Sunt
dr. medic stomatolog Mihaela Teodorescu, doctorand specializat in Implantologie
Orala, si mai sunt … proprietarul canisei Blue Angel-American Cocker Spaniel,
situata in Constanta, pe strada Alexandru Puskin nr. 18, chiar pe malul Marii
Negre. Pentru mine, zilele se scurg impartindu-mi timpul intre aceste doua
ocupatii, pe fiecare dintre ele incercand sa le tratez cu toata seriozitatea.
Cea mai veche este insa pasiunea pentru caini, in special cockeri-rasa cu care
consider ca am afinitatile cele mai puternice.
Totul a inceput in 1988, mai exact pe 16 martie,
cand, la o plimbare in Bucuresti la sosea, am vazut un mascul de Cocker englez,
alb cu negru, murdar, speriat si dezorientat. Dintr-o privire mi-am dat seama ca
este pierdut-cel putin asa am crezut la inceput…. Desi se ferea de trecatori, in
momentul in care m-am apropiat de el s-a dovedit a fi dornic de mangaiere. M-am
hotarat sa il iau acasa, desi locuiam cu parintii mei, care, ani de zile, cu
toate straruintele, nu acceptau ideea de a avea un caine
(“Auzi !
Caine la bloc!”).
Si totusi, cand i-au vazut
privirea, l-au acceptat (“Dar
numai pana ii vom gasi stapanii!”).
Chiar in seara aceea, catelul a primt un nume : Ali.
La examenul medical de o doua
zi, medicul veterinar a.concis: “Mascul
de cca 1,5 ani, rasa Cocker Spaniel bine dezvoltat, cu infestatie masiva
parazitara, interna si externa (ascarizi, capuse, raie demodectica)
catar auricular”. Imediat am inceput tratamentul pentru toate acestea, cea mai
rebela la tratament fiind demodeccia (cu care ne-am “luptat” aproape un an
intreg).
Zilele
treceau, iar noi urmaream ziarele cotidiene de pe atunci
(Romania
Libera, Informatia Bucurestiului, Scanteia) la rubrica Pierderi. Stupoare ! Timp
de trei luni, nici un anunt de caine pierdut cu semnalmentele lui Ali. Dar, cu
trecerea timpului, Ali era din ce in ce mai vesel, comunicam cu el din ce in ce
mai bine. Devenea pe zi ce trecea mai sanatos si capata zilnic cate putin din
acea “stralucire”
pe care o au cateii bine ingrijiti si fericiti.
Nu mai doream sa ma despart de el,
drept pentru care am mers la Asociatia Chinologica de pe strada Popa Tatu si am
inscris catelul pe numele meu. Acolo, o secretara pe care acum nu o mai vad,
dupa ce l-am inscris ne-a spus :
“Hm ! Nu are pedigree… Se pare ca
este si putin prognat… Totusi, o
sa iti dau un medalion si pentru el…” Nu am reusit sa rostesc decat
“Multumesc!’
si am iesit amandoi afara pentru
ca de abia reuseam sa imi stapanesc plansul. Pentru mine, era cel mai frumos
catel !
La cateva luni dupa aceasta, am primit un telefon de la Asociatia Chinologica,
pentru participarea la un concurs
(cred
ca era
C.A.C.I.B.).
“Dar nu are pedigree! -am spus”.
“Nu-i nimic, il putem inscrie;
si asa nu sunt destui participanti!”
– mi s-a raspuns.
Ajungem pe Stadionul 23 August, la
concurs. Langa ring, ne intreaba o doamna:
“-Nu este din Dick
si Ginette
?”
“-Nu
stiu ! L-am gasit pe strada !”
“-Intrebati-a pe doamna Lozan ! Iat-o acolo !”
Doamna Lozan fusese proprietara
unei femele tricolore, Ginette, fiica unui exemplar superb de Cocker englez
tricolor, importat din Praga (cel
putin asa imi amintesc).
Ginette murise in urma cu catva
timp, intr-o coma diabetica. Cand l-a vazut, doamna Lozan a exclamat
: “Dar este Kent! L-as
recunoaste dintr-o mie!”
In momentul cand am auzit
afirmatiile crescatoarei lui Ali, am simtit un fel de alinare la umilinta cu
care fusesem tratati, cand ne-am dus la Asociatia Chinologica pentru inscriere.
Dar, acum, trebuia sa ne concentram la Concurs. Am invatat pe loc, amandoi,
primele notiuni de prezentare in ring. Vine si clipa cea mare
: intram
in ring. Arbitra, doamna Anca Giura, intre altele, a scris in foaia de arbitraj:
”Mascul de 2 ani, foarte frumos
franjurat…. Muscatura corecta
(!)… Temperament echilibrat”. Totusi,
calificativul obtinut a fost Excelent II;
Excelent I a fost acordat unui mascul alb-auriu, cu talia 43 cm (!)-“dar a scos
pui foarte buni”, a completat stapana.
Era clar ca fusesem nedreptatiti. Dar amaraciunea din suflet a fost estompata de
faptul ca i-am gasit originea lui Ali. Aveam sa aflam, de asemenea, ca fusese
cumparat de o familie care avea sa emigreze in S.U.A. Probabil ca li s-a parut
prea costisitor sa plateasca biletul de avion si pentru Ali, asa ca au ales
solutia cea mai simpla: abandonarea lui pe strada ! Probabil ca a trecut mult
pana la momentul in care l-am gasit eu;
altfel nu poate fi explicat
gradul de infestare parazitara, precum si o lombosciatica, care se manifesta cu
crize tipice, inca de la varsta de 2 ani.
Cum capatasem un pic de curaj (macar nu era prognat) ne-am inscris peste o luna la concurs la Ploiesti; dar, aceeasi dezamagire: din nou Excelent II. La atat s-a rezumat activitatea competitionala a lui Ali…
Anii treceau, iar
Ali era in continuare cel mai important membru al familiei. A venit vremea ca eu
sa ma mut la Constanta. Parintii mei, altadata refractari la ideea de a ingriji
un caine in apartament, nu mi-au permis sa il iau de langa ei. Din 1990 pana in
1998, am facut naveta saptamanal de la Constanta la Bucuresti, numai din dorinta
de a-mi petrece sfarsitul de saptamana cu Ali. Desi imbatranise, Ali arata
superb, iar, la 11 ani, arata ca un exemplar de 7 ani. Nu il suparau decat
crizele de lombosciatica, pe care le-a avut din tinerete. Pe 3 februarie 1998 am
primit un telefon de la parintii mei. Nu intelegeam ce se intamplase. La inceput
am crezut ca a murit unul din bunici, batrani si suferinzi cum ii stiam. Dar,
stupoare ! Ali murise in somn. A murit asa cum a si trait de altfel, parca in
dorinta de a nu deranja intr-un fel ….
In primele saptamani dupa moartea lui nu puteam sa imi revin, sa ma concentrez la activitatea mea zilnica (pe vremea aceea eram si Asistent Universitar la Facultatea de Stomatologie din Constanta, disciplina Implantologie Orala). Afara de golul din suflet, care mi-a ramas si acum, aveam o senzatie de infirmitate. Cateva persoane m-au sfatuit sa imi iau alt catel. Intr-un tarziu I-am ascultat, din dorinta de a-mi umple gandurile cu alt catel.
Si
iata cum, in primavara lui 1998, in paginile unui ziar, am gasit anuntul unei
firme care se ocupa cu importul cainilor de rasa. Am hotarat sa “comand” un
exemplar de cocker american (simteam
nevoia unei diferente),
tricolor (in amintirea mamei lui
Ali-pe care am vazut-o in poze),
cu pedigree (pentru a evita
umilintele la care am fost supusi-eu si Ali-de
“lumea buna” din chinologie).
Si iata ca dupa cca 1 luna, sosea la
Bucuresti ….. fiul unui multiplu campion international. Acesta este LMP Angels
Hanky (Felix),
cel care mai tarziu avea sa devina campion de Romania.
In
perioada in care a fost pui a fost rasfatat peste masura, iar el a stiut sa
rasplateasca eforturile mele cu multa gingasie si cu tandretea de care numai
sufletul unui caine este capabil. Asa ca viitorul campion crestea…
Stiam ca
pentru dreptul de monta sunt necesare doua arbitraje si o selectie. Astfel, cu
strangere de inima dat fiind experientele anterioare cu Ali, ne-am prezentat la
primul Concurs la Bucuresti, la clasa junior. Ceilalti cativa cockeri americani
prezenti se bucurau de o deosebita atentie din partea crescatorilor. La noi … nu
se uita aproape nimeni… Intram in ring. Atat el, cat
(mai ales)
eu, aveam inima cat un purice. La
intrarea in ring, arbitrul a exclamat ceva. Nu stiam daca este vorba de
admiratie sau de dezaprobare. Cand ne-am apropiat de masa de arbitraj am auzit :
“ Mascul
de 13 luni, deosebit de frumos …”
si in continuare nu au fost decat superlative. Mi s-a umplut sufletul de
fericire, in sfarsit catelul meu nu mai era un paria-nu puteam sa nu imi
amintesc de Ali.
In
toamna, am aflat de existenta unei femele tricolore de cocker american, aceasta
fiind importata de catre un arbitru. Era Dark Moon Blue Angel II, cea care avea
sa devina mai tarziu Doris a noastra
(a lui Felix
si a mea). Am cumpanit mult pana sa ma
hotarasc sa fie a noastra. Cred ca m-a hotarat mai mult faptul ca Felix statea
foarte multe ore pe zi singur, eu avand dintotdeauna un program foarte incarcat.
(Sta
in firea mea ca orice fac sa
fac foarte serios si cu pasiune. Multumesc lui Dumnezeu ca nu am fost niciodata
obligata sa fac ceea ce nu mi-a
placut…). Bineinteles ca si
Doris a fost prezentata in concursuri; iar calificativele obtinute au fost
cateodata superioare celor obtinute de Felix.
Si
iata-ne ajunsi in anul 2001, in incheierea sezonului competitional, sanatosi, fericiti si …
de-abia am scapat de casa plina de pui! Vom participa in continuare la concursuri si m-am
straduit sa
gasesc stapani buni pentru puii nostri, ca ei sa traiasca la fel de fericiti ca si
parintii lor.
In
noaptea de 13 oct. 2001 ( fatidicul numar 13), ne-a parasit fulgerator scumpul
nostru Tano (Blue Angel Diamond).
Se pare ca moartea a survenit in urma
cedarii unui anevrism.
Cu toate eforturile depuse de
personalul Clinicii “Mar Veterinary”, Tano nu a putut fi salvat.
Ne-a lasat tuturor celor din jurul sau un imens gol in
suflet, care nu va mai putea fi umplut nicicand !
In memoria sa, Canisa Blue Angel va acorda in concursul din Constanta, in 2002, cupa speciala “Remember Tano” celui mai frumos Cocker American din Expozitie.
Acestia suntem noi, cei din Canisa
Blue Angel, cu sufletul pus acum
“pe tava”,
in fata dumneavoastra. Asteptam
sa ne
intalnim
in concursuri si, daca nu ne puteti iubi, macar sa nu ne antipatizati…., pentru ca
“e loc pentru toti sub soare”
, iar noi suntem incapabili de ura sau
ganduri rele.
dr. M. Teodorescu
- proprietar al Canisei Blue Angel -
Pentru cei care doresc
sa intre in posesia unui pui din canisa am creat si un FORMULAR
de prenotari.
View My Guestbook
Sign My Guestbook
dr. MIHAELA TEODORESCU
str. Alexandru Puskin nr. 18, Constanta, Romania
tel. 041 615 035, 094 586 525, 093 673 612