NEAMURI dacice

OINENSII
Tot în partea de răsărit a provinciei romane Moesia Inferior, a locuit si tribul traco-getic al oinensilor. Dacă localizarea lor este corectă, este posibil ca ei să fi ocupat partea de vest a Dobrogei centrale. Nici despre capitala acestui trib nu avem indicatii. Amintim doar, ca o simplă ipoteză, faptul că Zyraxes, unul din dinastii cu care a luptat M. Licinius Crassus în 29/28 î.e.n., îsi avea capitala Genucla, undeva pe Dunăre (asa cum spune Cassius Dio). Dar, ca si în cazul Arcidavei, multe alte centre indigene (de ex. Troesmis-Iglita, Capidava, etc) pot fi considerate drept capitală a oinensilor.
DERRONII
Trib tracic nementionat de izvoarele literare antice si identificat de savanti cu ajutorul monedelor de argint pe care le-a emis între anii 520-500 î.e.n. Sunt cunoscute 2 tipuri principale de monede, în greutate de cca. 40,5 g (dodecadrahme) - cele mai grele dintre emisiunile triburilor tracice - sau de cca. 28 g (octodrahme), cu legenda derro (în transcriere latină). Monede de acest fel sunt prezente în tezaurele de la Ishtib (sudul R.S.F.Iugoslavia), Velicikovo (Bulgaria) si din Egipt, unde apar împreună cu alte emisiuni monetare, găsite la Fayum, Zagazig si Asyut (ultimul tezaur - descoperit în 1968-1969). Deoarece unii scriitori antici, printre care se numără Strabon si Pomponius Mela, vorbesc despre un munte Derris, situat în Sithonia, în partea centrală a Peninsulei Chalcidice, n-ar fi exclus ca derronii, dacă tinem seama de activitatea lor monetară, să fi locuit într-o zonă din vecinătatea acestuia, nu prea departe de regiunea minieră a Pangeului (azi în Grecia).
ORRESCII
Trib de etnie încă nesigură, poate tracic. Mai multi autori antici (Polybiu, Titus Livius, Strabon, Pliniu cel Bătrân), îl amintesc sub numele de ORESTI si-l situează la sud de triburile ilirice din Epir. Lociund undeva între Axios (Vardar) si Strymon (Struma), la apus de edoni, bisalti, derroni, nu departe de zona minieră a Pangeului, tribul Orrescilor îsi semnează, între 520-500 î.e.n. octodrahmele si staterii de argint cu legenda - transcrisă de noi cu caractere latine - ORRESKION sau ORHESKION. Tipul iconografic al primelor, pe aversul cărora este reprezentat un luptător cu două lăncii în mână, în picioare, care încearcă să stăpânească doi boi, este foarte apropiat de cel folosit de BISALTI, în timp ce imaginea de pe stateri, înfătisând un centaur răpind o nimfă, seamănă foarte mult cu reprezentările de pe monedele similare emise de ZAIELI. Împreună cu alte monede, emisiunile orrescilor s-au găsit în tezaurele monetare de la Ishtib si Nevrokop (Bulgaria), precum si în trei tezaure descoperite în Egipt (Fayum, Asyut si Athribis - azi Benha el Asl), îngropate între circa 500 si 460 î.e.n.
HARPII
Trib carpic (sau înrudit cu carpii) de origine traco-getică, care în secolele II-III e.n. a locuit la nord de gurile Dunării, în zona dintre Prut si Nistru. Ptolemeu vorbeste în Geografia sa de un Ť oras ť Harpis. Prezenta unei populatii getice în această regiune, respectiv carpi sau harpi, ne este atestată si arheologic de ceramica descoperită într-o serie de morminte din zona amintită.
BRIANTII
Populatie tracică mentionată de Herodot (VII, 108) ca locuind pe coasta tracică a mării Egee, în fata insulei Samotrace. Tot aici mai locuiau si ciconii, o altă populatie tracică. Briantii continuă să fie mentionati si de alte izvoare antice din secolele următoare. Ne limităm să amintim pe Titus Livius (XXXVIII, 41, 8) si pe Plinius (Naturalis historia, IV, 41), la care apar sub denumirea de priantae.
ASTII
Trib tracic localizat în apropierea coloniei grecesti Apollonia Pontică (azi Sozopol, Bulgaria), Ť putin mai retras în sus de la mare ť, asa cum ne informează Strabon. În câteva locuri din apropierea litoralului, inclusiv pe teritoriul ocupat de asti s-au descoperit în mai multe rânduri Ť tezaure ť continând vârfuri de săgeti din bronz, turnate anume ca piese de schimb premonetar. S-a emis ipoteza că astii ar fi fost producătorii si purtătorii acestor mijloace de schimb. Pe baza unor date mai recente, majoritatea cercetătorilor înclină însă să accepte o altă explicatie si anume că turnarea acestor vârfuri de săgeti s-a făcut în principal, în atelierele coloniilor grecesti milesiene : Olbia, Histria si Apollonia. Tot de la Strabon stim că astii au fost pirati temiti si că jefuiau pe cei care debarcau pe coasta pustie si stâncoasă a promontoriului Thynias. Potrivit unei alte ipoteze, astii ar fi creat un mare regat, ce ar fi luat locul celui al odrisilor jucând un important rol istoric în epoca elenistică. Dar faptele în sprijinul acestei supozitii ne apar insuficiente. Cert este că astii au dominat litoralul amintit, dominatie usurată mult de disparitia regatului celtilor din Tylis (pe la 218 î.e.n.) si de decăderea Apolloniei. În anul 108 î.e.n. consulul Cneius Manilus Vulso a intrat în conflict cu astii. Sub Imperiul roman, tinuturile astilor au devenit un domeniu al provinciei Tracia, cuprinzând si zona păduroasă de la vest de muntii Istranca. Din relatarea lui Procopius, apărută în 551 e.n., retinem o ultimă informatie privind regiunea care ne interesează, în 550 e.n., Ť sclavinii (slavii) jefuiră în voie si tara numită Astica, rămasă până atunci nepustiită, si de aceea avură prilejul să găsească acolo pradă bogată. Răvăsiră astfel un tinut întins si ajunseră până la Zidurile cele Mari, cale de ceva mai mult de o zi depărtare de Bizant. Nu mult după aceea oastea romană se luă pe urmele năvălitorilor si se întâlni cu o parte din ei ; se încăierară pe neasteptate si (romanii) îi puseră pe fugă ť.
BISALTII
Neam care a dat numele tinutului Bisaltia (după Herodot), aflat pe ambele maluri ale fluviului Strymon (azi Struma, în Bulgaria si Grecia). Bine plasati în apropierea celebrelor mine din Pangeu, bisaltii au emis, între circa 500-480 î.e.n., octodrahme de argint de 28-29 g, având reprezentat pe avers un călăret în picioare lângă calul său, tinând în mână două lăncii lungi, iar pe revers un pătrat adâncit, împărtit în patru sectoare. Pe aversul unor exemplare era gravată, în litere grecesti, legenda BIS ALTIKON. Asemenea monede au fost găsite, alături de altele, în mai multe tezaure importante ca cele descoperite la Stip, în sudul Iugoslaviei, pe coasta Asiei Mici (Iordan lângă Bostra si Massayaf, în nordul Feniciei), în apropiere de Ecbatana (Hamadan, în Iran), sau în Egipt. În vremea celui de-al doilea război medic (sec. V î.e.n.) bisalti au avut o atitudine favorabilă fată de greci si ostilă fată de persani. Ştim aceasta de la Herodot, care ne povesteste o cumplită întâmplare : Ť În acelasi tinut, regele trac care domnea peste bisalti si crestoni săvârsi un lucru neobisnuit de crud. Cum el însusi făcuse cunoscut lui Xerxes că nu se învoia să-i fie rob si pribegi pe înăltimile muntilor Rodopi, asisderea nu îngădui nici copiilor săi să pornească cu război împotriva Elladei. Acestia însă, fie din îndărătnicie, fie din dorinta fierbinte de a vedea războiul, îi însotiseră pe persi. Când se întoarseră acasă, tuturor celor sase care scăpaseră vii si nevătămati, tatăl lor le scoase ochii pentru vina ce-au avut-o ť. După cum ne spune Tucidide, bisaltii si triburile tracice învecinate locuiau în cetăti mici, iar dacă este să-i dăm crezare lui Herodot, măcar pentru perioada veche, nu agricultura ar fi fost ocupatia lor de predilectie, ci, asa cum par să confirme si câteva versuri din Virgiliu (Georgicele), mai degrabă cresterea vitelor. Ceva mai târziu însă, tinutul locuit de ei apare la Titus Livius ca Ť bogat în cereale si metale ť. În vremea regilor macedoneni Alexandru I (495-454/51 î.e.n.) si Perdiccas (451 ?-414 î.e.n.), se presupune că bisaltii ar fi făcut parte din regatul Macedoniei. Marile interese care se încrucisau si se ciocneau în zona bogatelor mine din muntii Pangeu, râvnite de thasieni si de atenieni au făcut ca dominatia politică macedoneană în regiunea de la gurile Fluviului Strymon să fie adesea amenintată, suveranii macedoneni Filip II (359-336 î.e.n.) si Alexandru cel Mare (336-323 î.e.n.) având de luptat cu triburile de aici. De la Titus Livius, aflăm că, după victoria romană de la Pydna (168 î.e.n.) Bisaltia întreagă, Ť locuită de bisalti, bărbati foarte curajosi ť, a intrat în alcătuirea primei regiuni a Macedoniei Ť libere ť.
ZAIELII
Trib tracic, de asemenea, prin apropierea muntilor Pangeu. A emis monede de argint cu o greutate de 9,16 g purtând pe avers imaginea unui centaur răpind o nimfă si o legendă, cu caractere grecesti : ZEIELON. Reprezentări asemănătoare - un satir răpind o nimfă - întâlnim si pe alte monede găsite în aceeasi zonă si pe care unii cercetători le consideră ca fiind emise de un trib tracic anonim. Se pare că este vorba de emisiuni thasiene. Asa cum am mai arătat, thasienii au manifestat interes fată de sudul Traciei în general si de zona minelor din Pangeu în special. Imixtiunea lor în aceste regiuni este de natură să explice atât difuziunea acestor monede, cât si asemănările iconografice dintre ele si cele ale zaielilor.

Pagina:[ 1 ]|[ 2 ]|[ 3 ]|[ 4 ]|[ 5 ]|[ 6 ]|[ 7 ]|[8]|[ 9 ]|[ 10 ]