5. Vindecarea unui om bolnav de treizeci şi opt ani

1. După aceste lucruri era o sărbătoare a iudeilor şi Isus s-a suit la Ierusalim.
2. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor este o scăldătoare numită în evreieşte Betesda, având cinci porticuri.
3. În acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.
4. Căci un înger se cobora din cer din când în când în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
5. Acolo se afla un om care suferea de treizeci şi opt de ani.
6. Isus, când l-a văzut zăcând şi fiindcă ştia că este bolnav de mult timp, i-a zis: "Vrei să te faci sănătos?"
7. "Domnule- i-a răspuns bolnavul - n-am pe nimeni să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa şi până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea."
8. "Scoală-te - i-a zis Isus - ridică-ţi patul şi umblă!"
9. Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Şi ziua aceea era sabat.
10. Iudeii ziceau deci celui care fusese vindecat: "Este ziua sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul."
11. El le-a răspuns: "Cel care m-a făcut sănătos, mi-a zis: «Ridică-ţi patul şi umblă!»"
12. Ei l-au întrebat: "Cine este omul acela care ţi-a zis «Ridică-ţi patul şi umblă!»?"
13. Dar cel care fusese vindecat nu ştia cine era, căci Isus se retrăsese din mulţimea care era în locul acela.
14. După aceea, Isus l-a găsit în templu şi i-a zis: "Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău."
15. Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus ra acela care-l făcuse sănătos.
16. De aceea, iudeii prigoneau pe Isus şi căutau să-l omoare, fiindcă făcuse aceste lucruri în ziua sabatului.

Tatăl şi Fiul

17. Dar Isus le-a răspuns: "Tatăl meu lucrează până acum, şi eu de asemenea lucrez."
18. Tocmai de aceea iudeii căutau şi mai mult să-l omoare, nu numai fiindcă dezlega sabatul, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl său şi se făcea egal cu Dumnezeu.
19. Isus, deci, răspunzând le-a zis: "Adevărat, adevărat, vă spun, că Fiul nu poate să facă nimic de la sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi fiul întocmai.
20. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-i arată tot ce face şi-i va arăta lucruri mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.
21. Căci după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
22. Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, căci toată judecata a dat-o Fiului,
23. Pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care l-a trimis.
24. Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis, are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
25. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor asculta, vor trăi.
26. Căci după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine.
27. Şi i-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al Omului.
28. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui
29. şi vor ieşi din ele; cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii; iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii.
30. Eu nu pot să fac nimic de la mine însumi; judec după cum aud şi judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voia mea, ci voia celui care m-a trimis.

Mărturia Tatălui şi a lui Sf. Ioan Botezătorul

31. Dacă eu mărturisesc despre mine, însumi, mărturia mea nu este adevărată.
32. Este un altul care mărturiseşte despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă el depsre mine este adevărată.
33. Voi aţi trimis la Ioan şi el a dat mărturie pentru adevăr.
34. Dar eu nu primesc mărturie de la om, ci spun acestea pentru ca să fiţi mântuiţi.
35. Ioan era lumina care arde şi luminează, şi voi aţi vrut să vă bucuraţi pentru un timp la lumina lui.
36. Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc, lucrările pe care le fac eu mărturisesc despre mine că Tatăl m-a trimis.
37. Şi Tatăl, care m-a trimis, a mărturisit el însuşi despre mine. Voi nu i-aţi auzit niciodată glasul, niciodată nu i-aţi văzut faţa;
38. şi nu aveţi cuvântul lui care să rămână în voi, pentru că nu credeţi în acela pe care l-a trimis el.
39. Voi cercetaţi scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică; dar tocmai ele mărturisesc despre mine.
40. Şi nu vreţi să veniţi la mine, ca să aveţi viaţa!
41. Eu nu primesc slavă de la oameni,
42. dar ştiu că n-aveţi în voi înşivă iubirea lui Dumnezeu.
43. Eu am venit în numele Tatălui meu, şi nu mă primiţi; dacă va veni un altul în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.
44. Cum puteţi crede voi, care primiţi slavă unul de la altul şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?
45. Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.
46. Căci dacă aţi crede pe Moise, m-aţi crede şi pe mine, pentru că el a scris despre mine.
47. Dar dacă nu credeţi în scrierile lui, cum veţi crede cuvintele mele?"

5. A harmincnyolc éve beteg ember meggyógyítása

1. Ezek után ünnepük volt a zsidóknak, és felment Jézus Jeruzsálembe.
2. Jeruzsálemben a Juh-kapunál van egy medence, amelyet héberül Betesdának neveznek. Ennek öt oszlopcsarnoka van.
3. A betegek, vakok, sánták, sorvadásosak tömege feküdt ezekben (és várták a víz megmozdulását.
4. Mert az Úr angyala időnként leszállt a medencére, és felkavarta a vizet: aki elsőnek lépett bele a víz felkavarása után, egészséges lett, bármilyen betegségben is szenvedett).
5. Volt ott egy ember, aki harmincnyolc éve szenvedett betegségében.
6. Amikor látta Jézus, hogy ott fekszik, és megtudta, hogy már milyen hosszú ideje, megkérdezte tőle: „Akarsz-e meggyógyulni?”
7. A beteg így válaszolt neki: „Uram, nincs emberem, hogy amint felkavarodik a víz, beemeljen a medencébe: amíg én megyek, más lép be előttem.”
8. Jézus azt mondta neki: „Kelj fel, vedd az ágyadat és járj!”
9. És azonnal egészséges lett ez az ember, felvette az ágyát, és járt. Aznap pedig szombat volt.
10. A zsidók ekkor így szóltak a meggyógyított emberhez: „Szombat van, nem szabad felvenned az ágyadat.”
11. Ő így válaszolt nekik: „Aki meggyógyított, az mondta nekem: Vedd az ágyadat, és járj!"
12. Megkérdezték tőle: „Ki az az ember, aki azt mondta neked: Vedd fel és járj?”
13. De a meggyógyított ember nem tudta, hogy ki az, mert Jézus félrehúzódott az ott tartózkodó sokaság miatt.
14. Ezek után találkozott vele Jézus a templomban, és ezt mondta neki: „Íme, meggyógyultál, többé ne vétkezz, hogy valami rosszabb ne történjék veled.”
15. Elment ez az ember, és megmondta a zsidóknak, hogy Jézus az, aki meggyógyította.
16. A zsidók ezért üldözni kezdték Jézust, mert szombaton tette ezt.

Az Atya és a Fiú

17. Jézus így szólt hozzájuk: „Az én Atyám mind ez ideig munkálkodik, én is munkálkodom.”
18. Ezért azután a zsidók még inkább meg akarták ölni, mert nemcsak megtörte a szombatot, hanem saját Atyjának is nevezte Istent, és így egyenlővé tette magát az Istennel.
19. Megszólalt tehát Jézus, és ezeket mondta nekik: „Bizony, bizony, mondom néktek: a Fiú önmagától semmit sem tehet, csak ha látja, hogy mit tesz az Atya; mert amit ő tesz, azt teszi a Fiú is, hozzá hasonló módon.
20. Mert az Atya szereti a Fiút, és mindent megmutat neki, amit ő tesz. Sőt még nagyobb feladatokat is fog rábízni, hogy ti csodálkozzatok.
21. Mert ahogy az Atya feltámasztja a halottakat, és életre kelti őket, úgy a Fiú is életre kelti azokat, akiket akar.
22. Az Atya nem is ítél senkit, hanem az ítéletet egészen a Fiúnak adta át,
23. hogy mindenki úgy tisztelje a Fiút, ahogyan az Atyát tisztelik. Aki nem tiszteli a Fiút, az nem tiszteli az Atyát sem, aki őt elküldte.
24. Bizony, bizony, mondom néktek: aki hallja az én igémet, és hisz abban, aki elküldött engem, annak örök élete van; sőt ítéletre sem megy, hanem átment a halálból az életbe.
25. Bizony, bizony, mondom néktek, hogy eljön az óra, és az most van, amikor a halottak hallják az Isten Fiának a hangját, és akik meghallották, élni fognak.
26. Mert ahogyan az Atyának van önmagában élete, úgy a Fiúnak is megadta, hogy élete legyen önmagában.
27. Sőt arra is adott neki hatalmat, hogy ítéletet tartson, mert ő az Emberfia.
28. Ne csodálkozzatok ezen, mert eljön az óra, amelyben mindazok, akik a sírban vannak, meghallják az ő hangját,
29. és kijönnek. Akik a jót tették, az életre támadnak fel; akik pedig a rosszat cselekedték, az ítéletre támadnak fel.
30. Én önmagamtól nem tehetek semmit: ahogyan tőle hallom, úgy ítélek; és az én ítéletem igazságos, mert nem a magam akaratát keresem, hanem annak az akaratát, aki elküldött engem.”

Az Atya és Keresztelő Szt. János bizonyságtétele

31. „Ha én magamról tennék bizonyságot, az én bizonyságtételem nem volna igaz.
32. Más az, aki bizonyságot tesz énrólam, és tudom, hogy igaz az a bizonyságtétel, amellyel rólam tanúskodik.
33. Ti elküldtetek Jánoshoz, és ő bizonyságot tett az igazságról.
34. Én azonban nem embertől kapom a bizonyságtételt, hanem azért mondom ezeket, hogy ti üdvözüljetek.
35. Ő volt az égő és világító fáklya, de ti csak egy ideig akartatok az ő világosságában örvendezni.
36. Nekem azonban Jánosénál nagyobb bizonyságtételem van. Mert a feladatok, amelyeket az Atya rám bízott, hogy teljesítsem azokat, tehát azok a cselekedetek, amelyeket elvégzek: maguk tesznek bizonyságot arról, hogy engem az Atya küldött el.
37. De az Atya is, aki elküldött engem, bizonyságot tett rólam. Az ő
    hangját nem hallottátok soha, arcát sem láttátok,
38. és az igéje sincs meg bennetek maradandóan, mert abban, akit ő elküldött, nem hisztek.
39. Ti azért kutatjátok az Írásokat, mert azt gondoljátok, hogy azokban van az örök életetek: pedig azok rólam tesznek bizonyságot,
40. és mégsem akartok hozzám jönni, hogy életetek legyen.
41. Én nem fogadok el dicsőséget emberektől,
42. rólatok viszont tudom, hogy nincs meg bennetek az Isten szeretete.
43. Én az Atyám nevében jöttem, mégsem fogadtatok be; ha más a maga nevében jön, azt befogadjátok.
44. Hogyan tudnátok hinni ti, akik egymástól fogadtok el dicsőséget, de azt a dicsőséget, amely az egy Istentől van, nem keresitek?
45. Ne gondoljátok, hogy én foglak vádolni benneteket az Atyánál. Van, aki vádol benneteket: Mózes, akiben ti reménykedtek.
46. Mert ha hinnétek Mózesnek, hinnétek nekem: mert énrólam írt ő.
47. Ha pedig az ő írásainak nem hisztek, akkor az én beszédeimnek hogyan hinnétek?”

<-- Înapoi - Vissza

Vârful paginii - Az oldal elejére