Ziarul "Nadejdea" 

Director: Florian Copcea

Ziarul judetului Mehedinti

Home News Directory Add URL E-mail

Riposta
Antrax Interviu Afganistan Riposta Forum Leonov - Razbunarea

Nadejdea
Sus

În exclusivitate de la RIA-NOVOSTI

FOSTUL  ŞEF  AL  KGB  –  DESPRE  ACŢIUNEA  DE  RIPOSTĂ

Gen.-lt. rzv. Leonid ŞEBARŞIN,
fostul şef al Direcţiei Generale nr.1 a KGB
(Informaţii Externe)

Nici un eveniment din ultimele decenii nu a avut ecoul global pe care l-au avut monstruoasele acte teroriste de la New York şi Washington. Valuri uriaşe de informaţii, s-au revărsat, asemenea unor tsunami, peste omenire: declaraţiile oficiale ale autorităţilor americane, supoziţiile analiştilor şi politologilor, urletele de disperate şi prorocirile sumbre ale publiciştilor despre pericolul islamic şi ciocnirea civilizaţiilor ...Tot omul e tulburat, dezorientat şi speriat, căutând să găsească măcar un punct de sprijin în tot ce s-a întâmplat. În sfârşit, iată că din potopul de informaţii apar şi puncte de sprijin – adevăruri – ce nu pot fi puse la îndoială.

,,Măgarul cu aur în samare deschide până şi porţile celei mai ferecate fortăreţe’’

Adevărul numărul unu: arhicriminalul este multimilionarul arab Usama ben Laden, un fanatic islamic.

Adevărul numărul doi: executanţii actului terorist sunt membri ai organizaţiei ,,Al Qaida’’, creată de ben Laden.

Adevărul numărul trei: SUA, care dau o lovitură nemiloasă centrului terorismului mondial din Afganistan, îl osândesc pe Laden, pe acoliţii şi pe adepţii acestuia.

La o analiză mai atentă, însă, s-ar părea că şi aceste indiscutabile adevăruri ridică nişte întrebări.

Se ştie foarte bine că Usama ben Laden este o ,,creatură’’ a CIA din SUA, că a fost folosit încă de pe timpul războiului împotriva regimului prosovietic din Afganistan. Aşa stând lucrurile, se poate prea bine presupune că serviciile americane îi cunosc cu lux de amănunte relaţiile personale şi de afaceri, companiile ce-i aparţin, numerele conturilor din bănci, căci doar nu-i chiar aşa de simplu să ascunzi sute de milioane de dolari. De asemenea, trebuie presupus că CIA ştie şi când, şi de ce s-a despărţit de protectorii lui şi a trecut în rândurile celor mai crunţi duşmani ai SUA. S-ar crede că ben Laden ar fi trebuit pus sub cel mai riguros control al serviciilor secrete americane – treabă deloc simplă, dar în principiu fezabilă, dacă ţinem seama de faptul că spionajul şi contraspionajul american dispun de posibilităţi unice de control asupra tuturor mijloacelor de comunicare electronică. În colaborare cu Mossadul şi cu alte servicii cu care sunt în relaţii amicale, ele au o agentură infiltrată în toate grupările extremiste. În sfârşit, ele dispun de mijloace financiare uriaşe –30 miliarde dolari de la Buget. Dacă din cine ştie ce motive în anturajul lui ben Laden nu existau informatori, ar fi trebuit să se facă rost de ei cu orice preţ. Vorba lui Filipp Makedonski: ,,măgarul cu aur în samare deschide până şi porţile celei mai ferecate fortăreţe’’.

Perfizii talibani, care-l ascund pe ben Laden, cer să li se prezinte dovezile vinovăţiei lui. Cât despre ben Laden, el neagă că ar fi complice la actele teroriste din SUA. Lipseşte logica – ben Laden ar fi trebuit să-şi trâmbiţeze lumii triumful şi să fie gata să-şi soarbă cupa cu ,,shahidat’’ a sfârşitului său eroic pentru cauza sfântă. Dovezi reale ale vinovăţiei lui ben Laden ar dori să aibă şi aliaţii SUA, şi cei care nu le văd cu ochi buni. În acest caz, cei din urmă ar putea să-şi revizuiască părerile greşite. După cum se declară, Washingtonul îi va informa confidenţial pe aliaţii săi referitor la această problemă, dar nu se ştie de ce a lăsat în ceaţă comunitatea mondială însetată de adevăr. Pe scurt, se creează impresia că ben Laden a fost declarat, fără a fi judecat, criminal şi a fost condamnat la moarte în temeiul – în cel mai bun caz – al  unor dovezi indirecte. În istoria americană foarte recentă s-a mai întâmplat aşa ceva.

Cine e în spatele tragediei americane?

Să vorbim acum despre ,,adevărul’’ numărul doi – actul mişelesc a fost comis de ,,Al Qaida’’ sau de o organizaţie teroristă înrudită, dar în orice caz ,,islamică’’.

În SUA a fost publicată o listă de peste cincizeci de organizaţii teroriste internaţionale. Vreo 30 dintre ele ,,defilează’’ sub lozincile islamice. Toate ar trebui, se pare, să fie sub stricta supraveghere a serviciilor secrete americane şi ale aliaţilor lor. Cu toate acestea, însă, pregătirea grandioasei acţiuni teroriste, la care au participat zeci sau mai degrabă sute de oameni, şi care a durat nu doar o lună, a trecut neobservată de serviciile speciale. Şi nici un grup nu şi-a asumat responsabilitatea acestui act terorist – lucru care iarăşi nu li se potriveşte teroriştilor islamici, dornici să-şi dea viaţa pentru o cauză – după părerea lor – dreaptă!

Nu este exclus faptul ca actul mişelesc să fi fost săvârşit de vreo organizaţie necunoscută până acum serviciilor speciale ale SUA şi ale lumii şi ai cărei capi şi membri să fie în afara oricăror bănuieli. O asemenea organizaţie a putut dirija opinia publică şi organele oficiale ale SUA pe o pistă falsă, cea ,,islamică’’, folosindu-se de temerile destul de răspândite despre pericolul din partea ,,fundamentalismului islamic’’. (Într-unul din cazuri, teroriştii s-au întrecut pe ei înşişi, lăsând pe bancheta unui automobil, în care au ,,uitat’’ Coranul, şi instrucţiunile de pilotare a ,,Boeingului’’. Remarcabilă a fost şi operativitatea cu care automobilul a fost depistat de poliţie.)

Punând sub semnul îndoielii cele două ,,adevăruri’’ oficiale, risc să mă fac de râs şi să fiu blamat – nu s-ar putea, oare, admite cazul ca monstruoasa crimă să fi fost comisă de vreun grup de americani?!

Şi de ce nu? N-a trecut prea mult de când a fost executat Thimothy McWay, sută la sută american alb, care şi-a nimicit zeci de conaţionali la Oklahoma-city. Iar în 1963, a fost ucis de nişte terorişti necunoscuţi preşedintele SUA, G. Kennedy.  Cutezanţa cu care a fost pus la cale planul impecabil executat şi ecoul politic pe care l-a avut tragedia de la Dalass se aseamănă cu tragedia de la 11septembrie 2001. În 1963, când principalul adversar al SUA era Uniunea Sovietică şi comunismul, şi nu ,,fundamentalismul islamic’’, în rolul ţapului ispăşitor n-a fost ales un musulman, ci un american pur-sânge – Oswald – care a stat în Cuba şi în URSS –, aşadar ,,un agent comunist notoriu’’. Această versiune ,,cu mâna Moscovei’’ s-a dovedit nefondată chiar şi pentru americanul de rând, dar a rămas, ce-i drept, tot nelămurită. Este însă indiscutabil faptul că asasinarea lui Kennedy este ,,opera’’ unui grup de executanţi de înaltă calificare, în spatele cărora se aflau mari interese americane şi nu străine.

Ceea ce am afirmat mai sus nu este decât o ipoteză, dar nu neîntemeiată. Sunt convins că ea nu va fi luată în serios. Usama ben Laden va fi lichidat aşa cum a fost şi Oswald, iar lumea va rămâne cu versiunea care i-a fost servită.

În sfârşit, ,,adevărul’’ numărul trei. Aici totul e clar, se pare: teroriştii vor fi pedepsiţi, bazele lor din Afganistan vor fi distruse, dreptatea va triumfa, auditoriul televiziunii americane va fi satisfăcut. Acţiunea de ripostă a început, ea marchează startul campaniei internaţionale globale pentru eradicarea terorismului. Dar, în acest context, unele circumstanţe ne dau parcă nişte semnale de avertisment. Nu cumva sunt prea numeroase forţele militare concentrate de Statele Unite în Oceanul Indian, Asia Mijlocie şi Golful Persic pentru desfăşurarea operaţiei din Afganistan? Şi ce vrea să însemne oare ameninţările SUA de a lovi ţările care sprijină terorismul?

Nu încape discuţie – lichidarea terorismului internaţional este o sarcină imediată şi necesară, care impune mobilizarea tuturor resurselor comunităţii internaţionale. Dar oare, sub acoperirea ei, nu se intensifică dictatul global al singurei supraputeri rămase în lume? O astfel de variantă a evoluţiei evenimentelor există.

RIA-NOVOSTI

Concurs cu premii
"ELECTRONICA TELEACTIVITIES"

Joburi prin email
Ghidul telelucratorului
Drobeta Turnu Severin
CD ALBUM
Electronic components for sale
Terapie online: Confesiuni si consiliere
Proiectul ANTICORUPTIA
E-book: Retele, protocoale si servicii asigurate prin retelele de calculatoare

Inapoi Nadejdea Sus Inainte

Send mail to sfetcu@teleactivities.net with questions or comments about this web site.
Copyright © 2001 Nadejdea
Last modified: 10/29/01