| 29 oct 2003 > Fiindca eu nu (ma) joc, aici e diferenta... Doina, obosesc. Am folosit cuvantul "joc" pentru ca asa mi-a venit mai usor in exprimare. Contrar unor pareri pe care mi le-ai mai trimis, eu inca nu cred ca ma joc cu prea multe. Si nici ca tratez viata neserios. Nici macar mail-urile nu cred ca le tratez neserios, dar poate e doar lauda de sine, nu stiu ce sa mai zic... Aici "joc" era ceva care sugera ca autorul doreste sa-i fie lasate gandurile sale in administrarea personala, declarandu-se deschis pentru alte ganduri... Nu-mi amintesc sa fi avut in copilarie lecturi cu eroi sinucigasi. Eroii mei iubeau nespus si viata, si oamenii, si masinile. Nu - sigur confunzi, eroii mei nu erau deloc sinucigasi. Cat despre eu-ce-fascinat-de-duritate, aici sprancenele mele au capatat acea curbura convex-accentuata specifica mirarii. Nu cred ca trebuie sa consideri unfair ce mi se intampla mie. Sunt pe lume lucruri mult mai triste. Citeam in National Geografic cum ca jumatate din populatia lumii se zbate intre sclavie si inanitie cu mai putin de 2 dolari pe luna... Asta mi se pare unfair. Nu eu, inconjurat de parinti, de doctori, de apa curenta, de calculator, de mail-uri de incurajare. > Pt. ca nu-ti pasa ca pe mine ma intineresc vestile bune... Doina, sa zicem ca nu sunt o fire extraodinar de optimista. La mine vestile bune n-au prea abundat, iar unele chestii pe care tu le-ai clasificat drept bune pentru mine au mai multe taisuri si-mi recunosc o oarecare suspiciune in a le accepta in final drept bune. Cand ti le-am livrat sub diverse titulaturi, chiar nu am facut-o ca sa-ti starnesc o stare de iritare, ci pur si simplu asa simteam atunci, cand poate de multe ori nici nu le digerasem complet. Acuza-ma mai putin de "forma" de exprimare, este foarte posibil sa fie in concordanta cu felul meu de-a fi - si tocmai de-aia nu sunt perseverent in enervarea nimanui, ci asa sunt eu. Cu regrete pentru cei pe care ii enervez fara sa vreau si uneori fara sa imi dau seama. Este si mai posibil ca sa nu-mi fi scapat peste ocean toate vestile proaste, fiindca am observat ca se lasa cu interdictii de comunicare.Asa ca am filtrat spre tine doar cele incert-bune si cele proaste cu implicatii majore... Nu a fost deloc tacere autoimpusa, pot si acum sa caut in arhive o fraza de genul "sa nu mai imi scrii", sau pe-acolo. Eu in principiu scriu oamenilor pe care ii cunosc, si nu in valuri. Am reluat comunicarea fiindca mi se parea firesc sa te astepti la un semn de la mine din SUA. Ti l-am dat, dar nu din SUA, ci de sub tomograf. Cam la asta se rezuma "promtitudinea" - si de aceea nu prea vad cauza "uluirii". Mie mi s-a parut o reluare fireasca - aveam ceva de spus si destul de serios ca sa nu imi fie frica sa te supar cu ceva si sa-mi para rau ca am folosit in mail vreo exprimare mai ciudata, samd. Sa nu ma intelegi gresit, pur si simplu simt ca mail-urile catre tine trebuie citite de doua ori inainte, libertatea mea de exprimare fiind - cred - ceva mai mare decat esti dispusa sa accepti de la unul de varsta mea. Nu-mi cuantifica "pasarea" de pe urma titlurilor pe care le dau la scrisori, e posibil sa fie o aproximare nefericita... Cel putin asa imi doresc. >Oh, nu, n-as sti sa-ti spun ce, cum, pentru cine, cand, de ce... Poti sa-mi raspunzi macar la intrebarea simpla "ce faci?". Adica in ce consta la tine o zi de lucru, de ex. Nu cer nuvele cu carcalaci, efectiv ce faci cu toate pozele astea minunate, si sculele acelea grozave din dotare. Cum se folosesc ele si ce rezulta ca produs finit? Ma intereseaza mai putin cui serveste produsul finit, iar despre bursa n-am nici astazi o idee clara. > Nu stiu ce te impinge sa schimbam pe viu priviri maro,.. Nu mai stiu cine imi spunea ca la o mare firma pe la noi, tipelor care raspund la tel. la relatii cu publicul li se fac periodic teste de rabdare. Suna unii si se prefac in clienti nemultumiti, tampiti, care tipa, etc. Tipele tre' sa-si pastreze calmul... Dumnezeule Doina, de unde scoti toate fanteziile astea negative? DE UNDE ai dedus tu ca vocea ta ma streseaza. Citeaza-ma si-mi dau singur foc! Spune-mi si mie de unde iti vin toate astea! Si la ce folosesc? LA CE? Tocmai vorbeam cu ai mei acum cateva zile ce voce calda si placuta, sensibila, usor incarcata de emotie are doamna D... Am vorbit despre asta si la telefon si parca am ajuns la concluzia ca imi face mare placere. Si ti-am multumit din tot sufletul pentru telefoanele alea, si chiar asa am gandit. E libertatea ta sa te strecori sau nu prin fire, dar nu ma mai incarca cu afirmatii pe care nu le-am facut si nici cu ganduri pe care nu le voi avea niciodata. Te rog, ia de bune literele astea din mail-uri: daca eu zic ca te respect (stangaci) - atunci asa este. Daca zic ca apreciez enorm niste chestii - inseamna ca nu ma stresezi. Te rog... > Starea ta este un imens motiv de comunicare, dar nu o conditie. Nu am fortat nimic, cel putin asa se vede de la mine. Rolul terapeutic ti l-ai asumat si il apreciez, dar departe de mine ideea de-a te confunda cu un flacon de pastile, pe care il scot la lumina cand am dureri de cap. Ce ma face sa-ti scriu? In primul rand pentru ca intre oameni se stabilesc niste chestii (o fi prea mult sa zic "feeling-uri"?), si pe mine astea ma incurajeaza sa continui un dialog. O fi vorba de simpatie si antipatie, nu stiu... Stiu doar ca, mai prozaic spus, "imi face placere". De ce? Nu stiu, poate avem totusi niste pareri comune, macar despre pozele de pe Alpinet, daca nu despre viata pe de-a-ntregul ei. Imi mai scriu cu oameni - nu asa mult, nu atat de comlex... De ce? Esti singurul meu interlocutor matur - e ceva ce pe de-o parte excita intelectul, pe de-o parte implica ceva griji suplimentare (pe care nu prea reusesc sa le satisfac). Mai scriu si pentru ca deja ne cunoastem de o durata masurabila in ani. Si pentru ca, in general, sunt un tip care mentine legaturile cu oamenii care reprezinta ceva pentru el. Si pentru ca ma pretez la mail-uri mai mari de 1/2 pagina. Am colegi care nu au bucuria de a scrie 3 randuri. Eu o am, e o bucurie de-a mea. Pur si simplu imi vine uneori sa iti scriu. Chiar trebuie sa stiu de ce? > PS. Pozele alea - ale cui sunt si din ce locuri? Pozele alea sunt ale unui foarte bun prieten, Stefan Moise pe numele sau, dar nu-l intalnesti pe Alpinet, ca n-are timp. In ordine sunt asa: de la Padina din Bucegi, din padure de la Snagov, si florile sunt de la Manastirea Caldarusani de pe langa Bucuresti... O seara calma si dincolo, T |
 |
 |
 |
|
 |
|
|
 |
|
|
|
|
 |
|
|
 |
|
|
|