Site designed and created by Razvan Paraianu.

© Created in January 2001, Last revised: January 3, 2004

Fapte şi observaţii.

Amoralitate. Se vede că am pus degetul pe o rană vie. Niciodată poate nu m'am pomenit cu mai multe plângeri, reflexii şi spovedanii ca acum, când am ridicat, doar un colţ al vălului care acoperă misterele, ruşinile şi durerile luxului. ce desfăşoară clasa noastră mijlocie.

Din toate părţile recriminări împotriva bărbaţilor — şi nu fără temei.

Zi cu zi se propagă tot mai mult printre bărbaţii însuraţi pretenţia, ca nevestele lor să fie cât mai cochete, iar dânşii devin tot mai puţin indiscreţi în ce priveşte sorgintea acestui lux. Relele lor deprinderi: jocul de cărţi, petrecerile în afară de domiciliul conjugal, răfinăria crescândă în ale mâncarii, îi fac să uite cu desăvârşire că pretenţiile de a avea neveste cochete, luxoase chiar, impun cel puţin sacrificiul de a renunţá să afecteze o bună — adesea cea mai bună parte din leafă, distracţiunilor extra-conjugale.

Asupra felului şi repeziciunii, cu care dispar zestrele în gospodăriile noastre, tribunalul de notariat ne-ar puteá da statistici elocvente.

Odată, dispărută zestrea, tendinţele de a continuá traiul comod persistă şi soţul devine tot mai... tolerant, tot mai puţin cercetător asupra mijloacelor de a se ţine casa, «prestigiul», garderoba nevestei ete., etc. Amoralitatea se furişează pe nesimţite în sufletele soţilor, sau când unuia dintre ei situaţiunea îi repugnă, drama începe.

Din nefericire, dramele sunt mai puţine şi în-ţelegerile tacite, cordiale, infame, se stabilesc spre cea mai mare glorie şi sfinţenie a căminului familiar.

Una din scrisorile ce am primit îmi desvălue o sitiuaţiune de o brutalitate nu mai puţin respingătoare, de altfel, ca multe altele.

Soţul are 500 de lei leafă. Nevasta se chinueşte să ţie casa cu o servitoare care să nu ia mai mult de cinsprezece lei lunar. Se spală, se calcă în casă şi femeea caută să fie curată, cochetă chiar, menajând pe cât posibil, bugetul soţului. Acesta nu numai că nu e mulţumit, dar aruncă nevestii curăţică imputarea «că se vede că n'are căutare, de oarece se prezintă atât de prost ca garderoba»?! Fără îndoială, domnul trebue să, aibă stomac de... nisetru, dar asemenea stomacuri se înmulţesc uimitor dela o vreme încoace! Când sunt şi copii în asemenea căsnicii, avem şcoala gospodăriei în complet, cu elevii şi exemplele vii dinnaintea ochilor!

Femeile cari se adaptează repede acestei vieţi «de familie» sunt pildele cu cari nobilii soţi scot ochii soţiilor rebele. E destul să, repeţi mereu: «N'ai ce pune pe tine? Dar madam X cum de are? Bărbatul-său are leafa mai mică şi văd că e femeea cea mai chic!»...

Stima şi consideraţia creşte în jurul căsniciilor acestea «moderne»; nimeni nu le supără cu desvěluirea cancerului şi el se întinde bucurându-se de discreţia şi larga îngăduire a societăţii.

Nu trebue atinsă... baza familiei!

E. D. F.

Acesta e un «colţişor» numai.

Câte şi mai câte va fi putând sâspună E. D. F. despre alţii, care-şi speculează surorile, fraţii, copii, tinereţele şi numele şi mişună prin antişambre ori prin biurouri dând cu cotul, ca să răzbească înainte şi să apuce cele mai bune locuri pe la mese!?

În mijlocul unei societăţi, care-i tolerează, ba-i chiar şi utilizează pe aceştia, nu se mai scandalisează nimeni când urile personale se dau şi 'n viaţă publică de gol şi un Scurtu oarecare zbârnăie la Bucureşti, un Branişte îi răspunde dela Lugoj, alt Branişte îl secundează dela Braşov, vechiul companion Schiopu le dă ecou dela Arad, «stâlpii cafenelelor» le ţin isonul, iar inpulsivul Octavian Goga, ameţit de această armonie, îşi întonează şi el cântarea lugubră.

E tot ceea ce a fost la 1884, când vorbiam despre cei ce cred, că numai prin violenţă se poate restabili echilibrul, tot ceea ce a fost la 1893 — 1896, şi oamenii azi vinovaţi ar trece nebăgaţi în scamă ori ar fi chiar folositori, dacă alţii n'ar profitá de slăbiciunile lor, ca să sucească capetele fiecare potrivit cu interesele sale particulare.

Românii din regatul ungar n'au fost în stare să profite la începutul 1910 de o situaţiune pentru ei favorabilă şi au fost aruncaţi înapoi pentru-că, desorganisaţi şi lupsiţi de conducere unitară, nu puteau să fie nici ca duşmani primejdioşi, nici ca prieteni de vre-un folos.

Adevărul acesta are să iasă din ce în ce mai învederat la iveală şi încercările făcute, de a-l ascunde n'au putut decât să zăpăcească lumea şi să mai amâne reorganisarea partidului naţional român pe baze mai largi, ca să poată intrá în el toţi susţinătorii sinceri ai causei române.

Oamenii, care numai ca printre picături, când n'au altă treabă, se preocupă şi de cestiunea română, văzând gălăgia ce se face prin cafenele, prin întruniri împrovisate, prin scandaluri de stradă şi prin coloanele ziarelor, pot să creadă că «partidul naţional» e obştia Românilor din regatul ungar; noi însă, cei ce ne-am petrecut toată, viaţa ostenind şi luptândn-ne, ştim că aceia, care se presentă azi în faţa lumii drept partid naţional, sunt nu numai puţini, ci totodată şi desbinaţi între dânşii şi astfel lipsiti de trecere. Poate comitetul să ia hotărîri cu «unanimitate» şi să «decreteze» ori şi ce, dar nu e nimeni sigur, că partisanii şi organele de publicitate ale partidului vor ţine seamă de dispoziţiunile luate de «marele» comitet. Face fiecare cum îl taie capul, şi în fiecare clipă ne putem aşteptă, ca soţii de luptă să se 'ncaiere între dânşii¹²⁾.

N'a fost în interesul «causei» campania înverşunată, adeseori chiar sălbatică, pe care oamenii adunaţi de ici de colo au purtat-o împotriva noastră, care timp de patruzeci de ani am ostenit şi ne-am luptat, am făcut fiecare câte ceva şi am adus şi oarecare jertfe. Dacă după toate cele ce am făcut n'am putut să ne asigurăm nici măcar dreptul de a ne spune în toată libertatea părerea, cine să se mai simtă îndenmat a stărui şi a se expune pentru causa românească!? Nimeni ori puţini numai, căci oamenii mai cumpeniţi, cuprinşi de scârbă, se dau la o parte, ca să nu fie insultaţi şi ei, şi în viaţa noastră publică au glas numai cei ce — nu aduc jertfe, ci-şi caută fie rost, fie distracţiune.

Cuvinte de a se bucura de mânia deslanţuită au avut numai aceia, fie Români, fie Maghiari, care ţin ca lupta să se urmeze fără de milă înainte până ce nu se vor fi istovit puterile unuia dintre cei intraţi în ea.

Ajuns la vârsta mea, ori şi ce om cu mintea întreagă e doritor de repaos şi pornit spre pace. Cu atât mai vârtos trebue să fim porniţi spre pace noi tribuniştii ce mai suntem încă în viaţă, căci toate faptele, pe care le-am săvârşit împreună, în vederea păcii au fost chibzuite.

A putut să fie greşită politica, în care am stăruit, dar numai oameni fie de rea credinţă, fie lipsiţi de judecată au putut să spună, că Părintele Mangra şi-a renegat trecutul când a luat hotarîrea de a sprijiní primul guvern ungar, care şi-a dat în cea mai hotărîtă formă pe faţă dorinţa de a restabili pacea, iar noi am trădat causa când n'am desaprobat hotărîrea luată de vechiul nostru amic şi tovarăş de luptă.

______________________

¹²⁾ Lucrul acesta s'a întâmplat în urmă.