania interbelica, al carei autor, asumandu-si consecintele viziunii sale despre lume, s-a sinucis. (Convorbiri cu Cioran 31, 57) 95

Se spune in budism ca cel ce nazuieste spre iluminare trebuie sa fie la fel de inversunat ca "viermele ce roade un sicriu". 101

Cum putusem oare sa-mi pierd capul pentru o sub-fiinta ? - imi repetam neincetat. Cum a fost posiibil acest chin, acest calvar, din cauza unei fictiuni, a unui zero incarnat ? 178

N-am scris nici macar un rand la temperatura mea normala. 209

Prima mea carte, cu titlu sforaitor - Pe culmile disperarii -, am scris-o in romaneste la varsta de 21 de ani, fagaduindu-mi totodata sa fie si ultima. (Convorbiri cu Cioran 14) Pe urma am comis alta carte, insotind-o cu-aceeasi promisiune. Comedia s-a repetat vreme de peste patruzeci de ani. De ce ? Pentru ca a scrie, oricat de putin, m-a ajutat sa trec de la un an la altul, obsesiile exprimate fiind atenuate si, pe jumatate, depasite. 218

Cand urasti pe careva in asemenea hal ca ai vrea sa-i faci felul, cel mai bun lucru este sa iei o foaie de hartie si sa scrii de sute de ori ca X e un ticalos, o secatura, un monstru : ai sa observi de indata ca-l urasti mai putin si ca aproape nu te mai gandesti la razbunare. (Convorbiri cu Cioran 42) 219

Daca nu pot articula precum autohtonii, cel putin sa incerc a scrie ca ei - acesta imi va fi fost rationamentul inconstient, altfel cum sa explici inversunarea mea de a stapani limba la fel de bine ca ei si chiar, sminteala orgolioasa, mai bine decat ei ? 220

Si inca ceva : ar fi trebuit sa aleg orice alt idiom, nu insa franceza, caci aerul ei distins nu mi se potriveste deloc, e chiar la antipodul firii si dezlantuirilor mele, al eului meu autentic si-al genului meu de mizerii. 220

Azi, cand aceasta limba este in plin declin, ce ma mahneste cel mai mult e constatarea ca francezii nu par sa sufere pentru asta. Si am venit eu, deseu al Balcanilor, sa sufar vazand-o cum piere. Ei bine, am sa dispar, nemangaiat, impreuna cu ea ! 220

Bucuresti : Humanitas, 2003

MĂRTURISIRI ŞI ANATEME

AVEUX ET ANATHÈMES (1987)

Pentru a-i dezarma pe invidiosi, ar trebui sa iesim pe strada in carje. Numai tabloul decaderii noastre ii imblanzeste oarecum pe prietenii si pe dusmanii nostri. 9

Are ceva de sarlatan oricine izbandeste intr-un domeniu sau altul. 21

O vizita intr-un spital si, dupa cinci minute, devii budist daca nu erai, sau redevii, daca incetasesi sa fii. 21

Abuzez de cuvantul Dumnezeu, il folosesc ades, prea ades. O fac de fiecare data cand ajung la o limita si am nevoie de-o vocabula pentru a numi ceea ce vine dupa. Intre Dumnezeu si De-neconceput, il prefer pe primul. 23

Cutare cartulie evlavioasa sustine ca incapacitatea de a opta e semn ca n-ai fi "luminat de lumina dumnezeiasca". 23

Cu alte cuvinte, nehotararea, aceasta obiectivitate absoluta, ar fi o cale a pierzaniei. 24

Punctualitatea - varietate a "maniei scrupulelor". Ca sa nu intarzii undeva, as fi in stare sa comit o crima. 28

Sa nu mai ai nimic in comun cu oamenii decat faptul de a fi om ! 30

Un cuvant disecat nu mai inseamna nimic, nu mai este nimic. La fel cum un trup, dupa autopsie, e mai putin decat un cadavru. 31

"Daca mi s-ar cere sa clasific nenorocirile omenesti, scrie tanarul Tocqueville, as face-o in ordinea urmatoare : boala, moartea, indoiala."

Indoiala ca flagel, niciodata n-as fi putut sa sustin un asemenea punct de vedere, insa il inteleg de parca l-as fi formulat eu insumi - intr-o alta viata. 33

In biserica Saint-Séverin, ascultand, la orga, Arta fugii, nu incetam sa-mi repet : "Iata contestarea tuturor anatemelor mele." 34

Esentialul tasneste adesea la capatul unei discutii prelungite. Marile adevaruri se spun in pragul usii. 41

X. imi reproseaza ca am un comportament de spectator, ca nu ma "bag", ca mi-e sila de nou. - "Dar eu nu vreau sa schimb absolut nimic", i-am raspuns. N-a prins sensul replicii mele. M-a crezut un modest. 44

Cu cat ii detesti pe oameni, cu atat esti mai copt pentru Dumnezeu, pentru un dialog cu nimeni. 47

Ne zbuciumam atata - pentru ce ? Ca sa ajungem iarasi ce am fost inainte de-a fi. 51

Femeia a contat in ochii nostri cat timp a simulat pudoarea si retinerea. Ce eroare, din parte-i, sa inceteze sa-si mai joace rolul ! Deja nu mai valoreaza nimic, de vreme ce ne seamana. Asa dispare una din ultimele minciuni care faceau existenta suportabila. 51

N-ar trebui sa vorbim decat despre senzatii si viziuni : niciodata despre idei - caci nu emana din viscerele noastre si nu sunt niciodata cu adevarat ale noastre. 55

"Sfantul Duh nu e sceptic", ne invata Luther. 70

In Talmud, o afirmatie stupefianta : "Cu cat exista mai multi oameni, cu-atat exista mai multe imagini ale divinului in natura."

Poate asa era atunci cand a fost facuta remarca ; astazi ea este infirmata de tot ce vedem si va fi si mai mult, de tot ce vom vedea. 81

Sa semeni cu alergatorul care s-ar opri in toiul cursei ca sa incerce sa priceapa ce noima are goana lui. 97

Totul vine prea tarziu, totul e prea tarziu. 97

Am rasufla in fine mai usor daca-ntr-o buna dimineata am fi instiintati ca aproape toti semenii nostri s-au volatilizat ca prin minune. 103

Satul de toti. Dar imi place sa rad. Iar sa rad de unul singur nu pot. 110

Intrebat de ce-s atat de fericiti calugarii care il insoteau, Buddha raspunse ca sunt astfel pentru ca nu gandesc nici la trecut, nici la viitor. 110

Ii povestesc unui psihiatru american cum, pe domeniul unei prietene, indarjindu-ma sa tai cracile uscate ale unui secvoia (asta fiind o pasiune a mea), am tras o cazatura ce putea sa-mi fie fatala. "- Nu ca sa-l cureti de crengi te-ai indarjit contra lui, ci ca sa-l pedepsesti ca traieste mai mult decat dumneata. Il dusmaneai pentru ca o sa-ti supravietuiasca, iar dorinta secreta era sa te razbuni pe el despuindu-l de crengi."

... Uite asa te scarbesti pentru totdeauna de orice explicatie profunda. 113

Cel care ne citeaza din memorie este un sabotor ce-ar trebui dat pe mana justitiei. O citare trunchiata echivaleaza cu o tradare, cu o insulta, prejudiciul fiind cu atat mai grav cu cat intentia era sa ni se faca un serviciu. 118

Indoiala contamineaza totul, cu o exceptie remarcabila totusi : nu exista muzica sceptica. 124

Demostene a copiat cu mana lui, de opt ori, tot ce-a scris Tucidide. Asa se invata o limba. Ar trebui s-avem curajul de a transcrie toate cartile pe care le iubim. 124

Acceptam, intr-o masura sau alta, ca cineva sa deteste ceea ce facem. Dar sa dispretuiasca o carte pe care i-am recomandat-o, asta e mult mai grav si ne raneste ca un atac miselesc. Ni se pune la indoiala, vasazica, gustul si chiar discernamantul ! 124

Ultimul poet de seama al Romei, Iuvenal, ultimul poet marcant al Greciei, Lucian, au practicat ironia. Doua literaturi care s-au incheiat cu ea. Asa cum toate, literatura sau orice, ar trebui sa se incheie. 125

Treizeci de ani de extaz in fata Tigarii. Acum, cand ii vad pe altii inchinandu-se fostului meu idol, nu-i inteleg, ii consider smintiti sau netoti. Daca un "viciu" pe care l-ai invins iti devine strain intr-o asemenea masura, cum sa nu ramai perplex in fata celui pe care nu l-ai practicat ? 152

Dupa ce i-ai trecut in revista pe toti cei care-ar trebui invidiati, sa-ti dai seama ca nu ti-ar placea sa-ti schimbi soarta cu nici unul din ei. 157

Usurarea sa descoperi, la venirea zorilor, ca e fara folos sa cobori in miezul vreunei probleme. 158

De-am sti ce ora e in creierul nostru ! 160

La urma urmei, nu mi-am pierdut timpul, m-am vanzolit si eu, ca orisicare, in acest univers aberant. 163

Bucuresti : Humanitas, 2003

CONVORBIRI CU CIORAN

Bondy : Cum ati inceput ?

Cioran : Cu o carte la Bucuresti, in 1933, intitulata Pe culmile disperarii, in care am anticipat tot ce am scris mai tarziu. E cea mai filosofica dintre cartile mele. 9

Bondy : Sunteti numit deseori "reactionar".

Cioran : Nu sunt de acord. Nu ma recunosc in asta. Scriitorul Henri Thomas mi-a spus odata : "Sunteti impotriva a tot ce s-a petrecut de la 1920 incoace ?", si eu am raspuns : "Nu, de la Adam incoace !" 10

Savater : Nietzsche spunea ca in ambitia sistematica e o lipsa de onestitate...

Cioran : In legatura cu onestitatea, am sa va spun ceva. Cand te apuci de un eseu de 40 de pagini indiferent despre ce, incepi cu anumite afirmatii prealabile si ramai prizonierul lor. O anumita conceptie despre onestitate te obliga sa le tot repeti pana la capat, sa nu te contrazici. Cu toate acestea, pe masura ce textul avanseaza, se ivesc alte ispite pe care esti nevoit sa le respingi, fiindca te departeaza de la drumul trasat. Esti inchis intr-un cerc trasat de tine insuti. Devii in felul acesta onorabil si cazi in falsitate si-n lipsa de veridicitate. Daca intr-un eseu de 40 de pagini se intampla una ca asta, ce sa mai zicem de un sistem ! Asta e drama oricarei gandiri structurate, faptul de a nu permite contradictia. Cazi astfel in fals, minti ca sa protejezi coerenta. In schimb, daca produci fragmente, in cursul aceleiasi zile poti spune un lucru si contrariul lui. De ce ? Pentru ca fiecare fragment izvoraste dintr-o experienta diferita, si acele experiente sunt sigur adevarate ; sunt tot ce e mai insemnat. Se va spune ca e ceva iresponsabil, pai asa si este, ba chiar in acelasi sens in care viata e iresponsabila. O gandire fragmentara reflecta toate aspectele experientei tale ; o gandire sistematica reflecta numai un aspect, aspectul controlat, prin urmare saracit. In Nietzsche, in Dostoievski vorbesc toate tipurile de umanitate posibile, toate experientele. In sistem vorbeste doar controlorul, seful. Sistemul reprezinta totdeauna vocea sefului : din acest motiv, sistemul este totalitar, pe cand gandirea fragmentara ramane libera. 19

In tinerete, ma gandeam in fiecare clipa la moarte. Era o obsesie - chiar atunci cand mancam. Intreaga mea viata a stat sub semnul mortii. Si nu am scapat niciodata de acest gand, cu toate ca s-a diminuat cu timpul. Obsesia este aceeasi, dar e numai un gand. Va dau un exemplu. Cu cateva luni in urma, am intalnit o doamna si am vorbit despre un cunoscut comun pe care nu l-am mai vazut de mult. Era de parere ca ar fi mai bine sa nu-l mai caut niciodata, caci nu se gandeste decat la moarte. I-am raspuns : la ce altceva vreti sa se gandeasca ? De fapt, nu exista nici o alta tema. Bineinteles ca e mult mai bine sa nu te gandesti la moarte, dar nu e anormal sa te gandesti la ea. Nu exista alta problema. Cum intreaga mea viata am fost eliberat si totodata paralizat de acest gand al mortii, n-am realizat nimic. Nu poti avea o meserie daca te gandesti la moarte. Poti trai numai asa cum am trait eu. La periferia a tot si a toate, ca un parazit. Sentimentul pe care l-am avut mereu a fost cel al inutilitatii, al lipsei oricarui tel. Ai putea crede ca e patologic, dar este patologic numai prin efect, nu din punct de vedere filosofic. Din punct de vedere filosofic, este foarte normal sa gasesti ca totul este inutil. De ce ai face ceva, de ce ? 30

Perz : Prietenii v-au fost doar modele negative ?

Cioran : Toate fiintele sunt modele negative. Nimeni nu e sfant. Dar prietenia trebuie sa fie totusi productiva, caci prietenii sunt singurele fiinte umane pe care le cunosti pe deplin. Exemplul prietenilor nostri trebuie sa ne foloseasca sa ne autoeducam. 31

Era ceva unic, si, daca ma intreb ce-mi place mai mult in viata mea, sunt aceste intalniri unice, in care oamenii isi spun totul. Oamenii carora le povestesc totul despre mine si care imi spun totul despre ei. Pentru mine, viata isi are poate numai prin asta o justificare. Aceste intalniri unice : este poate cel mai mare succes al vietii mele, daca pot vorbi de "succes". 32

Jean-François Duval : V-ar deranja daca opera dumneavoastra ar face obiectul unor teze de doctorat ?

Cioran : Exista cateva teze despre mine. Dar eu sunt impotriva tezelor, sunt impotriva acestui gen. Stiti ca am venit la Paris ca sa fac o teza de doctorat ! Imi luasem licenta in filosofie in Romania, predasem vreme de un an intr-un liceu, si atunci mi-am zis : am sa fac o teza de doctorat la Paris. Trebuia sa ofer un pretext... am mintit, bineinteles. Nici macar nu m-am straduit sa gasesc un subiect, m-am carat in Occident. Si am rupt-o definitiv cu universitatea. Sunt chiar dusmanul universitatii. Mi se pare un pericol, moartea spiritului. Tot ce se cheama invatamant - chiar cand e bun ! chiar cand e excelent ! - e rau, in fond, pentru dezvoltarea spirituala a individului. De aceea cred ca unul din cele mai bune lucruri pe care le-am facut in viata a fost s-o rup definitiv cu universitatea. 35

Jean-François Duval : Sunteti pe drept cuvant socotit un maestru al aforismului. In dictionare vi se aplica, frecvent, si eticheta de nihilist.

Cioran : O eticheta ca oricare alta... Ma lasa complet indiferent. Nu sunt nihilist. S-ar putea spune ca sunt, dar asta n-are nici o semnificatie. Pentru mine, e o formula goala. S-ar putea spune, simplificand lucrurile, ca am obsesia neantului, sau mai degraba a vidului. Asta da. Dar nu ca sunt nihilist. Fiindca nihilistul in intelesul obisnuit e un tip care da cu toate de pamant, in chip violent, are ganduri ascunse, mai mult sau mai putin politice, sau mai stiu eu ce ! Cu mine lucrurile nu stau deloc asa. S-ar putea spune deci ca sunt nihilist in sens metafizic. Dar nici asta n-are acoperire. Accept mai degraba termenul de sceptic - desi sunt un fals sceptic. Daca vreti, nu cred in nimic, asta ar fi directia in care... Si nici asta nu-i adevarat ! 38

Nu demult, a venit la mine o doamna care se ocupa de chestiuni editoriale si mi-a zis : "Va dau cat vreti ca sa-mi scrieti o carte de acelasi gen." I-am spus : "Nu pot... nu se scriu treburi de-astea la comanda." 54

As spune ca nu e real decat ceea ce este afectiv. Exista un filosof roman la Paris, il cheama Lupasco, care identifica afectivitatea cu Absolutul. De vreme ce exista afectivitate, si de vreme ce afectivitatea este proiectata in idei, totul risca sa devina pasiune, deci o primejdie. E un proces absolut fatal. Nu exista deci idee absolut neutra, chiar si logicienii sunt patimasi. 55

Existenta mea ca fiinta vie se afla in contradictie cu ideile mele. De vreme ce sunt viu, fac tot ce fac fiintele vii, numai ca nu cred in ce fac. Oamenii cred in ce fac, fiindca altfel n-ar putea sa faca. Eu nu cred in ce fac, si totusi cred un pic : cam asta e pozitia mea. 58

In budism, tot ce inseamna ranchiuna, manie, proasta dispozitie, toate astea, chiar si tristetea, trebuie invinse, si asta inseamna seninatatea. 73

Pierderea somnului creeaza un soi de continuitate funesta. Nu ai decat un singur dusman : ziua, lumina zilei. Nu vreau sa intru in detalii, nu are rost. E ceva extrem de penibil. Se intampla insa urmatorul lucru : cand veghezi, esti singur... cu cine ? Cu nimeni. Esti singur cu ideea Neantului, un cuvant uzat din pricina lui Sartre... Dar devine o evidenta, simti lucrul asta aproape fizic. Si toate lucrurile care nu erau decat concepte devin pentru tine realitati vii. Mai intai, timpul capata alta dimensiune. Abia se scurge. Minut dupa minut. Si fiecare minut e o realitate. Timpul care curge dar nu merge inainte. Nu stii inspre ce merge. 75

Cand aveam 20 de ani, mama mea era evident disperata ca are un fiu care la 3 noaptea iese din casa pentru a se duce sa se plimbe prin oras fara nici o treaba. Care nu face nimic, care citeste. Toate astea n-aveau nici un sens : ma rog, reprezentam un esec total. Eram un tip care promisese enorm, dar care nu realizase nimic. Va spun asta fiindca, o sa vedeti... Deci aveam 20 de ani, si eram acasa singur cu mama. Era ora - spun totdeauna ora, fiindca in toate clipele importante ale vietii ora e importanta, nu in sine, pentru mine - era ora doua dupa-amiaza, imi amintesc, si m-am azvarlit pe o canapea. Si-am zis : "Nu mai pot !" Iar mama, care era fiica de preot, de fapt de preot ortodox, trebuie sa va reprezentati epoca, imi spune urmatoarele : "Daca stiam, mi-as fi facut un avort !" Trebuie sa va spun ca aceste cuvinte, in loc sa ma deprime, au reprezentat o eliberare. Mi-au facut bine... 76

E limpede ca aceasta constiinta este intr-adevar dusmanul vietii. Se stie ca de indata ce devii constient de o miscare, nu o mai poti face. O faci prost. Cand te analizezi, cand te gandesti la corpul tau, la ochii tai, te intrebi imediat : ce-i cu toate astea ... ? Ai impresia ca lucrurile nu mai pot sa functioneze. Ca nu mai au nici un sens. Ca organele isi vor da demisia, se vor retrage. Prin inactiune poti ajunge la un soi de constiinta totala a propriilor organe, dar este o experienta nerecomandata si nerecomandabila. Este extrem de primejdios, si nu poate duce decat la prabusire. E foarte posibil ca oamenii care-si pun intrebari asupra propriilor mecanisme fiziologice, asta sa fie cauza depresiei lor, faptul ca sunt constienti de propriile organe. Asta nu trebuie sa se-ntample cu nici un chip. As putea sa dau detalii, dar cred ca e mai bine sa n-o fac. 79

Nu e nevoie sa te sinucizi. Trebuie sa stii ca te poti sinucide. Ideea asta este exaltanta. Iti permite sa suporti totul. E unul din cele mai mari avantaje care-i sunt date omului. Nu e complicat. Eu nu sunt pentru sinucidere, sunt doar pentru utilitatea acestei idei. Chiar si in scoli trebuie spus elevilor : "Uitati ce e, nu fiti disperati, va puteti omori cand vreti." (Rasete) E adevarul adevarat. Oamenii n-or sa se omoare din cauza asta, n-or sa fie mai multe sinucideri. 82

Stiti, cand scrii de-astea, te piseaza toti, ai necazuri. Imi telefoneaza cineva si-mi spune :

"Sa stiti ca vreau sa va vad imediat, fiindca simt c-am sa ma sinucid."

Eu ii zic "Stati putin, nu pot, e cineva la mine, nu pot."

Si el : "Nu ! Simt c-am sa ma sinucid !"

Ii spun : "Ce mai conteaza cateva ceasuri ? Puteti sa asteptati un pic." Ii spun : "Uitati - locuia in Montparnasse - , va dau intalnire la unsprezece jumatate la Domul Invalizilor." Dar nu eram prea mandru de mine, mi-am spus toata seara : "Doamne, mai bine acceptam sa-l intalnesc imediat." Si-o vad pe nevasta-sa care astepta afara. Si atunci am simtit ca mi se taie picioarele... Mi-am zis : "Asta chiar s-a omorat." Nu eram deloc mandru, deloc. Si-i zic : "Si sotul ?" Si ea imi zice : "Tocmai, a adormit si n-am vrut sa-l trezesc." (Rasete)

Exista o latura comica. Numai ca acelasi tanar a incercat efectiv sa se sinucida acum trei saptamani. Avea motive sa se sinucida, asta e limpede... Iar sotia lui l-a surprins in clipa cand inghitea pastile in baie si a chemat Serviciul de urgenta al politiei. Si cand au venit, erau cinci politai, el a zis : "Da'... eu voiam sa ma sinucid din motive metafizice." Si politaii au zis : "Nu, nu, noi am venit din alte motive." (Rasete) 84

Elisabeta sau vulnerabilitatea

Verena Van Der Heyden-Rynsch : Elisabeta de Austria va preocupa de multa vreme. Ce v-a trezit, de fapt, interesul pentru acest personaj adesea nedreptatit ?

Cioran : As dori sa incep cu un citat : "Gandul mortii curata asemenea unui gradinar care, aflat in gradina lui, pliveste buruienile. Dar gradinarul acesta vrea sa fie mereu singur si se supara cand curiosii i se uita in gradina. Tocmai de aceea imi acopar obrazul cu umbrela si cu evantaiul pentru ca el sa poata lucra nestingherit..."

Aceste cateva propozitii pe care le-am citit in 1935 (aveam pe atunci 24 de ani) constituie punctul de plecare pentru pasiunea pe care a trezit-o in mine figura imparatesei Elisabeta. 98

Hamlet exalta minunatia universului, a cerului si a pamantului - vorbeste despre om ca despre o fiinta extraordinara, ca despre creatura suprema, si totusi, spune el, toate acestea nu sunt pentru mine decat quintessence of dust. Tarana, chintesenta de tarana - acesta este, intr-adevar cuvantul care, din capul locului, ar putea rezuma conceptia despre lume a lui Sissi. 99

Van Der Heyden-Rynsch : Marie Valerie, fiica preferata a Elisabetei, explica amaraciunea mamei ei prin aceea ca "multi dintre oamenii pe care i-a iubit odinioara au dezamagit-o". Marie Valerie isi descria mama ca pe o tanara femeie care a iesit plina de speranta in intampinarea vietii, dar pe care lipsa de intelegere si dezamagirile au indemnat-o sa fuga de lume, ba chiar s-o dispretuiasca.

Cioran : Nu, nu cred deloc ca e vorba in primul rand de dezamagiri exterioare. Atitudinea ei fata de viata nu este rodul unor experiente ; ele nu au facut decat sa-i intareasca aceasta atitudine. As spune, mai degraba, ca dezamagirea ii era innascuta, ca ea era de la bun inceput si dintotdeauna dezamagita. La fel ca in cazul oamenilor care recurg la ironie ; cauza nu trebuie cautata in afara, ci inlauntru. Elisabeta simtea nevoia sa fie dezamagita, era vorba de o necesitate care corespundea constitutiei ei sufletesti. Dezamagirea facea parte din chiar fiinta ei, se afla din capul locului in ea. Sissi a spus, de pilda : "Nebunia este mai adevarata decat viata" - un asemenea lucru l-ar fi putut sustine fara sa fi trait o singura dezamagire. De ce a indragit oare atat de mult bufonii lui Shakespeare ? De ce, peste tot unde se ducea, vizita ospiciile ? Se poate spune ca a avut o adevarata pasiune pentru tot ce este iesit din comun, pentru tot ce se abate de la o soarta obisnuita, pentru tot ce cade in afara conditiei umane. Stia bine ca nebunia se afla si in ea, primejdia nebuniei. Exista in ea un amestec uimitor de sfiiciune si superioritate. Sentimentul propriei ei unicitati a sustinut-o, a ajutat-o sa traiasca - ganditi-va numai la tragediile care s-au abatut asupra familiei ei ; dar acestea nu i-au schimbat viata si nu s-a lasat influentata de ele. Se indeparta din ce in ce mai mult de oameni, avand sentimentul ca totul ii este permis, ca este unica in felul ei si ca nu trebuie sa-i pese de lume. Am putea-o asemui cu o sibila, daca nu chiar cu vocea oracolului - distanta si totusi patrunzatoare. As putea spune ca Elisabeta reprezinta un amestec de romantism si antichitate.

Van Der Heyden-Rynsch : La un moment dat, Christomanos spune despre imparateasa ca este "o lume interioara de tristeti organizate". Nu cumva tocmai cuvantul "organizat", implicand aproape o vointa de tristete, explica tocmai opusul temperamentului ei ?

Cioran : Desigur, cuvantul este nepotrivit, e inselator. "Organizat" inseamna "sistematic". Tristetea era insusi temperamentul ei si, de aceea, as zice mai degraba "organic", nu "organizat". "Organizat" suna atat de exterior, este absolut gresit. Totul era determinat de caracterul ei, el era cel care dicta. Cand vorbea despre viata, despre oameni,despre relatiile dintre ei, totul provenea dintr-o constitutie fundamental melancolica. Ce este, de fapt, melancolia ? As spune ca melancolia nu este nefericirea, ci sentimentul nefericirii, caci atunci cand esti cuprins de melancolie nu trebuie neaparat sa fii nefericit in chip obiectiv. Acest sentiment nu are nici o legatura cu intamplari reale, cu experiente negative, in genere cu lumea concreta. Nu. Melancolia este sentimentul ca nefericirea are sa te copleseasca chiar si in mijlocul paradisului. Adesea, firi melancolice sunt oameni care nici nu au avut de suferit de pe urma unor cauze exterioare. Sissi ar fi avut aceeasi viziune despre viata si fara evenimentele teribile care s-au abatut asupra-i, caci constiinta de a fi damnat nu presupune neaparat existenta iadului. Ea insasi a definit viata drept o maladie. Pentru ea, numai solitudinea putea fi adevarata sanatate. 101

Van Der Heyden-Rynsch : In mai multe randuri i s-a reprosat lui Sissi ca a cultivat melancolia ; la un artist asa ceva ar mai fi de inteles, tinand seama de activitatea sa creatoare : dar ea, se zice, ar fi facut-o numai pentru ea insasi, de dragul ei insesi, ar fi cultivat melancolia ca pe un ferment al autodistrugerii. Dumneavoastra ce parere aveti ?

Cioran : A fost, fara indoiala, o mare egoista, dar in ochii mei acesta nu este un defect, nu poate fi o acuzatie. Asemenea tuturor celor lipsiti de iluzii, adica tuturor celor care nu-si mai fac iluzii decat in legatura cu ei insisi, Sissi era cu totul obsedata de ea insasi, era centrata maniacal asupra ei insesi. Baudelaire a spus odata ca simpla pronuntare a cuvantului "malheur" ii procura un fel de voluptate. Aceasta i se potriveste foarte bine si lui Sissi. 103

Van Der Heyden-Rynsch : Elisabeta vorbeste adesea despre ironie ca despre o arma cu care se apara de viata, cu care dezvaluie ridicolul, biruindu-l astfel.

Cioran : Ironia nu este decat o masca a nefericirii. E o cale indirecta, un ocol pe care-l fac toti cei raniti in forul lor interior pentru a ascunde starea lor adevarata, pentru a nu vorbi despre propria lor nefericire. Este expresia intelectuala a unei vulnerabilitati interioare. Cred ca Sissi l-a iubit atat de mult pe Heine pentru ironia sa si nu pentru geniul sau poetic ! Heine a cunoscut ca nici un altul aceasta vulnerabilitate si s-a slujit de ironie pentru a-si ascunde adevaratele sentimente. Iata sensul profund al ironiei : o forma eleganta care acopera si totodata exprima suferinta. In Germania nu exista o traditie a geniului ironic. Heine este aici o exceptie. Ironia germana, prea insistenta, de coloratura filosofica, prea explicativa, amanuntita, vrea cu tot dinadinsul sa lamureasca, sa indrepte, in loc sa fie concisa, fulgeratoare. 103

Van Der Heyden-Rynsch : Doamna Hamann sustine ca Sissi a trait numai cu gandul la realizarea de sine, ca a implinit idealul unei nelimitate realizari de sine, dar ca tocmai prin aceasta ar fi devenit profund nefericita.

Cioran : Da, aceasta e cauza, chiar aceasta ! Realizarea ei de sine s-a concretizat intr-o profunda nefericire. Acesta ii era felul, firea ei ! A considerat, de pilda, foarte firesc ca un intreg imperiu sa munceasca pentru ea, ca ea sa se poata realiza, ca ea sa poata strabate, cu deznadejdea ei, toate marile si toate tarile. 106

Van Der Heyden-Rynsch : Cum va explicati ca Sissi, care considera dragostea ca pe ceva ce nu merita sa fie luat in serios si care putea sa fie foarte rece fata de copiii ei, cu exceptia lui Valerie, a privit cu atata gravitate istoria cu Pacher, povestea ei de amor, ca a fost atat de preocupata de ea incat a scris lungi poezii de dragoste ? Erau fantasmele unei femei frustrate ?

Cioran : Nu, totul era un simplu joc ! Sa nu uitam ca era coplesita de un plictis moral. Nu avea nici un fel de preocupari reale, in afara de "maniile" ei trecatoare : calaria, gimnastica, ingrijirea trupului etc. Trebuia deci sa-si gaseasca pretexte ! Eu cred ca era incapabila sa traiasca o pasiune adevarata, o dragoste... Iluzia pe care o presupune asa ceva i-ar fi fost probabil imposibila, de neacceptat pentru ea. S-a indragostit poate in joaca, dar, in fond, o data cu trecerea timpului, relatiile ei cu oamenii au devenit din ce in ce mai stranii. 107

A spus in mai multe randuri ca nu se simte bine decat acolo unde nu exista nici urma de om, ca se fereste sa nu se "molipseasca" de oameni. Dar nu se refera la oamenii simpli, la pescari, la tarani, la nebunii satului pe care i-a simpatizat in mod deosebit si pe care i-a frecventat. 107

Van Der Heyden-Rynsch : Nu cumva sentimentul de desertaciune a tuturor lucrurilor care o stapanea pe Sissi era in permanenta impregnat de presimtirea mortii ?

Cioran : Sentimentul mortii era predominant la ea. Ca om viu, ea era mai aproape de moarte decat multi morti... Totul o ajuta sa ilustreze, sa amplifice aceasta presimtire. Nici macar in mijlocul naturii atat de indragite n-o paraseste gandul mortii - a descris o data lumea ca pe un "hoit" pe care ne rostogolim, iar stelele sunt pentru ea "hoituri ce licaresc in departare". 109

Van Der Heyden-Rynsch : Nu credeti ca printre temele centrale ale Elisabetei se numara si cea a destinului ?

Cioran : Intr-adevar, destinul e tema centrala a tuturor conversatiilor ei, punctul de plecare si finalul lor. Fara incetare, ea revine la ideea ca se afla in cautarea destinului propriu. Totul era interpretat in acest sens. 113

Si e un fapt ca despre ceea ce ma afecteaza cel mai profund nu pot vorbi cu altcineva decat intre patru ochi : acel moment in care doua singuratati pot incerca sa se impartaseasca una alteia. 117

Ma duceam la cafenea si intrebam un chelner : Pe care din aceste trei sau patru titluri l-ati alege ? Asa am facut si la prima carte, si la urmatoarea. 129

A intrebat : Pot sa ma asez ?

- Eu : Cine sunteti ? Sunteti Shakespeare ?

- Stiti foarte bine ca nu sunt Shakespeare.

- Nu sunteti Shakespeare ? Atunci carati-va ! A plecat ofensat si le-a povestit tuturor ca am innebunit. 137

Un sceptic este un om rece, care supune fiecare lucru unei analize temeinice. [...] Eu unul m-am indoit cu voluptate, ceea ce nici un sceptic nu face. Sceptic e cineva care are distanta fata de ideile sale si fata de ceea ce este el. Se indoieste de toate, dar e stapan pe sine. Se stapaneste. Nu acesta e cazul meu. 139

Nu vreau sa-mi povestesc viata, nu merita s-o fac. Totusi, de felul meu, sunt foarte indiscret si-mi place sa povestesc anecdote despre mine. Iata de ce, imbatranind, incep sa ma las in voia acestui joc.

Lea Vergine : Atunci "descompunerea" inainteaza ?

Cioran (rade) : Da, descompunerea mea. In fond, toate cartile mele sunt autobiografice, dar cu o autobiografie mascata.

Vergine : Nu prea !

Cioran (rade) : Nu prea ! 145

Am fost profesor un an, elevii imi ziceau "Nebunul"... (rade).

Vergine : Dar trebuie sa te specializezi in nebunie, nu e usor !

Cioran : Eram ingrozitor de nefericit. Ca profesor, ce n-am facut ca profesor ! Ma duceam la ore, nu ramaneam decat o jumatate de ora, spuneam lucruri provocante, elevii mei erau complet nauciti. De exemplu, il intrebam pe cate unul : "De ce nu se poate spune "fenomene psihologice" si trebuie sa spunem "fenomene psihice" ? Elevul raspundea : "Un fenomen psihic este instinctual, normal." Iar eu : "Nu-i adevarat, tot ce e psihic este anormal, nu numai ceea ce este psihic, dar si ceea ce e logic", ba chiar adaugam : "Insusi principiul de identitate este bolnav." Stupoarea in clasa era generala. 150

Si trebuie sa spun ca pana si in cele mai cumplite momente de disperare am avut puterea sa rad. 156

Candva, Cioran a marturisit ca viata merita sa fie traita din cauza catorva momente de plenitudine si ca in ciuda a ceea ce gandeste, nu se indoieste ca, in cazul in care asta ar fi cu putinta (reincarnarea, bunaoara), ar opta sa traiasca din nou. 157

Aventura umana a inceput printr-o incapacitate de a fi modest. Dumnezeu i-a cerut sa fie umil, sa stea linistit in coltul sau, sa nu se ocupe de nimic. Omul insa e un bagacios si un nepoftit, acesta este principiul lui demonic, iar daca nu acceptam acest principiu, nu intelegem Istoria. Omul a fost corupt de la bun inceput. 163

Cred azi ca ar fi fost mult mai bine pentru mine daca as fi ramas ajutor de cioban in micul sat din care provin. As fi inteles esentialul la fel de bine ca si acum. As fi fost acolo mai aproape de adevar. 167

Ivry : Spuneti : "La ce bun sa-l frecventezi pe Platon, cand un saxofon te poate face la fel de bine sa-ntrezaresti alta lume ?"

Cioran : E cam exagerat, un paradox cam ieftin. O proba de prost gust balcanic. De dragul provocarii. 205

Jaudeau : Spusele dumneavoastra imi aduc aminte declaratiile lui G. Thibon, care-l compara pe sceptic cu credinciosul : "Scepticul, scrie el, nu are iluzii, dar, indoindu-se de tot ce exista, nu inainteaza ; adevaratul credincios se indoieste, si totusi merge inainte ; merge pe propria sa indoiala." Credinta ar fi deci una din modalitatile de a iesi din indoiala ?

Cioran : Desigur. 221

Jaudeau : Ce i-ati spune celui care va descopera opera ? L-ati sfatui sa inceapa cu o anume lucrare ?

Cioran : Poate s-o aleaga pe oricare, caci in ceea ce scriu eu nu exista crestere. Prima mea carte contine deja virtual tot ceea ce am spus dupa aceea. Numai stilul difera.

Jaudeau : Exista vreun titlu de care sunteti legat in mod special ?

Cioran : Fara indoiala, Despre neajunsul de a te fi nascut. Imbratisez fiecare cuvant al acestei carti, care poate fi deschisa la oricare pagina si care nu e necesar sa fie citita in intregime.

Sunt, de asemenea, legat de Silogismele amaraciunii pentru simplul motiv ca toata lumea a vorbit-o de rau. S-a afirmat ca, scriind aceasta carte, m-am compromis. La aparitia ei, Jean Rostand a vazut cum trebuie. El a zis : "Aceasta carte nu va fi inteleasa."

Dar tin cu totul deosebit la ultimele sapte pagini din Caderea in timp, care reprezinta ceea ce am scris mai serios. 227

Daca intri intr-o banca, vezi 30 pana la 40 de fete care dactilografiaza din zori pana-n noapte cifre. De necrezut : sa faci pana azi istorie, pentru a sfarsi astfel ! Daca aceasta soarta inseamna viata, atunci viata n-are nici un sens. 236

Bogavac Le Comte : L-ati citat odata pe Zhuang-Zi : "Daca omul n-ar iubi pe nimeni, ar fi invulnerabil." Oare dragostea nu sta la baza tuturor lucrurilor ? Poate trai omul fara dragoste ?

Cioran : Poate, numai ca atunci e diminuat ca fiinta. Lucrul cel mai important este ceea ce am mai spus, esenta fiintei din om. Este imposibil ca omul sa insemne ceea ce crede Zhuang-Zi. Daca omul nu e o fiinta complexa, atunci e searbad, neinteresant. Daca omul nu iubeste pe nimeni, inseamna ca nu mai are simtaminte, e sfarsit, devine un instrument. 263

Ann Van Sevenant : Va las intr-o stare de mare bucurie. Voi scrie ca am intalnit un om extrem de senin. 274

N-as fi acceptat decat o munca fizica. As fi acceptat sa matur strazile, orice, dar nu sa scriu, sa fac jurnalism ! 292

Exista totusi vitalitatea asta misterioasa care te impinge sa faci ceva. Si poate ca asta e viata, fara sa folosim cuvinte mari, faptul ca faci lucruri la care aderi fara sa crezi in ele, da, cam asta e. 304

Bucuresti : Humanitas, 2004

SCRISORI CĂTRE CEI DE-ACASĂ (1931 - 1991)

Conversatie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singuratatii. Adevarul despre un autor e de cautat mai degraba in corespondenta decat in opera sa. Cel mai adesea opera este o masca. In cartile sale Nietzsche joaca un rol, se erijeaza in judecator sau profet, isi ataca prietenii si dusmanii si se plaseaza - orgolios - in centrul viitorului. In schimb, in scrisori, se plange, e nenorocit, abandonat, bolnav, amarat, e tocmai contrariul a ceea ce se vede in necrutatoarele sale verdicte si imprecatii, adevarata insumare de diatribe. 9

Catre parinti

Iubitii mei,

Exista momente cand fiecare om ar pleca in manastire. 13

A crede in D-zeu este una si a face teologie e alta. 13

Lasitatile unor oameni intrec orice limita si desfid orice comentariu. 17

- In tot cazul, ingrijiti-va sanatatea : e singurul lucru pozitiv in universul instabil de astazi. 23

Ma gandesc apoi in ce hal de nervi trebuie sa va gasiti. Daca e cineva care merita alta soarta, e Relu. Viata-i o comedie sinistra inventata de Diavol. 30

Din moment ce aveti credinta in Dumnezeu, adica singura mangaiere valabila ce exista subt soare, mi se pare ca sunteti destul de inarmati pentru a suporta orice nefericire. Drama cea mare in viata e lipsa de orice credinta... Pana la un anumit punct e drama vietii mele, desi poate nu sunt in fond atat de necredincios pe cat par. 31

Gica trebuie neaparat sa se lase treptat de fumat. E pur si simplu o nebunie sa se distruga acum, cand are atatea raspunderi. 41

Va sarut pe toti cu mult drag, Milut

Catre Aurel Cioran

Draga Relu,

Orice participare la framantari temporale e timp pierdut si risipire inutila. 44

Nu pot decat sa-ti recomand drept remediu pentru toate incercarile vietii Cugetarile lui Marc Aureliu. Daca nu le ai, scrie-mi sa ti le trimit. 47

Am fost zece zile la tara unde am lucrat pamantul. Nu mai cred decat in munca fizica, cu bratele. 67

Ce idee la Nutu sa-si cumpere televizor ! Asta e iadul. 69

Mi-l amintesc foarte bine pe Mircea, face si el parte din copilaria noastra. Ti-aduci aminte cand s-a apucat sa frece scoala cu slanina, ca s-o manance cainii ? 72

Mi-a scris Dinu (Constantin Noica) ca Le Démiurge e "edificatoare". Genul acela de compliment echivoc si chiar perfid. 75

Ti-aduci aminte de Traian, ciobanul acela simpatic, care spunea cantalarie in loc de umblatoare ? 87

Pentru oameni nervosi ca noi, predispusi la tensiune, sarea e otrava. 87

Nu bea cafea si nici ceai concentrat. Toate excitantele fac rau la reumatism. 89

De altminteri, nu mai ies decat noaptea, cat mai tarziu posibil, din pricina zgomotului si a fumului. 95

Cat iti invidiez puterea de a tacea ! 98

Imi lipseste grozav zapada. 99

Burghezul occidental e un dobitoc care nu se gandeste decat la bani. Oricare cioban de la noi e mai filosof decat orice intelectual de pe-aici. 101

Zilele trecute am recitit Luceafarul. Nu are pereche in toata literatura franceza (destul de saraca, de altminteri). 123

Adevarul e ca viziunea asupra realitatii nu se datoreaza in cazul meu vreunei influente literare, ci unor infirmitati, unor tulburari... innascute. Nu e mai putin adevarat insa ca intr-un anume sens eu descind direct din Rugaciunea unui Dac, al carei ton violent, rostit ca un blestem si nu ca o iertare, mi-a placut intotdeauna. 135

Aici, toata presa a vorbit de faptul ca am refuzat un premiu literar, fara importanta in opinia mea. Sunt insa unii care nu pot pricepe cum de se poate renunta la zece mii de franci. 161

Ieri ti-am trimis un pachet cu carti nu grozave, dar in fine, merita sa fie citite "in diagonala". 166

Ai dreptate : oriunde pe pamant as fi avut aceeasi viziune asupra lucrurilor, aceeasi framantare si acelasi dezgust. In fond, faptul ca traiesti la Rasinari sau la Paris n-are nici o legatura cu ce esti de fapt. Calatoriile, aventurile - sunt amagiri. 177

E infinit mai sanatos si mai reconfortant decat orice munca intelectuala. Sa repari ziduri, usi, sa faci pe zidarul sau pe tamplarul - nu exista nimic mai bun ca sa uiti &quuot;istoria" si toate consecintele ei. Pacat ca n-am un atelier la indemana : o ora de munca pe zi si as fi salvat ! 179

Pe aici turismul a profanat totul : automobilul este cel mai mare blestem de la Potop incoace. 180

Scriitorul care a facut prostii in tinerete, la debut, e ca femeia cu un trecut deochiat. I se reproseaza vesnic. Ce prostie ! De fapt, astea nu sunt necazuri adevarate, doar cateodata le iau in serios, din grija de a-mi crea niscai sacaieli in plus... In octombrie o sa-mi apara o carte : Ecartèlement, cu sensul mai vechi de supliciu si care astazi inseamna sfasiere, dezbinare, destramare etc. 181

Toata dragostea pentru tine si Ica, Lut

Catre Arsavir Acterian

Draga Arsavir,

Tot ce nu-i religie e blenoragie. 206

Cat despre viitor, nu ma framant cine stie ce, contez pe sanatatea mea subreda... 213

E cu neputinta sa descifrezi ce este si ce vrea, iti scapa tot timpul, o scalda, joaca pe dedesubt - ceea ce face sa i se atribuie intentii de care probabil ca nu e capabil. 221

Am citit in dimineata asta cu oarecare emotie cateva poezii de Blaga. Aveam un dinte contra lui, din motive meschine. Trebuie sa recunosc ca era cineva. 228

Mi-a ramas clar in minte un vers din lectura aceea, Melancolia, aceasta rana a frumusetii. Spune-mi daca e adevarat sau daca n-am luat-o razna. 230

M-am bucurat mult sa-l cunosc pe Nicu Steinhardt. Pe plan spiritual, ne e superior tuturor. E intr-adevar un miracol cum in preajma lui te simti dintr-o data mai bine. 235

Cu prietenia de totdeauna, Cioran

Catre Jeni Acterian

Rationamentul meu a fost totdeauna simplu : cand nu va mai merge ma impusc. Socoteala n-a fost proasta, caci mi-a ingaduit - contrar turmei din jur - sa perseverez... in fiinta fara teroarea viitorului. 248

Te imbratiseaza cu drag, Emil

Catre Wolf Aichelburg

In ce ma priveste, am bagat de seama ca perioadele in care muzica nu m-a interesat au fost si cele mai pustii, mai mizerabile. Cuvintele nu sunt de ajuns si am o adevarata mila pentru sclavii limbajului. 251

Ceea ce conteaza este actul rugaciunii, restul e secundar. 261

Dar lucrul cel mai important este ca succesul trebuie refuzat. Ma bucur ca am stiut sa spun nu unui premiu literar american de 12 000 de dolari. Cand te voi revedea ?

Uneori am impresia ca locuiesc intr-o gara... 275

Cu toata prietenia, Cioran

Catre Mircea Eliade

Draga Mircea,

Ma gandesc cu multa simpatie la matale si regret ca in viata mea te-am vazut atat de rar. 281

Cred ca anul acesta o sa scriu o carte despre "bucuriile oamenilor tristi". Intre romanii de aici esti unanim apreciat ; esti singurul om asupra caruia nici desteptii si nici prostii nu fac rezerve. 281

Randurile tale m-au dezmeticit din imbecilitatea in care traiam de mai bine de o luna. De cand am intrat in armata n-am mai citit nimic, iar gandurile le-am inlocuit cu dispretul de lume. Cinci ore din zi le petrec in grajd, iar restul fac instructie, asa incat statul a reusit sa ma fure mie insumi. 282

Daca ai accepta sa-mi fii nas, oricine mi-ar da fata de nevasta. 288

Cu prietenie, Emil Cioran

Catre Gabriel Liiceanu

Draga prietene,

Iti vine cateodata sa spui ca ai nostri compatrioti nu sunt demni de limba ce-o vorbesc. Ea le este, intr-adevar, infinit superioara. 293

Fiecare trebuie sa-si urmeze propria cale, caci cea mai mare greseala posibila este sa vrei sa urmezi un model. 296

Oamenii poarta de obicei o masca spre a se face mai mari ; eu - ca sa ma fac mai mic. 298

De catava vreme ceva s-a rupt in mine si-mi aduc aminte de vorbele lui Iorga : "Eu nu mai sunt eu". 302

Din toata inima, Emil Cioran

Catre Petru Manoliu

Draga Manoliu,

Stiam ca prima ta sotie s-a sinucis si daca n-am zis nimic despre asta n-a fost din indiferenta, ci din neputinta de a comenta o nenorocire fara margini. 304

Ce drama e sa traiesti in mijlocul unor indivizi care stiu totul, fara sa fi inteles insa nimic ! 306

Uneori visez la o coliba, departe de lume, unde sa pot citi Filocalia, in romaneste, desigur. Ce limba extraordinara avem ! 307

Cu prietenie, E. Cioran

Catre Constantin Noica

Draga Dinu,

Din nefericire sunt mult mai vulnerabil la timpul proustian decat la timpul filosofic. 308

Goga imi zicea odata, la Sibiu, despre ei : "Cu cat mergi spre nord, sunt din ce in ce mai prosti, iar la granita mananca sapun." 317

Daca ar fi sa dau crezare gurilor rele, s-ar zice ca ai o casa pa malul unui lac. Si eu care ma indoiam de aptitudinile tale de a deveni intelept. 317

Din momentul in care am inteles ca lui Mircea nu-i mai ramasesera de trait decat cateva ore, au inceput sa ma invadeze amintiri din tineretea noastra. 325 (Mircea Eliade moare la 22 aprilie 1986)

Cu drag, Cioran

Bucuresti : Humanitas, 2004

CONSTANTIN NOICA : Imi amintesc ca i-am spus lui Cioran, pe care l-am urmarit cu frateasca ingrijorare toata viata : “Faptul ca nu ti-ai pus capat zilelor, dupa ce timp de patruzeci de ani te-ai tanguit pentru nefericirea de-a te fi nascut, ma asigura ca viata e totusi buna.”

El m-a tras deoparte si mi-a raspuns : “Ma, sa n-o spui nimanui, dar imi place viata !”

†