NEAMURI dacice

O altă problemă constă în interpretarea etnică a materialului arhelogic. În această privintă nu trebuie să plecăm numai de la materialul arheologic, ci să avem în vedere si izvoarele scrise. Pe baza acestui principiu am ajuns la următoarele concluzii:
1.În timpul evolutiei hallstattiene târzii, în Slovacia a pătruns, la sfârsitul sec.VII î.e.n., grupul cultural nord-tracic Kuštanovice, care poate fi urmărit până în sec.III î.e.n.. Influenta lui s-a făcut simtită si în Slovacia de mijloc. După sec.V î.e.n., înrâuririale culturii nord-trace au ajuns treptat si în Slovacia de sud si de mijloc, venind dinspre Câmpia Maghiară.
2.În Slovacia de sud si de mijloc au apărut necropole birituale si ceramică lucrată la roată. Organizarea gentilică, care dăduse deja semne de dezagregare […], a fost impulsionată în această perioadă de uniunile de triburi nord-trace.
3.Materialul arheologic din Bulgaria de astăzi, atribuit în mod sigur triburilor trace, cât si ritul de înmormântare trac dovedesc fără putintă de tăgadă, identitatea cu monumentele materiale si ritul de înmormântare constatat în Slovacia, atribuit de asemenea triburilor nord-trace, precum si cu materialul din epoca necropolelor birituale din Ungaria.
4.Monumentelor nord-trace există si în România (în Lodova), în partea de apus a Ucrainei si în Ucraina carpatică.
5.Monumentele scitice, care în regiunile mentionate nu sunt multe la număr, constituie dovezi ale contactelor cu regiunea Olbiei, respectiv chiar cu Olbia. Se ridică însă problema dacă acest comert a fost practicat de sciti sau chia de greci, deoarece, după cum bine se stie, scitii au fost consumatori de produse grecesti, care au fost confectionate pentru ei în asa-numitul stil animalier. În bazinul carpatic sunt atât de putine produse scitice veritabile, realizate în acest stil, încât nu se poate vorbi de o ocupare scitică a acestor regiuni.
6.Numărul redus de monumente scitice în regiunea precarpatică poate fi considerat ca rezultatul unui contact bilateral între triburi trace si scitice, explicabil prin legăturile de rudenie dintre dinastia tracă si scitică din perioada regatului odris. Vârfurile de săgeti de bronz în trei muchii nu pot constitui un argument pentru atribuirea etnică.
7.Documentele arheologice si izvoarele istorice dovedesc că triburile trace ajung treptat, începând cu sec.VI, dar mai ales cu mijlocul acesti secol, în bazinul carpatic si deci si în Slovacia.
8.Mostenirea culturală din afara bazinului carpatic (Austria inferioară, Polonia, Slovacia), pe care noi am atribuit-o tracilor de nord, este o dovadă a contactelor comerciale ale triburilor nord-trace cu aceste regiuni.
9.Rituri de înmormântare din regiunea de stepă nord-pontică în decursul sec.VI-V î.e.n. (poate chiar sfârsitul sec.VII) respectiv inhumatia în camere mortuare de lemn, nu este identic cu cel din spatiul carpato-dunărean ( incineratia). În sec.VI-V î.e.n.incineratia nu este cunoscută în stepa nord-pontică, după cum în decursul sec.VII-V î.e.n. nu este practicată nici în regiunea de silvostepă din dreapta Nistrului mijlociu. Aici au fost găsite numai camere mortuare arse, partial sau total. Această realitate infirmă opiniile după care mormintele de incineratie - sau eventualele morminte de incineratie în tumul - ar fi manifestări ale ritului de înmormântare scitic.
10.Descompunerea societătii gentilice si aparitia aristocratiei gentilice sunt datate în Slovacia, la sfârsitul sec. VII î.e.n.. În tracia, acest proces este încheiat în prima jumătate a mileniului I î.e.n., când apar comunităti patriarhale casnice colective de productie sătesti. În sec.V î.e.n., comunitătile casnice se unesc în colective monograme de familie. Iau nastere comunităti sătesti si uniuni tribale, iar aristocratia îsi însuseste pământul. Prin venirea lor în bazinul carpatic, tracii accelerează evolutia social-economică a populatiei autohtone si favorizează dezvoltarea fortelor de productie, prin intoducerea unui nou mijlocde productie - roata olarului . Aceasta duce la o productie specializată car, la rândul ei, determină realizarea unui plusprodus. De asemenea, tracii introduc în Slovacia si în restul bazinului carpatic o mai bună organizare a uniunilor de triburi.
PIEFIGII
Printre neamurile din Dacia, mentionate de Ptolemeu în Geografia sa se întâlneste si numele piefigilor. Toti istoricii sunt de acord în a le atribui o origine certă geto-dacică. V.Pârvan (Getica) I-a localizat în Câmpia munteană, aproximativ în fostul judeti Blasca si în actualele judete Ilfov si Ialomita, iar mai recentR.Vulpe I-a plsat pe valea Argesului, în jurul asezării getice de la Popesti (jud.Ilfov), identificată de acelasi autor cu “orasul” Sornum, mentionat de Ptolomeu. După toate probabilitătile, neamul piefigilor este unul si acelasi cu marea uniune de triburi getice din secolele III-I î.e.n., determinată pe baza studiului monedelor geto-dacice de tip Vârteju - Bucuresti. Începuturile ei pot fi urcate în timp până în vremea regelui Dromichete, când getii se afirmă prin victoriile repurtate în două rânduri asupra armatei lui Lisimah. În perioada imediat premergătoare lui Burebista, uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei - foarte probabil acel neam al piefigilor - reprezintă cel mai important centru economic si politic din toată Dacia. Acest nucleu getic va constitui dacă nu principalul, unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificre a tuturor geto-dacilor.
POTULATENSII
Neam dacic, pomenit de asemnea de Ptolomeu prin cele care locuiau în Dacia. După opinia lui V.Pârvan, acest neam ar fi populat părtile de nord ale Olteniei si zona deluroasădin vestul Munteniei. În parte localizarea potulatensilor coincide cu aceea a uniunii de triburi corespunzătoare monedelor geto-dacice de tip Adâncata-Mănăstirea, întâlnite mai frecvent în estul Olteniei si nord-vestul Munteniei (a doua jumătate a sec.II.î.e.n.).
SIENSII
Alături de celelalte populatii din Dacia, pe care acelasi geograf antic le înregistra pe la mijlocul sec.II e.n., sunt mentionati si siensii. După calculele lui V.Pârvan, siensii ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomita si Buzău , adică în partea de nord-est a Munteniei, corespunzătoare judetelor Buzău si Brăila. Cercetările numismatice recente, bazate pe o mai bună cunoastere a monedelor geto-dacice de tip Dumbăveni si Înotesti-Răcoasa, au dus la identificarea unei importante uniuni de triburi, care se întindea de la râu Buzău si până pe cursul inferior al Siretului. Această uniune de triburi ar putea fi constituită de neamul siensilor care, în acest caz, trebuie să fi ocupat o zonă mai mare fată de cea propusă de V.Pârvan. Important de amintit în această privintă este faptul că, însă din sec.III î.e.n., getii din această regiune, siensii de atuncii sau de mai târziu, au jucat un rol deosebit de însemnat de viata politică si economică a oraselor grecesti de pe coasta de vest a Mării Negre.
RATACENSII
Sunt pomeniti, de autorul citat mai sus, în grupa neamurilor din părtile centrale ale Daciei. Au fost considerati fără rezerve de origine dacică si plasati în platoul transilvănean dintre Târnave si Somes (V.Pârvan, Getica). În ultima vreme, ei au fost identificati cu uniunea de triburi dace de pe valea Muresului si a Târnavelor, întinzându-se spre sud până la Carpati. Această uniune de triburi corespunde monedelor de tip Rădulesti-Hunedoara, Aiud-Cugir si Petelea, precedând, din timp, momentul unificării de către Burebista.
ALBOCENSII
Ptolomeu mentionează pe albocensi printre care locuiau în părtile de sud-est ale Daciei. Originea lor dacică nu este pusă la îndoială. Se crede că numele lor provine de la localitatea Alboca, localizată în sudul Banatului de azi.
PREDAVENSII
Vorbind despre neamurile din centrul si vestul Daciei, autorul Geografiei pomeneste si pe predavensi, de asemenea de origine dacică. Ei pot fi localizati la nord de Muresul inferior, până aproape de Crisuri, ceea ce îi determină pe predavensi cu purtătorii monedelor dacice de tip Toc-Cherelus, care, la sfârsitul sec.II si începutul sec.I î.e.n., au locuit în părtile din dreapta Muresului de Jos.
CEIAGISII
Printre ultimele nume de triburi dace întâlnite în Geografia se află si neamul ceiagisilor. Ei sunt amintiti alături de piefigi si se apreciază, după cercetările lui V.Pârvan (Getica), că ar fi locuit la sud de potulatensi, adică în sud-vestul Munteniei si sud-estul Olteniei (cursul inferior al Oltului).
BITINII
Au locuit în nord-vestul Asiei Mici. După unele izvoare istorice, au fost de origine tracică. Iată ce aflăm de la Herodot în acest sens. Tracii luptau purtând pe cap căciuli de vulpe, pe trup tunici si se înfăsurau cu zeghi pestrite, iar pe pulpe si în picioareaveau încăltări din piei de căprioară. Purtau suliti, scuturi usoare si săbii mici. Acestia, trecând în Asia, s-au numit bitini; mai înainte după cum spuns ei, se numeau strimoni, locuind pe râul Strymon…” (astăzi Struma:traversează Bulgaria si Grecia). Aceste migratiise petrecuseră cu aproape trei veacuri înaintea lui Herodot, în sec.V populatiile respective având deja arii stabilite si destul de bine delimitate. Folosind argumente lingvistice, între care predomină toponimele. Vasile Pârvan afirma încă în 1926:”Elementul dacic a fost precumpănitor în migratia geto-scitică spre Macedonia, Rodopi, valea de jos a Hebrului si chia Bitinia si nord-vestul Asiei Mici (Getica).
MEDOBITINII
Până în momentul de fată avem foarte putine cunostinte despre acest neam. Modobitinii sunt amintiti de Strabon - în lucrarea lui foarte des citată, Geographica, scrisă în limba elenă - ca făcând parte din rândul neamurilor trace care “au părăsit Europa” în douăvaluri (după ulimele cercetări - în sec.XII î.e.n. si apoi în sec.VII î.e.n.), stabilindu-se în Asia Mică. Acelasi lucru s-a întâmplat, afirmă geograful grec, si cu brigii, migdonii, bebricii, butinii si tinii.
BRIGII
Sunt cunoscuti ca populatie din Asia Mică de origine tracică; ulterior plecării lor din Europa, au primit numele de frigieni. Brigii sunt de neam tracic, o spuneStrabon, “ca si migdonii, bebricii, medobitinii, bitinii, tinii, la care îi adaug si pe mariandini. Ei au părăsit cu totii ultimii Europa, iar moesii au rămas pe loc”. Aceste informatii sunt reluate, mai târziu, si de plinius cel Bătrân, ambii autori referindu-se, de fapt, la evenimente istorice petrecute în două etape: unele grupuri de traci au migrat spre Asia Mică prin sec.XII î.e.n., împinsi de ilirii care pătrunseră în Balcani, iar altele, prin sec.VII î.e.n., între acestia fiind si bitinii. Dacă admitem identitatea dintre brigi si frigieni - păstrând proportiile evolutiei istorice - informatiile lingvistice parvenite de la această populatie ne apar interesante. Limba frigiană e cunoscută din inscriptiile bilingve din sec.III î.e.n., si există informatii că în sec. V e.n. era încă vorbită; astfel, Socrates Scolasticul (380-439) afirmă că episcopul arian Selinas, născut din tată got si mamă frigiană, slujea în biserică în ambele limbi ale părintilor.

Pagina:[ 1 ]|[ 2 ]|[ 3 ]|[ 4 ]|[ 5 ]|[6]|[ 7 ]|[ 8 ]|[ 9 ]|[ 10 ]