CREDINŢA

Iată - răsflu,
mă trudesc,
incă-s viu
ş i scriu poezie
(atîta cît ştiu)!
Cu viaţa în luptă
aşa mă socot:
mă-ncrunt către viaţă
şi lupt pe cît pot!

Dar dacă mă răfui
să nu crezi cumva
că nu-mi este dragă.
Din contra: adio
de-o fi să-i şoptesc şi în luptă să pier,
pe ea, cu brutalele-i labe de fier,
eu tot voi iubi-o!
Eu tot voi iubi-o!

Să zicem că ştreangul
de gít mi l-au pus
şi vin să mă-ntrebe în faţa:
"Ooră maivreisă trăieşti sau nu vrei?"
Atanci, drept răspuns, aş urla:
"Hai, călăi,
ştreangul scoteţi-mi-l de după gît!
Mai iute scoteţi-mi-l! Şi numaidecît!"

Fac tot, fac orice,
pentru viaţă!
Primul, cu un nou aparat
aş zbura. Singur
aş intra în rachetă;
departe,
în spaţiul vast aş căta
o îndepartată
planetă.
Şi tot aş simţi
desfătat - un fior
privind din albastre
tării;
şi tot aş simţi
un fior că trăiesc,
că încă sînt viu.
Că încă voi  fi.

Dar iată - să zicem
că voi îmi luaţi
un bob din credinţa-mi curată!
Atîta!
Atunci, de durere-aş urla!
Ca fiara rănită aşa aş urla,
cu inima
crunt sfişiată.

Ce-ar fi să rămînă
din mine, atanci,
în clipa după jaf şi pierzare?
Nimic n-ar rămîne
Pricepeţi? Nimic!
Şi  totul ar fi
destrămare.

Sau poate să-mi frîngeţi
credinţa, aţi vrea,
în ziua ferice, de mîine?
Credinţa aceasta a mea,
ča mîine
viaţa va fi
cu zile mai drepte,
mai pline?

Şi, mă rog, veţi lovi:
dar cu ce veţi lovi?
Cu gloanţe?
Păi, nu vor răzbate!

E-atît de blindată în inima mea credinţa
că gloanţe să treacă prin ea,
încă nu-s inventate!
Incă nu-s inventate!