Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Campania de „nimicire”.

Într'o convorbire avută cu unul dintre luptătorii români, actualul prim consilier al Coroanei ungare a zis, că este în interesul statului ungar să se pună cât mai curând capăt nemulţumirii legitime a Românilor.

«Aveţi s'o susţineţi aceasta nu numai din punctul de vedere politic, — a adăugat el, — ci şi ca cestiune de iubire creştinească».

Nu m'am îndoit şi nu mă îndoesc nici acum, că cel ce a grăit aceste vorbe frumoase erá de bună credinţă şi că nu exprimă numai gândul său. M'am îndoit însă şi mă îndoesc, că el va putea să şi facă binele, pe care-l vrea.

După ce timp de patru zeci de ani consilierii Coroanei ungare au prigonit fără de milă pe cei ce se luptau pentru dreptate şi susţineau cauza română şi ca cestiune de iubire creştinească, după ce timp atât de îndelungat a fost propagată, ura între cetăţenii statului ungar, e foarte greu să le vorbeşti oamenilor despre pace, despre bună înţelegere, despre iubire.

Pentru aceasta se cere o lepădare de sine, pe care numai puţini o au, şi numai după îndelungate şi stăruitoare silinţe vor puteá să fie înlăturate relele, pe care le-au făcut cei ce credeau că servesc interesele statului ungar asmuţând pe Maghiari contra celorlalţi concetăţeni ai lor.

Deocamdată mânia întunecă minţile, şi li se face, multora urgisit cel ce îndrăzneşte să le vorbească oamenilor despre o apropiere între Români şi Maghiari.

Era Sâmbătă înainte de Dumineca Tomii când am plecat dela Budapesta la Arad, unde urmá să se întruească sinodul diecesan.

Sosind seara la Arad, am aflat, că sosise acolo şi Părintele Vicar Vasile Mangra, care nu se rostise încă, dacă primeşte ori nu şi fără de autorisaţiunea comitetului candidatura dela Ceica.

Amicii noştri comuni erau cu toate aceste desolaţi când li-am spus, că ţin să întâlnesc pe Părintele Vasile Mangra, care de atâta timp ne era nu numai colaborator literar şi tovarăş de luptă, ci totodată şi bun prieten personal.

Se temeau, că voi fi insultat în public şi ocărît până chiar şi în coloanele «Tribunei», pe care am înfiinţat-o împreună.

Nu pentru întâia oară mi s'a pus alternativa «Ori cu noi ori cu dânşii!» şi în câteva rânduri am fost nevoit să-mi calc pe inimă şi să mă despart de oameni, pentru care aveam multă stimă şi multe simpatii. Am făcut-o însă aceasta în interesul unei cause: acum mi se cerea chiar mai mult fără ca interesele vre-unei cauze să fie în joc.

Duminecă, înainte de amiază-zi, i-am făcut Părintelui Mangra o vizită, şi am mers apoi impreună la biserică — fără ca să fi fost insultaţi.

În timpul sfintei liturghii mi s'a spus însă, că la uşa principală a catedralei s'au adunat mai mulţi derbedei de prin părţiile mărginaşe ale oraşului, ca să huiduiască pe Vicarul episcopesc la ieşirea sa din biserică, şi sângele mi s'a urcat în obraji când am fost încredinţat, că cel ce pune la cale scandalul ruşinos o chiar secretarul consistorial.

În gândul Românilor din regatul ungar preoţii sunt povăţuitori sufleteşti în cel mai deplin înţeles al cuvântului, iar Episcopii sunt suprema autoritate, în faţa căreia toţi se pleacă — chiar şi dacă mari li-ar fi păcatele ca oameni. Numai unor oameni orbiţi de patimă şi desbrăcaţi de firea românescă puteá dar să le treacă prin minte gândul de a huidui pe o înaltă faţă bisericească la intrarea catedralei.

Nici n'au îndrăznit derbedeii să facă scandal în faţa bisericii, unde era lume multă, şi Părintele Vicar Vasilie Mangra a plecat nesupărat de nimeni în aceeaşi trăsură cu Prea Sfinţia Sa Părintele Episcop Ioan Pap la seminar, unde urmá să se întrunească sinodul.

O încercare de a pune la cale scandal s'a făcut mai întâiu în faţa seminarului, apoi în timpul şedinţei, dar instigatorii au rămas de ruşine şi au trebuit să se mulţumească cu dările de seamă pline de minciuni, pe care le-au publicat în urmă gazetele.

După şedinţa sinodului Prea Sfinţia Sa Părintele Episcop ne-a făcut mai multora onoarea de a ne pofti la masă. Unii dintre cei invitaţi au declarat, că nu şed la aceaşi masă cu un «trădător» ca Părintele Mangra şi pretindeau să fac şi eu acelaş lucru.

Nu mi se cerea dar numai să, mă despart de un vechiu prieten, ci totodată să şi fiu insolent atât faţă cu acest prieten, cât şi faţă cu un Episcop, care ne făcuse onoarea de a ne pofti la masă.

Chiar şi dacă aşi fi avut cuvinte de a osândi pe Părintele Mangra, nu aceasta era forma, în care aveam s'o fac, şi nu m'am sfiit a mărturisi, că sunt scârbit de apucăturile sălbatice, prin care câţiva oameni orbiţi de patimă ne fac de râsul lumii.

Adevărul ştiut de toţi era, că m'aş fi pus în contrazicere şi cu propriile mele convingeri, şi cu întregul meu trecut şi cu cei mai vrednici dintre soţii mei de luptă, decă aşi fi desaprobat pe Părintele Mangra, care se inspirá din simţământul comun, şi în poziţiunea, în care se aflá, nu puteá să facă decât ceea ce făceá.

Li-am declarat deci amicilor noştri comuni, că ţin să lucrez şi mai departe împreună cu dânşii, dar legăturile personale cu Părintele Mangra n'am să le rump, ci stărui să găsim un teren comun, pe care putem să lucrăm împreună cu toţii.

Acesta erá şi atunci, ca astă-zi, gândul tuturor oamenilor mai cumpeniţi, care stăruiau să fie scoase deocamdată din discuţiune toate chestiunile, asupra cărora părerile se deosebesc şi oamenii se desbină.

Tocmai de aceea însă teroriştii ţineau să mă angajeze în luptă insultând pe Părintele Mangra şi pe cei ce stârniau pentru organizarea partidului pe baze mai largi. Vorba erá să fie intimidat Părintele Mangra, ca să nu primească candidatura dela Ceica, şi se credeá, că n'o va primi, dacă d-l Eugen Brote şi eu ne vom rosti cu toată hotărârea în acest sens.

Aceia-şi oameni, care făceau partidul incapabil de ori şi ce acţiune, ne-au pus dar amândurora sula în coaste, ca să amăgim lumea spunând ceeace în adevăr nu gândiam şi să facem presiune morală asupra Părintelui Mangra.

Ştiindu-ne, că avem şi unul, şi altul casă grea şi ne luptăm cu multe şi mari nevoi, am fost ameninţaţi, că vom fi lipsiţi de mijloacele de traiu, dacă nu ne vom dá după păr.

D-l Eugen Brote, care colaborá la «Tribuna», a fost învitat să desavueze pe Părintele Mangra într'un articol publicat în «Tribuna», căci altfel nu i se va mai primi colaborarea, iară mie, care colaboram la «Lupta» şi la «Minerva», mi s'au pus mai întâi în coloanele «Tribunei», apoi şi în ale «Luptei» câte-va întrebări asupra atitudinii mele faţă cu Părintele Mangra şi mi s'a spus, că se va porni contra mea o campanie de nimicire, dacă nu voi dá încă înainte de alegeri răspunsul ce mi se impuneá.

Dac'aşi fi dat acest răspuns şi dacă m'aşi fi învoit să trimit dela Budapesta numai ştiri primite dela cei ce voiau să mă teroriseze, aşi fi rămas om vrednic de mărire, luptător neînduplecat, cel mai distins dintre scrietorii români din regatul ungar, ilustru propagator cultural, şi «Corespondenţa Roman[» ar fi şi azi una din cele mai «salutare» întreprinderi.

Cititorii pot însă acum să-şi dea seamă despre cuvintele, pentru care nu puteam nici să mă fac agent electoral, nici să amăgesc lumea spunând neadevărul şi trimiţând la Bucureşti ştiri tendenţioase.

Am tăcut dar şi fiind-că am tăcut, a fost pornită campania, în urmă căreia nici un ziar românesc n'a mai îndrăznit să-mi primească colaborarea şi «Corespondenţa Română» a fost boicotată.

Stăruii cu tot dinadinsul să se ţie seamă, că eu abia târziu după alegeri, când capetele erau mai răcorite, am publicat în coloanele «Telegrafului Român» din Sibiu o decleraţiune, a căreia publicare «Tribuna» o refuzase, şi că nici în această declaraţiune nu m'-am solidarisat cu Părintele Mangra, ci am spus numai, că noi vechii tribunişti nu putem să-l desaprobăm.

Furia s'a deslănţuit dar numai pentru-că nu am voit să luăm d-l Brote şi eu parte la acţiunea pornită spre a amăgí lumea cu fel de fel de născociri, ca să nu poată să-şi dea seamă despre starea de destrămare, în care se află partidul naţional român, şi despre marile greşeli ce s'au făcut şi se fac.

Luni de zile de a rândul coloanele ziarelor au fost pline de minciuni, de exagerări şi de fel de fel de fantasmagorii asupra negocierilor ce se urmează la Budapesta între Comitele Khuen şi mai unul, mai altul dintre «fruntaşii» Românilor şi despre uneltiri puse la cale de «trădătorii» Iaşi, ca să precupeţească drepturile neamului românesc.

Biuroul din Budapesta, care avea lăgături atât cu guvernul ungar, cât şi cu fruntaşii deosebitelor partide oposiţionale, ne trimiteá în fiecare zi rectificări şi desminţiri, dar ajunsesem în cele din urmă să nu mai îndrăznim a ne rezemá nici pe aceste.

Pentru ca să putem dá publicului informaţiuni exacte şi sigure, d-l Eugen Brote a plecat în ajunul întrunirii dietei la Budapesta, unde a avut convorbiri atât cu mai mulţi dintre «Trădători», cât şi cu comiţii Ştefan Tisza şi Khuen Hédervárz; apoi s'a întors la Sibiu, unde s'a întâlnit cu I. P. S. Părintele Mitropolit Ioan Meţianu. A primit convingerea, că atât comitele, Ştefan Tisza, cât şi mai ales comitele Khuen doresc în toată sinceritatea să ajungă la stabilirea acelui «modus vivendi», despre care vorbiam noi la 1884, şi să găsească «forma statornică», care le inspiră tuturora încredere în viitor, dar nici negocieri, nici pertractări n'au fost şi nu sunt, şi totul se reduce la, adunare de informaţiuni primite dela oameni, care inspiră oare-care încredere. Pentru ca vre-o acţiune să, fie cu putinţă, e înainte de toate, nevoe ca Românii din regatul ungar să se organizeze şi să-şi creeze un factor, care are destulă antoritate spre a putea lua angajamente şi spre a primi răspunderi.

Acesta erá atunci adevărul. D-l Schiopu dela «Tribuna», d-l Bolcaş dela «Lupta», d-l Branişte dela «Drapelul», cel-lalt Branişte dela «Gazeta», d-l Soricu dela «Viitorul», «der ewig geschäftige», d-l Scurtu dela «Seara», neastâmpăratul d-n Goga ori alţi voinici zeloşi, care trag cu urechea prin cafenele, se uită pe ici pe colo prin gaura cheii ori iau informaţiuni de prin biurourile ziarelor din Budapesta, spun cu toate acestea prin depeşe tipărite cu litere grase, prin corespondenţe ticluite cu multă dibăcie ori prin articole scrise cu mare avânt, că guvernul ungar cumpără, iar «trădătorii» vând cele mai sfinte drepturi ale neamului, iară publicul citeşte şi se emoţioneazăn sec.

Are mai curând ori mai târziu să iasă la iveală adevărul, că nu a negociat guvernul ungar nici direct, nici indirect cu nimeni, ci s'a mărginit a aduna informaţiuni în vederea unei acţiuni, care deocamdată nu e cu putinţă¹¹⁾.

Aşi fi de rea credinţă, dacă, ţiind să nu mă stric cu terorisatorii, aşi zice, că au fost la mijloc numai lipsa de pricepere, excesul de zel ori alte asemenea păcate de ale celor ce iau asupra lor sarcini, pentru purtarea cărora nu au cuvenita pregătire.

Erá la mijloc şi răutatea omenească, şi «campania» a fost purtată după un plan croit şi chibzuit anume spre a amăgi lumea.

La 1893, când se afla la Zürich, d-l Eugen Brote, proprietarul «Tribunei» şi al «Foii Poporului», a primit dela d-l Septimiu Albini, redactorul «Tribunei» o scrisoare, în care se zice:

«Pentru eventualitatea deţinerii noastre imediate adusesem pe D-r Branişte din Braşov aici. El şi-a dat demisia de acolo, şi de cum-va nu se va putea aranja cu consistoriul, este dispus să rămână şi în viitor la noi. Face însă pretenţia de 1000 fr. salariu. Mă rog de ordinile D-tale în această privinţa. Ni să oferă şi unul Scurtu, fost până acum la «Gazeta» şi foarte călduros recomandat de Branişte. Acesta cred, că ar veni şi cu salariul acordat reposatului Popovici. Te rog, scrie-mi şi în aceasta privinţă, ce facem».

Având din Braşov informaţiuni, că nici unul din cei doi nu e vrednic de încredere şi gata de a aduce la nevoe şi jertfe, d-l Eugen Brote a luat disposiţiunea să plece dela Bucureşti nenorocitul

Pop-Păcurariu care stătuse ca redactor al «Tribunei» timp de un an în temniţă.

Puţin timp în urmă guvernul a suprimat «Tribuna» şi «Foaia Poporului» pentru cuvântul că proprietarul lor nu se mai află 'n ţară, şi d-l Eugen Brote a fost nevoit să declare printr'un act economicos avutul său vândut.

Folosindu-se de împrejurarea aceasta, repusatul D-r. I. Raţiu, intrat acum în conflict cu «iubitul nepot», a pus sequestru pe tipografie, pe ziar şi pe foaie.

Acum cei respinşi de d-l Eugen Brote au ajuns mari şi tari la «Tribuna» şi la «Foaia Poporului» şi la 25 Martie 1906 «Foaia Poporului», încă sub sequestru, publică următoarele:

________________________

11) Chiar azi publică ziarele declaraţiuni făcute de d-nul dr. I. Mihu în acest sens. (18 Ianuarie 1911).