|
Adormisera sabiile
muntii incremenisera
pe paturi de flori si cerul zambea
tristetea florilor de nuferi
si-a albului
si-a ploilor trandafirii.
-era dantala-
Lipseau doar palmele fine,
atingerile
tremuram,
se terminase
dar nu inchisesem ochii inca...
Ordinea mea s-a inchis dupa gratii
mai adun si acum pietre in sertare
palmele mele indoliate aspira
spre contururi de muguri
buzele mele vegheaza la porti inchise
gandul meu si-a pierdut dreptul la geamat
acum ma inchin trupului meu istovit
ce adie printre frunze.
Uitasem de mult notiunea de somn
universul se impartea intre mine si mine
si ma opream in mijlocul gandului,
sa-mi mangai suspinul din geneza,
cuvantul meu venise deja inapoi..
Daca m-ar intreba cineva,
cine esti i-as raspunde
ca am uitat cine sunt
ajunsesem undeva
in miezul descult de culoare
...ma vei cunoaste
cand eu voi fi plecat de mult
dincolo de privirea ta.....
M-ai trezit cu mers delicat de felina
mi-ai pictat ferestrele
canaturile purtau urmele pasilor tai
am atipit in zori lipit de lemnul umed
si tacut am plans pentru toti pasii
ce-au uitat sa mai vina...
Intreaba-mi priviile
ce simt cand palmele tale aseaza petale
pe ochii lumii de dincolo...
intreaba-mi trupul ce-ti cere
cand cantecul florilor de mai tresare
si alearga speriat de culoarea
din umbra se legene furtuna.
si pasul meu cand noaptea il scalda
intreba-l daca simte sub talpi
cenusa tacuta din ornicul greu
unde se sparg secundele
si renasc in palma deschisa spre cer
Gestul cel mai simplu
acela de a inchide in fiecare seara
la aceiasi ora fereastra.
Acela de a ridica mana
in asteptarea unui cuvant nerostit,
tacerea vinovata a unui gand interzis
Tampla sprijinita de zid
in cautatrea unei decizii
si chiar treapta in plus
ce da iluzia caderii
Toate acestea adaugate
unui strop din spiritul nostru
ar putea umple Universul
Vom putea sa ne nastem din nou
daca vom iubi mereu
vom face din univers
o imensa cumpana
noi intr-o parte si-n cealalta NOI.
flamanzi vom sorbi vazduhul
innobilandu-l cu lumina
si vom zambi fericiti ne vom desfata,
deschizand larg ochii
ca cioplitorii in stele
si ne vom legana fascinati
de balansul timpului.
Cum pot sa renasc
daca nu am credinta ispitelor in stele
si nu am nici maini de cenusa
sa cladesc templul solar
impreuna cu tine
cum pot sa ingadui atingerea zorilor
cand eu sunt cadere si nu am sfarsit...
Echilibrul fragil
s-a topit sub degetele mele
astazi ning tacut
calator nevazut pe verticala
surasul meu tresare istovit.
cu tine cerul meu
ar vrea sa se rupa de stele
si plansul meu curgator
s-ar intoarce pe strune.
Am jurat pe sufletul meu liber
ca voi ramane capitv
pe tarmul unde am vazut prima data
cocorii murind
asteptand sa ma cheme
refluxul pasului tau de dincolo
catargele mele vor nunti cu malurile
pana voi gasi intrebarea
si sensul raspunsului sau mut.
M-am oprit la poarta cuvantului tau
mai cresteam inca dimineti
le trezeau ochii mei fosnitori
ce abia invatau sa ceara
si plouau pe pamant in nestire
asistand nasterea mea tainica
Strigatul meu e tacere adanca
corzile viorii mele
sunt lujeri speriati
infruntand primavara
Cant si ma doare
as vrea sa tac apriori
sa patrund in miez de zapezi ancestrale
sa macin timpul
secunda cu secunda pana la disparitie
si apoi m-as intoarce insa
din nou la strigatul meu tacut
si m-as culege dintre toamne
mai inalta cu o primavara
Astept noaptea
o stea si inca una
se vor cuibari incet in bratele mele,
tacut gandul meu trece firav
si nestiut undeva dincolo de existenta
mi-e greu sa ma aduc
mai aproape de mine trupul meu
inconstient ar tremura printre stele,
dimineata parul meu
s-ar transforma in raze
si eu cea din noapte
m-as pierde de mine.
Citeste fara cuvinte!
Intregul imparte-l cu mine
chiar daca nu ma vezi
tu simti tacerea din bolta de piatra
si auzi sonata
din steaua pe care tu ai ales-o.
eu nu am cuvinte,
sa le presar peste pasi
am doar intinderi de aripi
alinanand malul si doruri prelungi
ce adorm apele in fantani
si mai am scanteie sa ard vazduhul
si ma am pe mine
sa trezesc tot universul
si vreau ca iubirile
sa respire prin mine
Daca te intinzi pe pamant
toate verticalele vor spinteca vazduhul
si-ti vor biciui spinarea insangerand-o.
Vor tremura zorii
si vor fugi secundele
si vei avea nevoie de un vis
sa-ti descurce pletele infipte-n crapaturi
va trebui sa gasesti continuarea drumului
din miezul de paine.
cand asteptarea va incremeni
aripile pasarilor siluind curcubeele muntilor
Vei nimici pacatul primelor flori...
Mai cersesc si astazi
pe la mese uitate sub soare
cu mainile intinse
cu degetele facute caus...
Mi-as taia gandurile,
mi-as presara ranile cu praf de stele
mi-as lipi nervurile sangerande
direct de suflet
m-as regasi in albastrul primului vis
Devenisem propiul meu templu
rugaciunile mele erau
numai pentru tine
totul se reducea la altarul meu
si pentru ca nu puteam linisti diminetile
care-mi sorbeau neodihna
am decis sa las zborul meu
sa zboare fara mine
si sa pierd singurul drept
pentru care nu trebuie sa platim decat cu ura
acela de a iubi
Rugi pentru trupuri flamande
leaganele tremurau descantece
noptile suspinau in saruturi de umbre
genele clipeau des in umbra fosnitoare
inmugurea ceata in ferestre
si inca o viata pleca peste taceri
Ce am facut
de nu mai stim
sa plangem
decat cu lacrimi?
Eclipsa... cu cer fara culoare
si nori haituiti perorand de-a valma
si eu intr-un ochi de cristal
simteam pe umeri descantecul giulgiului
trebuia sa fiu de mult imprasitiata-n vazdug
sau topita in apa
Voi tacea
cand imi vei intinde mana
voi patrunde in porii tai
iti voi atinge pieptul cu degetele mele
si atunci vei descifra armonia
Tu aici ,eu dincolo
am invatat sa pasesc alaturi
de tampla ta inghetata
am crescut amandoi nefiresc
ca un singur copac biped
fara sa ne cautam vreodata radacinile
Uitasem de mult notiunea de somn
universul se impartea intre mine si mine
si ma opream in mijlocul gandului,
sa-mi mangai suspinul din geneza,
cuvantul meu venise deja inapoi..
Plecasem eram deja departe
In gandul meu crud
ma ghemuisem n-aveam adapost
dar sarutam pietrele
si-n tamplele tale arse
ravaseam asternuturi de palme flamande
ma speriasem de plansul arterelor tale
dar stratul meu de rugina incoltea linistit
nu puteam sa ma intorc,
ma nascusem deja in miezul suspinului tau
zambetul tau mangaia in tacere
somnul luminii...
Am inchis timpul in urma
am pus lacate pasilor
si umbrelor inocente
respiratia mea
se rostogoleste mocnit
si greu la poalele unui munte
intreg de iluzii
Pietrificand pustiul
sunt sigur ca mormantul meu
va muri inainte de mine;
Am pus punct rotirii mele
instinctive,
ma voi inalta
sau ma voi asterne...
In radacini secretele
devin seve amare
plutirea mea adoarme pe unde...
In leaganul refluxului stelar
clipele de ieri sunt ruine
pentru boltile de dincolo....
As putea inainte ca ochii tai verzi
sa-nfrunzeasca asternutul
As putea s-adun vantul in mine
sa-ti incarc pletele in stele
si apoi sa zbor spre luna.
dar sunt mireasa zeilor
si-n gandul tau ostenit
sarutul meu moare...
Te caut
am obosit pe marginea reintoarcerilor
simt scurgerea zorilor in trupul meu
dar merg leganand asteptarea
si calc greu pe roiuri de umbre tacute
Ne-am ratacit,
m-au parasit cuvintele
au fugit de marmura buzelor mele
si-am durat un templu din fantani suprapuse
am apropiat noptile de plansul tacerilor
si te-am regasit
m-am transformat in lacrima
si-am lichefiat zarile tremurand in prapastii
mi-au impietrit genele de zbaterea florilor
Cat timp ai tacut
m-am invelit in nopti triste
si-am mers in genunchi
pe cioburi fierbinti
Am ramas in netedul meu rasarit
sub bolti de-ntuneric fierbinte
arzand toata sub inceput.
Cu mainile goale
ne cautam printre fulgere caste
jilavi de raspunsuri cruzi in tacere
cand aruncam boabe de roua cerului risipit
pe pamant in fire de iarba
Mai tarziu cand vei adormi
sub nuferi albastri
cand vei construi trepte
pentru palmele tale uitate acolo sus
vei elibera arcurile
si vei aduna tot pamantul
in jurul gleznei tale
si il vei sili sa se ingroape
sub talpile tale cuminti
atunci nu va mai fi niciodata vara
In privirile mele s-au adunat toamnele
singurul gand care ma indeamna
sa-mbratisez diminetile
s-a-nchis in propia lui temnita
Tropotul zorilor imi istoveste cerul
mai e timp pentru Dincolo
dar e prea aproape de mine .
Acum am ramas doar eu
in bezna
si nu mai am trup
si ma privesc
in tacerea
si lumina
stinsa
a stelelor..
................................................................
|
....când stai chiar pe margine,
dar fix pe marginea lumii
si privesti în abisul universului,
exact în adâncul lui
poti zari slab,
ca prin ceata si numai asa,
nu altfel,
chipul lui dumnezeu,
întors spre tine si numai spre tine,
mereu întrebator,
mereu aprobator,
etern zâmbitor...
priveste fara sa te vada,
te iubeste fara sa te iubeasca,
te ajuta fara sa te compatimeasca,
te înalta fara sa te coboare
si asteapta cu rabdare
cât de o vesnicie sa faci ca si el,
sa fii ca el, sa fii el,
ca sa poti spune dintr-o singura
respirare: sa se faca lumina...
In sufletul meu, acum pierdut in lacrimi
Un vuiet usor de toamna imi adoarme-n brate,
Cuvinte calde de dor ce-mi patrund amar
Credinta, Speranta, Iubire si Moarte.
Acum, somnul imi este plin cu durere
Precum trandafirii uscati, strinsi pe obraz,
In durerea ta pe care nu o voi uita
Cu timpul crud care nu va mai pleca.
Oceanul meu de lacrimi si durere
S-a scufundat in mari petale de crini
Ce infloresc la margini de apusuri
In lumini albe de clestar.
Trandafirii trupurilor noastre
Singereaza lin, tulburind oceanul,
Totul din mine este doar pentru tine
Cu dragostea din oceanul de lacrimi
Ce plinge acum singur si mortuar
In Credinta, Speranta, Iubire si Moarte.
Urma lacrimei mele pe obrazul inghetat...
Ca surisul unui pas
Lasat pe nisipul unei mari parasite...
Am plecat pentru atunci
Am plecat pentru cindva,
Pentru tacerea in care
Mingiierea ta nu s-a lasat
Peste sufletul meu...
Arata-ti coltii iubitori din nou
Iubire nestavilita a tineretii mele,
Dezgroapa-ma de vara aceasta
In care vulturii imi ard la crestet
Ca luminarile mari de nunta;
Gindul meu este un porumbel obosit
La capatul unei nopti de vara,
Dezleaga-ma iar in caderi abisale
Si inlantuie-ma iar in furtuni
De cuvinte si ginduri...
Mi-am inchipuit tacerea in alt fel,
Ca pe-o trasatura ideala a mortii...
Si cite frunze uscate de toamna nu par model
Cind anotimpul trist le matura vigoarea cruda ?
Mi-am inchipuit plinsul ca pe-o tragedie
Si nu mai stiu de cite ori m-am inselat,
Cind plinsul plutea iar inima se ineca
Cu razele inchipuirilor in disperare.
Am alergat dupa infinite inchipuiri
Lovit de stinci si paravane, pe loc am stat
Prins intre lanturi si ginduri,
Pluteam in vis si neant...
Am chemat ploaia de iulie
Varsindu-mi lacrimile de durere din norii pufosi,
Am tremurat in mijlocul padurii
Asteptind sfirsitul fulgerelor din ceruri,
Am alergat printre spini si deserturi
Ca in final sa ma ghemui in culcusul ursoaicei,
Am trimis porumbelul alb la tine
Dar tu i-ai retezat aripile
Ca sa nu mai auzi de mine;
Am urlat ca un lup trist, la norii intunecati
Speriat de chipul tau crud,
Am spart laleaua neagra de sticla
Chemind toate furtunile prin morile de vint,
Am imbratisat trupul naturilor
Dar ochii lor mi-au sorbit puterea,
Am asteptat ca in timpul ploii
Stejarul batrin sa-si implinte crengile in mine,
Am crezut ca intunecimea
Isi va arunca fiarele peste mine,
Dar nici o clipa nu am vrut sa cred
Ca doar o privire de-a ta
Ma va inlantui in durere,
Si am plins continuu
Pina cind norii din cer
S-au stors peste tine.
Ma caut in lumina
Si nu ma regasesc
Ma caut obosit
Sperind sa reusesc
prin regasirea mea
sa pot sa iti aduc
in dar Ochilor si buzelor
suris stelar
In calendarul meu
nu-i miine
In calendarul meu
e numai clipa
Ma caut in lumina
Murmur soptit neauzit
Ruga sa pot sa-ti fiu
Nu doar pustiu
Ma caut in lumina
Ma caut in zvonul noilor zori
Ma caut in soapta
Ma caut in culori
Si daca miine nu voi mai fi
Chiar si atunci
Eu te voi iubi
Poate atunci m-as regasii
Pierduta in culori de gri
Si intr-o soapta cu ecou ceresc
Am sa pot sa-ti spun ca
te iubesc
Iubiri imposibile, iubiri imposibile
Mereu indragostiti tirzii
Iubim imposibil
Am privit de-atitea ori
Catre cer si catre nori
Intrebind spre univers
Daca pot sa mai iubesc
Cer si vintului sa-mi spuna
De mi-e inima nebuna
Sau nebun sint doar eu
Imposibil iubind mereu
Lumina de ceara
Cumplite candele ard
Pustiul ma-nconjoara
Si-n suflet port un vacarm
Ca-mi pare rau ca te pierd
ca pe-un Vis
Ce zorile nu le-au mai atins
Si rece acum la mine in gind
Ti-astern mormint plingind
Lumina de ceara
Cumplite candele ard
Morminte ma-nconjoara
Si talpile-mi ard ca pe jar
Si clopote cinta durere
Iar sufletul meu in tacere
Din departare te plinge
Durerea-mi patrunde in singe
Ai pierdut cuvintele
din cauza mea
si am iesit din timp pentru tine.
sa te inveselesc
sau macar ca o minune mare
dar nedescoperita sa stii
ca exist si ca va trebui
sa mai sapi ca sa ma descoperi
si va ninge cu timp peste gropi
sa le astupe.
si o sa fie greu sa sapi
iar prin timp sa ajungi la mine.
si va fi bucuria
de a ma descoperi din nou ...
Vreau felinarele tale
tot mai aproape.
Vreau aburii tăi
să-mi încălzească noaptea.
Vreau buzele tale
să-mi sfărâme carnea.
Vreau inima ta
jăratec să fie
să ningă cu flori albe pe ea
ca-n noaptea care vine.
Vreau cuvântul soptit ce-l rostesti
să-mi aline suferinta
Vreau culoarea ochilor tăi
să-mi străpungă neputinta.
Vreau felinarele tale
tot mai aproape.
Vreau aburii tăi
să-mi încălzească noaptea.
Vreau buzele tale
să-mi sfărâme carnea.
Vreau inima ta
jăratec să fie
să ningă cu flori albe pe ea
ca-n noaptea care vine.
Vreau cuvântul soptit ce-l rostesti
să-mi aline suferinta
Vreau culoarea ochilor tăi
să-mi străpungă neputinta.
Descoperit-am azi-noapte cum ma trezesti,
si cum ireale sunt imaginile vietii
cu care umbra ti-o apar
in pragurile casei parasite
ale carei usi de iesire si de intrare
sunt amestecate cu rasariturile si
apusurile zorilor
din ochii tai.
Descoperit-am azi-noapte cum accepti
infrangerile si pierderile
cu o tacere ce seamana a juramant.
in vreme ce zorile se leapada de toate
purtandu-ti chipul, aparandu-ti numele,
inteles-am ca doar iubirea stie
sa apere si sa ierte.
Atinge cu mana pragul nelinistii noastre
si priveste cum se deschide usa
prin care se vad pierdutele zile,
si mainile noastre apasate
deasupra a ceea ce aparam
imprudent crezand ca tineretea
nu are sfarsit.
Pomeneste ceea ce ai iubit
si-asculta cum rasuna departarea
cu sunetele pe care pasim
fara a ne ajunge pe noi insine
asa cum cerul nu-si ajunge stelele.
Atinge cu mana locul care doare
si spune cum am fi trait
cu inima de n-am fi scris iubirea
si dincoace si dincolo de durere,
de n-am fi aparat ceea ce aparat nu se lasa.
in revarsarile clarului de luna
Cand luna, paznicul noptii,
inceteaza a-si apara domeniile
si pleaca spre casa
intalni-va iubirea noastra
ce-si cauta drumul de intoarcere?
Ne va duce pana la izvorul
unde am baut taina
iubirii si a suferintei,
si cu praful stelar al vesniciei
am umplut clondirele de aur
ascunzandu-ne fetele in temere si dorinta,
si in revarsarile clarului de luna
de-a lungul nesfarsitului cer
unde si-acuma se-ntalnesc indragostitii.
Va trezi luna, paznic al noptii,
pe cei adormiti
cand ajunge la poarta apei proaspete
si descopera ca nu suntem.
Mi-e cu disperare dor de tine…
Sa te ascult, sa ma bucur
de soaptele tale…
Sa plang in bratele tale,
sa rad ca un copil in
linistea noptii alaturi
de tine…
E prea multa dragoste,
prea multa asteptare
si mult prea multa durere
ca sa mai am vreo speranta
ca vei veni, ca vei ramane
cu mine…
Si viata e nedreapta cu noi
Si timpul a luat-o inainte
Fara sa ceara voie.
Sa ne intoarcem o secunda,
un ceas, o zi, un mileniu
pentru a ne intalni…
Te voi regasi cautandu-ma
iar eu… eu te voi astepta…
Si imi va fi cu disperare dor de tine
un mileniu
o zi
un ceas
o secunda…
Mi-e dor de tine-acum si-n fiecare clipa
si imi doresc nespus sa-ti fiu mereu aproape
sa iti feresc cu gandul iubirea de risipa
sa curm in fasa strigatu-ti din noapte.
Sa simt cum trupul meu ti-ofera alinare
Sa stiu ca fara mine nu ti-e bine
Sa-ti fiu si adapost si barca de salvare
Si ochii sa-ti zambeasca
atunci cand sunt cu tine…
Sa te ascund in mine, in inima si-n pantec
Sa am pe tot cuprinsul o lacrima fierbinte
Sa te adorm in fiecare seara cu-n descantec
Sa-ti sorb si de pe buze ultimele cuvinte…
In fata iubirii, nimeni nu e orb fara de voie!
Doar mut uneori. Mut de iubire sau de neiubire.
Cata iubire, cata neiubire incape intr-un om?
Ca el e-asa de mic! S-o scurge prin talpi
In pamant, ca lumina unui fulger?
In fata iubirii venim intregi
Si plecam, intodeauna infirmi. Cand plecam...
Toti juram ca nu vom pleca vreodata,
Ca nu-i nimic mai presus de iubire.
Si totusi, pesemne ca e, altfel ar pleca cineva
Te-am gasit intr-o seara de vara
Cind tristetzea din sufletul tau
A deschis fereastra singuratatzii mele
Nu te cautam si nu ma asteptam sa te gasesc
De fapt nu stiam ca existi...
Mi-ai deschis lacatele ce inferecau inima ta
Si intr-o clipa si numai una
Un nou drum s-a ivit in fatza mea...
Doi necunoscutzi intr-o lume straina
Doua stele in imensul noptzii
O samintza de iubire
Si un univers intreg s-a schimbat cu un zimbet...
Si te caut si te gasesc
Si te caut si te pierzi
Un joc al sortzii ce-mi ride in fatza
Si nu pot decit sa pling uitindu-ma la chipul ei...
Si te strig si nu ma auzi
Si ma strigi si vin in lumea ta
Vesnic aici, asteptind
Vesnic acolo fara sa vii...
Si ma las in umbra viselor mele
Si ma pierd in negura noptzii
Si ma uit la stele asteptind
Si poate in linistea serii
Un cuvint...sa-mi spuna...VINO
Te iubesc Iubire,dar esti atit de departe....
|