Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Desvelirile

Sibiu, Mercuri, la 35 Martie n.

Astăzi e peste ori-ce îndoială, că s'a plănuit o vindere a noastră, a tuturor, o vindere pe mâna celor mai neîmpăcaţi duşmani ai noştri, a stăpânilor din Budapesta, cari necontenit ne prigonesc în tot felul. Cel-ce a desvelit şi a zădărnicit acest mişelesc plan iscodit şi cu multă viclenie ţesut în contra noastră, este iubitul nostru Aurel C. Popovici Au trecut acum două săptămâni de când acest paznic al causei naţionale a prins firele. ascunsului plan şi de atunci mai în fiecare număr al «Tribunei» a scris câte un straşnic articol, prin care a descoperit şi a dat de gol pe cei păcătoşi.

Cine sunt păcătoşii?

Am spus-o, că d-l Eugen Brote, Ioan Slavici, şi încă vr'o câţiva prieteni de ai lor... cu un cuvânt toţi aceia care au pricinuit certele cele urâte, ce s'au ivit în sânul conducătorilor noştri.

Şi care a fost planul lor?

Ei au vrnt, să depue pe d-l Dr, Ioan Raţiu, pe. neclintitul nostru preşedinte, din locul pe care cu cinste l-a ocupat de atâta timp; au vrut să pună mâna pe o «Tribuna», această neobosită sbiciuitoare a tuturor păcătoşilor, şi pe «Foaia Poporului», crezând că, cu ajutorul lor vor putea îmbătá poporul, pentru-ca în sfârşit să ne dea pe toţi legaţi pe mâna miniştrilor unguri din Budapesta.

Bá îşi băteau capul chiar şi cu gândul, ca să facă o altă foaie, vezi bine, ajutoraţi cu bani ungureşti, în care foaie ar fi avut, de scop să amăgească lumea cu vorbe dulci, cu făgăduieli şi alte nimicuri atrăgătoare, pentru-ca să facă, pe oameni să se lepede de partidul naţional, de steagul nostru frumos: programul naţional şi părăsit pe conducătorii săi să treacă, în tabăra lor vândută ungurilor.

De accea au făcut acei oameni fără suflet şi fără D-zeu atâta vrajbă, de aceea au scornit ei atâtea minciuni, de aceea au pornit-o dumnealor pe coarda clevetirilor urâte, ca şi babele, de ne făcuseră de ruşine înaintea străinilor din ţară.

Dar' în sfârşit aflatu-s'a ac şi de cojocul lor; aflatu-s'a om care — să-'i înveţe şi pe ei omenia.

Astăzi planul lor e zădărnicit cu desăvârşire, ear' ei daţi de gol, desveliţi cu toate apucăturile păcătoase, tac ca peştii sau dau taga, ca şi cei prinşi cu brânza în mână, dar' sunt ruşinaţi, de s'ar ascunde sub pământ, dacă 'i-ar primi.

Lumea românească turburată de cutezanţa lor îi blestemă şi nu mai vrea nici de nume să le audă, ear' aceia, cari amăgiţi de ei s'au fost pus pe partea lor şi în potriva partidului naţional, înfăţişat prin vrednicul său preşedinte Dr. Raţiu, aceia încă se leapădă de ei şi se roîntorc earăşi la calea adevărului».

Azi după patrusprezece ani, ori şi cine, om cu mintea limpede, îşi dă seamă, că toate aceste sunt fastasmagorii născocite pentru prostírea cititorilor şi pornite din ură personală.

D-l Aurel C. Popovici, iubitul, om onorabil şi azi mai matur, se va fi convins, aşá cred, şi el, că n'au fost nici atunci, nici mai târziu nici un fel de negocieri, că nu erá nimeni, care voiá să cumpere, şi nu putea nimeni să vândă, că a fost indus în eroare de oameni pătimaşi şi a pornit lupta pe temeiul unor închipuiri deşerte. Vorba erá la 1896 de o campanie pornită de partidul conservator împotriva d-lui Dimitrie Sturdza, care făcuse declaraţiunea dela Iaşi, şi dacă noi eram presentaţi drept slugi plătite ale urgisitului Sturdza, puteam şi noi să zicem, că cei ce ne ocărau erau slugi plătite ale altora, şi deosebirea erá numai, că noi aveam în mână acte doveditoare, de care nu voiam să ne folosim, iar alţii nu aveau nimic.

Am tăcut «ca peştii» pentrucă ne erá silă să intrăm în asemenea luptă şi ruşine de oamenii, care au adus alăturea cu noi jertfe pentru înfiinţarea «Tribunei», în coloanele căreia erau ocărîţi de cei ce nici n'au ostenit, nici n'au jertfit nimic.

Erá o neruşinare fără de seamăn, ca aceşti întruşi să le spună cititorilor, că voiam să punem mâna pe «Tribuna», creaţiunea noastră, ba să mai adauge, că voiam să înfiinţăm cu bani ungureşti altă foaie.

Nu le crapă obrajii nici azi, când toată lumea ştie, că acea «altă foaie» e «Tribuna» din Arad, care atâta timp a servit causa română, ca să devie în cele din urmă, ca cea din Sibiiu, un fel de scuipătoare publică pentru toţi trecătorii buimăciţi.

Acela-şi Scurtu, care la 1896 îşi varsă veninul în coloanele «Foii poporului», publica în numărul dela 20 August a. c. al ziarului «Seara» o corespondenţă «particulară» din Budapesta, ticluită de el la Bucureşti, ca să rezică ceea ce a mai zis.

«Rolul nefast al d-lui Brote şi al tovarăşilor săi se, lămureşte, altfel, pe deplin, zice, el. Ne găsim în faţa unei intrigi ticăloase, în care foştii naţionalişti dela «Tribuna» veche sunt uneltele criminale ale campaniei celei mai detestabile în contra intereselor naţionale româneşti.

De altminteri d-nii Brote şi Slavici nu cad pentru prima dată în acest păcat. După ce ani de zile au făcut pe radicalii naţionali, combătând ca pe nişte «trădâtori» pe moderaţii dela ziarul «Telegraful român», care-i serveşte astăzi şi pe care-l servesc, tot ei au tratat la 1895—1896 cu Banffy, pentru desfiinţarea partidului naţional în schimbul unei «legi electorale europeneşti», precum se exprima d-l Slavici care împreună cu d-l Brote recomandase Românilor dela noi să primească propunerile lui Banffy şi să intre în partidul guvernamental unguresc, unde li se ofereá patruzeci de mandate parlamentare.

Atuncea, deşí erau sprijiniţi de două guverne — de guvernul Banffy şi de guvernul Sturdza — d-nii Brote şi Slavici cari lucrau de comun acord cu d-l Ion Bianu, dela Academia Română, au fost făcuţi inofensivi prin o campanie necruţătoare a d-lui Aurel C. Popovici, care a dat pe faţă toată ticăloşia tratativelor de împăcare.

Astăzi credem că nu se mai găseşte nici un Român cinstit şi cu atât mai puţin un guvern românesc, să se mai lase păcălit de aventurierii politici. Totuşi este o datorie naţională, ca să fie demascaţi din vreme aceşti trădători ai partidului naţional, cari sunt agenţii provocatori ai guver-nului unguresc».

Ar fi destul atât pentru-ca ori şi cine să-şi poată face o idee clară despre felul revoltător, în care e purtată «campania de nimicire».

E însă în corespondenţă «particulară» a d-lui Scurtu şi o notă respingătoare, pe care n'o pot trece cu vederea.

E uimitoare lipsa de tact, cu care el vorbeşte despre raporturile personale dintre d-l Eugen Brote şi d-l Dimitrie A. Sturdza, căruia i se cuvine, anume ca orn particular, cea mai deplină cruţare.

Ştie azi toată lumea, că d-l Eugen Brote s'a stabilit în ţară în urma stăruinţelor d-lui Sturdza şi în vederea unei acţiuni naţionale. Dupa-ce partidul liberal a luat dar conducerea afacerilor publice, d-l Eugen Brote ar fi putut să-şi creeze o pozţiune; ţinea însă să se întoarcă iar acasă după, ce se vor fi schimbat împrejurările şi astfel n'a voit să iee nici într'un fel parte la voaţiă politică a statului român. Agronom qualificat, a încheiat deci cu d-l Dimitrie Sturdza, om corect în daraverile sale particulare, un contract de tovărăşie, în vîrtutea căruia şi-a angajat atât averea moştenită dela părinţi, cât şi roadele muncii sale de zece ani în exploatarea «raţională» a moşiei Găiceana, proprietatea d-lui Dimitrie Sturdza.

În vîrtutea contractului tovarăşii nu puteau să să iee decât de comun acord dispoziţiuni în ceea ce priveşte îmbunătăţirile ce urmau să fie făcute în exploatarea moşiei şi la sfârşitul fiecărui an încheiau socoteli în regulă. În vîrtutea acestor socoteli subscrise de d-l Dimitrie Sturdza i se cuvin d-lui Eugen Brote peste 100.000 lei, capital învestit din al său şi procente convenţionale.

De oarece în ajunul expirării contractului încheiat pe zece ani s'a întâmplat nenorocirea, care pe toţi ne-a atins atât de dureros, liquidarea afacerii nu s'a putut face şi d-l Brote a rămas cu desăvârşire lipsit de mijloacele de traiu. Având deci în vedere datoriile sale de soţ şi de părinte, care în ori şi ce societate cu bună rânduială sunt mai presus de toate, d-l Eugen Brote şi-a dat silinţa de a înduplecá pe membrii familiei şi pe amicii d-lui Dimitrie Sturdza să pună într'un fel oarecare capăt acestei situaţiuni penibile, iar după ce n'a reuşit, a fost nevoit să cheme în judecată pe d-l Dimitrie Sturdza. Procesul se află în curgere în faţa tribunalului de Ilfov, secţiunea I, care de aproape doi ani de zile stă în deliberare.

Aceasta e starea lucrurilor, pe care o ştie şi d-l Scurtu nu numai din spusele mele, ci şi din o dare de seamă publicată în coloanele «Tribunei».

Ce să-i mai zic omului, care cu toate aceste publică vorbele «d. Eugen Brote, faimosul «dictator» de odinioară, care încetase de mult a trăi politiceşte, şi numai apare decât, în faţa tribunalelor româneşti, ca să dea seama despre neregulile săvârşite pe socoteala averii stăpânului de eri, d-l Dimitrie Sturdza».

E nespus de dureros ceea ce s'a petrecut, dar mai dureros încă este să fiu silit a spune, că eu mi-aşi urmá şi azi în toată tigna lucrarea la Magurele, iar d-l Eugen Brote n'ar fi fost nevoit să cheme în judecată pe un om mult stimat, dacă slugi nemernice n'ar fi abuzat de starea sufletească a stăpânului lor frânt în luptă cu multele ticăloşii ale vieţii noastre comune.

În numărul dela 15 Augus al ziarului «Adevărul» au fost publicate următoarele: