In 1 Iunie 1968 la aniversarea varstei de 1 an, meregeam si alergam ca orice copil. Niciodata nu am parut a fi un copil fragil. Am vorbit prima oara la 7 Iuni si atunci am spus o intreaga propozitie... "Stai, mai, tata!" replicand tatalui mei care se incerca sa ma necajeaca jucandu-se cu mine...

Familia mea locuia intr-o comuna mica, Rusanesti, in sudul Romaniei. Pana in 1976, cand parintii au dus-o pe sora mea mai mare, Aurora, la medic, nimeni din familia Constantin nu auzise despre distrofia musculara (dirigintele obisnuia sa rada de sora mea spunandu-le copiilor ca "Aurora alearga ca o rata"... asa cum ne-a spus de multe ori o prietena a noasta). Doctorul i-a intrebat pe parinti daca mai au alti copii si asa am ajuns sa fac teste medicale pentru distrofia musculara. Testele au iesit pozitive. Aveam 9 ani si nu pricepeam ce insemna asta, mai ales ca nu aveam inca semne clinice ale bolii. Alergam, ma cataram in copaci, ma plimbam cu bicicleta... In jurul varstei de 14 ani au inceput sa apara primele semne ale distrofiei muculare. De exemplu, nu mai reuseam sa urc 5 trepte fara sa ma sprijin de balustrada sau folosind ambele picioare. Imi amintesc momente cand, dupa ce urcam 3 trepte, ma opream (speriata ca as fi putut sa fiu impinsa si trantita de copii care alergau in jurul meu in curtea scolii, iar apoi nu as mai fi avut forta sa ma ridic) langa un perete, pe scarile de la intrarea in scoala, ma odihneam 1 sau 2 minute si urcam apoi celelalte doua trepte...

Cum stiti, in comunele Romaniei nu exista (in mod obisnuit) licee, asa ca, la 14 ani am plecat la liceu in Craiova. La putin timp dupa ce cursurile scolare au inceput, directorul liceului a vazut ca am ceva probleme fizice si a trimis imediat o telegrama parintilor mei prin care ii anunta sa vina urgent sa ma ia acasa, argumentand ca sunt handicapata, nu am dreptul sa invat intr-o scoala "normala" si, oricum, nu voi munci niciodata pentru ca nimeni nu angajeaza handicapati. Ne aflam sub dictatura comunista si eram foarte speriata si distrusa de gandul ca as fi putut fi trimisa inapoi la tara, ca nu as mai fi continuat scoala si nu as fi avut niciodata serviciu. La vremea aceea Romania nu avea legi pentru protectia persoanelor cu handicap. Mama a fost inspirata si, cand s-a intalnit cu directorul liceului, i-a spus: "domnule, nu ati avut test medical eliminatoriu la admiterea in liceu. Prin urmare nu aveti nici un temei sa-mi azvarliti copila afara din scoala."

Acelasi gen de evenimente au urmat in timpul scolii, dar, pe langa traumele sufletesti, am invatat cateva lucruri - faptul ca pot avea o viata mai buna folosind mijloace adaptive, ca trebuie sa am rabdare, sa muncesc inzecit pentru a arata celor din jur ca ca am putere de munca si ca sunt o persoana serioasa, daca vreau ca ei sa ma considere egalul lor.

An dupa an distrofia musculara a progresat, asta insemnand dificultatea de a urca sau cobori scari, de a ridica bratele, de a sta in picioare nesprijinita...

Larry s-a nascut in orasul New York. Este al treilea copil al familiei Evenson.

Larry incepea sa mearga la varsta de 2 ani si 5 luni. Doctorii le spusesera parintilor lui sa ii ataseze de incaltaminte proteze metalice care sa-i asigure stabilitatea pana ce va deveni mai puternic. In jurul varstei de 4 ani, Larry putea deja sa mearga fara acele proteze metalice si lucrurile pareau sa se fi asezat in viata lui. Impreuna cu mama si tatal lui, mergeau vara in Howes Carvern, sa viziteze pesterile din Cobleskill, New York si tinuturile istorice. De pe la 7 ani, Larry s-a aratat interesat de istorie, atat de istoria Americii cat si de istoria lumii, si curand, de numismatica, muzica si sport.

Putin inainte de a incepe cursurile liceale, Larry a inceput sa joace baschet. Isi aminteste ca, uneori, muschii ii erau asa de obositi ca pica din picioare cand se antrena intens... Fusese testat medical pentru amitrofie spinala (SMA) cand era micut (pentru ca sora lui mai mare, Lori, murise din cauza acestei boli), iar testele au fost pozitive. Asfel, nimeni nu s-a gandit ca acea oboseala si acele dureri musculare pot fi cauzate de alta boala musculara...

Larry a absolvit scoala primara, apoi liceul si facultatea... Ca membru al trupei Contact, in 1982 a vizitat Europa intr-un turneu. Lucra de aproape 11 luni ca manager de proiect (avea 30 de oameni in subordine) si era multumit de rezultatele sale de pana atunci...

Nimeni nu ar fi putut gandi ca in curand, tanarului avea sa i se intample un accident oribil... Ninsese devreme in 1982, in 12 Noiembrie, si spre seara zapada acoperise totul. Larry voia sa-si viziteze unul dintre prieteni care locuia in apropiere... Toate soselele erau pline de gheata, se circula cu mare greutate... Ca sa nu riste sa aiba un accident de masina, s-a decis sa mearga pe jos...

La intoarcere, aproape de miezul noptii, un sofer care conducea beat, a intrat pe trotuar, l-a acrosat pe Larry, si l-a tarat 300 de metri agatat de camion... Coloana vertebrala i-a fost sectionata la nivelurile L1/L2 si C5/C7... Larry a petrecut apoi multe luni in spital dupa ce si-a revenit din coma. A urmat sedinte de fizioterapie, care insa, nu l-au mai adus niciodata in postura de a se putea deplasa pe propriile picioare...

Parintii lui Larry l-au ajutat enorm. Nu a fost deloc usor pentru Larry in 1989 cand si-a pierdut mama, apoi in 2000 cand si-a pierdut tatal... Tinea foarte mult la ei si il ajutasera sa depaseasca starile depresive ce au urmat accidentului...

 vizite din 1 Aprilie 2004