Inapoi
E iarna afara si ma simt pribeag.
Sanii alearga incoace si-ncolo, afara
E zgomot ciudat de veselie umana
La mine in suflet e frig, si e teama
Catelusa latra, fereastra e-nchisa
Lumini de afara, ochii ce ma dor
Prietenii mei sunt plecati prea departe
Ma simt pribeag in propria casa
Printre amintiri ce deja nu ma lasa
Sa vad inainte prin ceata cea deasa
Un gol ma cuprinde, respiram sentimente
Acuma ma-nabus gandind chintesente
Sfarsitul e-n toate, iubeam inceputuri
Nu-s inca sfarsit dar simt oboseala
si lacrima picura-ncet de pe geana
Sunt trist ca sunt singur acuma pe lume
N-am cui sa dau ce-am adunat pentru mine
N-am cui sa spun ce-am gandit despre lume
E pentru mine adevaratul sfarsit
Teama de a nu fi singur
Cand am aflat ca vei sta cu mine zi de zi
Am intrat intr-o panica mare:
Era teama de a nu mai fi singur.
Ai stat langa mine ceas de ceas
si nu ma mai puteam opri din vorbit.
Vorbeam cu tine pe drum, si acasa
ti-am spus tot ce simt si gandesc.
Am inteles ca suntem la fel, oarecum ciudati,
Ca spunem aceleasi cuvinte, si in acelasi timp
Sau gandim aceleasi idei, fiecare in alta parte
si le aducem apoi intre noi
Ca pe marunte, culinare daruri
Schimbam ambientul
Doar-doar sa ne placa,
Uitata era iarna si vantul de-afara
Cand stateam ceas de ceas impreuna.
Umar langa umar timp nu aveam
de-a fi fata in fata o clipa
Ai raspuns cu tacere
Furtunii din vorbelor mele, incitat
Doream sa-ti aflu necunoscutul tactil
(Varfurile degetelor mele inca nu te cunosc).
Caci ademenit de cantecul amintirilor,
Am simtit ca tresar
ca de-un junghi galagios
Ca ceva merita sa fie simtit
Ca ceva merita sa fie iubit
Ca ceva trebuie sa fie trait
Ca altadata.
Iubirea fiecaruia este unica;
Porneste din inima
Se-ntinde spre crestet
Dar este oare impartasita?
Exista un zambet schitat
Ca o floare gingasa
Plina de secrete
Cu parfum azuriu
Cautata din priviri
Minunata este atingerea mainii tale,
Cunoasterea,
Senzatia comunicarii,
Increderea.
N-as vrea sa se termine niciodata
Bucuria cunoasterii si iubirea.
Te cunosc de mult,
De mult imi apareai in vis.
Apari dintre trestii
Cand m-aplec peste apa,
Sau gandul cel bun ce-mi vine
Tu esti, lumina din gene
sclipind intr-o lacrima.
Esti racoarea padurii
in zile de vara,
Reglarea respiratiei
inainte de salt.
Te chem deseori
sa-mi alungi din preajma
himerele raului,
ale raului simt.
Tu esti aurora,
diminetilor mele linistite.
Lovit de nuia
Ca un ghem se stranse
localnicul singuratic
al vechiului parc.
Asa ma ingheta si pe mine intrebarea
"De ce!" - asta sau aia,
Sau "De ce! ",
fara nici un ecou.
De aici incepea Durerea.
Se asternea apoi o Tacere
ca frunzele moarte de toamna
ce nu apucau primavara.
Trist suras ramanea.
Sufletul adesea iti joaca
Renghiuri,
Nu-ti este permis oriunde,
Orice.
Esti o barca pe valuri.
Poti semana cu oricine.
E greu sa-l gasesti printre ani,
ce trec fara urma sa lase in suflet.
Vei vrea sa traiesti
sa simti, sa doresti
Alaturi de cei cu care
intr-adevar Esti.
Daca ti se da voie insa,
Nu este usor.
Daca reactia ta
Minutios verificata.
Corespunde.
Nu ai voie sa te revolti,
Nu ai voie sa speri
in vreo aprobare subita
Ca si tu poti fi ales,
In vreun fel oareacare.
Si cerul de azi,
de un albastru insorit,
va deveni maine cenusiu.
In ultimele zile
m-am incapatanat sa ma mint
ca poate fi mai bine.
Ca pot fi inteles de cineva,
ca pot sa zambesc
chiar cand frigul il simt.
De vrei sa le retrag
Din mintea mea
Ciudatele trairi
Cu-nfiorate cresteri
De suflet spre crepusculv
Intreaba-ma:"De ce? "
Ca nu-ti voi da raspunsul.
Ce tii in suflet ca odor
Ramane-n veci ca semn.
Indiferent de vremea care trece
E amintirea vesnicului dor.
De m-am oprit prea mult
Spre a-ntelege sufletul
Ce-mi sta alaturi, ceas de ceas
Tu iarta ca am cautat apropierea
O sa ma-nchid in carapacea
Zamislita-n ceara, fara aer,
Spre-a proteja sensibila fiinta
ce este pentru mine lucru sfant.
Iarta, ca nu mi-am amintit.
- este cale lunga de gasit
ceva-n cutiile de vise.
Cu sufletul deschis
Spre adevaruri regasite.
Ma ameteam de-arome si cuvinte.
Acum nu ma suporti, mergi inainte
Raman incet in urma, schiopatand.
Ne separam incet, fara cuvinte
Uitand de respiratia comuna,
Ce inflorea in zambet de copil.
Sa dai iubire, sa primesti iubire...
Sunt doua lumi, cum sa te-mparti?
Sunt lungi zile de tacere
In care nu mi-este frica
Sa-ntind, ici si colo,
capcane de vise.
Ascult doar muzica, isonul
Ma uit spre astrii,
frati cu Pamantul
Spre luminile din lacuri
ce-n valuri sclipesc
soptind nume aduse
din amintiri de nesters.
Cate lumini vad eu astfel
sunt cortegii de fum
Plecate sa-si caute
sufletele gemene
Pe cararile impletite
ale Intamplarii.
Suflet singuratic,
De-ti gasesti dorita imagine,
comoara ascunsa, pentru tine vrajita
Nu te grabi s-o culegi: ia aminte,
lesne este sa pierzi totul
cu-n simplu gest naiv,
la greaua ei povara
de implinit deja destin.
Nu poti intoarce
pornita roata-n mers
in invers sens, acum,
Fara istov, fara rabdare,
fara speranta
in aceasta incercare.
Vrei fericire sau durere,
simtind licarirea
ce cu ochii n-o vezi?
Puiul
Daca m-as fi nascut
pui de pasare,
Atunci as fi iubit cerul,
si lumina, si cantecul.
Daca as fi fost
pui de caprioara,
As fi iubit padurea,
si iarba, si paraul.
Pui de insecta
de-as fi fost,
Iubeam aerul,
si florile, si caldura.
Am avut norocul
sa ma nasc pui de om,
Sa iubesc viata,
si frumosul, si lupta.
Sa inteleg!
A cui e vina ?
Mi-am tot repetat
Azi, in soapta,
Ca are cine
sa-ti daruiasca mangaierile,
sa-ti soarba sarutarile,
sa-ti tina mainile
in causul palmelor lui.
Mi-am castigat dreptul
Sa vorbesc cu tine
Doar in gand, pe strada,
Fara repros venit
din ochii adumbriti,
sau prin cuvinte clare,
intrebatoare.
Bizara dorinta de a impleti ca noi,
lucruri deja daruite de altii
E vina iernii vietii si a sufocarii
sau venirea noii primaveri?
E vina pernei
ce o pun sub cap
Visand ca am ceva de dat.
Sa nu ma mai gandesc,
Repet mereu,
Aceasta fraza negativa.
Multe amintiri
ma rascolesc, de azi,
de ieri, de pretutindeni.
Incerc zagazuri sa-mi impun,
muncesc sa uit de viata,
traiesc sau mor,
indiferent azi e,
pribeag ramas prin lume.
Sa nu ma mai gandesc,
Repet mereu,
Ca noaptea se apropie, pagana
Daca gandesc, daca visez,
Simt ziua ce-o sa vina.
Raspuns scurt
De ce fac asta? - ma intrebi.
Te astept in fiecare zi,
din zori, sa prindem
rasaritul impreuna
Sa trecem prin livada
cu ciresi
tinandu-ne de mana.
Doresc, cu un sarut,
usor, sa-ti dau
o noua stralucire-n ochi.
Apoi, c-un deget
cand te-ating,
sa te cunosc, as vrea,
putin cate putin.
Nu e de-ajuns
o stiu prea bine
Dar vraja asta este acum
in mine, si s-o alung
nu vreau, nu pot.
E-o sarbatoare mare
si-o durere-n suflet.
Iti multumesc
ca pot visa din nou.
Imi place sa merg cu tine in gand
Singuratic hoinar pe strazi marginase
Cu case, gradini, si-un iz de statut,
Trec adesea pe langa zidul vechii cetati...
Imi place campul din apropiere sa-l privesc
Cautand culorile florilor proaspete
Imbatandu-ma de aromele lor amestecate,
Parfum si seva virgina, molateca si fragila.
Imi place si mie mirosul marului putred
Din pod sau camara, unde se-ascund bunatati
Rascolind amintiri pudrate cu praf de argint.
Ma simt coplesit cateodata de ganduri
si deapan idei in caietul-album
Astfel reactionez la cele petrecute afara
De corpul meu, de mintea mea, de sufletul meu
Asta este sensibilitatea, obsesia mea
Traiesc cu ea, visez cu ea, scriu despre ea.
Uit adesea de mine, uit cine si cum sunt
Ma aflu in strada, pasesc in trecut
Vad norii ce trec peste cer, si atat
Ajung acasa tarziu, confuz, obosit si pierdut
Ma simt norocos ca lasat-am in urma
O lume comuna, prea simpla si plata
Scapand spre frumoase, inalte urmari.
Sunt atatea lucruri ce merita sa fie facute
O clipa macar sa te simti in mijlocul lor.
Mersul meu si-a gasit prielnic ajutor
Dar sufletul inca nu mi-este salvat.
Imi place sa ascult linistea casei,
Cand obiectele se cred singure si se misca,
Incercand sa se atinga, sa se cunoasca...
Intins alaturi de propriul meu corp
Ma vad din afara, si criticul ochi, cerebral,
Ma cearta, ma-ndeamna,
Ma lasa sa sper mai departe.
Simt insa vremea cum trece si ma intristez.
Imi place gustul fin al mancarurilor
Facute de maini pricepute, fara zor,
Marunt tocate, cu fine schimbari in retete
Dupa fantezia momentului de dor.
Imi place adesea din paine sa rup
si sunt si momente, iarta-ma Doamne!
Cand furculita n-o folosesc cand mananc.
Sunt silit sa-mi reglez respiratia adesea
Din perspectiva ultimei schimbari
Incep o noua, mica, viata in doi
Eu si mintea mea, impreuna cu tine
Pana-mi consum oxigenul, catalizatorul.
Au oare toate astea vreo importanta!
Cu gingasa
Floare de mar
Te aseman scump odor.
Ai obrazul fin
Ca de trandafir.
Gargarita, rita
Ochi de veverita.
Gatul, curba lina
Arc dinspre lumina.
Par de sarutat,
Castaniu - roscat.
Sanii, cupe-ntoarse
Piersicute coapte,
si auzul fin,
zbor de heruvim.
De intru-n pacat,
Cer sa fiu iertat!
Vine seara
Gandul zboara
Pica strop de lacramioara.
Peste gene, trece Ene
Mos de vis in paradis.
Vine noaptea
Visul zboara
Ma trezesc din paradis.
Este gandul, vine gandul
si cu tine depan gandul
Fericit, nefericit!
Ce simt?
Aruncat in cuptorul cu smoala
Ard necontenit,
Ranit, nu mai simt dogoarea,
Culoarea infierbantata,
Rosul arzator,
Inima parjolita,
Scrumul.
Soapte
"- Nu pot veni la chemarea ta oricand...
- Dar poti, poti, poti!... mai mult."
Poti sa stai cu mine-n gand
Noaptea.
Poti sa-mi strivesti degetele
Cu genunchii ades.
Sa te lipesti de mine, toata.
Poti cu o mangaiere
Sa alungi oboseala, tristetea
Singuratatea perpetua ce-o simt
Cand nu esti langa mine.
Exist acum ca sa ma bucur
Ca esti aici,
Ca suntem...
Inapoi