Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Miseriile presei

Se vorbesc şi se scriu, multe rele despre presă şi despre ziarişti; eu însă afirm pe temeiul experienţelor făcute de mine însu-mi, că vina pentru starea, în care se află presa, nu cade numai asupra ziariştilor, nici numai asupra editorilor ce le speculează munca, ci şi asupra publicului cititor, ba mai ales asupra lui.

În coloanele unui organ de partid nu se poate spune adevărul decât în marginile trase de interesele de partid. Când parbidul e la «putere», toate măsurile luate de guvern şi toate faptele săvârşite de susţiitorii lui au să fie acoperite de laude. Dacă ele sunt greşite ori pornite din gând rău, tu ziarist ai să taci ori să le restălmăceşti. Dacă partidul e în opoziţiune, faptele bune ale guvernului şi ale susţutorilor lui au să fie trecute cu vederea, dacă nu pot să fie restălmăcite, ear greşelile şi abusurile de putere ale lui au să fie exagerate. Bine, frumos şi vrednic de laudă e numai ceeace porneşte de la partidul, pe care-l representă ziarul, ori dela vreunul dintre membrii lui, care toţi sunt oameni cum se cade, ori şi cât de multe ar fi mişeliile săvârşite de dânşii.

Acesta e lucru firesc, de sine înţeles şi ştiut de toţi, asupra căruia nu mai încape nici o discuţiune: partidele fac între ziarişti selecţiune potrivit cu interesele lor particulare, şi'n redacţiunea unui organ de partid nu pot să lucreze decât oameni, care se împacă cu gândul, că vor spune adese-ori şi ceea ce nu este adevărat.

Oameni, care nu se împacă cu gândul acesta, o pat ca Eminescu, ca Părintele Nicolae Cristea, care la 1883 a fost dat afară dela «Telegraful Român», ca mine, care a trebuit nu o dată să ies din o redacţiune în interesul partidului, ori ca reposatul Ioan Rusu Şirianul.

Mai uşor nu răsuflâ nici ziariştii, care lucrează prin redacţiunile ziarelor aşa zise «independente». Aceste atârnă de bunul plac al «marelui» public şi fac vânătoare de sensaţiuni, căci aşa cer interesele «comerciale» ale întreprinderii. Aceste interese mai cer însă şi ca fie guvemul, fie oposiţiunea să, aibă cuvinte de a sprijiní întreprinderea. Situaţiunea ziaristului e deci în ultima analisă chiar mai grea decât în redacţiunea vreunuia dintre organele de partid. Aşa ori aşa, ziaristul nu se poate susţine decât având în vedere interesele de partid, cele comerciale, şi slăbiciunile oamenilor, şi cu cât mai câzut e nivelul moral şi cel politic al societăţii, cu atât mai adese-ori e nevoit să-şi amăgească cititorii ascunzându-le adevărul, spuindu-le la strâmtorare şi minciuni, restălmăcind, exagerând, ori născocind fapte, ridicând în slava cerului pe stăpâni, ocărând pe adversarii acestora, zăpăcind minţi, stricând inimi şi propagând duhul cel râu în cercul său de înrâurire.

Nu socotesc dar vinovaţi nici pe aceia dintre colegii mei, care m'au acoperit de ocări, ci le fac deplină dreptate recunoscând, că interesele de partid ori cele comerciale i-au silit să mă scoată chiar mort şi să-mi cânte prohodul.

De oarece însă tot mai trăiesc şi înţeleg cuvintele, pentru care fie partide politice, fie fruntaşi vrednici de toată lauda ţin ca aşa numita cestiune naţională să fie mereu agitată, îmi voi da silinţa să arăt, cum pentru ziare cestiunea aceasta e un fel de comoară nesecată.

Ani de zile de a rândul şi mai ales în timpul celor din urmă alegeri din Ungaria ziarele noastre,. totdeauna bine informate şi «bine inspirate», au publicat în fiecare zi fel de fel de ştiri sensaţionale, unele luate din vânt, altele exagerări alefaptelor în adevăr petrecute, cele mai multe născocite din adins spre a-i ţine pe cititori în continuă emoţiune.

S'ar putea scrie cărţi întregi despre aceste ştiri sensaţionale, care ziua adoua după publicarea lor au fost desminţite ori rectificate, şi nota caracteristică, a timpului e, că nici odată ziarul, care a publicat ştirea, n'a avut buna credinţă de a publica şi rectificarea ori desminţirea, eară publiculs'a lăsat să fie amăgit!

Câe-va exemple mai concludente.

Un ziar din Bucureşti a primit din Budapesta ştirea, că «Tribuna» din Arad a fost confiscată. Neştiind, ceeace trebuia să ştie, că în Ungaria confiscarea ziarelor numai în vîrtutea unei sentenţe judecătoreşti se poate face, redacţiunea a publicat ştirea senzatională. Două zile în urmă «Tribuna» a desminţit-o, dar ziarul, care publicase ştirea, n'a publicat şi desminţirea.

Acelaşi ziar a publicat altă dată ştirea, că la Hacker, în comitetul Aradului, s'au răsculat sătenii şi au fost arestaţi 35 de oameni. Ziua următoare a sosit la Bucureşti rectificarca, că un sat «Haker» nu există nici în comitetul Aradului, nici aiurea în cuprinsul regatului ungar, dar cu vre-o zece luni mai înainte a fost în satul Fakert o încăerare, în urma căreia vre-o 30 de oameni au fost puşi în urmărire, ear acum s'a sistat urmărirea. Nici rectificarea această n'a fost publicată.

Alt ziar a publicat ştirea de tot senzaţională, că Ioan Pop, Episcopul Aradului, a fost osândit de curtea cu juraţi din Cluj într'un proces de presă. Ziua următoare a sosit la Bucureşti rectificarea, că Episcopul Aradului nu este Ioan Pop, ci Ioan Pap, şi nu e justiţiabil la Cluj, ci la Oradea Mare, iar cel osândit la. Cluj e protopop gr. cath. al Morlăcii. Nici ziarul acesta n'a publicat rectificarea.

Altă dată a venit dela Budapasta ştirea, că la Caransebeş armata a descărcat o salvă asupra poporului pacinic şi au rămas morţi nu mai puţin decât patru-zeci de Români. Ştirea aceasta era chiar mai mult decât sensaţională, şi administraţiunea ziarului, care-o primise, a umplut zidurile Bucureştilor de mari afişe, prin care invitá publicul să cumpere numărul din ziar, în care era publicată.

Ziua următoare tot «Tribuna» din Arad a constatat, că nu, s'a descărcat la Caransebeş nici o salvă şi n'a căzut mort nici un Român. Nici unul dintre ziare n'a reprodus însă desminţirea aceasta.

Ear altă dată a publicat ştirea de tot fantastică, că în cercul electoral al Beişului solgă-bireul a prostit peste trei-zeci de alegători români făcându-i să creadă, c'au fost osândiţi la moarte pentru-ca, făgăduindu-le graţiarea, să-i înduplece a vota contra Părintelui Dr. V. Lucaciu, idolul lor.

N'a fost publicată nici desminţirea acestei ştiri, căci interesul causei cere, precum se vede, ca onorabilul public cititor să-i creadă pe Bihoreni atât de tâmpiţi, cum trebue să fie pentru-ca să poată fi traşi în felul acesta pe sfoară.

Aşa s'a urmat şi se urmează, zi cu zi.

Vorbind în numarul dela ¹¹/₂₄ August despre «plângerile d-lui senator Procopiu împotriva libertăţii exegerate a presei, în contra violenţelor de stil şi a lipsei de urbanitate. «Tribuna» din Arad zice, între altele, «dar este în interesul causei să spunen cu această ocasiune, că multe informaţiuni referitoare la noi se dau cu uşurinţă şi cu o lipsă oribilă, de temeinicie”.

Exemplele înşirate mai sus dovedesc însă, că nu e la mijloc numai «uşurinţă» şi «oribilă lipsă de temeinicie», ci şi o învederata rea credinţă.

«Ce bine ar fi,—mai zice «Tribuna»,—dacă asupra mijloacelor de acţiune s'ar puteá stabili o unitate de vederi şi dacă între ziarele din regat şi cele de la noi s'ar putea alcătui un program întegral de procedări mai serioase pentru representarea intereselor reciproce».

Răul e tocmai, ca «unitatea de vederi» pentru susţinerea «intereselor reciproce» s'a stabilit şi nu e număr de ziar nici din coace, nici «din colo», în care cititorii să nu fie, potrivit, cu «interesele reciproce», induşi în eroare, alarmaţi şi asmuţaţi după cum cer interesele de partid ori cele comerciale.

E o lucrare concentrică pentru prelucrarea publicului.

Sunt acum câte-va săptămâni de zile ministrul preşedinte al Ungariei, trăgând din resultatul alegerilor conclusiunea, că nu sunt de bună credinţă aceia dintre «fruntaşii» Românilor, cu care avuse convorbiri înainte de alegeri, a luat asupra adevăratelor dispoziţiuni ale Românilor din regatul ungar informaţiuni şi dela oameni, pe care îl socotia mai sinceri. Ziarele noastre, nu numai cele din România, ci şi cele din ţarile coroanei ungare, totdeauna bine informate şi bine pregătite pentru «representarea intereselor reciproce», şi-au ţinut cititorii în curent asupra «tratativelor» secrete şi asupra «negocierilor de împăcare», publicau raporturi amănunţite şi convorbiri cu persoane marcante şi ştiau să spună până chiar şi ce au zis d-l Em. Ungureanu din Temişoara şi d-l P. Cosma din Sibiu, care n'au zis nimic fiind-că nici nu avuseră ocasiunea de a-şi da părerea.

Adevărul e, că contele Khuen n'a «pertractat» şi n'a «negociat» cu nimeni, ci a luat informaţiuni pentru-ca atunci, când îi vor permite împrejurările, să ia măsurile potrivite spre a pune capăt nemulţumirilor legitime ale Românilor din regatul ungar. S'a şi dat un comunicat în acest înţeles, dar ziarele n'au reprodus pentru lămurirea cititorilor săi acest comunicat.

D-l P. Cosma a declarat apoi în public, că n'a dat nici o părere fiindcă n'a avut ocasiunea de a o face. Era cestiunea de respect şi de bună credinţă atât faţă de d-l P. Cosma, cât şi faţă cu publicul, ca această declaraţiune să fie reprodusă. Ea n'a fost însă băgată în seamă, căci interesele de partid şi cele comerciale cereau, ca publicul să rămâie indus în eroare

«Tribuna» a publicat din pana unui «fruntaş» un articol, în care se susţinea, că comitetul partidului naţional e representantul legal al Românilor din regatul ungar, deşi nu există nici o lege, în virtutea căreia s'a constituit acel comitet, şi sunt foarte mulţi Românii, care nu recunosc autoritatea lui.

Un ziar din Bucureşti, reproducând acel articol, încredinţează pe cititorii săi, că el a fost scris de d-l Dr. I. Mihu.

«Tribuna» în urma intervenirii d-lui Dr. I. Mihu spune, că, informaţiunea ziarului, din Bucureşti e greşită, iar acesta nu are nici faţă cu d-l Dr. Mihu, nici faţă cu cititorii săi respectul şi buna, credinţă de a reproduce reactificarea publicată în «Tribuna».

Ce temeiu se poate pune pe cele publicate în coloanele unor ziare, care-şi bat astfel joc şi de «fruntaşi» şi de cititori!?

«Universul» a avut la 29 Iulie v. un «mare succes» : a publicat un «interview» cu Părintele Dr. Vasile Lucaciu, care, vorbind despre atitudinea guvernului ungar faţă cu poporul român, a zis, între altele, ca «astăzi (guvernul)» cugetă serios la împrejurarea, că acest popor va spune odată un veto puternic tiranilor şi-şi va cucerí drepturile naţionale fără voia lor, chiar peste, capetele lor».

E ori nu adevarat, c'a zis-o Părintele: Dr, V. Lucaciu aceasta!?

Dac'am admite c'a zis-o şi-o crede, am insinua, că e om de bună credinţă, dar lipsit de bun simţ. Dac'am presupune că a zis-o fără să o creadă, am zice că e un şarlatan comun, care vrea să prostească lumea. Într'un caz şi într'altul le face un bun serviciu duşmanilor noştri, care au dreptul de a se folosi de toate mijloadele, ca să nimicească pe poporul, care vrea să spună un «veto puternic» şi să treaca «peste capetele», altora.

Părintele Dr. V. Lucaciu e însă om matur şi destul de cumpenit pentru-ca să nu grăiască asemenea vorbe nechibzuite, care pun pe Români şi pe partidul său îndeosebi în o lumină falşă, şi compromiţătoare. Acela, care vrea să prostească lumea, e «reporterul» dela «Universul». El n'are să rectifice.

«Tribuna» dela Arad a publicat în numărul de la 10 August o dare de searna despre o serbare pusă de d-l Nic. Iorga la cale în Câmpina. Ni se spune în acea dare de seamă, că d-l Profesor N. Iorgs, într'o conferinţă ţinută la acea serbare, a spus, că în curând va veni ziua, în care Romănii din toate ţările se vor uni formând o Românie mare şi puternică».

Mare vorbă, pe care la Câmpina o grăieşte uşor şi-un om mai mic docât d-l Profesor Nicolae Iorga. Deoarece lui Dumnezeu şi Domnului Profesor Nicolae Iorga toate îi sunt cu putinţă, nu ni-e greu să credeţii, c'a zis d-l Iorga la Câmpina vorba acoasta; n'ar fi însă zmintit celce ar zice, că fie zmintit, fie şarlatan a fost cel ce-a reprodus-o — aşa netam-nesam în coloanele «Tribunei» din Arad, unde ea nu sună ca la Câmpina.

În timpul căldurilor de vară s'a plimbat pela Bucureşti, ca să se mai răcorească, unul dintre reprezentaţii legali ai Românilor din regatul ungar, d-l Dr. Ştefan Csicsó Pop⁹⁾, deputatul trimis de Şirieni în dieta din Budapesta.

Fiind şi eu Şirian de baştină şi ţiiind la Şirienii mei, în mijlocul cărora am crescut şi între care am multe rude şi mulţi pieteni din copilărie, am urmărit cu deosebită atenţiune «gestele» şi «gesturile» distinsului oaspe, pe care unul dintre marile ziare l'a luat în antrepriză».

Noi avem între «fruntaşii» din regatul ungar oameni crescuţi în şcoli maghiare şi trăiţi în societatea maghiară, care nu cunosc nici istoria neamului românesc, nici literatura noastră naţională şi nu mai sunt în stare să înţeleagă felul de a gândi al românilor. Mulţi dintre dânşii sunt susţinători zeloşi ai cauzei române, dar o suţin pe aceasta ca Maghiarii pe cea maghiară. Unul dintre aceştia e şi vrednicul reprezentant al Şirienilor, un fel de Csicsó Pista barátom, care dă vârtos şi cu rost, şi fără. rost. Nu mă îndoiam dar că el va vorbí la Bucureşti parc'ar fi la Kecskemét ori pe pusta Hortobágy.

Tot nu mă aşteptam însă la ceeace mi-a fost dat să citesc două, trei, patru, chiar cinci zile dearândul în coloanele ziarului ce l'a exploatat ca pe o mină de pietre scumpe. Ceeace distinsul deputat din dieta ungară a spus la Bucureşti despre politica cea mare a împăraţilor, despre convenţiunea militară încheiată între România şi patria sa, despre lipsa de pricepere a regelui Carol I, despre uşurinţa tuturor sfetnicilor săi, despre mişelia celor ce nu-l înţeleg şi despre Universitatea din Braşov întrece toată închipuirea.

Pe mine nu mă iartă firea să cred, că alesul Şirienilor poate să vorbească asemenea bazaconii, şi cred mai bucuros, că «reporterul» le-a ticluit toate potrivit cu interesele de partid, ori cu cele comerciale.

Din aceste puţine exemple resultă, că nu numai că nu li se cere, dar în anumite împrejurări nici nu li se iartă ziariştilor să fie de bună credinţă faţă cu cititorii lor: ei au să servească cu orice preţ partidul ori întreprinderea, şi o insinuare perfidă, o calomnie îndrăzneaţă, o minciună sfruntată ori o prostie spusa «la ţanc» e dovadă de dibăcie, neruşinarea e bărbăţie, iar laşitatea e prudenţă, dacă se produce efectul intenţionat.

Pot ziariştii să se încălzească pentru idealuri ori să se avânte pentru cauze bune, dar numai câtă vreme aceasta se concordă cu interesele de partid ori cu cele comerciale. Celce trece peste aceste are să-şi aducă aminte de versul lui Racine:

«Mais, sans argent, l'honeur n'est qu'une maladie» (Les plaideurs. Act. I. Scena I).

______________________

⁹⁾ Amicul dela 1893 al lui I. Rusu.