NEAMURI dacice

În versurile lui Ovidiu (43 î.e.n.), poetul latin exilat la Tomis în sec.I e.n., apar ca un leit-motiv, mai ales în “scrisorile lui Pont”, cuvintele biston, bistonian etc., autorul având în vedere neamurile traco-getice, fără alte precizări. În realitate, încă înainte de Ovidiu, bistonii au fost cunoscuti ca o populatie tracică de la marea Egee, din zona orasului antic Abdera. Probabil că, în vremea poetului, cuvântul definea doar anumite caracteristici specifice tracice, neamul biston pierzându-se treptat în masă de triburi sud-tracice, unele grecizate, iar altele, mai târziu, în curs de romanizare.Asa se face că, în sensul generic amintit mai sus, Ovidiu scrie despre”copitele calului bistonia” sau despre tara bistonilor mândră de talentele lui Cotys, fiul regelui get Roemetalces; Magistrat al orasului Callatis (Mangalia), Cotys nu era doar un om politic respectat, dar si un om de cultură elenă si poet lăudat de Ovidiu. Un alt poet latin, mai putin cunoscut, Silius Italicus (25-101 e.n.), ne-a lăsat un detaliu semnificativ despre bistoni, scriind că aveau săbii încovoiate. Poate că la el , ca si la Ovidiu, numele tribului are tot o valoare generică pentru traci, după cum , mult mai târziu îl întâlnim cu acelasi sens la Claudius Claudianus (sec.IV-V e.n.) si el poet de limba latină. Momentul evocat de acesta se fixează în anul 391, când împăratul Theodosiu I cel Mare a înfruntat “turmele blonde”, adică pe gotii care “acoperiseră câmpiile bistone”.
BIEFII
În lucrarea sa Getica (1926), Vasile Pârvan situa acest trib dacic în afara Transilvaniei si Olteniei. Era o reinterpretare corectă a lui Ptolemeu, care grupase neamurile Daciei preromane si asezase pe biefi undeva la nord de buridavensi (III,8;3). Plasarea acestui trib în nord-estul Banatului, pare cea mai apropiată de realitate.
COSTOBOCII
Triburi de daci liberi care au locuit în partea de nord si nord-est al Daciei. Apartenenta lor etnică poate fi dovedită cu prisosintă pe cale arheologică. Astfel, cultura Lipita, ai cărei creatori sunt considerati costobocii, este o cultură prin excelentă dacică, fapt subliniat de toti cercetătorii buni cunoscători ai materialului arhelogic. Descoperirile arheologice ajută si la localizarea costobocilor, problemă controversată si greu de rezolvat pe baza izvoarelor literare antice. Aria de răspândire a culturii Lipita cuprinde bazinul superior si mijlociu al Nistrului si cel superior al Prutului, respectiv regiunile Stanislav, Lvov si Cernăuti, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivă Maramuresul (istoric) si Bucovina. Materialul arheologic din faza mai veche (sec.I î.e.n.-I e.n.) îsi găseste analogii în asezările de tip Poiana-Răcătău-Tinosul, iar cel din faza mai nouă (sec.II-III.e.n.) în cadrul culturii carpice, unele deosebiri explicându-se prin situarea culturii Lipita la periferia lumii geto-dacice. Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec.II, când o serie de izvoare literare si epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia si Macedonia, ajungând până în Ellada si profanând templul din orasul Eleusis. Trecerea costobocilor, prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este mentionată de două epitafe descoperite la Adamclisi. După alungarea lor din imperiu, romanii I-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, să-iatace pe costoboci. În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte din costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic, ia altii au continuat să trăiască pe teritoriile de bastină, alături de nou venitii de neam germanic si sarmat. Nordul Moldovei, zonă de interferentă între cultura carpică si cea de tip Lipita, a fost dominat de costoboci până în anul 170 e.n., după această dată intrând sub controlul carpilor, asa cum arată descoperirile arheologice. Costobocii, ca si carpii, au lăsat o bogată mostenire perioadei de început a migratiei popoarelor. Prin actiunile militare întreprinse în sec.II-III e.n.,costobocii si carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.
LAII
Vechi trib traci mentionat încă de Tucidide (II, 96). Informatia este reluată mai târziu, în sec.VI e.n., de compilatorul Stefanos din Bizant, cu explicatia că laii sunt un neam peonic. Monedele proprii apar în sec.V î.e.n. de-a lungul râurilor Strymon (azi Struma) si Axios (azi Vardar).În timpul stăpânirii romane, o parte a acestei populatii a fost transpalntată în Dobrogea, deopotrivă cu bessii. Îi găsim atestati pe teritoriul histiran în 198-248 e.n. alături de cetăteni romani, în satul Secundini (vicus Secundini) si, eventual, în asa-numitul Turn al Lailor în 137-138 e.n..lângă Tomis, în satul Turris Muca (fost ul sat Anadolkioi, astăzi înglobat în teritoriul municipiului Constanta), sunt semnalati de asemenea alături de cetătenii romani, în vremea domniei împăratilor Maximin si Maximus (235-238 e.n.).
ODRISII
Unul din cele mai importante triburi tracice. A locuit pe ambele maluri ale râului Tonzos (azi Tundja) până în apropierea Apolloniei (azi Sozopol, Bulgaria), ocupând astfel centrul Traciei. Încă din sec.V î.e.n., Herodot si apoi Tucidide mentionează existenta unui mare regat, ale cărui limite s-ar fi extins, potrivit precizărilor lui Ticidide de la Abdera (azi lângă Polystylo, Grecia, până la gurile Dunării. Întemeietorul acestui regat se numea Teres I (aprox. 470-440 î.e.n.). Urmasul său , Sitalkes (aprox.440-424 î.e.n.) , a purtat o serie de lupte cu scitii de la nord de Dunăre, căutând să întretină bune relatii cu grecii din Abdera si încheind chiar un tratat de aliantă cu Atena. Sub acest cârmuitor regatul odris, având o organizare internă perfectionată si întemeindu-si autoritatea celorlalte semintii tracice, ca si a unor cetăti grecesti, pe care le obliga la plata unui greu tribut, a cunoscut o perioadă de maximă dezvoltare. O vreme, în partea de apus a Traciei a domnit fratele lui Sitalkes, Sparadokos, care a dus o politică opusă, potrivnică aliantei cu Atena. Puternica cetate a ridicat împotriva sa pe regele Macedoniei, Perdiccas, si pe Sitalkes, aliati în această împrejurare, desi în altele au fost război. Adokos s-a refugiat la sciti, care au sfârsit însă prin a-l preda fratelui si adversarului să. Urmasii lui Sitalkes, Seuthes si Cotys au continuat politica predecesorilor lor. În schimb în vremea lui Kersebleptes, mai exact în anul 341 î.e.n., Filip II, regel;e Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare, a cucerit regatul Odris (Diodor). Sunt cunoscuti mai multi regi ai odrisilor care au emis, în a doua jumătate a sec.V si în sec.IV î.e.n., până la cucerirea macedoneană, monede de argint si de bronz, cu legende în alfabetul grecesc: Sparadokos, Amadokos II, Teres II, Ketriporis (membru activ al unei coalitii îndreptată împotriva lui Filip II, în 356 î.e.n.). Chiar dacă aceste monede nu au avut un rol prea important în circulatie, ele sunt o dovadă a prosperitătii regilor odrisi; destul să mai arătăm că, pe la 400 î.e.n., regele Seuthes si-a permis să angajeze 6.000 mercenari greci, în vederea rezolvării unor conflicte locale (Xenophon, Anabasis). Cu toată că Alexandru cel Mare I-a schimbat sau antrenat pe cârmuitorii locali în campania din Asia, în Tracia au rămas puternice nuclee de rezistentă, care au dat mult de furcă macedonilor, atât în anii glorioasei domnii a lui Alexandru (Curtis Rufus), cât si mai târziu răscoalei cetătilor vest-pontice în frunte cu Calatis când Lisimah s-a îndreptat spre sud pentru a face fată debarcării generalului grec Pausanias, găsit trecătorile Balcanilor blocate de fortele regelui trac Seuthes III si a reusit să treacă doar cu pretul unor mari pierderi (Diodor).Regatul lui Seuthes III era situat în Valea Trandafirilor, între muntii Balcani si Sredna Gora. Arheologii bulgari I-au descoperit si cercetat capitala, Seuthopolis, un adevărat oras, construit după model grecesc. În ciuda vitregiei vremurilor, Seuthes III a emis monede de bronz de tip grecesc, în spiritul traditiei regilor odrisi independenti. În 277 î.e.n. , celtii, instalati în Pensinsula Balcanică, au întemeiat regatul din Tylis, ajungând să controleze cea mai mare parte a triburilor tracice. După aproximativ sase decenii, se pare că în 218 î.e.n., o răscoală a tracilor a pus capăt existentei regatului din Tylis (Polybiu). Din secolul următor, avem din nou dovezi despre existenta unor conducători locali traci, unii sigur odrisi, ca Amadokos, mentionat într-un conflict cu regele Filip V, care a cucerit, în 180 î.e.n., orasul Philippopolis si a făcut chiar o incursiune pe culmile Balcanilor, împreună cu toată ostirea, pe cât de spectaculoasă la atât de inutilă (Polybiu, Titus Livius), căci zilele regatului său erau numărate. După victoria din 168 î.e.n. asupra Macedoniei, romanii au recunoscut autoritatea regelui Odris, Cotys. Două decenii mai târziu, Macedonia a fost transformată în provincie romană. Din această perioadă merită să amintim isprăvile regelui odris Diegylis, care după ce a esuat în încercarea de a ajunge pe tronul Macedoniei, a ocupat teritorii în sudul Traciei si a distrus Lysimacheia, până ce a fost învons, la rându-I, în 145 î.e.n., de regele Pergamului. Merită să amintim si pe un alt Amadokos, în zilele agitate ale războaielor cu Mitridate VI Eupator, regele Pontului si adversar temut al Romei si, în final, pe Sadalas, ale cărui relatii cu Messembria (azi Nesebăr, Bulgaria) si cu triumvirul Marcus Antomius prin anii 45-42 î.e.n., ne sunt, de asemenea, cunoscute. Chiar dacă din acel moment dinastia odrisă se va uni cu aceea a sapeilor, o altă semintie tracă, este cert că sub titulatura de regat clientelar (dependent de autoritatea Romei) al odrisilor, romanii vor încredinta dinastiei odriso-sapeice, după 29-28 î.e.n., conducerea şi apărarea unei zone foarte întinse, de la gurile Dunării si până la sudul actualei Bulgarii. În anul 46 e.n., împăratul roman Claudius, profitând de uciderea lui Rhoementalces III, va desfiinta regatul odris, transformând partea de la sud de muntii Haemus (Balcani) în provincia romană Tracia.

Pagina: [1]|[ 2 ]|[ 3 ]|[ 4 ]|[ 5 ]|[ 6 ]|[ 7 ]|[ 8 ]|[ 9 ]|[ 10 ]