Glogonj

Cele mai mari merite pentru edificarea bisericii din acest sat, precum si pentru întreaga viata religioasa din glogoni, le-a avut preotul Valeriu Perin, nascut la Ovcea în anul 1885. A terminat Teologia la Caransebes si o fost hirotonit de Episcopul Nicolae Popea, al Caransebesului. Preotul Perin a fost un om de mare cultura. A vorbit pe lânga româna si limbile: sârba, maghiara si germana.
Carti vechi: Potrivit celor mentionate de Nicolae Cornean în "Monografia Eparhiei Caransebesului", Biserica din Glogoni "are între podoabele sfântului prestol o Evanghelie legata în catifea si ferecata în bronz aurit cu 6 icoane de email, aduse din Viena la 1908, un Chivot de lemn sculptat de Ioan Szitka în 1852, pictat de Ioan Rapisanovici, 4 icoane principale pe iconostas, 2 icoane vechi pe lemn, alte 3 pe pânza donate de prop. Vrana, 1 cruce de mâna sculptata din 1836 si tronul arhieresc sculptat de acelasi Rapisanovici la 1852". În aceeasi monografie, autorul Nicolae Corneanu, aminteste si urmatoarele carti de ritual: Cazania-Carlovit 1733, Evanghelia-Râmnic 1784, Catavasier-Loga, Polileul-Buda 1814, Triodion-Râmnicul Vâlcii, Ciaslov-1785, probabil Bucuresti.
Cimitirele: "Mormântul batrân" se afla la iesirea din sat, înspre Panciova, iar în continuare, la vreo 200 de metri, "Mormântul nou".
Cimitirul vechi a fost comun cu cel nemtesc dar despartit cu un zid, în dreapta romînii, iar în stânga nemtii. În acest cimitir sunt înhumati preotii Bosica si Perin.
Crucile de ocrotire: Pe timpuri se afla câte una la fiecare iesire din sat si una în centrul satului, partea româneasca, la intersectia strazilor, ridicata pe timpul slujirii preotului Valeriu Perin, dar care acum câtiva ani, când s-au asfaltat strazile, a fost scoasa pe motivul ca nu poate fi ocolita si va fi asezata în alta parte. Ea se afla la casa parohiala si enoriasii glogonenti planifica sa o aseze în fata bisericii.
Cele mai frecvente nume de familii românesti: Idvorean, Marian, Rodean, venita din Ovcea, Stoicu Perin, Subu (acum Subici), Boaru, Stoian, Ocolisan, Vostinar…, iar cele mai rar întâlnite acum: Munteanu, Raicu, Dragoi, Ghegiu, Popovici, Minea, Babau, Lautas, Pascu, Gruiescu, Oprea, Besu, Gherau, Flora, Marean.

"Libertatea", februarie 08, 2002.
(scrie: Costa Rosu)

Si Istoria ascunde multe ciudatenii. Descifrarea lor, cu tot felul de supozitii, uneori încurca pe cercetator, însa de cele mai multe ori adevarul adevarat iese la iveala cînd problema fiintarii elementului românesc se pune în complexul ei. Prin analogie, toate tainele se lamuresc în buna masura.
Inainte cu treisferturi de veac înca mai coborau cu oile ciobani pe întinsele puste ale Banatului mlastinos. Astfel am aflat de la socrul meu, ca oieri poposeau pe "dunele Deliblatii" venind tocmai din Rudaria Almajului. Au legat prietenii strînse încît si dupa o jumatate de veac corespondau si sa cercetau.
Referindu-ne la tinuturile nisipoase ale Glogoniului, ne punem întrebarea dece n-ar fi plauzibila teza ca ciobanul "mioritic" sa fi fost primul descalecator si al întinselor terenuri mlastinoase din care fac parte integranta si hotarele Glogoniului?! Luînd-o în jos, pe cursul Timisului, pîna la Panciova, dece Uzdinul, Glogoniul si Iabuca n-ar putea sa fie primele începuturi de asezari din aceasta parte a Banatului?! Elementul valah nu si-a disputat prezenta în spatiul carpatic si balcanic prin cuceriri si stapîniri armate. Faptul în sine ca întregul întins de pamînt era calcat de talpa sa si de copita mioarei, îi da dreptul sa se considere acasa. Invazia valahului a fost înconstienta si pasnica, pentru aceea nici n-a pus stapînire cu peceti, caci nu avea pentru ce o face fiind singur domn si stapîn siesi si pamîntului care-1 calca.
In scurgerea vremii elementului bastinas al oierilor li s-au alaturat o seama de familii care dupa rascoala lui Horea, Closca si Crisan, trecînd prin Iancaid, Clec si Torace, s-au pripasit în anul 1794 în Glogoni, Iabuca, Sefcherin si deosebi în Ofcea de groaza stapînirii care facea ravagii în rîndurile »motilor« rasculati pentru dreptate si pîine. Partea mare sunt originari din Rasinari si împrejurumi.
Daca nu erau bastinasi, nici nu ar fi putut ca în scurgerea veacurilor sa aiba trei biserici. Prima cladita, în centru satului în 1827, pe locul actualului parc acoperita cu trestie; cea de a doua pe locul actualei biserici cladita în 1848, avînd clopotnita din material tare, iar cea de azi - în stil bizantin - zidita în 1911 prin staruinta vrednicului preot Paleriu Perin (senior) si a tatalui sau, dascalul merituos Simion Perin.
Parohia, formal, se înfiinteaza la 1806, paroh fiind Isac Todorovici, român venit din Sipet.
Istoria înregistreaza existenta localitatii la anul 1586 sub numiri care deriva de la cuvîntul glog (macies, porum-bele). La eliberarea Banatului de Turci - avusese prin 1716 doar 10 case. Este de la sine înteles ca elementul bastinas sa se fi refugiat si ascuns în acea perioada de timp, caci în harta lui Mercy, asezarea este notata ca loc pustiu sub numele de Glogonisca, pentru ca în 1728 sa devina temporar proprietatea unui sîrb din Belgrad cu numele Mihail, alungat de tatal sau.
Politica de dominare a împeratilor de la Viena s-a manifestat prin colonizarile de tot felul în cursul veacului 18 si 19. Astfel în Glogoni, cu înfiintarea granitei militare, sta-tioneaza compania cu 240 militari nemti careia-i zicea "hai duken-kompani". Chiar si împaratul Iosif al II a vizitat Glogoniul la 9. V. 1768.
Vrednic este de notat ca o perioada scurta de timp românii din Glogoni au facut parte din comunitatea bisericeasca a satului vecin, Sefcherin, unde elementul românesc s-a mentinut pîna în zilele noastre aflîndu-se înca si azi batrini care vorbesc româneste, apoi desnationalizati prin apartinerea de parohia ortodoxa sîrba de acolo, prin lipsa de scoala în limba româna si prin casatorii mixte. Azi strazii, foste pur românesti, i se pastreaza numirea de »vlaski sor«, strada valaha. -
Ca elementul românesc este autohton, vorbesc si cartile vechi de ritual: Cazania (1733), Evanghelia (Rîmnic 1784). Biserica pastreaza pe sfîntul prestol o Evanghelie legata în catifea si ferecata în bronz aurit cu 6 icoane de email adus din Viena. Apoi un chivot din lemn sculptat de loan Szitka si pictat de Ioan Rapisanovic, 2 icoane vechi pe lemn etc.
Elementul românesc se distinge prin simtul curateniei si de gospodari buni. Buna stare materiala i-a dus la sistemul de »un copil«, iar mai nou cautarea de bunuri materiale ii face »sâ treaca peste mari si tari«, încît numarul parohienilor a scazut simtitor. Totusi o buna parte din cei dusi la munca în strainatate, se înapoiaza la vatra stramoseasca a ducînd buna agoniseala acasa.
Din trecut înca se mai cultiva viersul românesc, - azi prin orchestra »Veselia«.
Fiind harnici si cu un evident simt al mîndriei pentru bunul renume din trecut, contribuie cu taxa de cult la sustinerea parohiei, dar si datorita calitatii de bun gospodar a preotului lor, protopopul Panciovei, luliu Zgîrgea, atît biserica cît si casa parohiala sunt in stare buna si bine întretinute, iar bugetar cu suficite.

A. U.

Calendar bisericesc pe anul comun 1973.

GLOGONI
Comuna mixta.
Romanii sunt de origina ardeleni si in prezent numara 450 de suflete.
Cu 50 de ani in urma au fost 750 de suflete, cauza natalitatea foarte scazuta. Din lipsa de copii Romani, sectia romana dela scoala cu opt ani a trebuit sa fie inchisa.
Romanii din Glogoni, au dat dovada, cu deosebire in trecut, de frumoase calitati. Si-au ridicat in a. 1911 o podoaba de biserica, inzestrandu-o cu toate cele necesare si de prima calitate.
Un deosebit merit pentru frumoasele realizari din parohie 1-a avut fiul acestui sat, raposatul preot Valeriu Perini activand aici timp de aproape 50 de ani, cu mult spirit misionar si administrativ.
Nici generatia de azi nu se lase mai prejos.
Din contributia credinciosilor s-au facut multe lucrari de intretinere, in valoare de 2 milioane Dinari vechi, unii dintre ei devenind mari binefacatori ca tinerul Aurel Vasa Stoicu, care a dat 300.000 dinari vechi, ca ajutor la betonarea curtii bisericii, apoi Vioara Mun- teanu 2 prapori si Nita Mariontu, un rand de odajdii.
Titularul parohiei este, din a. 1942, preotul Iuliu Zgargia, care cu sarguinta cauta sa tina pe credinciosi in jurul bisericii, apreciat din partea mai marilor nostri si distins in acest an, cu brau rosu.
Atat corul bisericesc, cantorii si membri comitetului sunt la inaltimea chemarii lor.

Calendar bisericesc pe anul comun 1968.