Ai multa coerenta, prematur survenita in anisorii tai prea incercati... Cred ca voi continua cu intrebarile indiscrete, daca tot am spart gheata. De ce-ti maltratezi organismul cand e deja atat de suparat? Interzicandu-i somnul il privezi de cel mai subtil si profund remediu. Ai imbratisat explicatia cu Cernobil, care te cam dezangajeaza. Spune-mi, ce te face atat de diferit pt. a nu-ti oferi, cu ce poti, un bio-echilibru banal? Stiu cum (nu) dormi, dar nu stiu ce mananci, ce sport faci, ce iubesti... putem vorbi despre toate acestea? Ce zice medicul cel onest al tau? Starea ta nu mi se pare grava. E ingrijoratoare dar cu enorme sanse de remediere ( am un context in care fac aceste aprecieri). Mi se pare insa extrem de important sa pleci in America. Cred ca stressul acestei mutari are impact mai mic decat faptul de a trai in Bucurestiul cel realmente poluat si stressant. In ce priveste munca, zici ca vei face acelasi lucru, deci vei avea continuitate. Nu stiu ce astepti de la medici, dar un diagnostic, oricat de profesional, e doar o presupunere. Asa cu radiografiile, analizele de laborator, etc. Medicina NU este o stiinta, ci o practica. Un mare medic, intrat deja in istorie, zicea ca rolul medicului este de a tine de urat pacientlui pana cand Dumnezeu il ajuta sa se insanatoseasca. N-am inteles daca era vorba de sanatatea medicului sau a pacientului. Hei, iar am inceput sa dialogam zilnic? Cu un motiv, cu altul, putin conteaza... Imi spuneai odata, mai la inceput „nu stii ce mi-ai dat” – ce ti-am dat atunci? Chiar, ce ti-oi fi dat? Sau tu mie? Doina 10 september 2003 Salut, > ... pur si simplu, silence. Am luat deja titlul din prima ta reactie la poza. Pur si simplu... Asa sa-i ramana numele. Desi din pozele ulterioare am aflat ca batea usor si vantul. > Sigur ca am calcat pe note vorbind cu tine, mai mult decat in scris,... Nu trebuie calcat pe note, iar ca "impact diferit" este participarea ta afectiva, mult mai evidenta decat oricand. Pentru care nici nu stiu ce sa zic, nici n-am cum sa-ti multumesc... Chiar sunt altfel decat "cu nerv", nervul este un adaos doinatic (uite asa imbogatesti tezaurul limbii romane cu un adjectiv). El a fost doar presupus, ti-a motivat uneori niste reactii de "soare cu dinti". Mi se pare sa ti-am si scris atunci ca aroganta nu e o coordonata vizibila a personalitatii mele. > Sigur, telefonul e doar pt. urgente, n-am de gand sa-ti scol casa ... Doina, nu-ti trebuie acordul meu pentru a face ceva ceea ce tu simti. E posibil ca pe continentul acela sa existe necesitatea acestor acorduri, cine stie - se poate ajunge si la procese in lipsa lui. Pe meleagurile acestea insa, e mai putin strict. Personal nu-s fan telefon pentru stresul indus de paraziti, pentru factorul timp care preseaza (chit ca e problema ta, stiu) si pentru ca are nevoie aprioric ca doua persoane sa fie intr-un anume loc la un anume moment - greu de realizat practic uneori. Parintii mei (de fapt vei da aici doar de mama) au exact varsta ta, si stiu cine este virtuala Doina Anghel. > Iar tutuiala pune problemele ei ... Interesant studiu lingvistic. Fara sa-mi pun vreodata aceste probleme de "duritate", acesta era insa si sentimentul meu. Acest "tu" mi se pare chiar subordonant... Vorbitul la persoana a 2-a singular e ok, dar pronuntarea lui "tu" parca dezechilibreaza eglitatea dintre Intrelocutori. De accea il foloseam exclusiv cu persoane evindet mai mici sau cu persoane de varsta mea bine cunoscute. Asta pana la tine... Nu e o reactie la varsta ta. Uite, sunt unii care de-abia asteapta ca cineva sa le dea permisiunea de "tutuire", pentru a-si usura efortul de comunicare. La mine e invers. Am o colectie intreaga de persoane care se roaga de mine sa scape de "dumneavoastra". La unele tin foarte mult, nu-i nicicum vorba de "distanta" sau "raceala". Asa imi iese. Pentru mine tocmai "tu" este cel cu efort si cu auto-supraveghere... In bransa, asta se cheama "defecte hardware". > Ai multa coerenta, prematur survenita in anisorii tai... Organismului meu i-am oferit acelasi Cernobal pe care l-a inghitit toata lumea. Diferenta de la altii sanatosi la mine sta probabil in adaosurile pe care le-am mai pus peste. Stresul este ceva unoeri indus, uneori e o atitudine, o reactie. Unii sunt mai sensibili, altii sunt mai greu de afectat de una sau de alta. Nu pot zice ca nu dorm, 6 ore mi se par in regula in timpul saptamanii, cu compensare in week-end. Pot zice ca adorm greu si am un orar pe alt fus decat al Romaniei, dar asta tine de o obisnuinta. Si de altele. Daca as infige teasta in perna mai devreme de 4 dimineata, as sta cu ochii in tavan pana la 4 si cu creierul macinand o groaza de tampenii proprii orelor mici - asa ca imi vad de treaba pana la 4. Nu fac nici un sport fiindca nu mai am timp, bicicleta e in conservare in vaselina, echipamentul montan e imprumutat. Se cam intampla ceva intotdeauna. O sa ma acuzi iar ca ma degrevez de orice responsabilitate, dar chiar asa mi se pare: ca imediat ce termin ceva se darama altceva. Ce iubesc... Zona in care m-am uscat cel mai tare, in care n-a prea mai ramas nimic. Tin la multi oameni, dar iubirea presupune niste resurse pe care le-am cam "ars" si momentan nu cred ca o sa le mai regenerez asa usor. De fapt orice incercare de sistematizare a peisajului din scena este inutila, dat fiind haosul ce domneste. > Starea ta nu mi se pare grava. E ingrijoratoare dar... Chiar daca ai fi fost doctor, m-as fi bucurat rezervat si limitat. Tu ai indiscutabil experienta ta medicala in domeniu, dar in parerea ta mai e si putina psihiatrie, si dorinta de a-mi ridica moralul. O apreciez ca atare, dar am si eu deja ceva experienta "medicala", asa ca starea mea pare redresabila, dar destul de grava. Suspiciunea de cancer la 26 de ani nu e cea mai fericita prognoza pe care am auzit-o. |
 |
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
 |
 |