Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

„Corespondenţa Româna”.

În vara anului 1908, când împăratul Francisc Iosif a plecat la Ischl, nu se puteá prevede, cum va fi rezolvată criza din Ungaria, dar «spiritul revoluţionar» erá înfrânt şi nu mai rămânea îndoială, că în timpul iernii se vor petrece schimbări pentru Români priincioase, dacă vor şti să se folosească de ele.

Se făcea deci cu mult neastâmpăr vânătoare de ştiri senzaţionale.

Îndeosebi pentru ştirile din străinătate «marile» ziare din Bucureşti au la Budapesta agenţi, redactori pela ziarele deacolo, şi aceştia transmit fie prin telefon, fie prin telegraf ştirile sosite la redacţiunile, din care fac parte.

E învederat, că agenţii aceştia aleg şi formulează ştirile potrivit cu tendenţele partidelor, în serviciul cărora se află, şi astfel acestea se folosesc de ocaziune, ca prin mijlocirea ziarelor din Bucureşti să producă între Români curentele ce le vin la socoteală.

În acelaşi timp agenţii aceştia sunt oameni cu desăvârşire neştiutori când e vorba de cele petrecute la Români şi trimit în ceeace îi priveşte pe aceştia cele mai pocite ştiri, iar ceice le primesc, neştiutori şi ei, le publică în ziar aşa cum li-au fost transmise.

La aceasta se mai adaugă apoi şi notlţele ori corespondenţele «particulare» ticluite de vreunul dintre ziariştii mai «rutinaţi» ce fac parte din personalul de redacţiune al ziarului.

Aşa se îngrămădesc ştiri şi informaţiuni ca cele înşirate mai sus, şi publicul e amăgit şi ţinut în continuă emoţiune, încât nu mai e'n stare să judece drept.

Tot aşa se petreceau lucrurile şi pe la 1893, şi «Corespondenţa Românâ» a fost înfiinţată atunci ca ziar quotidian, cu gândul de a da lămuriri conştiincioase şi informaţiuni exacte asupra celor ce se petrec la Românii din regatul ungar. Nu am putut însă să ne susţinem în luptă cu ziarele «mari» de atunci, căci vânzătorii «Corespondenţei» mâncau trânteală şi după vre-un an de zile am curmat lucrarea cu pierderi însemnate.

Încă în toamna anului 1909 erá viiu discutată cestiunea de a înfiinţa o agenţie telegrafică şi telefonică spre a aduna dela Viena, dela Budapesta şi dela Românii din regatul ungar ştiri bine controlate, ca să le pună la dispoziţiunea ziarelor din Bucureşti.

În timpul lunei Decembrie d-l Eugen Brote şi eu am luat hotârîrea de a reînfiinţa «Corespondenţa Română» ca asemenea agenţie, ne-am pus în legatură c'o agenţie similară din Budapesta, care avea legături cu Viena şi Berlinul şi cu America, şi ni-am găsit tovarăşi, care ni-au pus la dispoziţiune un mic capital, ca să putem porní lucrarea.

Nu puteam să punem la cale o asemenea întreprindere fără ca să dăm şi guvernului lămuriri asupra intenţiunilor noastre şi să ne încredinţăm, că nu ni se vor face greutăţi.

Aceeaşi atitudine i se impunea şi agenţiei din Budaptsta faţă cu guvernul austro-ungar. Aceasta s'a adresat dar la biuroul de presă din Viena. Şeful acelui biurou a încredinţat-o despre bunăvoinţa sa, dar a stăruit, ca mai înainte de a organisá serviciul pentru adunarea informaţiunilor privitoare la Românii din regatul ungar, să ne punem în înţelegere cu şeful biuroului de presă din Ungaria.

M'am dus dar, acum şi eu, la acesta şi am făcut între altele, şi întrebarea, dacă putem ori nu contá, că biuroul condus de D-sa să ne dea lămuriri asupra ştirilor ce nu ni se vor păreá exacte.

D-l Klein, şeful biuroului de presă din ministerul de interne al Ungariei, mi-a declarat cu francheţă colegială, că puţin îi pasă dacă, ziarele româneşti sunt ori nu bine informate. Aceasta priveşte pe guvernul român şi în deosebi pe şeful biuroului de presă din România. Putem deci să adunăm şi să transmitem orice ştiri, căci el n'are să se supere: lămuriri însă ori rectificări avem să cerem dela ministerele, care sunt în posiţiune de a ni le da.

Tovarăşul nostru, un ziarist cu legături întinse, s'a adresat deci la ministrul preşedinte.

Dându-şi seama despre importanţa întreprinderii, comitele Khuen a declarat, — aşa mi s'a spus,— că nu contează la sprijinul «naţionaliştilor» români şi nici nu are nevoie de el, ca să facă ceeace crede că e bine şi pentru Români; se va bucurá cu toate aceste, dacă Românii vor fi exact informaţi despre cele ce se petrec în Ungaria, şi va lua dispoziţiuni, ca să ni se dea cuvenitele lămuriri.

Puteam dar să trec la organizarea serviciului pentru adunarea ştirilor privitoare la viaţa politică, economică şi culturală a Românilor din regatul ungar.

Lucrul acesta nu puteam să-l fac decât în înţelegere cu comitetul central al partidului naţional român. M'am pus deci în înţelegere atât cu acesta, cât şi cu amicii mei dela «Tribuna» şi cu cei de la «Lupta» şi am încheiat învoială pentru schimbul de ştiri.

Pe temeiul acestor fapte vânătorii de senzaţiuni au născocit unii vestea, că sunt un agent al guvernului român, alţii ştirea, că am intrat în simbria guvernului ungar, ba citesc în «Gaseta Transilvaniei» (31 August) următoarele:

Coadele de topor. — «Epoca de eri publică următoarea informaţie de-o gravitate excepţională:

Aflăm în mod pozitiv că dacă guvernul d-lui Khuen Hedervarz a combătut cu atâta violenţă pe candidaţii partidului naţional român la alegerile generale din Ungaria, aceasta a fost din cauza intervenţiei d-lui Eugen Brote şi vicarului Mangra.

«Aceşti doi au spus primului ministru ungur, că dacă va lăsá să pătrunză prea mulţi candidaţi români în Parlament, atunci opera sa de împăciuire va deveni foarte dificilă, din pricina radicalismului reprezentanţilor Românilor, cari vor rămâne intratabili faţă de concursurile, pe cari ar dori să le smulgă guvernul».

«În urma acestora, primul ministru ungur s'a hotărâţi la acea samovolnicie electorală care a închis porţile camerei din Budapesta atâtor valoroşi luptători ai cauzei naţionale şi a făcut, să curgă în atâtea părţi sângele bravilor alegători români». «Seara», reproducând această ştire scrie următoarele:

«Suntem perfect încredinţaţi de temeinicia afirmaţiunilor «Epocei». Informaţiunile publicate de noi, în repeţite râriduri, asupra ticăloasei campanii a Vicarului Mangra şi a complicilor săi, confirmă pe deplin rolul odios, pe care aceşti români decăzuţi şi netrebnici l-au jucat ca instigatori ai guvernului unguresc în contra neamului lor propriu.

Fără de trădarea lui Mangra, fără de samsarlâcul lui Brote, fără, de serviciiie lui Câmpeanu, răspopitul, alegerile din Ungaria ar fi luat un alt curs şi partidul naţional român n'ar fi fosf lovit cu atâTa sălbĂticie.

Unul află în «mod positiv», celalt e «perfect încredinţat», iar al treilea dă «o gravitate excepţională» informaţiunii, din care rezultă, că nu guvernul ungar, ci câţiva Români sceleraţi poartă vina pentru toate ororile săvârşite în timpul alegerilor.

Eu sosisem la Budapesta a treia zi de Paşti, iar d. Eugen Brote se aflá la Bucureşti, trecuse timp de aproape un an de când nu ne întâlniserăm cu Părintele Mangra, colaboram în mod regulat d. Brote la «Tribuna», iar eu la «Lupta». era însă destul, ca eu să mă ivesc în preajma palatului dela Buda pentru-ca guvernul ungar să facă tot ceea ce voim noi şi să ne pună la dispoziţiune întregul aparat al puterii publice.

Deştepţi afară din cale trebue să fi fost redactorii dela «Epoca», dela «Seara» şi dela «Gazeta», ca să-şi socotoască cititorii destul de proşti spre a crede prăpăstiile ce le spuneau.

Era mare, nevoie de o întreprindere ca «Corespondenţa Română», şi, pusă la cale cu ştirea celor interesaţi, ea trebuia să fie folositoare şi să reuşească. Ziarele aşa zise «de tiraj» erau, ce-i drept, supărate, căci ea înlăturá «concurenţa» în ceea ce priveşte ştirile de sensaţiune; au primit însă şi ele buletinele şi au utilizat ştirile, iară «Tribuna» şi «Lupta» au început schimbul de ştiri. Singura «Minerva» a refuzat buletinele — pentru cuvinte, care se vor da ele de ele pe faţă.

Situaţiunea a luat însă o întorsătură chiar mai urîtă decât la 1893, şi, spunând cele ce urmează, scriu una din cele mai triste pagini din istoria noastră contimporană.

Încă în primăvara anului 1909, când se află la Bucureşti, Părintele Mangra ni se plângeá, că un partid naţional român, aşa cum îl ştiam noi, nu mai există şi că sunt oameni gata de luptă, dar lipseşte unitatea de vedori şi organizaţiunea şi nu e nimeni în stare să conducă.

Mai târziu a venit răposatul Ioan Rusu la Bucureştii şi ne-a încredinţat, că lucrarea raţională nu mai e cu putinţă la Românii din regatul ungar, care sunt învălmăşiţi între dânşii.

Acelaşi lucru l'a spus d. Dr. I. Suciu într'o broşură, prin care-şi motivează retragerea din partid.

Convingerea aceasta am primit-o şi cu chiar în primele zile ale petrecerii mele la Budapesta, unde era întrunit «marele» comitet al partidului naţional.

Deşi alegerile erau apropiate, pregătirile pentru ele abiá se porniseră: lista de candidaţi nu era încă stabilită, şi se modificá dintr'un ceas într'altul; asupra manifestului electoral înţelegerea. era peste putinţă; pe când unii continuau negocierile cu mijlocitori de ai guvernului, alţii intraseră în pertractări fie cu aderenţi de ai lui Kossuth ori de ai lui Justh,fie cu Kristoffy; nici d. Gh. Pop nici d. Dr. T. Mihali, nici Părintele V. Lucaciu nu aveau cuvenita autoritate, ca să pună capăt neînţelegerilor şi să conducă.

Aceaşi lipsă de disciplină era pretutindeni. Organele de publicitate ale partidului se încăerau mereu între ele şi nu era nimeni în stare să le stăpânească. La Arad aderenţii partidului erau desbinaţi, unii cu comitetul, alţii contra lui, iar alţii şi contra comitetului, şi contra «Tribunei». În Banat cei mai zeloşi luptători nu primeau conducerea comitetului, ci mergeau de capul lor, iar guvernamentalii formaseră două grupe, una cu d. Burdea, iar alta cu Baronul Duca în frunte. În Ardeal erau pretutindeni mulţi cei nemulţumiţi cu conducerea comitetului. În Sălagiu era puternic curentul guvernamental. Guvernamentalii, în sfârşit, deţi puţini, erau şi ei de vre-o cinci feluri iar Episcopatul o scaldá în toate apele.

În Ungaria apoi lupta electorală se poartă cu cheltueli mari, şi comitetul a fost nevoit să adune din contribuirile susţiitorilor cauzei un fond pentru acoperirea acestor cheltueli. El era mic, în tot cazul insuficient, şi mai «gazetarii», mai unii dintre candidaţi se plângeau, că li s'a făcut parte prea mică în vreme ce alţii fac risipă.

În mijlocul acestei zăpăceli au ajuns la predomnire oamenii cu temperament vioiu, care stăruiau, ca lupta să, fie purtată în felul aşa numiţilor «gentrii» şi nu-şi dedeau seama, că Românii nu au nici temperament, nici mjloace pentru o asemenea luptă.

De oarece s'a zis, că Părintele Mangra a voit şi noi i-am dat ajutor să surpe antoritatea Comitetului, sunt nevoit să reamintesc aici fapte, care dovedesc, că nu mai avea Părintele Mangra ce să surpe, căci nu mai aveá comitetul nici o autoritate.

Luasem înţelegere cu Părintele Dr. Vasile Lucaciu, ca în timpul campaniei electorale, când d-sa trebuiá să lipsească dela Budapesta, să conduc redacţiunea ziarului «Lupta». Aceasta în înţelegere cu d. Dr. T. Mihali, dar nu şi cu băieţii din redacţiune.

Se apropiá data fixată pentru alegeri, şi eu mă aflam în cea mai mare strâmtorare pentru că lista de candidaţi, pe care o stabilise Comitetul, se modificá, în fiecare zi. Unii dintre candidaţi erau daţi la o parte, alţii se retrăgeau de bună voie, iar alţii erau combătuţi de alegătorii români.

Încă mai mare îmi era strâmtorarea pentru că nu mai erau decât puţine zile până la alegeri şi tot nu era încă stabilit textul manifestului electoral. În sfârşit d-nii Gh. Pop, Dr. T. Mihali şi Dr. V. Lucaciu, ţiind seamă de nerăbdarea generală, au redactat şi subscris un apel electoral, pe care, pentru deplină siguranţă, «bătrânul şef» al partidului l'a şnuruit şi l'a pecetluit, iar Părintele Dr. V. Lucaciu nu ni l'a trimis, ci l'a adus la Budapesta, ca să-l publice în «Lupta» şi să'l trimită şi celorlalte ziare.

Nu ajunsesem însă să facem corecturile când am primit o depeşă, prin care eram vestiţi, că li s'a trimis ziarelor alt text, pe care-l vom primi şi noi. Ce puteá Părintele Lucaciu să facă!?

De geaba a venit la Budapesta, ca să, aducă şi să, publice neschimbat apelul şnuruit şi pecetluit de «şef»: pentru salvarea aparenţelor a fost nevoit să publice apelul ticluit de alţii după cum i-a tăiat pe ei capul şi publicat în numele comitetului.

Cu zurbagii, care-şi bat asttel joc şi de public, şi de oamenii cumpeniţi, pe care şi i-au pus în frunte, nu se pot purtá lupte grele, şi d-nii Gh. Pop, T. Mihali şi V. Lucaciu erau osândiţi să ia asupra lor o sarcină, pe care nu sunt în stare s'o poarte, căci nu pot să garanteze pentru nimic, nici să ia răspunderea pentru atitudinea partidului, care nu atârnă dela dânşii, ci dela impulsiunile momentane ale «teroriştilor», pe care nu-i pot stăpâni.

N'a avut comitetul şi nu are autoritate şi zadarnice sunt şi silinţele de a i-o da, şi încercările făcute spre a salva aparenţele¹⁰⁾.

Am stăruit deci atât la Budapesta, cât şi la Arad să se caute un terrn comun pentru lucrarea împreună a tuturor celor ce se luptă pentru asigurarea libertăţii de desvoltare a Românilor şi să se stabilească disciplina în partid constituindu-se un comitet, care are autoritate.

De aici a pornit mâniá — nu spre a mă «omorî» pe mine, care nu mai am, la urma urmelor, nici un rost în viaţa publică a Românilor din regatul ungar, ci spre a intimidá pe cei de tot mulţi, care sunt şi ei de părerea, că trebue să se caute un teren comun pentru lucrarea împreună a tuturora.

______________________

¹⁰⁾ Cele petrecute în urmă au dovedit, că aveam dreptate când o ziceam aceasta.